Contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare
Comentarii |
|
Judecătoria SLATINA Sentinţă civilă nr. 3573 din data de 19.04.2016
Data publicare portal: 03.03.2017
Prin sentința civila nr. 3573/19.04.2016 pronunțata in cauza nr. 8548/311/2015 Judecătoria Slatina a admis contestația la executare formulata de contestatoarea S.C. E P C S.R.L., în contradictoriu cu intimatul D.G.R.F.P. C, A J F P O.
Anulează somația nr. 123529/06.10.2015 și titlul executoriu nr. 123507/06.10.2015 întocmite în dosarul de executare nr. 5439/28/30/1/2015/98788 al intimatei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 8548/311/2015 din data de 28.10.2015, contestatoarea S.C. E P C S.R.L. a formulat contestație la executare in contradictoriu cu intimata A J F P O împotriva somației nr. 123529/06.10.2015 și a titlului executoriu nr. 123507/06.10.2015 în dosar de executare nr. 5439/28/30/1/2015/98788, emis de către DGRFP C - AJFP O, prin care li se comunică începerea executării silite pentru suma de 231298 lei, ca fiind nelegale
În motivarea cererii, a arătat că invocă excepția nulității absolute a somației și titlului executoriu, având în vedere dispozițiile art. 45 alin. 2 din OG 92/2003 rep. privind Codul de procedură fiscală, din următoarele considerente:
Arată contestatoarea că actele administrativ fiscale contestate nu cuprind datele de identificare ale contribuabilului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 43 alin.2 din OG 92/2003 rep.
"Art. 43 Conținutul și motivarea actului administrativ fiscal
(2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie cuprinde următoarele elemente:
c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz;";
Datele de identificare ale contribuabilului sunt: J23/2397/13.07.2015, CUI RO315494433, având în vedere faptul că acțiunile S.C. E P C S.R.L. au fost cesionate conform actului constitutiv anexat.
Având în vedere dispozițiile legale privind comunicarea actului administrativ fiscal, învederează instanței de judecată că titlul executoriu nu a fost comunicat contribuabilului având în vedere că adresa contribuabilului este cea menționată în acțiune la sediul social fiind în județul I, nu în județul O.
De asemenea, și dosarul fiscal al contribuabilului se află în județul I, unde de altfel parata a și comunicat actele administrativ fiscale ce au stat la baza emiterii titlului executoriu sediul social al societății, în județul I.
Având în vedere dispozițiile art. 44 coroborate cu dispozițiile art. 45 OG 92/2003 rep.:
"Art. 44 Comunicarea actului administrativ fiscal
(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situația contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care și-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum și în situația numirii unui curator fiscal, în condițiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.";
"Art. 45 Opozabilitatea actului administrativ fiscal
(1) Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
(2) Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce nici un efect juridic.";
Întrucât actul nu a fost comunicat contribuabilului în conformitate cu dispozițiile legale, solicită instanței de judecată ca în temeiul art. 46 OG 92/2003 rep. și pct. 46.1 din Normele metodologice de aplicare a OG 92/2003 să se constate nulitatea Somației nr. 123529/06.10.2015 și a Titlului executoriu nr. 123507/06.10.2015.
"Art. 46 Nulitatea actului administrativ fiscal
Lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art. 43 alin. 3, atrage nulitatea acestuia. Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu."
Din aceste considerente, solicită instanței de judecată admiterea excepției nulității actelor contestate cu consecința anulării somației nr. 123529/06.10.2015 și a titlului executoriu nr. 123507/06.10.2015, fiind emise cu încălcarea dispozițiilor legale.
În drept, a invocat disp. art. 172, art. 173 din OG 92/2003 rep.
În probatoriu, anexează în copii conforme cu originalul somație, titlu executoriu, act constitutiv, certificat înmatriculare Registrul Comerțului și va anexa orice alte înscrisuri utile și pertinente cauzei ce vor reieși din dezbateri.
La data de 03.12.2015, intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
Contestatoarea invocă excepția "nulității absolute a somației si titlului executoriu", invocând dispoziții ale Codului de procedura fiscala ce reglementează conținutul, comunicarea si opozabilitatea actului administrativ fiscal.
In sprijinul acestei excepții se invoca si dispozițiile art. 46 din Codul de procedura fiscala potrivit cărora lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția celor emise in format electronic atrage nulitatea acestuia.
Se observa ca actele contestate, respectiv somația si executoriu, conțin toate elementele enumerate mai sus, sunt valabile fără semnătura si stampila, fiind editate prin sistemul informatic, astfel incat nu se poate susține ca in cazul acestora poate fi invocat vreun element care atrage nulitatea.
De asemenea, se mai susține faptul ca actele de executare nu ar fi fost comunicate contribuabilului căruia îi erau adresate si ca nu conțin datele de identificare ale acestuia.
Aceste afirmații sunt neîntemeiate, după cum se poate observa, atât somația, cat si titlul executoriu au fost emise pe numele debitorului S.C. E P C S.R.L., având datele de identificare declarate organului fiscal competent in administrarea obligațiilor fiscale datorate de acesta.
Menționează faptul ca S.C. E P C S.R.L. si-a schimb sediul social in orașul V, jud. I, având obligația de a efectua demersurile pentru înregistrarea unui nou domiciliu fiscal in localitatea unde si-a stabilit noul sediu social.
Potrivit dispozițiilor art. 31 din Codul de procedura fiscala si normelor metodologice corespunzătoare acestuia, in cazul persoanelor juridice, cererea de înregistrare a domiciliului fiscal, însoțită de copii de pe actele care fac dovada deținerii legale a spațiului pentru domiciliul fiscal, se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială urmează a se stabili domiciliul fiscal.
La primirea cererii, aceasta va fi transmisă de îndată de către organul fiscal în a cărui rază teritorială urmează a se stabili domiciliul fiscal către organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul a avut ultimul domiciliu fiscal, în vederea întocmirii formalităților de transfer al dosarului fiscal.
La primirea dosarului fiscal, organul fiscal în a cărui rază teritorială se află noul domiciliu fiscal va emite de îndată decizia de înregistrare a noului domiciliu fiscal, iar înregistrarea în registrul contribuabililor de la noul organ fiscal, precum și scoaterea din registrul contribuabililor de la vechiul organ fiscal se operează cu data comunicării deciziei de înregistrare a noului domiciliu fiscal. Până la data la care s-au operat modificările în registrul contribuabililor, competenta pentru soluționarea oricărei probleme privind administrarea revine organului fiscal de la vechiul domiciliu fiscal.
In cazul contestatoarei S.C. E P C S.R.L.., decizia de înregistrare a sediului social si a domiciliului fiscal nr. 236413/09.09.2015 emisa de A.J.F.P. I, organ fiscal în a cărui rază teritorială s-a stabilit noul domiciliul fiscal, a fost comunicata A.J.F.P. O la data de 23.10.2015, fiind înregistrata la registratura instituției sub. nr. OT 76326/23.10.2015. Așadar, actele de executare emise in data de 06.10.2015 sunt valabil emise de catre A.J.F.P. O deoarece aceasta avea competenta de administrare a creantelor fiscale la momentul respectiv.
Pentru aceste considerente solicită respingerea excepției invocate si pe cale de consecința a contestației formulate de S.C. E P C S.R.L., ca neintemeiata și menținerea actelor de executare emise de A.J.F.P. O, ca fiind legal și temeinic întocmite.
În drept, întemeiază prezenta pe dispozițiile art. 205 din Noul Cod de Procedura Civila.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
În speță, contestatorul a invocat nulitatea comunicării actelor de executare deoarece sediul social și domiciliului fiscal ale contestatoarei sunt în I și nu în O.
Din înscrisurile depuse, instanța constată că cererea contestatoarei de înregistrare la domiciliul fiscal din I s-a depus la data de 06.08.2015, decizia de înregistrare a sediului social si a domiciliului fiscal s-a emis de AJFP I la data de 09.09.2015, organ fiscal în a cărui rază teritorială s-a stabilit noul domiciliul fiscal și a fost comunicata A.J.F.P. O la data de 23.10.2015, fiind înregistrata la registratura instituției sub. nr. OT 76326/23.10.2015(fila 11).
În dosarul de executare nr. 5439/28/30/1/2015/98788 al intimatei, instanța constată că s-au emis acte de executare in data de 06.10.2015.
Potrivit dispozițiilor art. 31 din Codul de procedura fiscala si normelor metodologice corespunzătoare acestuia, in cazul persoanelor juridice, cererea de înregistrare a domiciliului fiscal, însoțită de copii de pe actele care fac dovada deținerii legale a spațiului pentru domiciliul fiscal, se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială urmează a se stabili domiciliul fiscal, adică în speța de față, la AJFP I.
La primirea cererii, aceasta va fi transmisă de îndată de către organul fiscal în a cărui rază teritorială urmează a se stabili domiciliul fiscal(de AJFP Ilfov) către organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul a avut ultimul domiciliu fiscal(de AJFP O), în vederea întocmirii formalităților de transfer al dosarului fiscal.
Instanța apreciază că sintagma "de îndată"; nu a fost respectată. Astfel, instanța constată că de la depunerea cererii de către contestatoare până la emiterea deciziei de către AJFP I au trecut mai mult de 30 de zile și până la comunicarea către AJFP O au trecut mai mult de 2 luni și jumătate.
Deși în prezent Codul a fost modificat și în acest articol se prevede un termen de 15 zile, instanța apreciază că acesta nu se aplică prezentei spețe, ci la primirea dosarului fiscal, organul fiscal în a cărui rază teritorială se află noul domiciliu fiscal va emite de îndată decizia de înregistrare a noului domiciliu fiscal, iar înregistrarea în registrul contribuabililor de la noul organ fiscal, precum și scoaterea din registrul contribuabililor de la vechiul organ fiscal se operează cu data comunicării deciziei de înregistrare a noului domiciliu fiscal. Până la data la care s-au operat modificările în registrul contribuabililor, competenta pentru soluționarea oricărei probleme privind administrarea revine organului fiscal de la vechiul domiciliu fiscal.
Instanța apreciază că AJFP O nu are nicio culpă pentru emiterea actelor de executare deoarece nu i-a fost transmis noul domiciliul fiscal de către AJFP I.
Dar, AJFP O ca și AJFP I reprezintă împreună statul român care în relația cu orice persoană(fizică sau juridică) trebuie să respecte normele fiscale.
În speța de față statul prin AJFP I nu a respectat normele fiscale, necomunicând de îndată decizia de înregistrare a sediului fiscal al contestatoarei ceea ce a dus la emiterea somației și a titlului executoriu de către AJFP O.
Astfel, în acest context, instanța apreciază că somația nr. 123529/06.10.2015 și titlul executoriu nr. 123507/06.10.2015 întocmite în dosarul de executare nr. 5439/28/30/1/2015/98788 al intimatei sunt lovite de nulitate deoarece în relația cu un particular, statul nu și-a respectat obligațiile fiscale.
← Revendicare imobiliara. Jurisprudență Revendicare (acţiuni,... | Rovinieta. Jurisprudență Contravenţii. Închisoare... → |
---|