Contract de împrumut cu titlu gratuit. dreptul de a solicita dobânda moratorie
Comentarii |
|
Judecătoria SATU MARE Sentinţă civilă nr. 1070/19.03.2015, definitivă prin neapelare din data de 19.03.2015
Contract de împrumut cu titlu gratuit. Dreptul de a solicita dobânda moratorie
Pentru a fi datorată dobânda legală penalizatoare solicitată de împrumutător, nu este necesar ca în contract să se fi prevăzută expres obligația de plată a dobânzii, aceasta fiind datorată în temeiul legii, raportat la prevederile art. 1087-1088 din Codul civil de la 1864.
Dobânda moratorie datorată în cazul obligațiilor bănești nu se confundă cu dobânda convenită de părți ca un echivalent al împrumutului bunului.
Pentru împrumutul bănesc cu dobândă, dobânda (convențională sau prevăzută prin norme speciale) reprezintă fructe civile și se acordă și pentru trecut, pe când dobânda moratorie legală reprezintă daune-interese și se acordă doar de la data introducerii acțiunii.
Judecătoria Satu Mare, Secția civilă, Sentința civilă nr. 1070/19.03.2015, definitivă prin neapelare
În fapt, prin contractul autentificat la Biroul Notarilor Publici P sub nr. 165/18.01.2011, pârâții PSC și PS au declarat că recunosc datoria în cuantum de 37.935,5 euro față de reclamanții CI și CE, obligându-se la restituirea sumei arătate, în aceeași monedă, în întregime, până la data de 01.08.2011. Ulterior, prin contractul autentificat sub nr. 5251/05.11.2013 de către Biroul Notarilor Publici P, reclamanții CI și CE au cesionat cu titlu oneros cesionarului VVA creanța în cuantum de 37.935,5 euro, nepurtătoare de dobândă remuneratorie, scadentă la data de 01.08.2011, împotriva debitorilor PSC și PS. Prin același contract, reclamanții și-au rezervat dreptul de a solicita dobânda legală penalizatoare până la data cesionării creanței (05.11.2013).
Conform art. 1576 din Codul civil de la 1864, împrumutul este un contract prin care una din părți dă celeilalte oarecare câtime de lucru, cu îndatorire pentru dânsa de-a restitui tot atâtea lucruri, de aceeași specie și calitate.
În ceea ce privește dobânda legală aferentă, în această materie sunt aplicabile prevederile art. 1586 C.civ., potrivit cărora, dacă împrumutatul nu întoarce la timpul stipulat lucrurile împrumutate sau valoarea lor, trebuie să plătească și dobânzi de la ziua cererii prin judecată a împrumutului.
Raportat la aceste prevederi, instanța a constatat că nu poate fi reținută apărarea pârâților potrivit căreia dobânda legală penalizatoare nu ar fi datorată deoarece aceasta nu ar fi fost stipulată în contract. Sub acest aspect, este de observat că interpretarea dată de pârâți prevederilor art. 1 și 2 din OG nr. 13/2011 nu poate fi primită pentru a se concluziona cu privire la netemeinicia acțiunii. Astfel, potrivit art. 1 din OG nr. 13/2011, (1) Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. (2) Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie. (3) Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare. (4) Dacă nu se precizează altfel, termenul dobândă din prezenta ordonanță privește atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare. (5) Prin dobândă se înțelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, ci și alte prestații, sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă drept echivalent al folosinței capitalului.
Art. 2 din același act normativ prevede că, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea. De asemenea, art. 6 din OG nr. 13/2011 prevede că dobânda trebuie să fie stabilită prin act scris. În lipsa acestuia se datorează numai dobânda legală.
Așadar, pentru a fi datorată dobânda legală penalizatoare solicitată de reclamanți, nu este necesar ca în contract să se fi prevăzută expres obligația de plată a dobânzii în contextul în care aceasta este datorată în temeiul legii. Raportat la prevederile art. 1087-1088 din Codul civil de la 1864 (act normativ aplicabil în raport cu momentul nașterii raporturilor dintre părți), în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
Într-adevăr, împrumutul de consumație poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. În acest din urmă caz, împrumutătorul pretinde de la împrumutat pe lângă obligația de restituire, o prestație oarecare, care se numește dobândă, iar contractul este un împrumut cu dobândă. Împrumutul cu dobândă este guvernat, prin urmare, atât de normele generale, care reglementează împrumutul de consumație cu titlu gratuit (art. 1576 - 1586 Cod Civil) cât și de cele speciale (art. 1587 - 1590 Cod Civil) sau alte acte normative.
Însă, faptul că între părți a intervenit un contract de împrumut cu titlu gratuit nu presupune nicidecum că pârâții nu ar fi ținuți la plata dobânzii legale moratorii (penalizatoare), în acest sens fiind chiar prevederile art. 1586 C.civ., menționate mai sus. Dobânda moratorie datorată în cazul obligațiilor bănești nu se confundă cu dobânda convenită de părți ca un echivalent al împrumutului bunului.
Pentru împrumutul bănesc cu dobândă, dobânda (convențională sau prevăzută prin norme speciale) reprezintă fructe civile și se acordă și pentru trecut, pe când dobânda moratorie legală reprezintă daune-interese și se acordă doar de la data introducerii acțiunii; calculul dobânzilor moratorii se poate face și asupra sumelor datorate pentru trecut cu titlu de dobânzi convenționale neplătite la termen, căci interdicția anatocismului vizează doar calculul dobânzilor (fructe civile) asupra unor sume datorate cu același titlu. Dobânda convențională (fructe civile) curge și după expirarea termenului de plată, până la punerea în întârziere a debitorului prin cererea de chemare în judecată. Dacă dobânda a fost prevăzută numai pentru nerespectarea termenului de restituire, contractul de împrumut este cu titlu gratuit și dobânda convențională are caracter moratoriu, astfel că ea va fi datorată numai din ziua chemării în judecată și în cuantumul prevăzut, însă cel mult dobânda legală.
Prin urmare, deși părțile nu au stipulat dobânzi în contract, obligația este purtătoare de dobânzi în temeiul legii (art. 1088 și art. 1586 C.civ.), împrumutații fiind datori să plătească dobânda legală penalizatoare. Astfel, în caz de întârziere, împrumutatul datorează daune-interese moratorii de la data cererii de chemare în judecată (art. 1586 Cod Civil), care în materia împrumutului bănesc sunt echivalente cu dobânda legală (art. 1088 Cod Civil). Pentru nerespectarea de către împrumutat a obligațiilor civile în cazul împrumuturilor bănești, daunele-interese moratorii (echivalentul prejudiciului cauzat prin executarea cu întârziere) sunt echivalente cu dobânda legală, întrucât însuși legiuitorul evaluează acest prejudiciu. Totodată, instanța constată că, în obligațiile bănești, acordarea dobânzii moratorii nu este condiționată de stabilirea relei-credințe a debitorului, însă se prezumă culpa lui pentru nerespectarea obligației de plată până la proba contrarie, conform articolelor 1082 și 1083 C.civ.
În ceea ce privește îndreptățirea reclamanților la dobânda legală penalizatoare în condițiile intervenirii contractului de cesiune de creanță, instanța constată că aceștia și-au rezervat dreptul de a solicita dobânda legală penalizatoare până la data cesionării creanței (05.11.2013). Or, potrivit art. 1.576 din Legea nr. 287/2009 privind Noul cod civil (act normativ aplicabil sub acest aspect în raport cu data încheierii contractului de cesiune creanță), dacă nu s-a convenit altfel, dobânzile și orice alte venituri aferente creanței, devenite scadente, dar neîncasate încă de cedent, se cuvin cesionarului, cu începere de la data cesiunii. Din interpretarea per a contrario a acestor prevederi, rezultă că părțile pot conveni ca dobânzile aferente creanței să fie plătite cedentului.
În privința datei de la care este datorată dobânda legală penalizatoare, instanța constată că vechiul Cod civil nu prevedea posibilitatea ca, în cazul împrumutului de consumație, dobânda legală să curgă de drept, ci numai din momentul introducerii cererii de chemare în judecată, motiv pentru care nu poate fi primită solicitarea reclamanților de aplicare a dobânzii legale începând cu data scadenței împrumutului. Astfel, în raport cu prevederile art. 1586 din Codul civil de la 1864, dobânda este datorată începând cu data cererii de chemare în judecată. Potrivit mențiunilor din contractul de cesiune de creanță, reclamanții au formulat cerere de executare silită la BEJ IA sub nr. 498/24.08.2011, fiind încuviințată executarea silită prin încheierea nr. 2612, pronunțată de Judecătoria Satu Mare. Sub acest aspect, s-a listat din oficiu din aplicația Ecris Încheierea nr. 2612/07.09.2011, pronunțată de Judecătoria Satu Mare.
Conform art. 100 din Legea nr. 36/1995, înscrisul autentificat de notarul public care constată o creanță certă și lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilității acesteia. În lipsa înscrisului original poate constitui titlu executoriu duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public. Acest text se regăsea anterior republicării legii la art. 66 din Legea nr. 36/1995. Prin urmare, raportat la aceste dispoziții, o eventuală cerere de chemare în judecată a reclamanților având ca obiect obligarea pârâților la restituirea sumei împrumutate era lipsită de interes. În acest context, se impune interpretarea prevederilor art. 1586 din Codul civil de la 1864 în sensul că dobânda legală datorată pentru întârzierea restituirii sumei de bani împrumutate se calculează începând cu data formulării cererii de executare silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul autentificat de notarul public (în cauza de față, începând cu data de 24.08.2011). În consecință, instanța a constatat că pârâții sunt ținuți să plătească reclamanților dobânda legală aferentă sumei de 37.935,5 euro (reprezentând suma împrumutată pârâților conform contractului autentificat sub nr. 165/18.01.2011), echivalentul în lei la cursul BNR din data plății, calculată începând cu data formulării cererii de executare silită în temeiul acestui contract de împrumut (respectiv 24.08.2011) și până la data de 05.11.2013.
Sub aspectul cuantumului dobânzii, instanța a reținut că, potrivit art. 2 din OG nr. 9/2000, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală. Pentru perioada de după intrarea în vigoare a OG nr. 13/2011 (respectiv, începând cu luna septembrie 2011), dobânda legală se stabilește potrivit acestui act normativ. În ceea ce privește contestația pârâților cu privire la modul de calcul al reclamanților sub aspectul dobânzii legale, instanța constată că această contestație nu impunea administrarea unei expertize întrucât dobânda este datorată în temeiul legii, ea putând fi calculată inclusiv de către executorul judecătoresc; în acest sens, instanța reține că, potrivit art. 628, alin. (2) C.proc.civ., în cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalități sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii.
În consecință, pentru considerentele expuse mai sus, instanța a admite în parte cererea și a obligat pârâții să plătească reclamanților dobânda legală aferentă sumei de 37.935,5 euro (reprezentând suma împrumutată pârâților prin contractul autentificat sub nr. 165/18.01.2011), echivalentul în lei la cursul BNR din data plății, calculată începând cu data formulării cererii de executare silită în temeiul acestui contract de împrumut (respectiv 24.08.2011) și până la data de 05.11.2013.
← Plângere contravențională. Jurisprudență Circulaţie rutieră | Comunicarea titlului de creanţă la o adresă care nu... → |
---|