Furtul săvârşit prin escaladare, violare de domiciliu. Infracţiune unică şi nu concurs de infracţiuni

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 173/R din data de 07.03.2013

Furtul săvârșit prin escaladare, violare de domiciliu. Infracțiune unică și nu concurs de infracțiuni.

C. pen., art. 208, art. 209, alin. 1, lit. i, art. 192, art. 41 alin. 3

Prin domiciliu, în sensul legii penale se înțelege orice locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de aceasta. Pătrunderea fără drept în oricare din aceste locații se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracțiunii de violare de domiciliu. în același timp, pătrunderea fără drept în aceleași împrejurări de loc și de timp în mai multe din aceste locații ținând de domiciliul unei persoane constituie o unitate naturală de infracțiuni și nu atâtea infracțiuni de violare de domiciliu câte locuri ale acelui domiciliu au fost călcate pe nedrept de către subiectul pasiv.

În momentul pătrunderii, prin escaladarea porții, în curtea locuinței părții vătămate, inculpatul realizează elementul material al laturii obiective a infracțiunii de violare de domiciliu. Întrucât mijlocul utilizat de inculpat pentru sustragerea bunurilor mobile din posesia subiectului pasiv este tocmai activitatea de pătrundere prin escaladare în domiciliul părții vătămate, furtul calificat prevăzut de art. 209 alin. 1 lit. i C. pen. absoarbe infracțiunea de violare de domiciliu, existând o infracțiune complexă unică de furt calificat și nu două infracțiuni concurente: de furt calificat și violare de domiciliu, fără să prezinte relevanță, din perspectiva încadrării juridice, faptul că, ulterior pătrunderii prin escaladare în curtea locuinței, inculpatul a intrat în casă pe ușa neasigurată.

Prin sentința penală nr. 1150/26 octombrie 2012, Judecătoria Tg.-Mureș:

¤în baza art. 334 C.proc.pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului B. T. din furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 208 al. 1 rap. la art. 209 al. 1 lit. g), i) C.pen. și violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 al. 1 și 2 C.pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C.pen. în furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 208 al. 1 rap. la art. 209 al. 1 lit. g), i) C.pen. cu aplic. art. 40 C.pen. și violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 al. 1 și 2 C.pen. cu aplic. art. 40 C.pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a) C.pen..

¤ l-a condamnat pe inculpatul B. T., după cum urmează:

- în baza art. 345 al. 2 C.proc.pen. rap. la art. 208 al. 1 rap. la art. 209 al. 1 lit. g), i) C.pen. cu aplic. art. 40 C.pen., 3201 al. 7 C.proc.pen. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat la data de 24.03.2012 în dauna părții vătămate D. C.- D.

¤ în temeiul art. 83 C.pen. a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 10 (zece) luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1262/9.12.2011 a Judecătoriei Târgu Mureș, definitivă prin nerecurare la data de 21.12.2011, pedeapsă care va fi executată alături de pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentință pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, pedeapsa rezultantă parțială fiind de 2 (doi) ani și 10 (zece) luni închisoare.

¤ în temeiul art. 865C.pen. rap. la art. 85 C.pen. a anulat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 609/5.06.2012 a Judecătoriei Târgu Mureș, definitivă prin nerecurare la data de 19.06.2012.

¤ a constatat concurentă infracțiunea de furt calificat care face obiectul prezentului dosar cu infracțiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 609/5.06.2012 a Judecătoriei Târgu Mureș, definitivă prin nerecurare la data de 19.06.2012.

-în baza art. 36 al. 1 C.pen. a contopit pedeapsa de 1 (un) an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 609/5.06.2012 a Judecătoriei Târgu Mureș, definitivă prin nerecurare la data de 19.06.2012 cu rezultanta parțială de 2 (doi) ani și 10 (zece) luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani și 10 (zece) luni închisoare.

- 345 al. 2 C.proc.pen. rap. la art. 192 al. 1 și 2 C.pen. cu aplic. art. 40 C.pen., 3201 al. 7 C.proc.pen. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu la data de 24.03.2012 în dauna părții vătămate D. C.-D.

¤ în temeiul art. 83 C.pen. a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 10 (zece) luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1262/9.12.2011 a Judecătoriei Târgu Mureș, definitivă prin nerecurare la data de 21.12.2011, pedeapsă care va fi executată alături de pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentință pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, pedeapsa rezultantă parțială fiind de 2 (doi) ani și 10 (zece) luni închisoare.

¤ în temeiul art. 865 C.pen. rap. la art. 85 C.pen. a anulat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 609/5.06.2012 a Judecătoriei Târgu Mureș, definitivă prin nerecurare la data de 19.06.2012.

¤ a constatat concurentă infracțiunea de violare de domiciliu care face obiectul prezentului dosar cu infracțiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 609/5.06.2012 a Judecătoriei Târgu Mureș, definitivă prin nerecurare la data de 19.06.2012.

¤ în baza art. 36 al. 1 C.pen. a contopit pedeapsa de 1 (un) an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 609/5.06.2012 a Judecătoriei Târgu Mureș, definitivă prin nerecurare la data de 19.06.2012 cu rezultanta parțială de 2 (doi) ani și 10 (zece) luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani și 10 (zece) luni închisoare.

¤ în baza art. 33 lit. a) C.pen., 34 lit. b) C.pen. a contopit cele două rezultante de 2 (doi) ani și 10 (zece) luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani și 10 (zece) luni închisoare pe care a sporit-o cu 2 (două) luni închisoare, urmând ca inculpatul B.T. să execute pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

¤ în conformitate cu dispozițiile art. 71 C.pen., i-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și b) C.pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

¤ în temeiul art. 346 C.proc.pen., art. 161 C.proc.pen. rap. la art. 1349 N.C.Civ. a admis acțiunea civilă și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 2500 lei către partea civilă D. C.-D. cu titlu de despăgubiri.

-¤ îÎn baza art. 191 al. 1 C.proc.pen. l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 580 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În motivarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că în data de 24 martie 2012 în jurul orelor 02:00 părăsind clubul Asia din Târgu Mureș și deplasându-se pe B-dul Cetății din Târgu Mureș inculpatul B. T. s-a hotărât să pătrundă în locuința părții vătămate D. C. cu intenția de a sustrage bunuri.

În acest sens, după ce a escaladat poarta, pe ușa neasigurată inculpatul B. T. a pătruns în locuința părții vătămate.

Ajungând în interior, inculpatul a urcat la etaj unde, din buzunarul unei haine a sustras suma de 30 de Euro iar de pe un dulap și-a însușit un telefon mobil marca Samsung Galaxy. Apoi, inculpatul B. T. a coborât la parter de unde a sustras un laptop E-Machine după care a părăsit imobilul.

În drept, fapta inculpatului B. T. care, în data de 24.03.2012, în jurul orelor 2.00, a pătruns prin escaladare în curtea imobilului părții vătămate D. C. D., iar apoi pe ușa neasigurată a pătruns fără drept în locuința acestuia situată în Târgu Mureș, B-dul Cetății, nr.9/4, jud. Mureș un laptop marca E-Machine, un telefon mobil marca Samsung și suma de 30 de euro cauzând un prejudiciu de 2500 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 208 al. 1 rap. la art. 209 al. 1 lit. g), i) C.pen.

Fapta inculpatului B. T. care, în data de 24.03.2012, în jurul orelor 2.00, a pătruns prin escaladare în curtea imobilului părții vătămate D. C. D., iar apoi pe ușa neasigurată a pătruns fără drept în locuința acestuia situată în Târgu Mureș, B-dul Cetății, nr.9/4 întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 al. 1 și 2 C.pen..

Analizând copia cazierului judiciar a inculpatului B. T., judecătoria a constatat că acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 1262/9.12.2011 a Judecătoriei Târgu Mureș, definitivă prin nerecurare la data de 21.12.2011 la o pedeapsă de 10 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat la data de 28.05.2011. Având în vedere că fiecare dintre infracțiunile ce fac obiectul prezentei cauze au fost săvârșite de către B. T. în cursul termenului de încercare, însă având în vedere că faptele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1262/9.12.2011 a Judecătoriei Târgu Mureș au fost săvârșite în timpul minorității, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 40 C.pen., faptele fiind comise în stare de pluralitate intermediară.

Totodată, instanța a mai constatat că inculpatul a mai fost condamnat prin sentința penală nr. 609/5.06.2012 a Judecătoriei Târgu Mureș, definitivă prin nerecurare la data de 19.06.2012 la pedeapsa de 1 an închisoare, pedeapsă suspendată sub supraveghere pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.

Având în vedere că infracțiunea care face obiectul prezentului dosar a fost săvârșită înainte de rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 609/5.06.2012 a Judecătoriei Târgu Mureș, în cauză sunt incidente prevederile art. 865 C.pen. rap. la art. 85 C.pen., referitoare la anularea suspendării sub supraveghere.

În baza textelor legale enunțate mai sus și a dispozițiilor art. 345 C.proc.pen., instanța i-a aplicat inculpatului o pedeapsă la individualizarea căreia a avut în vedere dispozițiile art. 52 C.pen. și art. 72 C.pen. și anume dispozițiile părții generale, limitele de pedeapsă reduse cu o treime ca urmare a aplicării prevederilor art. 3201 C.proc.pen., gradul de pericol social concret al faptei determinat de împrejurările omiterii acesteia.

La stabilirea pedepsei s-au avut în vedere toate elementele ce caracterizează persoana inculpatului, inclusiv conduita sinceră a acestuia. Pedeapsa trebuie să fie de natură a asigura reeducarea inculpaților și atingerea scopului prevăzut de art. 52 al. 1 teza ultimă C.pen., anume "prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni";. Cunoașterea caracteristicilor unui infractor prezintă o importanță deosebită pentru determinarea gradului concret de pericol social al acestuia și pentru stabilirea unei pedepse eficiente.

Modul de comportate în societate, caracterizat prin disciplină în muncă și o viață conformă cu regulile de conviețuire socială, poate determina concluzia că nu a comis infracțiunea datorită înclinației sale pentru comiterea de fapte antisociale, ci datorită unui complex de împrejurări care au contribuit ca inculpatul să se abată de la conduita sa obișnuită.

Verificând situația inculpatului B. T., instanța a observat că acesta are înscrise în cazierul judiciar alte două condamnări definitive tot pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat.

Față de aceste aspecte, reținând și faptul că faptele care fac obiectul prezentului dosar au fost săvârșite în stare de pluralitate intermediară față de cea pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1262/9.12.2011 a Judecătoriei Târgu Mureș, instanța nu a reținut circumstanțe atenuate, ci numai a dat eficiență prevederilor art. 3201 al. 7 C.proc.pen. care prevăd reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în cazul recunoașterii de vinovăție și l-a condamnat pe inculpatul B. T. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 208 al. 1 rap. la art. 209 al.1 lit. g), i) C.pen. cu aplic. art. 40 C.pen., 3201 al. 7 C.proc.pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, subliniind că, în raport cu gravitatea faptelor săvârșite și cu persoana sa, este prea grea pedeapsa de 3 ani închisoare care i-a fost aplicată pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și violare de domiciliu.

Analizând recursul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 8663/320/2012 al Judecătoriei Tg.-Mureș, a motivelor invocate, a susținerilor și concluziilor recurentului și ale reprezentantului Ministerului Public, precum și din oficiu, în limitele efectelor devolutiv și neagravării situației în propria cale de atac, se rețin următoarele:

În ceea ce privește expunerea stării de fapt; analiza detaliată a probelor; impunerea și natura pedepsei accesorii fixate; modalitatea de soluționare a acțiunii civile; obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză și cuantumul acestor cheltuieli, hotărârea în discuție este la adăpost de critici.

Cu toate acestea, recursul inculpatului B.T. este fondat și, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen., va fi admis cu consecințele casării parțiale a sentinței penale nr. 1150/26 octombrie 2012 a Judecătoriei Tg.-Mureș și rejudecării cauzei în limitele de mai jos:

a) Probele instrumentate în cursul urmăririi penale, necontestate de către inculpat, confirmă că în data de 24 martie 2012 în jurul orelor 02:00, părăsind clubul Asia din Târgu Mureș și deplasându-se pe B-dul Cetății din Târgu Mureș, inculpatul B. T. s-a hotărât să pătrundă în locuința părții vătămate D. C. cu intenția de a sustrage bunuri.

În acest sens, după ce a escaladat poarta de la intrarea în curtea imobilului, pe ușa neasigurată inculpatul B. T. a pătruns în locuința părții vătămate.

Ajungând în interior, inculpatul a urcat la etaj unde, din buzunarul unei haine, a sustras suma de 30 de Euro iar de pe un dulap și-a însușit un telefon mobil marca Samsung Galaxy. Apoi, inculpatul B. T. a coborât la parter de unde a sustras un laptop E-Machine după care a părăsit imobilul.

Prin domiciliu, în sensul legii penale se înțelege orice locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de aceasta. Pătrunderea fără drept în oricare din aceste locații se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracțiunii de violare de domiciliu. în același timp, pătrunderea fără drept în aceleași împrejurări de loc și de timp în mai multe din aceste locații ținând de domiciliul unei persoane constituie o unitate naturală de infracțiuni și nu atâtea infracțiuni de violare de domiciliu câte locuri ale acelui domiciliu au fost călcate pe nedrept de către subiectul pasiv.

În prezenta cauză, în momentul pătrunderii, prin escaladarea porții, în curtea locuinței părții vătămate D. C., inculpatul B. T. a realizat elementul material al laturii obiective a infracțiunii de violare de domiciliu. Întrucât mijlocul utilizat de inculpat pentru sustragerea bunurilor mobile din posesia subiectului pasiv este tocmai activitatea de pătrundere prin escaladare în domiciliul părții vătămate, furtul calificat prevăzut de art. 209 alin. 1 lit. i C. pen. absoarbe infracțiunea de violare de domiciliu, existând o infracțiune complexă unică de furt calificat și nu două infracțiuni concurente: de furt calificat și violare de domiciliu, fără să prezinte relevanță, din perspectiva încadrării juridice, faptul că, ulterior pătrunderii prin escaladare în curtea locuinței, inculpatul a intrat în casă pe ușa neasigurată.

În aceste circumstanțe, în drept, activitatea inculpatului B. T. de a pătrunde, în noaptea datei de 24 martie 2012, prin escaladare, în locuința părții vătămate D. C. D. și de a lua de aici bunuri mobile aparținând subiectului pasiv, fără consimțământul acestuia și în scopul însușirii lor pe nedrept întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni unice de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g și i C. pen.

Pentru aceste considerente, în rejudecare, vom dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul B. T. a fost trimis în judecată, din infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g și i C. pen. cu reținerea art. 40 C. pen. și violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 1 și 2 C. pen., cu reținerea art. 40 C. pen., în concurs real, prev. de art. 33 lit. a C. pen., în infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g și i C. pen. cu reținerea art. 40 C. pen.

b) Inculpatul a uzat în prim grad de procedura simplificată, prev. de art. 3201 C. pr. pen., recunoscând săvârșirea acuzei așa cum a fost ea formulată prin rechizitoriul parchetului și solicitând ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Materialul probator aflat la dosarul cauzei confirmă că fapta dedusă judecății există, că a fost săvârșită de inculpatul B. T. și a fost comisă cu vinovăția specifică infracțiunii de furt calificat, astfel că în cauză sunt îndeplinite condițiile condamnării prevăzute de art. 345 alin. 1 și 2 C. pr. pen.

La individualizarea pedepsei pe care o vom stabili, vom urmări criteriile impuse de art. 72 C. pen. și limitele rejudecării trasate de principiul neagravării situației în propria cale de atac. Astfel, observăm, pentru început, gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, ilustrat în împrejurările, timpul, locul, mijloacele folosite, precum și urmările pricinuite, constând în atingerea adusă inviolabilității patrimoniului și a domiciliului părții vătămate. Constatăm apoi, persoana inculpatului cu referire la antecedența penală a acestuia -el fiind condamnat în cursul anilor 2011 și 2012 și pentru alte infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului la pedepse a căror executare a fost suspendată condiționat sau sub supraveghere, ceea ce demonstrează că sancțiunile privative de libertate impuse și creditul oferit în două rânduri de instanțe au fost ignorate și nu au fost sub nicio formă suficiente reinserției sociale. În plus, nu omitem nici perseverența de care a dat dovadă d-l B. T. în săvârșirea actelor infracționale deduse judecății. În același timp, avem în vedere și atitudinea sinceră adoptată de acuzat pe parcursul procedurilor care nu contrabalansează gravitatea faptei și nu justifică reținerea vreunei circumstanțe atenuante judiciare, însă va fi valorificată atât odată cu reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, potrivit art. 3201 C. pr. pen., cât și prin stabilirea pedepsei la minimul special, așa cum este el redus.

În contextul expus mai sus, s-a stabilit în sarcina inculpatului B. T. pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat din data de 24 martie 2012, impunerea unei sancțiuni cu o durată mai grea fiind împiedicată de principiul neagravării situației în propria cale de atac.

c) Prin sentința penală nr. 1262/9 decembrie 2011 a Judecătoriei Tg.-Mureș, definitivă la 21 decembrie 2011, inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia pe un termen de încercare de 2 ani și 10 luni, pentru săvârșirea în timpul minorității, la data de 28 mai 2011, a unei infracțiuni de furt calificat.

Prin sentința penală nr. 609/5 iunie 2012 a Judecătoriei Tg.-Mureș, definitivă la 19 iunie 2012, inculpatul a fost, de asemenea, condamnat la pedeapsa de un an închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia pe un termen de încercare de 4 ani, pentru săvârșirea, în timpul minorității, la data de 17 iulie 2011, a unei infracțiuni de furt calificat.

Pe de o parte, în raport de datele la care au fost săvârșite infracțiunile sancționate prin cele două sentințe penale enunțate mai sus și momentul la care aceste hotărâri au rămas definitive, cele două infracțiuni de furt calificat sunt concurente, în condițiile art. 33 lit. a C. pen. În aceste circumstanțe, condamnarea de 10 luni închisoare suferită prin sentința penală nr. 1262/2011 a Judecătoriei Tg.-Mureș atrage, în temeiul art. 865 cu referire la art. 85 C. pen., anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 609/2012 a Judecătoriei Tg.-Mureș, iar condamnarea pronunțată prin această ultimă hotărâre atrage, în baza art. 85 C. pen., anularea suspendării condiționate a pedepsei de 10 luni închisoare pronunțată prin sentința penală nr. 1262/2011 a Judecătoriei Tg.-Mureș, prevederile pertinente în materie de anulare fiind prioritare în raport de cele vizând revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, neexistând nici un motiv pentru care decizia nr. 42/13 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite să nu se aplice în prezenta cauză.

Prin urmare, prin prezenta, în rejudecare, în baza art. 85 C. pen., vom anula suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată inculpatului B. T. prin sentința penală nr. 1262/9 decembrie 2011 a Judecătoriei Tg.-Mureș, iar, potrivit art. 855 alin. 1 cu referire la art. 85 C. pen., vom anula suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de un an închisoare aplicate aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 609/5 iunie 2012 a Judecătoriei Tg.-Mureș.

Pe de altă parte, infracțiunea de furt calificat dedusă prezentei judecăți este concurentă cu infracțiunea de furt calificat pentru săvârșirea căreia inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 609/2012 a Judecătoriei Tg.-Mureș și în pluralitate intermediară față de condamnarea pronunțată prin sentința penală nr. 1262/2011 a aceleiași instanțe.

În aceste împrejurări, conform art. 40, art. 34 alin. 1 lit. b C. pen. cu referire la art. 33 lit. a C. pen., au fost contopite pedepsele de 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1262/9 decembrie 2012 a Judecătoriei Tg.-Mureș, de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 609/5 iunie 2012 a Judecătoriei Tg.-Mureș și de 2 ani închisoare stabilită prin prezenta decizie, s-a retinut pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare căreia îi vom adăuga un spor de 10 luni închisoare și s-a aplicat inculpatului B. T. pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare, cu executare în detenție, care este proporțională și satisface nevoile resocializării și prevenției generale.

Intrarea repetată în câmpul infracționalității justifică acordarea sporului de contopire, iar natura și gradul de pericol social al infracțiunii care se judecă, precum și antecedența penală a inculpatului duc la concluzia că inculpatul nu este eligibil pentru suspendarea condiționată sau sub supraveghere a pedepsei aplicate.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Furtul săvârşit prin escaladare, violare de domiciliu. Infracţiune unică şi nu concurs de infracţiuni