Imobil aflat sub regimul juridic al proprietăţii publice. Certificat de atestare a dreptului de proprietate emis în temeiul Legii nr. 15/1990 în favoarea unei societăţi comerciale. Acţiune în revendicare. Calitate procesuală activă
| Comentarii |
|
C. civ., art. 480 Legea nr. 15/1990, art. 16 H.G. nr. 831/1991
1. Calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care ar fi titularul drep
tului în raportul juridic dedus judecăţii. Aplicând această regulă de drept în cazul acţiunii în revendicare, care este, potrivit definiţiei consacrate de practica judecătorească şi de literatura de specialitate, în absenţa unei definiţii legale, acea acţiune reală prin care proprietarul ce a pierdut posesia unui bun individual determinat cere instanţei să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului şi să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpâneşte fără a fi proprietar, calitatea procesuală activă aparţine în asemenea situaţii titularului dreptului de proprietate asupra bunului respectiv.
2. Prin art. 16 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitătilor economice de stat s-a stabilit că unitătile economice de
stat, cu excepţia celor care se constituie ca regii autonome, vor fi organizate sub formă de societăţi pe acţiuni sau societăţi cu răspundere limitată, în condiţiile prevăzute de lege. Unităţile economice de interes republican se organizează ca societăţi comerciale prin hotărâre a guvernului, iar cele de interes local prin decizia organului administraţiei locale de stat. Articolul 20 alin. (2) mai prevede că bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu, iar art. 18 prevede că modalitatea de preluare a activului şi pasivului fostei unităţi economice de stat se stabileşte prin actul de înfiinţare.
în aceste condiţii, rămâne de stabilit dacă şi la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990 terenul care face obiectul prezentei cauze se mai afla în administrarea fostei întreprinderi de stat, dat fiind că, potrivit art. 1 din Decretul nr. 409/1955°, bunurile proprietatea statului puteau fi transmise în administrare între instituţiile centrale de stat, sfaturile populare şi unităţile tutelate de acestea, fără plată, inclusiv prin decizii ale comitetului executiv al sfatului popular, bunurile rămânând proprietate de stat conform dispoziţiilor constituţionale în vigoare, iar din interpretarea sistematică în raport de prevederile art. 6 şi art. 7 reiese că schimbarea titularului dreptului de administrare, singurul care putea fi transmis în perioada respectivă, avea loc pe o durată nedeterminată, astfel că unitatea care deţinea iniţial bunul nu mai păstra niciun drept.
Pe cale de consecinţă, se reţine că fosta întreprindere de stat a deţinut un drept de administrare temporar asupra bunului proprietate de stat, numai pe durata realizării obiectivului de investiţii, sens în care pe teren urma să se realizeze o organizare de
şantier, iar nu să se amplaseze o construcţie cu caracter definitiv, după care a intrat în administrarea sfatului popular.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 1546/A din 10 noiembrie 2006, nepublicată
Prin cererea înregistrată la data de 18 februarie 2003 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti sub nr. 1828/2005, reclamanta SC R. SA, în contradictoriu cu pârâta SC A.S.l.E. SRL, a solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul teren situat în Bucureşti, str. Z., nr. 20, sector 3, în suprafaţă de 407 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 3740 din 11 mai 2006, pronunţată în dosarul nr. 1828/2003, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis cererea formulată de reclamanta SC R. SA, în contradictoriu cu pârâta SC A.S.l.E. SRL şi a obligat pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 407 mp, situat în Bucureşti, str. Z., nr. 20, sector 3.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în fapt, prin art. 7 din Decretul nr. 10/1997 au fost expropriate şi trecute în proprietatea statului, dându-se în administrarea directă a societăţii reclamante terenurile în suprafaţă de 39.085 mp şi construcţiile în suprafaţă de
11.878 mp, identificate conform planului de situaţie nr. 13, printre terenurile expropriate fiind menţionat şi cel situat în str. Z., nr. 20, sector 3, proprietatea numitului D.l. Ulterior, reclamantei i-a fost eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 1438, emis la data de 19 octombrie 1994 de Ministerul Industriilor, în care s-a menţionat că suprafaţa de teren în proprietatea exclusivă a societăţii comerciale SC R. SA este de
467.666,00 mp, certificat transcris în registrul de transcripţiuni al notariatului local al Sectorului 3 sub nr. 20674 din 22 noiembrie 1994. Prin încheierea nr. 9059/2002 s-a dispus înscrierea în cartea funciară, în baza certificatului de proprietate menţionat, a suprafeţei de teren de 355.869,74 mp, situată în B-dul B. nr. 256, sector 3.
Instanţa a mai reţinut că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, în suprafaţă de teren de 467.666,00 mp, menţionată în certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 1438, emis la data de 19 octombrie 1994, este inclusă şi suprafaţa de 407,0 mp situată în str. Z., nr. 20, sector 3.
Instanţa nu a reţinut susţinerea expertului, în sensul că suprafaţa revendicată de către reclamantă nu se regăseşte în aceea pentru care
reclamanta a deschis carte funciară, găsindu-se dincolo de gardul ce desparte SC R. SA de societatea pârâtă, întrucât această împrejurare, respectiv limitarea în plan material dintre cele două societăţi, nu exclude dreptul de proprietate al reclamantei. De asemenea, instanţa nu a reţinut susţinerile expertului în sensul că terenul este proprietatea numiţilor T.H. şi T.I., în baza sentinţei civile nr. 6520 din 15 iunie 1994, care este anterioară certificatului de atestare a dreptului de proprietate al reclamantei, deoarece, pe de o parte, prin asemenea aserţiuni expertul şi-a depăşit atribuţiile, numai instanţa fiind în măsură să stabilească cine este titularul dreptului de proprietate, iar pe de altă parte, în speţă nu se pune problema comparării titlului reclamantei cu cel al numiţilor T.H. şi T.I., aceştia nefiind părţi în cauză. Totuşi, având în vedere că şi pârâţii s-au apărat, susţinând că terenul în litigiu a fost dobândit de numiţii T.H. şi T.l. în baza sentinţei civile nr. 6520 din 15 iunie 1994, instanţa a înlăturat aceste apărări ca neîntemeiate, întrucât prin sentinţa penală nr. 1 din 9 aprilie 1997, definitivă prin decizia penală nr. 1210 din 23 martie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală în dosarul nr. 550/1996 (de notorietate, prin respectiva hotărâre împotriva preşedintelui completului de judecată pronunţându-se o pedeapsă privativă de libertate şi anulate mai multe sentinţe), s-au anulat, printre altele, atât minuta, cât şi sentinţa civilă nr. 6520 din 15 iunie 1994 pronunţate în dosarul nr. 6445/1994.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta SC A.S.I.E. SRL, la data de 13 august 2006, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub nr. 3813/2005.
In motivare a arătat că în mod eronat instanţa de judecată şi-a fundamentat soluţia pe concluziile raportului de expertiză, întrucât în raportul său expertul desemnat nu a concluzionat că suprafaţa de teren este inclusă în perimetrul SC R. SA. în raportul său expertul a arătat că „în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 1438 din 19 octombrie 1994 suprafaţa de teren a SC R. SA este de
467.666,0 mp în care este inclusă şi suprafaţa de 407 mp situat în str. Z., nr. 20, sector 3. Instanţa a înlăturat în mod nejustificat susţinerea expertului în sensul că „suprafaţa revendicată de reclamantă nu se regăseşte în aceea pentru care reclamanta a deschis cartea funciară, găsindu-se dincolo de gardul ce desparte SC R. SA de societatea pârâtă”, susţinând că „delimitarea în plan material dintre cele două societăţi nu exclude dreptul de proprietate al reclamantei”. Faţă de susţinerea instanţei de fond, potrivit căreia titlul său de proprietate, reprezentat de sentinţa civilă nr. 6520 din 15 iunie 1994, a fost anulat printr-o sentinţa penală, apelanta a arătat că motivarea instanţei nu are
bază legală şi probatorie. La termenul din 10 noiembrie 2006 apelanta a arătat că prin motivele de apel a invocat cxcepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate şi în conformitate cu prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul reţine următoarele:
Potrivit art. 109 C. proc. civ., oricine pretinde un drept împotriva unei persoane trebuie să facă o cerere la instanţa competentă. Calitatea procesuală activă presupune deci existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care ar fi titularul dreptului în raportul juridic dedus judecăţii. Aplicând această regulă de drept în cazul acţiunii în revendicare, care este, potrivit definiţiei consacrate de practica judecătorească şi de literatura de specialitate în absenţa unei definiţii legale acea acţiune reală prin care proprietarul ce a pierdut posesia unui bun individual determinat cere instanţei să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului şi să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpâneşte fară a fi proprietar, calitatea procesuală activă aparţine în asemenea situaţii titularului dreptului de proprietate asupra bunului respectiv.
Imobilul în litigiu este situat potrivit celor două expertize efectuate în cauză în Bucureşti, str. Z., nr. 20, sector 3.
Prin decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 10 din 18 ianuarie 1977 pentru aprobarea principalilor indicatori tehnico-economici şi a măsurilor de realizare a unor obiective de investiţii, în speţă, potrivit art. 1 pct. 1, Secţia de ţevi din oţeluri aliate de la întreprinderea de Ţevi R. Bucureşti, s-a stabilit, între altele, că terenul în discuţie, care aparţinea la acea dată lui D.I., alături de alte terenuri în suprafaţă totală de 39.085 mp a fost expropriat şi trecut în proprietatea statului şi în administrarea directă a acestei întreprinderi. Pentru realizarea unei investiţii se emiteau în schimb decrete privind amplasarea obiectivelor de investiţii, astfel cum s-a procedat pentru „Dezvoltarea secţiei de ţevi din oteluri inoxidabile’' de la întreprinderea de Ţevi R. Bucureşti, pentru care a fost adoptat Decretul prezidenţial nr. 232 din 26 octombrie 1984.
Prin art. 16 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat s-a stabilit că unităţile economice de stat, cu excepţia celor care se constituie ca regii autonome, vor fi organizate sub formă de societăţi pe acţiuni sau societăţi cu răspundere limitată, în condiţiile prevăzute de lege. Unităţile economice de interes republican se organizează ca socictăţi comerciale prin hotărâre a guvernului, iar cele de interes local prin decizia organului administraţiei locale de
stat. Articolul 20 alin. (2) mai prevede că bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu, iar art. 18 prevede că modalitatea de preluare a activului şi pasivului fostei unităţi economice de stat se stabileşte prin actul de înfiinţare.
In aceste condiţii, rămâne de stabilit dacă şi la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990 terenul care face obiectul prezentei cauze se mai află în administrarea fostei întreprinderi de Ţevi R., dat fiind că potrivit art. 1 din Decretul nr. 409/1955 bunurile proprietatea statului puteau fi transmise în administrare între instituţiile centrale de stat, sfaturile populare şi unităţile tutelate de acestea, fară plată, inclusiv prin decizii ale comitetului executiv al sfatului popular, bunurile rămânând proprietate de stat conform dispoziţiilor constituţionale în vigoare, iar din interpretarea sistematică în raport de prevederile art. 6 şi 7 reiese că schimbarea titularului dreptului de administrare, singurul care putea fi transmis în perioada respectivă, avea loc pe o durată nedeterminată, astfel că unitatea care deţinea iniţial bunul nu mai păstra niciun drept.
O asemenea situaţie se regăseşte şi speţă, din adresa nr. 23697/12/28/C din 14 mai 1993 emisă de Consiliul Local al Municipiului Bucureşti -Direcţia Generală a Lucrărilor Publice, Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, în a cărui evidenţă nu s-ar fi aflat în caz contrar, menţionată în raportul de expertiză efectuat în dosarul nr. 13150/1994 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti reieşind că „terenul respectiv a fost preluat de întreprinderea R. cu prilejul realizării unor investiţii şi folosit drept organizare de şantier, fiind situat în afara incintei unităţii, în prezent este revendicabil şi, în consecinţă, fiind pe teritoriul administrativ al sectorului 3 al capitalei se supune administrării acestuia până la stabilirea dreptului de proprietate”. Pe cale de consecinţă, se reţine că fosta întreprindere de stat R. a deţinut un drept de administrare temporar asupra bunului proprietate de stat, numai pe durata realizării obiectivului de investiţii, sens în care pe teren urma să se realizeze o organizare de şantier, iar nu să se amplaseze o construcţie cu caracter definitiv, după care a intrat în administrarea sfatului popular.
Astfel se explică şi împrejurarea constatată prin toate expertizele efectuate în legătură cu acest teren că acesta este situat în afara incintei SC R. SA, fiind poziţionat paralel şi lipit de aleea betonată care aparţine societăţii şi înconjurat atât la nord, cât şi la sud şi est, fie de str. Z., fie de proprietăţi particulare, ceea ce înseamnă că în mod firesc reclamanta nu a exercitat nici în fapt acte de administrare asupra sa.
Este adevărat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 1438 emis de Ministerul Industriilor face trimitere la anexa nr. 2 - Situaţia privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societăţii comerciale cu capital de stat în care este inclus şi terenul în suprafaţă de 39.085 mp, preluată prin Dceretul nr. 10/1977. Modul de dobândire a dreptului de proprietate de către societăţile comerciale înfiinţate în temeiul Legii nr. 15/1990 este însă legea, iar nu certificatul de atestare a dreptului de proprietate, care nu are, potrivit H.G. nr. 831/1991, un caracter constitutiv de drepturi.
Pe de altă parte, nu se poate reţine aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat care ar fi dat de decizia civilă nr. 890 din 1 aprilie 1998 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, deoarece instanţa care a soluţionat respectiva cauză nu a fost învestită cu o cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra terenului, obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru perioada martie 1992-septembrie 1994 fiind întemeiată pe existenţa unui drept de administrare.
Faţă de aceste considerente, reţinând că imobilul care formează obiectul revendicării nu se mai afla la data intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990 în administrarea fostei întreprinderi de stat R., situaţie în care nu a putut intra în patrimoniul reclamantei în temeiul acestei legi, hotărârea primei instanţe de fond fiind sub acest aspect netemeinică, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Tribunalul urmează să admită apelul şi să schimbe în tot sentinţa apelată, în sensul că va admite excepţia lipsei calităţii procesuale active şi va respinge acţiunea ca fiind introdusă de o persoană fară calitate procesuală activă.
| ← Dobândirea proprietăţii bunurilor prin succesiune. Condiţia... | Revendicare. Titlu de proprietate emis în temeiul art. 36 alin.... → |
|---|
