Dobândirea proprietăţii bunurilor prin succesiune. Condiţia acceptării moştenirii în termenul legal
| Comentarii |
|
C. civ., art. 650, art. 700, art. 728-750, art. 939-941
în raport de dispoziţiile art. 689 C. civ., acceptarea moştenirii este expresă atunci când moştenitorul îşi însuşeşte titlul sau calitatea de moştenitor printr-un act autentic sau sub semnătură privată, judiciar sau extrajudiciar, fiind esenţial ca prin acel înscris, moştenitorul să îşi aproprie calitatea de succesor în sensul că din respectivul înscris trebuie să rezulte că înţelege să îşi exercite drepturile succesorale, dobândind ceea ce i se cuvine în virtutea legii, ca moştenitor legal sau rezervatar.
înscrisul respectiv poate fi şi o simplă scrisoare adresată unui alt moştenitor, ca şi un creditor al succesiunii, important fiind ca din continutul acesteia să rezulte neîndoielnic voinţa succesi-
bilului de a accepta moştenirea.
C.A. Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 41/R din 25 ianuarie 2007, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, sub nr. 24248 din 22 decembrie 2004, reclamanta S.D.I.R. a chemat în judecată pe pârâta S.C., solicitând instanţei prin sentinţa ce o va pronunţa să constate deschisă succesiunea defunctului S.G. decedat la 23 aprilie 2003, să se stabilească calitatea de moştenitor pentru reclamantă, în calitate de fiică a defunctului, şi pentru pârâtă, în calitate de soţie supravieţuitoare, conform testamentului autentificat sub nr. 817 din 28 martie 2000 la B.N.P. R.E.; să se stabilească masa succesorală rămasă de pe urma defunctului, cotele succesorale ale moştenitoarelor şi ieşirea din indiviziune cu atribuirea în natură către reclamantă a bunurilor aferente cotei sale părţi din masa succesorală.
In motivarea cererii, reclamanta susţine că este fiica defunctului din prima căsătorie a acestuia, încheiată cu S.L.C., calitate în carc arc statutul de moştenitor legal, ca descendentă în linie directă de gradul I faţă de defunct. Pârâta S.C. are calitatea de soţie supravieţuitoare, ca efect a celei de-a doua căsătorii încheiate de S.G. cu aceasta.
La data decesului autorului părţilor, activul patrimonial al acestuia se compunea din: cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra apartamentului de la etajul 1 al imobilului, situat în Bucureşti, sector 1, în suprafaţă de 43,83 mp, bun propriu al defunctului, această cotă fiind dobândită pe cale succesorală de pe urma mamei acestuia, S.E., astfel
cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 209 din 21 februarie 1989 eliberat de fostul notariat de Stat Local al Sectorului 1 Bucureşti, în timp ce cealaltă cotă de 1/2 din dreptul de proprietate asupra aceluiaşi imobil a fost moştenită de L.E., sora defunctului, în calitate de legatar cu titlu universal al mamei lor; imobilul denumit „Vila Slobozianir situat în Eforie Sud, judeţul Constanţa, bun propriu al defunctului, compus din teren în suprafaţă de 1200 mp şi construcţie, astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 387 din 27 mai 2002, emisă în temeiul Legii nr. 10/2001; terenul în suprafaţă de 10 ha, de asemenea, bun propriu al defunctului, situat în comuna Perieni, jud. Bârlad, dobândit de către S.G. în temeiul Legii nr. 18/1991, conform titlului de proprietate nr. 2154-9136 din 29 noiembrie 2002 emis de Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991; de asemenea, reclamanta enumeră şi o serie de bunuri mobile ca făcând parte din masa succesorală rămasă de pe urma aceluiaşi defunct. Se mai susţine că, după decesul autorului lor, pârâta şi-a însuşit în fapt toate bunurile mobile arătate ca făcând parte din masa succesorală, bunuri care se află şi în prezent în posesia acesteia. Potrivit estimării reclamantei, valoarea totală a masei succesorale s-a apreciat a se situa la nivelul sumei de
120.000 euro.
La 12 ianuarie 2005, pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia neacceptării în termen a succesiunii de către reclamantă, caz în care aceasta este lipsită de calitate procesuală activă în
cauză. In argumentarea acestei excepţii, pârâta a susţinut că reclamanta este cea ţinută să probeze opţiunea succesorală pozitivă, printr-un act de acceptare expresă, dcoarece a fost prevenită telegrafie şi telefonic asupra încetării din viaţă a autorului lor, precum şi a actului său de ultimă voinţă.
Prin sentinţa civilă nr. 9202 din 28 septembrie 2005, Judecătoria Sectorului 1 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a respins cererea ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că S.G., tatăl reclamantei şi soţul pârâtei, a decedat la 23 aprilie 2003, iar reclamanta prin cererea de chemare în judecată a invocat calitatea sa de moştenitoare legală a defunctului în susţinerea căreia a depus acte de stare civilă. Instanţa a apreciat că pentru a se putea analiza cererea reclamantei, aceasta trebuie să facă dovada nu numai a vocaţiei sale succesorale, dar şi a faptului că a acceptat succesiunea în mod expres sau tacit în termen de 6 luni de la data deschiderii acesteia, conform
art. 700 C. civ. In combaterea acestci cxcepţii, reclamanta a precizat că a acceptat succesiunea tatălui său în mod expres, prin cererea pe care a adresat-o Consulatului General al României din Los Angeles, prin care a solicitat eliberarea unei dovezi din care să rezulte că are cetăţenie română. A mai susţinut reclamanta că a formulat această cerere, întrucât ştia că dacă nu-şi va putea proba calitatea de cetăţean român, nu va putea dobândi prin moştenire imobile (terenuri) situate pe teritoriul României.
Pe de altă parte, reclamanta arată că acceptarea succesiunii este dovedită şi prin proba testimonială pe care a administrat-o în cauză, după cum ea rezultă şi din corespondenţa purtată între părţi, pârâta recunoscând în mod voluntar calitatea reclamantei de moştenitoare a defunctului. Instanţa a apreciat că actul de acceptare succesorală constituie o manifestare de voinţă unilaterală, voluntară, irevocabilă şi indivizibilă, care trebuie să se producă în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii. Acceptarea expresă trebuie să se realizeze în formă scrisă, autentică sau sub semnătură privată, iar voinţa de a moşteni trebuie să fie indubitabilă.
Cererea pe care reclamanta a adresat-o Consulatului României din Los Angeles a fost făcută, aşa cum reiese tot din cuprinsul ei, „pentru clarificarea documentelor cu privire la moştenirea din partea tatălui meu”. Din analiza acestei cereri coroborate cu depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, instanţa a apreciat că rezultă cel mult intenţia reclamantei de a accepta succesiunea autorului său. Cererea prin care reclamanta susţine că face dovada acceptării succesiunii, nu constituie un înscris prin care s-a acceptat în mod expres succesiunea, întrucât, din conţinutul său nu rezultă neîndoielnic voinţa reclamantei de însuşire a calităţii de moştenitor. La aceeaşi concluzie conduce şi faptul că, ulterior expirării termenului de opţiune succesorală, reclamanta a mandatat o altă persoană care să accepte în numele său succesiunea.
Pe de altă parte, prima instanţă a constatat şi împrejurarea că reclamanta nu a formulat vreo cerere pentru repunerea în termenul de opţiune succesorală, iar recunoaşterea de către pârâtă a calităţii de moştenitoare a reclamantei nu are relevanţă, în condiţiile în care nu s-a realizat ulterior acceptarea expresă a succesiunii din partea reclamantei, personal sau prin intermediul unui mandatar cu procură specială. Nici mandatarea unei persoane care să accepte succesiunea în numele reclamantei nu are valoare de acceptare a moştenirii dacă nu a fost urinată de manifestarea de voinţă expresă în acest sens din partea mandatarului.
In acestc condiţii, instanţa a constatat că reclamanta nu şi-a cxcrcitat în termen legal dreptul de opţiune succesorală, fiind străină de moştenire şi în consccinţă, lipsită de calitate procesuală activă în cauză.
In termen legal împotriva acestei sentinţe, reclamanta a formulat apel, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, a soluţionat apelul prin decizia civilă nr. 190A din 3 aprilie 2006, în sensul admiterii apelului, cu consecinţa desfiinţării sentinţei apelate şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 689 C. civ., acceptarea succesiunii poate fi expresă sau tacită; acceptarea este expresă când succesibilul îşi însuşeşte titlul sau calitatea de moştenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată. Prin urmare, legea prevede ca voinţa succesibilului de a accepta expres moştenirea să fie manifestată în formă scrisă, autentică sau sub semnătură privată (exceptându-se acceptarea verbală), însă legea nu pretinde ca înscrisul să fi fost întocmit special pentru constatarea acceptării.
Instanţa de apel, concluzionând, a reţinut că acceptarea expresă este un act formal dar nu solemn, putând îmbrăca şi forma unei scrisori, a unei cereri, esenţial fiind, ca din conţinutul lui, să rezulte că succesibilul şi-a însuşit în mod neechivoc calitatea de moştenitor şi că înţelege să exercite drepturile şi să-şi asume obligaţiile decurgând din această calitate.
Tribunalul a apreciat că se impune analiza conţinutului real al actului invocat de reclamantă în combaterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active.
A rezultat din actele şi lucrările dosarului, că după o serie de discuţii telefonice între părţi (confirmate şi prin martori), pârâta, cu referire în cadrul corespondenţei sale din 10 iulie 2003 şi la discuţiile telefonice anterioare, o informează pe reclamantă asupra bunurilor succesorale rămase de pe urma defunctului, dar îi comunică şi alte două lucruri esenţiale în atitudinea ulterioară a reclamantei: pe de o parte, faptul că potrivit Legii nr. 54/1998, este interzisă dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetăţenii străini sau apatrizi, ceea ce impune ca reclamanta să facă demersurile necesare pentru dovedirea cetăţeniei române, iar pe de altă parte, că reclamanta nu trebuie să se preocupe de termenul de acceptare a succesiunii tatălui său pentru că niciodată nu va specula chestiunea prescripţiei dreptului de opţiune succesorală.
Drept urmare, s-a reţinut că, la data de 5 septembrie 2003, înăuntrul termenului de 6 luni prevăzut de art. 700 C. civ., reclamanta se adresează Consulatului General al României din Los Angeles, solicitând eliberarea unei dovezi privind cetăţenia sa, în scopul clarificării documentelor privind moştenirea din partea tatălui său. Tribunalul a mai apreciat că un astfel de demers nu poate avea altă justificare decât aceea de a permite reclamantei culegerea moştenirii de pe urma autorului său (imposibilă fară dovada cetăţeniei, aşa cum fusese informată) şi chiar scopul declarat al acestei cereri adresate Consulatului este fară echivoc în acest sens.
Făcând demersuri în sensul clarificării acestui aspect, este evident că reclamanta a depăşit faza procesului psihologic intern, trecând la exteriorizarea hotărârii, atât motivul determinant, cât şi obiectivarea acesteia, rezultând din cererea adresată Consulatului.
Faţă de aceste considerente, instanţa de apel a apreciat că apelanta reclamantă a acceptat expres succesiunea defunctului şi, drept urmare, are calitatc procesuală activă de a solicita dezbaterea succesiunii pc calca cererii de chemare în judecată adresată primei instanţe, astfel că, în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ., s-a desfiinţat soluţia apelată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
împotriva acestei decizii, pârâta a promovat recurs întemeiat pc
prevederile art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ. In dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susţine că atât la instanţa de fond, precum şi în apel, a stăruit ca partea adversă să depună la dosar procura iniţial acordată mandatarului său şi care se regăsea în dosarul notarial, această primă procură fiind ulterior retrasă din dosarul succesoral constituit la notariat, cu concursul notarului instrumentator.
In cuprinsul acestui document a cărui depunere la dosar a fost refuzată, mandanta îşi împuternicea mandatarul să săvârşească inclusiv acte de acceptare a succesiunii la care avea vocaţie, ceea ce înseamnă că până la data acordării acestui procuri, 8 februarie 2004, rezultă că asemenea acte de acceptare a succesiunii, nu fuseseră săvârşite personal de către reclamantă în termenul prevăzut de art. 700 alin. (1) C. civ.
Procura din 8 februarie 2004 a fost înlocuită cu o alta, datată 4 aprilie 2004, din textul căreia a fost suprimată sintagma mandatării pentru acte de acceptare a succesiunii.
Recurenta solicită, faţă de cele prezentate, a se constata omisiunea instanţei de apel de a consemna nedepunerea înscrisului şi neaplicarca dispoziţiilor art. 174 C. proc. civ.
In susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că esenţa şi validitatea instituţiei acceptării exprese la succesiuni, impun existenţa unui înscris nu ad validitatem ci ad probationem, ce emană de la succesibil, conform dispoziţiilor art. 689 C. civ. Solemnitatea actului ca atare nu constă, în acest caz, în respectarea unei proceduri de elaborare, ci în seriozitatea şi deliberarea corespunzătoare, precum şi în caracterul neechivoc al manifestării de voinţă.
Recurenta supune cercetării în recurs, problema admisibilităţii a două mijloace de probă folosite de instanţa de apel pentru a conchide în sensul dovedirii acceptării exprese a succesiunii, şi anume: conduita judiciară a pârâtei recurente cu semnificaţia unei recunoaşteri a calităţii de erede şi prezumţia judiciară pe care instanţa de apel o asociază interpretării forţei probante a documentului consular. Recurenta pretinde că ambele mijloace de probă sunt interzise în regimul probator legal, cu referire specială la acceptarea expresă a succesiunii, care nu se poate realiza decât exclusiv printr-un înscris. Se indică, pentru susţinerea acestei inadmisibilităţi, prevederile art. 1199 şi urm. C. civ., în raport de care, prezumţia judiciară nu este permisă în domeniul în care proba testimonială nu poate fi primită.
Opţiunea succesorală are un caractcr intim, personalizat, de atitudinea manifestă a celui chemat la succesiune şi acceptarea succesiunii nu poate fi dedusă din recunoaşterea acestei calităţi de către alţi eventuali moştenitori. Succesorii concurenţi nu pot suplini voinţa opţională a celui chemat la succesiune, nici atitudinea lor şi din acest motiv nu poate primi nicio semnificaţie judiciară.
Pe de altă parte, instanţa de apel în mod defectuos a asociat actul de acceptare al succesiunii exprese a reclamantei cu demersurile acesteia în vederea redobândirii cetăţeniei române, indispensabilă în valorificarea drepturilor sale succesorale. Această argumentare ignoră norma juridică în vigoare pe durata curgerii termenului de opţiune succesorală şi denaturează extensiv, informaţia consulară.
In intervalul de opţiune succesoral (23 aprilie 2003-23 octombrie 2003), regimul proprietăţii funciare în România era cel prevăzut prin art. 67 şi urm. din Legea nr. 18/1991, precum şi prin art. 2 şi 3 din Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenului.
In aceste condiţii, ar fi fost extrem de facil ca instanţa să constate că norma juridică în vigoare pe durata termenului de opţiune succesorală nu impieta asupra integrităţii drepturilor succesorale ale străinului la succesiunea unui cetăţean român.
Motivarea instanţei de apel este de asemenea greşită, deoarece ea trebuie evaluată şi din perspectiva competenţei atributive a oficiilor consulare ca şi în raport de dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 36/1995. Acest text trebuia aplicat de instanţa română tocmai pentru verificarea competenţelor funcţionale ale oficiilor consulare în domeniu. Or, examinând cazurile limitativ prevăzute de lege şi, prin urmare, restrictive, se constată că Oficiul Consular Român nu suplineşte exprimarea în scris a succesibilului înspre opţiunea succesorală pretins exteriorizată.
Prin urmare, nu aceste relaţii solicitate Oficiului Consular fac dovada acceptării succesiunii, ci ea trebuie să rezulte dintr-un înscris oricare ar fi el, care emană de la succesibil şi poartă asupra propriei sale opţiuni, caz în care interpretarea sau intermedierea este exclusă în această materie.
Pentru ca o manifestare de voinţă, exprimată în scris, să poată primi semnificaţia de acceptare expresă a succesiunii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie constatată printr-un înscris, fie autentic, fie sub semnătură privată, trebuie să reprezinte o declaraţie categorică de acceptare a succesiunii în scopul însuşirii calităţii de moştenitor, iar calitatea de exprimare voluntară presupune că ea trebuie să emane de la însuşi succesibilul în discuţie.
Recursul formulat este nefondat.
Analizând materialul probator al cauzei, văzând criticile formulate prin motivele de recurs, Curtea apreciază că în ce priveşte decizia recurată nu se verifică motivele de nelegalitate anterior enumerate. Motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., nu sunt întemeiate.
In ce priveşte imputarea realizată prin motivele de recurs la adresa instanţei de apel a neaplicării dispoziţiilor art. 174 C. proc. civ., în sensul de a se fi dispus obligarea reclamantei la depunerea înscrisului ce se afla exclusiv în posesia sa, cu referire la procura pe care aceasta a acordat-o unui mandatar la 8 februarie 2004 prin care îl împuternicea să accepte succesiunea în numele său, Curtea constată că, în apel, reclamanta având poziţia de intimată nu a adresat instanţei o atare cerere de probe, astfel încât această critică apare ca fiind formulată omissio medio, deoarece vizează aplicarea legii de prima instanţă şi, drept urmare, nu se poate proceda la verificarea acesteia direct în recurs pe calea cercetării solicitărilor de probatorii formulate de pârâtă la prima instanţă, dacă aceasta nu a provocat analiza acesteia în apel, mediat, prin reluarea solicitării de probatorii în faţa Tribunalului.
Drept urmare, nici cerectarea conţinutului pretins diferit al acestei procuri neprodusă în cauză ca dovadă faţă de cea ulterioară acordată la 4 august 2004, (şi nu din 4 aprilie 2004, cum se susţine eronat prin motivele de recurs) nu poate forma obiect de analiză în această fază.
Asupra chestiunii acceptării exprese a succesiunii de către reclamantă, recurenta pretinde în temeiul dispoziţiilor art. 689 C. civ. că pentru dovedirea acesteia este necesară exprimarea acestei manifestări de voinţă în cuprinsul unui înscris ce emană de la succesibil, înscris ce poate fi unul autentic sau sub semnătură privată.
Pentru a conchide în sensul acceptării exprese a succesiunii autorului părţilor de către intimata reclamantă, recurenta pretinde că instanţa de apel a făcut uz de mijloace de dovadă inadmisibile în raport de dispoziţiile legale, şi anume a statuat cu privire la acceptarea expresă a succesiunii pe baza conduitei judiciare a recurentei pârâte, căreia i-a dat semnificaţia unei recunoaşteri a calităţii de erede, precum şi recurgând la o prezumţie judiciară pe care instanţa de apel a asociat-o interpretării forţei probante a documentului consular.
Intr-adevăr, în raport de dispoziţiile art. 689 C. civ., acceptarea moştenirii este expresă atunci când moştenitorul îşi însuşeşte titlul sau calitatea de moştenitor printr-un act autentic sau semnătură privată, judiciar sau extrajudiciar, fiind esenţial ca prin acel înscris, moştenitorul să îşi aproprie calitatea de succesor în sensul că din respectivul înscris trebuie să rezulte că înţelege să îşi exercite drepturile succesorale, dobândind ceea ce i se cuvine în virtutea legii, ca moştenitor
rezervatar, cum este cazul în speţă. înscrisul respectiv poate fi şi o simplă scrisoare adresată unui alt moştenitor ca şi un creditor al succesiunii, important fiind ca din conţinutul acesteia să rezulte neîndoielnic voinţa succesibilului de a accepta moştenirea.
Curtea apreciază că o atare semnificaţie de acceptare expresă a succesiunii de către intimata reclamantă derivă din corespondenţa purtată între părţi, fiind depuse la dosarul primei instanţe scrisorile adresate de pârâtă reclamantei (prin urmare care se aflau în posesia celei din urmă) şi în cuprinsul cărora pârâta facea referiri exprese la cele pe care reclamanta i le adresa acesteia.
Este evident că recurenta pârâtă, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimatei reclamante, a transferat sarcina probei către reclamantă, fiind pe deplin operantă regula in exceptionis reusfit actori, astfel că nu putea să administreze ea însăşi probe în combaterea excepţiei pe carc a invocat-o sau, mai precis, să depună la dosar scrisorile pe carc reclamanta i lc-a adresat, scrisori care, folosind o
prezumţie simplă, se află în posesia acesteia în calitate de destinatar al acestora.
Cererea adresată de intimata reclamantă Consulatului General al României din Los Angeles la 5 septembrie 2003, astfel cum rezultă din adeverinţa emisă de Consulat sub nr. 1023 din 23 martie 2005, în sensul eliberării unei dovezi privind clarificarea cetăţeniei române a acesteia, nu are decât semnificaţia susţinerii concluziei anterior enunţate, în sensul că, prin scrisorile adresate recurentei pârâte comoşte-nitoare, intimata reclamantă şi-a exteriorizat în mod manifest intenţia de acceptare a succesiunii defunctului său tată, iar această cerere reprezintă un act în suita unor astfel de demersuri pentru dezbaterea succesiunii fie pe cale notarială, fie pe cale judiciară.
Este lipsit de relevanţă dacă regula dovedirii cetăţeniei române pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri prin succesiune era operantă la data corespondenţei părţilor, acest demers al intimatei reclamante dovedind intenţia sa serioasă de obţinere a certificatului de moştenitor şi de intrare în posesie asupra imobilelor ce faceau parte din masa succesorală, câtă vreme din scrisorile adresate de pârâtă reclamantei, rezultă că cea din urmă intenţiona chiar înstrăinarea unora dintre ele; or, reclamanta nu-şi putea propune încheierea unor acte de dispoziţie cu privire la ceea ce nu avea în patrimoniu, pornind de la prezumţia exercitării cu bună-credinţă a drepturilor subiective civile.
Se apreciază, de asemenea, că aceste reguli de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active nu contravin prevederilor art. 1203 C. civ., astfel cum recurenta a susţinut prin motivele de recurs, iar Curtea nu a uzat de prezumţii pentru situaţia în care legea nu permite proba cu martori, deoarece pe bază de prezumţii s-a stabilit existenţa (ca fapt juridic) a însuşi înscrisului prin care intimata reclamantă a acceptat succesiunea (scrisorile adresate recurentei), iar nu manifestarea de voinţă neechivocă în sensul acceptării exprese a succesiunii, pentru care adprobationem este necesară existenţa unui înscris, sancţiunea absenţei lui, conducând la imposibilitatea dovedirii prin alte mijloace de dovadă a actului acceptării, aşadar, şi prin proba testimonială, cum corect susţine recurenta.
Analiza competenţelor oficiului consular din perspectiva art. 13 din Legea nr. 36/1995 este o chestiune care excede obiectului cauzei, deoarece conţinutul adresei de confirmare a cetăţeniei române a intimatei este lipsită de relevanţă din perspectiva calităţii procesuale active în cauză, instanţa de apel raportându-se la cererea pe care
reclamanta a adrcsat-o Consulatului, cercrc cărcia i-a dat semnificaţia înscrisului sub semnătură privată din care reiese exteriorizarea manifestării de voinţă a intimatei în sensul acceptării exprese a succesiunii.
Faţă de cele anterior redate, Curtea apreciază că semnificaţia acceptării exprese a succesiunii de către reclamantă decurge, aşa cum s-a arătat, din scrisorile pe care reclamanta le-a expediat pârâtei, şi nu din conduita subiectivă a acesteia de afirmare în conţinutul acestor scrisori de recunoaştere a calităţii de moştenitoare a intimatei, astfel cum recurenta susţine prin motivele de recurs, după cum cererea adresată Consulatului României din Los Angeles are semnificaţia unor demersuri concrete în vederea eliberării titlului de moştenitor, respectiv a certificatului de moştenitor, intimata acţionând în sensul celor comunicate de pârâtă, pentru acoperirea întregului necesar de documente, în cadrul dezbaterii succesorale.
In consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
| ← Imobil dobândit prin contract de donaţie cu pact rezolutoriu... | Imobil aflat sub regimul juridic al proprietăţii publice.... → |
|---|
