Nulitate contract de împrumut. Jurisprudență Contracte

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul VÂLCEA Sentinţă civilă nr. 514 din data de 26.04.2016

Consimțământ viciat . Nulitate contract de împrumut

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm.Vâlcea sub nr. 7496/288/2011 reclamanta LCL a chemat în judecată pârâtul VC , solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se constate nulitatea contractului de împrumut autentificat sub nr. xxx/11.09.2007, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii așa cum a fost precizată fila 30 dosar, reclamanta arătat că suma menționată în contractul de împrumut nu i-a fost acordată , iar pe de altă parte contractul a fost încheiat cu constrângerea sa, contractul fiind lovit de nulitate absolută, lipsind consimțământul reclamantei la încheierea acestuia, precum și obiectul, iar cauza contractului este falsă, ilicită, astfel că se impune desființarea contractului.

Astfel, reclamanta a arătat că la data de 27 septembrie 2004 numitul LLC a împrumutat de la pârât suma de 26.500 Euro, sumă care trebuia restituită în termen de 6 luni, înscrisul doveditor al împrumutului fiind semnat de către reclamantă și sora sa, MAL , pentru ca la două zile distanță, pârâtul să-i impună reclamantei să recunoască împrejurarea că aceasta ar fi împrumutat de la pârât suma de 50.000 Euro și că s-ar fi obligat să îl restituie în termen de 8 luni, înscris în care se menționează că suma de 26.500 Euro este în derulare cu LLC, iar suma de 23.500 Euro, reprezintă dobânda aplicată în situația în care împrumutul nu este restituit la termenele stabilite. Întrucât împrumutul nu a fost restituit, pârâtul a încercat recuperarea sumei, formulând o acțiune înregistrată sub nr. xxxx/288/xxxxprin care a solicitat restituirea sumei împrumutate de către persoana menționată mai sus de la reclamantă.

Reclamanta a mai arătat că ulterior, pârâtul a constrâns-o pe reclamantă să semneze la notariat contractul de împrumut atacat, astfel că în aceste împrejurări a ajuns să semneze un contract prin care ar fi recunoscut că aceasta datorează suma de 30.000 Euro, în condițiile în care această sumă nu i-a fost împrumutată niciodată.

În drept au fost invocate disp. art. 948, 966 și 968 cod civil de la 1864.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a arătat că domiciliul acestuia indicat de către reclamantă este eronat și deși aceasta cunoștea domiciliul real al pârâtului, a obținut cu rea credință citarea acestuia prin publicitate, astfel că s-a solicitat rediscutarea probelor, cerere admisă așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 21 septembrie 2012.

De asemenea, prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția netimbrării acțiunii formulate de către reclamantă și a arătat că acțiunea formulată de către reclamantă este neîntemeiată, între părți au mai existat litigii, în cadrul cărora reclamanta a folosit un înscris fals, respectiv cel de la fila 20 dosar și asupra căruia s-au efectuat cercetări, înscris asupra căruia pârâtul înțelege să se înscrie în fals, solicitând aplicarea disp. art. 180 și urm. Cod pr. Civ. de la 1865.

Pe de altă parte, pârâtul a arătat că reclamanta nu i-a restituit niciodată vreo sumă de bani și nu a fost amenințată de către pârât, dovadă fiind înscrisurile sub semnătură privată încheiate între părți și în prezența martorilor care au semnat acele înscrisuri. S-a mai arătat că reclamanta încearcă cu orice preț să nu achite sumele pe cale datorează pârâtului și în acest scop folosește înscrisuri falsificate cu care să demonstreze fapte contradictorii, de fiecare dată apărările fiind altele.

Prin încheierea de ședință din 16 noiembrie 2012 s-a luat act că reclamanta nu înțelege să se mai folosească de înscrisul aflat la fila 20 și că în aceste condiții, pârâtul nu înțelege să mai formuleze cerere de înscriere în fals.

Prin sentința civilă nr. xxxx din 4 octombrie 2013, Judecătoria Rm. Vâlcea a admis acțiunea așa cum a fost precizată la fila 30 dosar, a constatat nulitatea absolută a contractului de împrumut autentificat sub nr. xxx/11.09.2007 și l-a obligat pe pârât la plata sumei de 2.044,50 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, constând în taxa judiciară de timbru.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut că prin acțiunea înregistrată sub nr. xxxx/288/xxxx pârâtul din prezenta cauză a solicitat ca în baza disp. art. 6 alin. 2 din OG 5/2001 să se dispună emiterea unei somații de plată prin care să se dispună obligarea reclamantei din prezenta cauză, la restituirea sumei de 50.000 Euro împrumutați acesteia în anul 2004, acțiune respinsă de către instanță prin sentința civilă nr. xxx/05.03.2007 pronunțată de Judecătoria Rm. Vâlcea, considerându-se că față de împrejurarea că a fost contestat împrumutul, instanța a constatat caracterul contencios al litigiului, nefiind îndeplinite condițiile admisibilității cererii.

În dovedirea cererii pârâtul a depus un înscris sub semnătură privată încheiat la data de 29.09.2004, prin care se arată că reclamanta a împrumutat suma de 50.000 Euro de la pârât, suma împrumutată urmând a fi restituită în tranșe lunare până la data de 02 decembrie 2004, prima tranșă urmând a fi achitată la data de 02 februarie 2004, a doua tranșă la data de 02 martie 2004, a treia tranșă la data de 2 aprilie 2004, tranșa 4 la data de 2 mai și ultima tranșă la data de 2 decembrie 2004, suma totală pe care reclamanta ar fi trebuit să o restituie fiind de 23.500 Euro. Prin același înscris, s-a consemnat că suma de 26.500 Euro, reprezintă de fapt un împrumut acordat numitului LLC și care sunt cuprinși într-o altă chitanță. Este de observat că a fost consemnată ca dată a încheierii înscrisului data de 29.09.2004, deși tranșele urmau a fi achitate începând cu luna februarie a aceluiași an.

Prin înscrisul sub semnătură privată denumit de către părți Chitanță, fila 19 dosar, LLC , a arătat că a împrumutat de la pârât suma de 26.500 Euro, urmând ca suma împrumutată să fie restituită în 5 tranșe lunare, începând cu luna noiembrie 2004. Din declarația martorului audiat în instanță, respectiv persoana care figurează în calitate de împrumutat în înscrisul sub semnătură privată, se reține că înscrisul a fost încheiat la solicitarea reclamantei, iar suma menționată în acel înscris reprezintă de fapt dobânzile neplătite către reclamantă la împrumuturile pe care le-a luat de la reclamantă anterior, precizând de asemenea că suma menționată nu a fost împrumutată la data menționată în înscris. De asemenea, martorul audiat, a arătat că întrucât nu a putut restitui împrumutul, a fost efectuată o vânzare către pârât, însă martorul nu-și mai amintește dacă actul a fost încheiat pe numele pârâtului în calitate de cumpărător sau pe numele altei persoane.

Prima instanță a mai reținut că acest înscris denumit chitanță a fost încheiat data de 27.09.2004, fila 15 dosar nr. xxx/288/xxx, între pârât și martorul audiat, respectiv LLC , prin care se arată că pârâtul a împrumutat martorului suma de 26.500 Euro, aceasta urmând a fi restituită începând cu luna noiembrie 2004 în 5 tranșe lunare.

Prin urmare, coroborând declarația martorului cu actele aflate la dosar, s-a reținut că de fapt suma împrumutată de către pârât martorului audiat, chitanța fiind semnată de către pârât, semnătura nefiind contestată, a fost de 26.500 Euro și întrucât suma nu a fost restituită, împrumutatul, așa cum a declarat și în instanță în calitate de martor, a semnat înscrisul, suma menționată constituind de fapt dobânda aplicată sumei împrumutate și nerestituită.

Prin interogatoriul luat pârâtului în cadrul dosarului xxx/288/xxx, în cadrul căruia pârâtul a solicitat obligarea reclamantei la restituirea sumei de 27.000 Euro, reprezentând împrumutul care ar fi fost acordat și nerestituit, pârâtul a arătat că a trimis reclamantei în decursul a 2-3 ani, respectiv 2001-2004, din străinătate suma de aproximativ 50.000 Euro, aflând ulterior, că aceasta ar fi împrumutat suma trimisă martorului precum și altor persoane. Întrucât la momentul acordării împrumutului, nu a fost încheiată o dovadă, pârâtul i-a dictat personal reclamantei chitanța încheiată la data de 27.09.2004. În consecință, se observă că la momentul încheierii chitanței, pârâtul a fost prezent, acesta fiind cel care a dictat reclamantei conținutul înscrisului.

Ulterior, a fost încheiată la data de 31 iulie 2007 chitanța prin care reclamanta precizează că are o datorie față de pârât, în cuantum de 30.000 Euro, obligându-se să o restituie până la data de 20 august 2008, chitanța fiind încheiată în prezența martorilor TMA și IC, acesta din urmă fiind audiat în instanță la propunerea reclamantei. Astfel, din declarația martorului audiat, se reține că în momentul în care acesta a semnat înscrisul, acesta era deja scris, nu cunoaște de către cine, în fața sa nefiind predată nici o sumă de bani, martorul precizând că a fost luat de către pârât care i-a spus că " a convins-o pe reclamantă să încheie această chitanță";, de față nemaifiind alte persoane.

Ulterior încheierii înscrisului, a fost încheiat și contractul de împrumut autentificat în luna septembrie 2007, prin care reclamanta ar fi primit de la pârât suma de 30.000 Euro, urmând ca suma împrumutată să fie restituită în trei tranșe, urmând ca împrumutul în integralitate să fie achitat până la data de 20 august 2008.

Astfel, având în vedere succesiunea înscrisurilor încheiate, se observă că suma menționată în contractul de împrumut, a făcut de fapt obiectul unor înscrisuri sub semnătură privată și decurge dintr-o sumă împrumutată martorului LLC , la momentul încheierii contractului autentificat, nefiind de fapt acordată nici o sumă cu titlu de împrumut reclamantei.

S-a mai reținut că suma menționată în înscrisul încheiat la data de 31 iulie 2007, este aceeași cu suma menționată în contractul autentificat, cuantumul și tranșele de restituire fiind aceleași, la momentul încheierii înscrisului sub semnătură privată, nefiind predată vreo sumă de bani, reclamanta fiind convinsă să semneze acel înscris, așa cum a declarat martorul audiat.

Având în vedere cele expuse mai sus, instanța a constatat că la încheierea actului atacat, respectiv contractul de împrumut, a lipsit consimțământul reclamantei, nu a fost predată cu titlu de împrumut nici o sumă de bani reclamantei, cauza contractului fiind falsă, ilicită.

Potrivit disp. art. 948 Cod civil de la 1864, având în vedere data introducerii acțiunii, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta; consimțământul valabil al părții ce se obligă; un obiect determinat și o cauză licită.

Coroborând probele administrate în cauză, se reține că la momentul încheierii contractului de împrumut, având în vedere și celelalte chitanțe încheiate, contractul a fost încheiat în lipsa consimțământului reclamantei.

De asemenea, având în vedere aceleași probe, instanța a apreciat că la momentul încheierii contractului nu a fost predată nici o sumă de bani, astfel că lipsește obiectul contractului, iar cauza contractului atacat de către reclamantă este ilicită, fiind contrară bunelor moravuri și ordinii publice.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul VC .

Apelul a fost declarat și motivat în termenele prevăzute de art. 284, 287 din vechiul Cod de procedură civilă aplicabil cauzei în raport de data formulării cererii de chemare în judecată (anterioară datei de 15 februarie 2013) și de prevederile art. 24, 25 din noul Cod de procedura civila.

Apelul a fost legal timbrat.

În motivarea apelului, apelantul a susținut mai întâi că în cauză calea de atac este apelul, în raport de valoarea obiectului cererii și de prevederile art. 282/1 din Codul de procedură civilă.

Apelantul a susținut în continuare că sentința este nelegală și netemeinică întrucât din cererea de chemare în judecată nu rezultă că reclamanta a invocat lipsa consimțământului, ci doar că i-a fost smuls prin violență, iar reclamanta a statuat în lipsa oricărei probe cu privire la lipsa consimțământului și a oricărei motivări, ignorând diferența de regim juridic între cele două instituții distincte. Sub aspectul nulității, apelantul a precizat că lipsa consimțământului justificată fie prin lipsa semnăturii ori prin lipsa discernământului este sancționată cu nulitatea absolută, iar vicierea consimțământului este sancționată cu nulitatea relativă supusă prescripției extinctive. În cauză există manifestarea exterioară de voință a reclamantei la încheierea contractului, iar prima instanță a motivat acest aspect numai cu privire la chitanța anterioară actului autentic care nu a fost contestată niciodată de către reclamantă.

Din declarația martorului audiat rezultă că reclamanta a achiesat la încheierea chitanței, iar din celelalte probe nu rezultă că împotriva reclamantei au fost exercitate violențe care să o determine să încheie contractul.

Apelantul a mai precizat că este lipsită de importanță chitanța din 31 iulie 2007 față de validitatea actului autentic încheiat ulterior, iar sentința apelată este nemotivată sub aspectul lipsei consimțământului reclamantei la încheierea acestui act.

Cu privire la lipsa obiectului contractului de împrumut apelantul a susținut că un asemenea obiect reprezintă totalitatea drepturilor și obligațiilor părților, iar transferul bunului ține de executarea contractului și nu de existența acestuia. În acest sens, din chitanța încheiată în anul 2004, necontestată de către reclamantă, rezultă că reclamanta a primit cu titlu de împrumut de la apelant suma de 50.000 Euro din care a dat împrumut numitului LC. La data de 31 iulie 2007 reclamanta a recunoscut datoria de 30.000 Euro către apelant, potrivit chitanței de la acea dată, necontestată. În luna septembrie 2007 părțile s-au prezenta la notariat și au clarificat raporturile juridice dintre ele, încheind actul autentic pentru datoria de 30.000 Euro și pentru termenele de restituire convenite. Data predării sumei împrumutate este lipsită de importanță pentru validitatea convenției, iar din toate probele administrate rezultă fără dubiu că reclamanta a primit de la pârât cu titlu de împrumut suma de 50.000 Euro, iar în septembrie 2007 mai avea de restituit suma de 30.000 Euro. În acest sens, apelantul a precizat că prima instanță a interpretat greșit și trunchiat probele administrate în cauză, inclusiv declarația martorului LC.

Cu privire la cauza ilicită, apelantul a susținut că nici o dispoziție legală nu interzice încheierea unor contracte de împrumut, iar prima instanță nu a indicat norma legală încălcată prin asumarea de către reclamantă a unei obligații de restituire a sumei pe care a primit-o în mod cert cu titlu de împrumut. Chiar și în situația în care suma a fost împrumutată altei persoane, asumarea de către reclamantă a obligației de restituire nu este ilicită, putând forma obiectul mai multor instituții reglementate de Codul civil, precum fidejusiunea, novația prin schimbarea debitorului ori delegația. Calificarea juridică a convenției dintre părți nu implică nulitatea acestuia.

În drept, au fost invocate prevederile art. 282/1 din Codul de procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată în apel, intimata reclamantă a solicitat respingerea acestuia, întrucât motivele invocate sunt vădit nefondate. Contractul de împrumut este un contract real, iar obligația de restituire nu se poate naște atât timp cât bunul împrumutat nu a fost predat. În condițiile în care reclamanta nu a primit suma de 30.000 Euro, contrar celor menționate în act, lipsește obiectul acestuia. La încheierea actului din iulie 2007 nu a existat nici consimțământul reclamantei, aspect care rezultă chiar din susținerea apelantului potrivit căreia prin acest act reclamanta a recunoscut o datorie către pârât.

Intimata a mai susținut că dezlegarea situației din cauză s-a realizat în dosarul nr. xxxx/288/xxxxx, iar la interogatoriul luat apelantului în acest dosar acesta a recunoscut că a dictat reclamantei ambele chitanțe și că între părți au existat discuții cu privire la sumele de bani cheltuite în perioada concubinajului dintre acestea.

În apel au fost administrate proba cu înscrisuri constând în chitanța din anul 2004 și proba testimonială, fiind audiat martorul SN . Acesta a declarat că părțile au fost în relație de concubinaj pentru o perioadă de 3-4 ani, că apelantul obișnuia să împrumute bani cu camătă. Martorul a precizat că de la reclamantă cunoaște că nu a împrumutat nici o sumă de bani de la pârâtul apelant, iar acesta și-a exprimat satisfacția că a determinat-o pe reclamantă să încheie un contract la notariat având ca obiect oi sumă de bani și că vrea să o "distrugă"; pe reclamantă. Martorul a mai precizat că apelantul a împrumutat o sumă de bani numitului LC pe care a recuperat-o prin primirea unui apartament.

Prin decizia civilă nr. yyy/A/20.05.2014 tribunalul a respins ca nefondat apelul ,dispunând obligarea apelantului la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Pentru a pronunța această decizie ,instanța de apel a reținut că ,prin cererea de chemare în judecată dedusă prezentei judecăți, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de împrumut autentificat prin încheierea nr. 2287 din 11 septembrie 2007.

Prin cererea de la fila 30 din dosar, reclamanta a precizat motivele cererii introductive de instanță, susținând că niciodată nu a împrumutat de la pârât suma de bani menționată în contract, că a fost șantajată de pârât să încheie acest contract și că există o cauză ilicită și falsă. În acest sens, reclamanta a susținut că în septembrie 2004 apelantul a împrumutat numitului LLC suma de 26.500 Euro, iar ulterior i-a impus reclamantei să încheie o chitanță în care se menționează suma împrumutată terțului și dobânda aferentă. La data de 31 iulie 2007, apelantul a determinat-o prin șantaj pe reclamantă să încheie chitanța privitoare la suma de 30.000 Euro, după care au mers la notariat pentru încheierea actului autentic, cu promisiunea din partea apelantului că nu îi va mai face nimic.

În raport de toate probele administrate în cauză și de cele din dosarul atașat, tribunalul apreciază că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt din cauză.

Prin înscrisul sub semnătură privată denumit "chitanță"; LLC , a arătat că a împrumutat de la pârât suma de 26.500 Euro, urmând ca suma împrumutată să fie restituită în 5 tranșe lunare, începând cu luna noiembrie 2004.

La data de 29 septembrie 2004, între părțile din prezenta cauză a fost încheiat un înscris sub semnătură privată, prin care reclamanta a declarat că a împrumutat de la pârât suma de 50.000 Euro pe care se obliga să o achite în 5 rate, dintre care prima având cuantumul menționat în chitanța dintre LLC și pârât. În conținutul acestei chitanțe se consemnează că suma de 26.500 lei este cuprinsă în chitanța încheiată între LL și pârât, iar diferența reprezintă dobânda.

În cuprinsul acestui contract se consemnează că suma împrumutată a fost înmânată reclamantei în ziua încheierii actului autentic, deși din susținerile părților (reclamanta prin cerere, pârâtul prin întâmpinare și prin motivele de apel), susținute de celelalte probe administrate în cauză, în special cele din cauzele anterioare dintre părți (unele vizând sume pretinse de către pârât în anul 2004) rezultă că la data încheierii acestui contract nu a fost înmânată reclamantei, în calitate de împrumutat, vreo sumă de bani. În acest sens, pârâtul apelant a susținut că prin acest contract părțile au urmărit să clarifice raporturile juridice dintre părți. Deși cuprinsă într-un act autentic, mențiunea referitoare la înmânarea banilor constituie o declarație a părților împotriva căreia se putea administra proba contrară, numai constatările personale ale notarului fiind supuse contestării pe calea înscrierii în fals.

Coroborând acest susțineri cu răspunsurile la interogatoriul luat pârâtului în dosarul xxx/288/2007, cu celelalte susțineri ale pârâtului din cauzele anterioare, rezultă în mod cert că suma din contractul contestat în prezenta cauză nu a provenit din sume date reclamantei anterior cu titlu de împrumut. Chiar împrejurarea că apelantul a trimis reclamantei în perioada concubinajului acestora diverse sume de bani nu este de natură să releve existența unui împrumut, titlul cu care au fost date pretinsele sume putând fi altul și neformând obiectul judecății de față, în raport de conținutul cererii de chemare în judecată și al apărării apelantului pârât.

În raport de obiectul prezentei acțiuni instanța era datorare să stabilească dacă respectivul contract de împrumut este valabil astfel cum a fost încheiat de părți, pentru a-și produce efectele specifice, întrucât indiferent de raporturile juridice patrimoniale pretins a fi existat între părți numai acest contract formează obiectul litigiului.

În raport de motivele invocate revenea instanței să le califice din punct de vedere juridic, constatându-se astfel că reclamanta a invocat atât motive de nulitate absolută (lipsa consimțământului, lipsa obiectului, lipsa cauzei, cauza ilicită și cauza falsă), cât și de nulitate relativă ( consimțământ viciat prin violență).

Plecând de la prevederile art. 948 din vechiul Cod civil sub imperiul căruia a fost încheiat actul autentic, aplicabil cauzei față de prevederile art. 6 din noul Cod civil, în literatura juridică și în practica judiciară sunt consacrate cazurile în care intervine nulitatea absolută și acestea se referă la lipsa consimțământului datorită unei erori - obstacol, care poartă asupra naturii juridice a actului (error in negotio) sau asupra identității obiectului actului (error in corpore); lipsa capacității de folosință; lipsa obiectului, caracterul ilicit sau contrar regulilor de conviețuire socială acestuia; lipsa cauzei sau caracterul fals, ilicit sau imoral al acesteia; nerespectarea condițiilor de formă cerute pentru valabilitatea convenției; încheierea convenției în frauda legii.

Validitatea unui act juridic civil implică întrunirea cumulativă a condițiilor de fond și de formă impuse de lege pentru încheierea lui valabilă, astfel încât neîndeplinirea unei singure condiții atrage sancțiunea nulității și face de prisos analiza altor condiții.

Tribunalul reține astfel că deși prima instanță a reținut neîndeplinirea mai multor condiții de fond pentru încheierea valabilă a actului contestat, numai în privința a două condiții se putea statua cert că nu sunt întrunite, întrucât lipsa consimțământului nu putea fi reținută, contractul în forma și conținutul menționate fiind semnat de către reclamantă, iar aceasta neinvocând vreo cauză de lipsă a acestui element al voinței juridice.

Cele două condiții se referă la lipsa obiectului și la neîndeplinirea condițiilor cauzei contractului.

Astfel, contrar susținerilor apelantului, obiectul actului juridic constă în conduita părților stabilită prin contract, adică acțiunile ori inacțiunile la care sunt îndreptățite părțile ori de care sunt ținute. Drepturile și obligațiile părților nu formează obiectul contractului, ci efectele acestuia. Întrucât aceste acțiuni ori inacțiuni se referă la bunuri, condițiile de valabilitate ale obiectului se analizează prin prisma acestora.

În cauză, plecând de la definiția contractului de împrumut care constituie un contract unilateral prin care împrumutătorul transmite în proprietate împrumutatului o cantitate de lucruri fungibile și consumptibile, cu obligația pentru împrumutat de a le restitui la scadență, se constată că în cauză un asemenea obiect nu există, astfel cum s-a reținut cu ocazia prezentării situației de fapt. Posibilele raporturi patrimoniale dintre părți nu au întrunit cerința unui împrumut, clarificarea acestor raporturi așa cum a pretins apelantul neputând întruni cerința analizată. Chiar dacă părțile, prin semnarea actului, au îmbrăcat aceste raporturi într-un împrumut, contractul nu poate produce efectele specifice, întrucât în temeiul principiului voinței interne aplicabil în raporturile juridice civile are prioritate voința internă și nu cea exteriorizată.

Cu privire la cauză, aceasta reprezintă obiectivul urmărit la încheierea contractului, iar în structura sa intră scopul imediat, abstract și scopul mediat, adică motivul determinant care a stat la baza încheierii actului.

Pentru a fi valabilă, cauza trebuie să existe, să fie reală, licită și morală, ultimele două condiții fiind analizate împreună astfel cum rezultă din art. 966 din Codul civil potrivit căruia cauza este ilicită atunci când este contrară legii, bunelor moravuri și ordinii publice.

Având în vedere că în cauză suma care a format obiectul contractului nu a fost înmânată reclamantei cu titlu de împrumut, părțile încheind actul pentru a justifica alte raporturi sun imperiul unor presiuni pe care apelantul le-a făcut asupra reclamantei astfel cum rezultă din declarațiile martorilor L și S, contractul contestat nu este fundamentat pe o cauză, lipsind atât scopul imediat, cât și scopul mediat.

Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă va dispune respingerea apelului ca nefondat.

În temeiul art. 274 din codul de procedură civilă și având în vedere soluția adoptată cu privire la apel, apelantul va fi obligat la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată către intimată, constând în onorariu avocat achitat în apel.

Împotriva deciziei civile a declarat recurs pârâtul,ce a fost admis prin decizia civilă nr.1288/2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești ,care a dispus casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Vâlcea.

Se reține în considerentele deciziei de casare că reclamanta a solicitat desființarea contractului de împrumut încheiat în formă autentică pentru lipsa elementelor constitutive la care se referă art.948 Cod civil, respectiv consimțământul, obiectul și cauza contractului.

Instanța de apel a analizat în parte aceste elemente esențiale cu privire la care a reținut că, reclamanta la încheierea contractului și-a exprimat consimțământul ca urmare a presiunilor pârâtului, însă actul nu poate să-și producă consecințe juridice lipsindu-i obiectul și fundamentându-se pe o cauză care nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, în sensul că nu există și este ilicită. Elementele constitutive ale contractului condiționează valabilitatea actului sub aspectul fondului său, lipsa oricăruia dintre acestea fiind de natură să atragă după sine nulitatea absolută, motiv pentru care cercetând condițiile de valabilitate instanța trebuia să cerceteze fiecare element în parte.

Primul element al unui act juridic îl reprezintă consimțământul, din definiția legală acesta reprezentând manifestarea de voință făcută cu scopul de a produce efecte juridice.

Numai după aprecierea valabilității consimțământului sub aspectul existenței și a calității sale, în sensul de a proveni de la o persoană cu discernământ și de a fi manifestat în cunoștință de cauză, instanța trebuia să cerceteze și celelalte elemente, respectiv existența obiectului, a condițiilor acestuia, precum și a cauzei.

Cu privire la consimțământ, instanța de apel a reținut că din actul sub semnătură privată, precum și din actul încheiat în formă autentică, intitulat contract de împrumut a rezultat că reclamanta și-a manifestat voința, semnând cele două acte, astfel că acest element constitutiv este confirmat. Manifestarea de voință confirmată prin semnarea celor două acte nu este suficientă pentru a se aprecia existența unui consimțământ valabil să producă consecințe juridice potrivit scopului urmărit de către părți, ci potrivit art.953 Cod civil, hotărârea de a încheia contractul nu trebuie să fie luată ca urmare a erorii, a constrângerii fizice sau psihice sau a dolului.

Instanța de apel, în motivarea soluției a arătat că părțile au încheiat contractul pentru a se justifica alte raporturi juridice "sub imperiul unor presiuni pe care le-a făcut asupra reclamantei"; pârâtul.

Presiunile la care se referă instanța de apel, dar și reclamanta în motivarea cererii de chemare în judecată pot să constituie elementele viciului de consimțământ al violenței pe care instanța nu l-a analizat, reținând valabilitatea manifestării de voință ceea ce presupune că cercetarea procesului nu s-a efectuat în limita cadrului procesual în care instanța a fost învestită, nu s-a cercetat în fond motivul de nulitate al contractului sub aspectul existenței unui viciu care afectează în mod grav consimțământul, atrăgând după sine sancțiunea nulității.

Pentru acest argument, în baza art.312 alin.61 Cod procedură civilă se va admite recursul și se va casa decizia cu trimitere spre rejudecare la tribunal, pentru ca reclamanta să-și precizeze motivul de nelegalitate al contractului în primul rând sub aspectul existenței consimțământului, față de mențiunea că sub presiunile pârâtului și l-a manifestat.

Numai după analiza existenței consimțământului valabil se vor cerceta și celelalte elemente constitutive ale contractului. Obiectul reprezintă prestația la care se obligă debitorul și care nu trebuie confundată nici cu efectele și nici cu scopul avut în vedere la încheierea acestuia.

De asemenea, se va ține cont că actul de împrumut este un act consensual care se naște în mod valabil prin simpla manifestare de voință a părților, ci nu un act real pentru valabilitatea căruia se impune remiterea materială a bunului care face obiectul contractului, potrivit art.1576 Cod civil.

Lipsa predării efective a sumei împrumutate va avea relevanță juridică asupra analizei cauzei, respectiv a scopului pentru care s-a încheiat contractul de împrumut, verificându-se în acest sens dacă la data actului, părțile au urmărit încheierea unui contract de împrumut cu consecințele juridice specifice și dacă scopul urmărit nu este contrar legii, respectiv regulilor de conviețuire socială.

Cu privire la cauza contractului de împrumut, se va ține cont de prezumția legală reglementată de art.967 Cod civil, în sensul că aceasta există, reclamanta având sarcina să facă o dovadă contrară al caracterului fals și ilicit al cauzei.

După trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului de către tribunal , pentru a respecta îndrumările obligatorii statuate de instanța de recurs ,instanța de apel a solicitat reclamantei intimate să precizeze dacă a înțeles să invoce și motive de nulitate relativă a contractului de împrumut autentificat sub nr. xxx/11.09.2007 ,respectiv dacă a înțeles să invoce vre-un viciu de consimțământ. Astfel cum se poate observa din cuprinsul încheierii de ședință din data de 24 februarie 2015 ,reclamanta intimată ,prin apărător ,a precizat că a înțeles să solicite doar constatarea nulității absolute a contractului,nu a invocat și nu invocă nici-un viciu de consimțământ ,motivarea detaliată a acestor susțineri regăsindu-se în precizările depuse de intimată la filele 13-16 dosar apel. De asemenea ,li s-au încuviințat atât apelantului cât și intimatei probele solicitate în apel ,constând în înscrisuri ,interogatoriul apelantului și proba testimonială ,fiind audiat însă doar martorul apelantului ,Crăciunescu Mihnea Horia ,martorul propus de intimată decedând în timpul soluționării apelului ,aceasta renunțând în final să mai aducă un alt martor în locul celui decedat.

Analizând apelul declarat de pârât împotriva sentinței instanței de fond ,atât prin prisma criticilor cuprinse în cererea de apel ,cât și al îndrumărilor instanței de recurs ,având în vedere probele administrate în toate ciclurile procesuale ,tribunalul reține și constată următoarele:

Prima precizare ce se impune este aceea că ,astfel cum intimata reclamantă a precizat expres atât verbal ,în ședința instanței de apel din data de 24 februarie 2015 ,cât și în cuprinsul precizărilor depuse la filele 13-16 apel ,aceasta a înțeles să invoce neîndeplinirea mai multor condiții de fond pentru încheierea valabilă a contractului și anume :lipsa consimțământului ,lipsa obiectului și neîndeplinirea condițiilor cauzei contractului (fila 6 din precizări ,fila 15 verso dosar apel ).Se constată că ,în fapt ,intimata și-a menținut întru totul motivele de nulitate invocate în fața instanței de fond ,cuprinse în precizările depuse în fața acestei instanțe în data de 27.01.2012 (filele 30 ,31 ) ,condiții în care ,dat fiind principiul disponibilității care guvernează procesul civil ,expres consacrat de art.129 alin.6Cod.pr.civ. tribunalul va analiza criticile apelantului prin raportare la cauzele de nulitate invocate de reclamantă .

Analizând considerentele sentinței civile apelate ,tribunalul apreciază că instanța de fond a stabilit corect starea de fapt ,care este susținută pe deplin de probele dosarului ,reținând în mod legal și temeinic faptul că ,la încheierea actului atacat a lipsit consimțământul reclamantei , acesteia nu i-a fost predată cu titlu de împrumut nici o sumă de bani iar cauza contractului a fost una falsă ,ilicită.

Tribunalul reține că ,prin înscrisul sub semnătură privată denumit "chitanță"; LLC ( martor la fond ), a arătat că a împrumutat de la pârât suma de 26.500 Euro, urmând ca suma împrumutată să fie restituită în 5 tranșe lunare, începând cu luna noiembrie 2004.

La data de 29 septembrie 2004 a fost încheiat un înscris sub semnătură privată, prin care reclamanta a declarat că a împrumutat de la pârât suma de 50.000 Euro pe care se obliga să o achite în 5 rate, dintre care prima având cuantumul menționat în chitanța dintre LLC și pârât. În conținutul acestei chitanțe se consemnează că suma de 26.500 lei este cuprinsă în chitanța încheiată între LL și pârât, iar diferența reprezintă dobânda.

În sfârșit ,la 11.09.2007 a fost încheiat contractul de împrumut autentificat sub nr. 2287, din care rezultă că reclamanta ar fi primit de la pârât suma de 30.000 Euro, ce urma să fie restituită în trei tranșe, urmând ca împrumutul în integralitate să fie achitat până la data de 20 august 2008.

Referitor la mențiunea cuprinsă în contract în sensul că suma a fost înmânată de către pârât reclamantei ,,chiar astăzi ,data autentificării prezentului înscris ,, tribunalul reține că doar constatările personale ale agentului instrumentator fac dovada până la înscrierea în fals. Celelalte mențiuni ,înscrise pe baza declarațiilor părților și care nu au fost constatate personal de către agentul constatator ,cu propriile simțuri ,fac dovada până la proba contrară.

În speță ,toate probele administrate ca și susținerile părților (inclusiv cele ale pârâtului ,făcute prin întâmpinare și motivele de apel ) confirmă susținerea reclamantei că la data încheierii contractului autentic nu i-a fost înmânată , cu titlu de împrumut, vreo sumă de bani. În acest sens ,este de menționat că nici-un moment apelantul nu a susținut că i-ar fi predat reclamantei efectiv cei 30.000 Euro în ziua autentificării contractului de împrumut. Dimpotrivă ,în chiar cuprinsul motivelor de apel (punctul 2 ) acesta arată că i-a împrumutat reclamantei suma de 50.000 Euro până în anul 2004 iar în anul 2007 aceasta mai avea de restituit 30.000 Euro. În fapt ,apelantul confirmă că suma de 30.000 euro menționată în actul autentic provine dintr-un împrumut mai vechi și nu au fost remiși reclamantei în data de 11.09.2007 ,aspect confirmat de înscrisurile existente la dosar (chitanțele sub semnătură privată anterior enumerate) ca și de depozițiile martorilor audiați în toate ciclurile procesuale parcurse.

Este esențial de subliniat faptul că ,în aprecierea condițiilor de validitate ale actului autentic de împrumut 11.09.2007 ,tribunalul trebuie să se raporteze la clauzele acestuia și să stabilească dacă ,în fapt ,conduita părților la încheierea acestui act a respectat condițiile impuse de lege ,fiind fără relevanță faptul că anterior încheierii actului defăimat , reclamanta ar fi împrumutat sume de bani de la pârât. Aceasta întrucât părțile nu au mers la notar pentru a confirma ,în cuprinsul actului autentic ,existența unor împrumuturi anterioare ,ci ,potrivit conținutului actului ,se presupune că a fost vorba de un împrumut de sine stătător , singurul care face obiectul cererii reclamantei ,raporturile juridice anterioare , născute între părți prin acordarea altor sume de bani ,nefiind deduse judecății în prezenta cauză.

Consimțământul ,ca și condiție de fond a actului juridic civil ,reprezintă exteriorizarea hotărârii de a încheia un act juridic civil. Consimțământul este parte a voinței juridice ,între aceasta și consimțământ existând o corelație de tipul întreg-parte .Sub aspect juridic ,voința este complexă deoarece reunește în structura sa două elemente :consimțământul și cauza (scopul ).

În speță ,se constată că ,mergând în fața notarului pentru încheierea actului autentic ,nu a existat voința reclamantei de a contracta un împrumut nou în sumă de 30.000 euro ,independent de sumele de bani remise sau nu în trecut de către pârât .Lipsește ,prin urmare ,voința acesteia de a contracta iar împrejurarea că reclamanta a semnat actul autentic nu se fundamentează pe hotărârea sa de a contracta împrumutul de 30.000 Euro care ,în fapt nici nu i-a fost remisă în data respectivă ,astfel cum se consemnează în act. Tribunalul apreciază că nu se poate face confuzie între semnarea actului ,necontestată de reclamantă și voința sa de a contracta ,semnătura putând produce efectul juridic dorit de apelant doar în situația în care ar fi avut un corespondent real în voința reclamantei de a contracta împrumutul,principiului voinței interne aplicabil în raporturile juridice civile însemnând că întotdeauna are prioritate voința internă și nu cea exteriorizată.

Obiectul actului juridic civil ,o altă condiție de fond a actului juridic civilenumerată de art.948 Cod civil ,constă în conduita părților stabilită prin contract, adică acțiunile ori inacțiunile la care sunt îndreptățite părțile ori de care sunt ținute acestea (art.962 Cod civil ).Prima și cea mai importantă cerință pentru valabilitatea obiectului actului juridic civil este ca el să existe întrucât ,dacă obiectul nu există ,nu se mai pune problema îndeplinirii celorlalte cerințe.

Împrumutul de consumație ( adică împrumutul propriu zis )constituie un contract unilateral prin care împrumutătorul transmite în proprietate împrumutatului o cantitate de lucruri fungibile și consumptibile, cu obligația pentru împrumutat de a le restitui la scadență .Este de principiu faptul că atât împrumutul de folosință cât și cel de consumație fac parte din categoria contractelor reale ,pentru a căror încheiere valabilă se cere ,pe lângă acordul de voință al părților ,și tradițiunea (predarea efectivă )a lucrului ce formează obiectul contractului.

În speță ,astfel cum deja s-a arătat,suma de30.000 Euro nu a făcut obiectul voinței părților de a contracta și nu i-a fost remisă efectiv reclamantei de către pârât (astfel cum în mod nereal se consemnează în cuprinsul contractului ) . Chiar dacă părțile au semnat actul autentic numit ,,contract de împrumut ,, neexistând suma de bani menționată în cuprinsul său ,actul nu a îndeplinit condiția de validitate referitoare la obiect.

Cauza (scopul ) actului juridic civil constă în obiectivul urmărit la încheierea acestuia ;cauza ,ca și condiție esențială de validitate a actului juridic civil ,răspunde la întrebarea ,,pentru ce s-a încheiat actul juridic civil ?,,.

În doctrină se subliniază constant faptul că în structura cauzei actului juridic civil intră două elemente :scopul imediat (causa proxima ) și scopul mediat (causa remota ).

Scopul imediat ,numit și scopul obligației ,este stabilit pe principalele categorii de acte civile ,în cazul actelor juridice reale (cum este și împrumutul ) acesta constând în prefigurarea remiterii bunului.

Potrivit art.966 Cod civil ,,obligația fără cauză …nu poate avea nici-un efect ,,.În analiza acestui text de lege ,doctrina și practica au făcut distincție între motivele pentru care lipsește cauza (fiind folosită sintagma ,,cauzele lipsei de cauze ,, ,stabilindu-se următoarele principii :

-când lipsa cauzei se datorează lipsei discernământului ,atunci atât scopul mediat cât și cel imediat lipsesc iar sancțiunea este nulitate relativă ,deoarece aceasta este sancțiunea care intervine în cazul lipsei discernământului ;

-când lipsa cauzei se datorează lipsei scopului imediat ( în cazul actelor reale fiind exemplificată lipsa predării bunului ) atunci lipsește un element esențial al actului juridic iar ,,lipsa scopului imediat se răsfrânge și asupra scopului mediat ,lăsându-l fără suport juridic ,astfel că sancțiunea va fi nulitatea absolută ,,.

În speță ,este evident că ,în ceea ce o privește pe reclamantă ,căreia nu i-a fost remisă suma de bani obiect al contractului ,actul nu a avut un scop imediat și ,implicit ,nici scop mediat ,lipsind în consecință cauza ,ca și condiție esențială de validitate a oricărui act juridic civil. Pe de altă parte ,nu se poate vorbi de ocauză licită și morală a actului încheiat de apelantul pârât ,care i-a pretins reclamantei semnarea unui contract de împrumut știind că nu i-a predat nici-o sumă de bani în ziua autentificării actului ,scopul urmărit de el fiind acela de a obține un câștig nelicit și contrar bunelor moravuri ,fiind răsturnată astfel prezumția legală prevăzută de art.967 Cod civil.

Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă se va dispune respingerea apelului ca nefondat.

În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă , apelantul va fi obligat la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către intimată, constând în onorariu avocat achitat în apel ,în ambele cicluri procesuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de pârâtul VC , domiciliat în mun. Craiova, str. Traian Lalescu, nr. 16, bl. A1, sc. 4, ap. 9, jud. Dolj, în contradictoriu cu intimata reclamantă LCL, domiciliată în mun. Râmnicu Vâlcea, str. Izvorului, vila nr. 1, nr. 16, jud. Vâlcea, împotriva sentinței civile nr. 7302 din 04.10.2013 pronunțate de Judecătoria Râmnicu-Vâlcea în dosarul nr. 7496/288/2011.

Obligă intimatul la plata către apelantă a cheltuielilor de judecată în cunatum de 2000 lei reprezentând onorariu avocat în cele două cicluri procesuale apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26 Aprilie 2016.

← Plângere contravenţională. Jurisprudență Chemare în...		Aplicabilitatea legii fondului funciar. Jurisprudență Fondul... →

Nulitate contract de împrumut. Jurisprudență Contracte

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Nulitate contract de împrumut. Jurisprudență Contracte