PLÂNGERE CONTRAVENŢIONALĂ. Jurisprudență Contravenţii. Închisoare contravenţională
Comentarii |
|
Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 891/2013_1 din data de 23.09.2013
PLÂNGERE CONTRAVENȚIONALĂ.
Judecătoria Bistrița - secția civilă, Sentința civilă nr. 891/2013, pronunțată în dosarul nr. 418/190/2013
Prin plângerea contravențională înregistrată sub nr. de mai sus, petentul O.A. a solicitat anularea procesului - verbal de contravenție silvică seria CCS nr. 0021411 din 23.11.2011, respectiv nr. 85/A/2011 comunicat petentului la data de 16.12.2011.
În motivare, s-a arătat că prin procesul-verbal atacat, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 800 lei și obligat să plătească suma de 160,58 lei ca despăgubiri reținându-se că ar fi stras un număr de 3 arbori dintr-o pădure de pe raza comunei.
Petentul a mai arătat că este elev în clasa a XII-a C la Liceul cu program sportiv B unde era în data de 26.10.2011 când se spune că se afla în pădure. La data respectivă, după terminarea orelor, petentul a plecat acasă cu microbuzul și-a făcut temele pentru a doua zi. De asemenea, nici petentul, nici părinții săi nu dețin motofierăstrău sau atelaj.
S-a mai arătat că înainte de presupusa faptă, părinții petentului au cumpărat o căruță de lemne de la numitul L.G., iar după cca. o jumătate de oră, petentul a ieșit afară din casă și a văzut că a intrat în curte pădurarul și a fotografiat lemnele. Ulterior s-a întors cu un echipaj de poliție.
Petentul a mai arătat că a întrebat pe numitul L.G. de unde are lemnele și acesta a răspuns că le-a cumpărat de la Ocolul Silvic, sens în care i-a arătat originalul actului "Aviz de însoțire nr. 8480828/11.10.2011
În drept, nu s-a invocat niciun temei legal.
În probațiune, s-au anexat adresă, fișă de calcul, procesul - verbal de contravenție, aviz de însoțire a mărfii.
Legal citat, intimatul O.S.V.Ș. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea ca legal și temeinic a procesului - verbal.
În motivare, s-a arătat că în baza procesului - verbal de constatare a contravenției silvice, s-a reținut în sarcina petentului fapta că a sustras și transportat cu un atelaj tras de doi cai un număr de trei bucăți arbori verzi din proprietatea Parohiei ortodoxe S, pricinuind o pagubă intimatei în sumă de 160,58 lei.
S-a mai arătat că petentul a anexat plângerii un aviz de expediție eliberat pentru numitul L.G. pentru transportul unei cantități de 2 mc lemn rotund, aspect care nu are nicio legătură cu fapta săvârșită de petent. Din punct de vedere formal, conținutul procesului-verbal cuprinde toate mențiunile obligatorii fiind întocmit cu respectarea disp. art- 17 din OG 2/2001.
Comiterea faptelor reținute a fost constatată în mod direct de organul constatator, așa cum rezultă din mențiunile procesului-verbal.
În drept, s-au invocat disp. art. 115 C.pr.civ. și OG 2/2001.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției seria CCS nr. 0021411/23.11.2011, înregistrat sub nr. 85/A/2011, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 800 de lei, reținându-se că, în data de 26.10.2011, ora 16:00, s-a deplasat cu atelajul tras de cai în pădurea Bisericii S, de unde a sustras un număr de 3 arbori, producând o pagubă în valoare de 160,52 lei. Agentul constatator a consemnat și faptul că persoana sancționată refuză să semneze.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanță de judecată din oficiu. Procesul-verbal conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară și sub condiția confirmării de către instanță în urma probelor administrate în contradictoriu.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza Anghel v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Procesul-verbal de constatare a contravenției, se bucură, până la dovada contrară, de o prezumție de veridicitate în sensul că cele arătate în cuprinsul acesteia sunt considerate ca fiind elemente de fapt ce reprezintă adevărul, prezumție care, în această situație, este relativă în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Dat fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, instanța apreciază că faptele constatate personal de acesta dau naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 1169 C.civ., trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 C.pr.civ., încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Legat de acest aspect, instanța constată că, în cauza de față, petentul a solicitat instanței administrarea probei cu martori și înscrisuri, în vederea dovedirii netemeiniciei procesului-verbal de constatare a contravenției. Declarațiile martorilor audiați de instanță, C.P. și C.I.D., persoane care s-au întâlnit cu petentul în ziua de 26.10.2012, sunt convergente în sensul că acesta și-a petrecut după-amiaza venind de la școală și apoi jucându-se pe calculator în locuința sa. De asemenea, martorul C.I.D. a arătat că familia petentului își procură lemnele de foc prin cumpărare de la diverse persoane de pe raza localității. Afirmația martorului se coroborează cu susținerea petentului potrivit căreia anterior intervenției agentului constatator, părinții săi ar fi cumpărat o căruță de lemne de la numitul L.G., persoană care a dobândit materialul lemnos în mod licit, conform avizului de însoțire a mărfii nr. 8480828/11.10.2011. Mai mult, din adresa transmisă la solicitarea instanței de către Primăria Comunei B.J., rezultă că, potrivit evidențelor agricole, familia petentului nu deține atelaje sau cabaline, aspect de natură a naște dubii și cu privire la veridicitatea mențiunii din procesul verbal referitoare la utilizarea de către petent a unui asemenea atelaj.
Față de situația de fapt și de drept expusă, având în vedere caracterul personal al răspunderii contravenționale și faptul că petentul nu s-a aflat pe parcursul zilei de 26.10.2011 în pădurea de pe raza localității S, fiind astfel în imposibilitate de a săvârși fapta reținută în sarcina sa, instanța urmează ca, în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, să admită plângerea și să anuleze procesul-verbal de constatare a contravenției seria CCS nr. 0021411/23.11.2011, ca fiind netemeinic.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs, în termen legal, recurentul O.S.V.Ș., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și retrimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În motivare s-a arătat că în baza procesului verbal de constatare a contravenției silvice nr. 85/A/2011, organul de control a reținut in sarcina numitului O.A. săvârșirea următoarei fapte: în data de 26 octombrie 2011 "a sustras si transportat cu un atelaj tras de doi cai un număr de trei bucăți arbori verzi din specia Ca si anume: 1 buc. cu diametrul de 40 cm si 2 buc. cu diametrul de 24 cm." Materialul lemnos provine din proprietatea Parohiei ortodoxe S. Paguba pricinuita regiei este în sumă de 160,58 lei.
Fapta a fost sancționată conform prevederilor Legii nr. 171/2010 - art. 19 alin. 1 lit. b, aplicându-i-se o amendă în sumă de 800 lei.
Împotriva procesului verbal de constatare a contravenției, petentul a formulat contravenționala, arătând că nu a comis fapta pentru care a fost sancționat și solicitând anularea procesului verbal mai sus menționat.
Contravenientul a anexat la plângerea sa un aviz de expediție nr. 8480828 din 11.10.2011 eliberat de recurentă pentru numitul L.G. din B.J. pentru transportul unei cantități de 2 mc lemn rotund, aviz care nu are nicio legătura cu fapta săvârșita de contravenient si sancțiunea aplicată acestuia. Celelalte susțineri ale contestatarului menționate in plângerea sa nu se justifică.
Ori din probele constatate consideră că nu rezultă în niciun fel nevinovăția petentului care să justifice soluția instanței de fond. Depunerea acelui aviz de expediție eliberat pentru o altă persoană, L.G. din B.J., nu are nicio relevanță în judecarea pricinii.
Agentul constatator a constatat situația reală, ori consideră că instanța de fond era obligata să citeze pentru verificarea celor înscrise în procesul verbal de constatare a contravenției pe agentul constatator. Menționează că niciun pădurar din cadrul regiei noastre nu se joacă cu încheierea de procese verbale de contravenție fără a se baza pe fapte reale, pertinente.
Iar declarațiile celor doi martori in cauza, C.P. si C.I.D., persoane care susțin că s-au întâlnit cu petentul in ziua constatării contravenției, consideră că nu sunt relevante. După presupusa întâlnire cu cei doi, petentul avea timpul și libertatea necesară pentru a săvârși fapta pentru care a fost incriminat. Dar soluția ideală adoptată de instanța trebuia să fie o confruntare între făptuitor și agentul constatator.
În drept, s-au invocat prevederile art. 299 si urm. C. pr. Civilă și OG nr. 2/2001.
Examinând sentința atacată sub toate aspectele, potrivit disp.art.304/l C.pr.civ, tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, făcând o corectă interpretare a probelor administrate și o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie.
← CONVENŢIE. INVESTIRE CU FORMULĂ EXECUTORIE .... | ACŢIUNE ÎN RĂSPUNDERE CIVILĂ CONTRACTUALĂ → |
---|