Răspundere civilă contractuală. dovada încheierii convenţiei între părţi

Judecătoria SATU MARE Sentinţă civilă nr. 1528/22.04.2015, definitivă prin neapelare din data de 22.04.2015

Răspundere civilă contractuală. Dovada încheierii convenției între părți

Deși între părți nu s-a întocmit un contract, ca și instrumentum probationis, negotium iuris a luat naștere prin aceea că oferta și acceptarea acesteia sunt concordante. În cauză s-a probat că între părți contractul a fost încheiat, având în vedere că factura fiscală de care se prevalează reclamanta a fost semnată de pârât și, în consecință, acceptată de acesta.

Judecătoria Satu Mare, Secția civilă, Sentința civilă nr. 1528/22.04.2015, definitivă prin neapelare

În fapt, instanța a reținut că la data de 29.08.2012 este emisă de către reclamantă pe numele pârâtului TD factura fiscală cu nr.1147 pentru suma de 2993 lei reprezentând reparații auto conform deviz Audatex + costuri administrative în cuantum de 2993 lei.

Autoturismul avariat aparține pârâtului TD și a fost implicat într-un eveniment rutier la data de 26.06.2912, deschizându-se în acest sens și un dosar de daună de către Societatea de asigurare - Reasigurare A. S.A, pentru avariile autoturismului cu nr. …. În baza documentelor din dosarul de daună, societatea a aprobat și achitat despăgubiri în valoare de 3665,64 lei, nefiind însă acceptată la plată factura cu nr. 1147/29.08.2012 emisă de reclamanta SC CS SRL.

Astfel, în speță, instanța a reținut că, deși între părți nu s-a întocmit un contract, ca și instrumentum probationis, negotium iuris a luat naștere prin aceea că oferta și acceptarea acesteia sunt concordante. Între părți contractul a fost încheiat, având în vedere că factura fiscală de care se prevalează reclamanta a fost semnată de pârât și, în consecință, acceptată de acesta.

Cu toate acestea, pârâtul TDV nu și-a îndeplinit obligația ce-i incumbă de plată a contravalorii reparațiilor ce i-au fost efectuate la autoturismul proprietate personală.

Pe cale de consecința, instanța a apreciat că, în cauză, sunt pe deplin îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale prevăzute de art. 1350 C. civ. potrivit cărora orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care și le-a asumat, respectiv:

- existenta unei fapte ilicite a pârâtului, care constă în nerespectarea unei obligații contractuale și anume aceea de a achita integral și la scadență contravaloarea reparațiilor ce au fost efectuate la autoturismul proprietate personală, aducând prin aceasta atingere unui drept subiectiv patrimonial al reclamantei. Din dispozițiile art. 1350 alin. 2 Cod civil, rezultă că atunci când, o parte, fără nicio justificare, nu își îndeplinește obligațiile contractuale, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu în condițiile legii. Această parte va fi obligată la plata despăgubirilor nu numai atunci când acționează cu intenția de a-l păgubi pe creditor, ci ori de câte ori nu va dovedi existenta unei cauze străine, neimputabile.

- existența unui prejudiciu patrimonial în care se concretizează această atingere, constând în suma de 2993 de lei reprezentând contravaloare reparații auto, conform facturii aflate la dosar.

În privința cuantumului debitului, instanța urmează a avea în vedere faptul că pârâtul nu a administrat nicio dovadă în sensul achitării debitului pretins, deși sarcina probei îi incumba pe acest aspect.

- raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu

- vinovăția celui ce săvârșește fapta ilicită, constând în executarea necorespunzătoare a obligației contractuale asumate.

În ceea ce privește acordarea dobânzii legale, instanța arătat că potrivit prevederilor art. 1535 cod civil în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune interese moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

În acest sens, instanța urmează a dispune obligarea pârâtului și la plata dobânzii legale calculate asupra debitului principal, începând cu data scadenței facturii și până la data achitării integrale a debitului. Totodată, instanța urmează a respinge solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata penalităților de 0,1 la sută pe zi de întârziere ca neîntemeiat, raportat la dispozițiile art. 1535 C. pr. civ.

Față de cele de mai sus, instanța urmează a reținut că, în speță, s-a făcut dovada existenței în patrimoniul reclamantei a unei creanțe certe, lichide și exigibile, care este constatată prin înscrisurile administrate la dosar.

Astfel, instanța a reținut caracterul cert al creanței, în conformitate cu dispozițiile art. 663 alin. 2 Cod procedură civilă, existența acesteia rezultând din înscrisurile menționate, caracterul lichid, astfel cum este stabilit de art. 663 alin. 3 Cod procedură civilă, obiectul ei fiind determinat precum și caracterul exigibil, obligația fiind ajunsă la scadență.

Pe cale de consecință, instanța a admis cererea și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2993 de lei cu titlu de contravaloare reparații auto, precum și la plata dobânzii legale calculate asupra debitului principal începând cu data scadenței facturii și până la data achitării integrale a debitului, respingând capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, ca neîntemeiat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Răspundere civilă contractuală. dovada încheierii convenţiei între părţi