Răspundere civilă delictuală. proba prejudiciului material şi moral
| Comentarii |
|
Judecătoria SATU MARE Sentinţă civilă nr. 1572/23.04.2015, definitivă prin anularea apelului din data de 23.04.2015
Răspundere civilă delictuală. Proba prejudiciului material și moral
În dovedirea capătului de cerere privind diferența dintre retribuția lunară și beneficiul nerealizat, respectiv pentru dovedirea daunelor materiale constând din tratamentele și consultațiile medicale, este necesară depunerea unor înscrisuri privind veniturile nete (documente fiscale) realizate de reclamant anterior și ulterior producerii accidentului, respectiv prescripțiile medicale, probate cu documente justificative, în baza cărora au fost urmate tratamentele pentru care s-au depus la dosar bonuri fiscale.
Întrucât cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, etc. În același sens sunt și reglementările Consiliului Europei referitoare la repararea daunelor morale, adoptate cu ocazia Colocviului de la Londra din perioada 21-25 iunie 1969.
Judecătoria Satu Mare, Secția civilă, Sentința civilă nr. 1572/23.04.2015, definitivă prin anularea apelului prin Decizia civilă nr. 147/09.10.2015 pronunțată de Tribunalul Satu Mare
Prin referatul cu propunere de clasare a cauzei, întocmit în data de 10.03.2014 în dosarul penal nr. … al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare (filele 1-2 din dosarul penal), s-a constatat că, în data de 04.11.2013, în jurul orei 08:33, numitul FG, conducând autoturismul marca Opel, cu numărul de înmatriculare …, pe str. Rândunelelor din oraș Livada, intenționând să se deplaseze în direcția Satu Mare, pe fondul neacordării de prioritate, a intrat în coliziune cu motocilul marca Honda, cu numărul de înmatriculare …, condus regulamentar de persoana vătămată MC, pe DN1C Livada, din direcția Livada înspre Satu Mare. Potrivit raportului constatator medico-legal nr. 1694/II/b/455/2013 al Serviciului de Medicină Legală Satu Mare, persoana vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat un număr de 30-40 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
Astfel, prin ordonanța din data de 24.03.2014, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare în dosarul penal nr. …, a fost dispusă clasarea cauzei privind sesizarea din oficiu a organelor de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184, alin. (1), (3) C.pen., devenit art. 106 alin. (2) din Noul Cod Penal, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.pen., reținându-se că în cauză a intervenit dezincriminarea faptei, partea vătămată suferind leziuni care au necesitat 30-40 de îngrijiri medicale pentru vindecare.
La data producerii evenimentului rutier, autoturismul condus de pârâtul FG era asigurat de răspundere civilă auto (RCA) la societatea pârâtă E S.A., în baza poliței de asigurare nr. 2002595363/19.04.2013.
Raportat la data producerii evenimentului rutier, cât și la data încheierii poliței de asigurare invocate de reclamantă, instanța reține că incidente în speță sunt prevederile Legii nr. 287/2009 privind Noul cod civil atât în ceea ce privește raporturile de asigurare, cât și în ceea ce privește raportul derivat din fapta delictuală a pârâtului.
Potrivit art. 2.223, alin. (1) C.civ., în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii față de terțele persoane prejudiciate și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil. Art. 2.224, alin. (1) și (2) C.civ. prevede că drepturile terțelor persoane păgubite se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare. Referitor la plata despăgubirii, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 2.226, alin. (1) C.civ., asigurătorul plătește despăgubirea direct terței persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat. Totodată, instanța reține că, potrivit art. 55, alin. (1) din Legea nr. 136/1995, despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite.
Raportat la aceste din urmă prevederi, instanța constată că excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul FG, este neîntemeiată. Astfel, în contextul în care drepturile terțelor persoane păgubite se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, iar asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare, instanța reține că pârâtul FG are calitate procesuală pasivă în cauză, chiar dacă, în limitele obligațiilor ce în revin din polița de asigurare, pârâta este cea care este ținută să repare prejudiciul invocat de către reclamant.
În consecință, în temeiul art. 248, alin. (1) și (4) C.proc.civ., raportat la prevederile art. 2.224, alin. (1) și (2) C.civ., instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul FG prin întâmpinare.
În ceea ce privește modul de stabilire a despăgubirii, potrivit art. 2.225 C.civ., dacă nu se prevede altfel prin lege, despăgubirea se stabilește prin convenție încheiată între asigurat, terța persoană prejudiciată și asigurător sau, în caz de neînțelegere, prin hotărâre judecătorească. Tot în ceea ce privește modul de stabilire a despăgubirilor, instanța reține că aplicabile în cază sunt prevederile Ordinului CSA nr. 14/2011, pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 858 din 6.12.2011).
Sub aspectul capetelor de cerere privind despăgubirile materiale, astfel cum au fost acestea precizat (în sensul că reclamantul, declarându-se mulțumit cu suma achitată de asigurător, a arătat că renunță la judecata capătului de cerere privind contravaloarea reparației motocicletei), contrar aprecierii reclamantului, instanța reține că dovada acestor capete de cerere nu poate fi făcută prin probe testimoniale, chiar coroborate cu anumite înscrisuri (care, însă, nu întrunesc exigențele impuse de OG nr. 14/2011 pentru a fi luate în considerare la stabilirea prejudiciului).
Astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 49 din Ordinul nr. 14/2011, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: 1. în caz de vătămare corporală: a) diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical; b) venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat; c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare; d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare; e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacității de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie; f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.
La termenul de judecată din data de 26.02.2015, instanța a pus în vedere reclamantului să depună la dosar, în dovedirea capătului de cerere privind diferența dintre retribuția lunară și beneficiul nerealizat, respectiv pentru dovedirea daunelor materiale constând din tratamentele și consultațiile medicale, înscrisuri privind veniturile nete (documente fiscale) realizate de reclamant anterior și ulterior producerii accidentului, respectiv prescripțiile medicale, probate cu documente justificative, în baza cărora au fost urmate tratamentele pentru care s-au depus la dosar bonuri fiscale, conform art. 49, pct. 1, lit. a), b), d) din Ordinul CSA nr. 14/2011.
Cu toate acesta, reclamantul nu s-a conformat acestei obligații impuse în sarcina sa, arătând - prin cererea depusă la dosar în data de 02.04.2015 - că nu deține alte documente în afara celor depuse la dosarul cauzei prin care să demonstreze prejudiciul pretins.
Or, la stabilirea despăgubirilor materiale cuvenite reclamantului, nu pot fi avute - raportat la prevederile art. 49, pct. 1, lit. a), b), d) din Ordinul CSA nr. 14/2011 - exclusiv înscrisurile depuse în probațiune de petent, chiar coroborate cu probele testimoniale administrate în cauză. Astfel, facturile, respectiv bonurile privind consultațiile medicale și medicamentele achitate de reclamant, nu pot fi luate în considerare în absența depunerii la dosar a prescripțiilor medicale. Totodată, raportat la același prevederi, pentru dovedirea capătului de cerere privind diferența dintre retribuția lunară și beneficiul nerealizat, instanța constată că era necesară depunerea unor înscrisuri privind veniturile nete (documente fiscale) realizate de reclamant anterior și ulterior producerii accidentului. Or, la dosar a fost depusă sub acest aspect doar copie după adeverința nr. 1062/26.03.2014, emisă de Teatrul Regina Maria - Ansamblul Artistic Profesionist Crișana, potrivit căreia retribuția lunară a unui instrumentist colaborator este negociabilă și se situează pentru o lună între 1.500 lei și 2.000 lei. O asemenea adeverință, atestând niște venituri lunare aproximative, nu poate fi avută în vedere la stabilirea prejudiciului material invocat de reclamant în absența depunerii unor documente fiscale privind veniturile sale realizate în concret, înainte și după accident. Astfel, instanța constată că nu a fost făcută dovada acestor capete de cerere conform prevederilor incidente în cauză, chiar dacă martorii audiați în cauză au confirmat faptul că reclamantul a suferit un prejudiciu material ca urmare a accidentului deoarece, timp de aproximativ 4 luni, a avut nevoie de îngrijiri medicale, perioadă în care nu a putut beneficia de contracte de colaborare și, de asemenea, nu a putut desfășura activitățile colaterale. Mai mult, instanța constată că declarațiile martorilor nu se coroborează din această perspectivă, martorul MA apreciind că reclamantul a suferit un prejudiciu de aproximativ 10.000 de euro, iar martorul BI estimând pierderea suferită de reclamant la suma de 800 de euro pe lună, cu precizarea că sunt luni în care câștigă și mai mult, și mai puțin.
De asemenea, instanța reține că, pentru aceleași motive, nu pot fi avute în vedere nici cheltuielile invocate de reclamant privind transportul pe ruta Oradea -Satu Mare ca urmare a accidentului, probele invocate neavând un caracter cert. Astfel, instanța constată că bonurile de combustibil nu fac dovada unui raport direct de cauzalitate cu evenimentul rutier descris mai sus, ele nefiind însoțite de înscrisuri care să ateste deplasarea reclamantului dintr-o anumită localitate în alta ca urmare a ivirii unor împrejurări colaterale accidentului, care necesitau prezența sa, respectiv care să ateste consumul necesar de combustibil pentru deplasările invocate. Prin urmare, chiar dacă, potrivit declarației martorului MA, în perioada în care reclamantul a fost internat în spitalul din Satu Mare (respectiv, timp de 9 zile), soția acestuia a fost nevoită să efectueze zilnic naveta între loc. Biharkeresztes și mun. Satu Mare, instanța constată că probele administrate în cauză nu fac dovada unei legături suficiente de cauzalitate între prejudiciul invocat sub acest aspect (în sumă de 1.315 lei) și evenimentul rutier menționat pentru a se concluziona sub aspectul temeiniciei acestui capăt de cerere.
În ceea ce privește suma de 1.500 lei reprezentând cheltuielile cu serviciile de mediere, instanța reține că, pentru a se concluziona cu privire la temeinicia acestui capăt de cerere, era necesar să se rețină culpa procesuală a pârâtei în declanșarea litigiului, aspect care nu rezultă în cauza de față în contextul în care, sub aspectul capătului de cerere privind daunele morale, pârâta nu s-a opus, de principiu, ci doar a solicitat acordarea unei sume inferioare celei solicitate de reclamant. Mai mult, instanța constată că, după intervenirea Deciziei Curții Constituționale nr. 266/2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 200 din Codul de procedură civilă, precum și celor ale art. 2 alin. (1) și (12) și art. 601 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, această sumă nu poate fi imputată pârâtei, sens în care constată ca fiind neîntemeiată cererea reclamantului și sub aspectul acestor despăgubiri materiale.
În ceea ce privește daunele morale, instanța reține că reclamantul, într-adevăr, a suferit un prejudiciu nepatrimonial prin leziunile provocate de acțiunea pârâtului, prejudiciu generat de suferințele la care a fost supus pe parcursul recuperării medicale și de faptul că i-a fost afectată viața privată și socială.
În acest sens, instanța constată că, potrivit declarației martorului MA, reclamantul a fost timp de 9 zile în spitalul din Satu Mare, în acea perioadă soția lui fiind nevoită să efectueze zilnic naveta între localitatea Biharkeresztes și Satu Mare, martorul precizând că a fost și el în vizită la reclamant în spital, ocazie cu care a constatat că reclamantul arată foarte rău, el fiind la reanimare. Totodată, același martor a arătat că are cunoștință despre faptul că perioada de îngrijiri medicale a fost de 4 luni, reclamantul mergând periodic la spital, perioadă în care nu a putut beneficia de contracte de colaborare, el fiind membru al ansamblului Crișana din Oradea din cadrul Teatrului Regina Maria și, de asemenea, nu a putut desfășura activitățile colaterale, ceea ce martorul a considerat că i-a adus un prejudiciu de aproximativ 10.000 Euro (de exemplu, în acea perioadă a avut loc Ziua Internațională a românilor din Gyula, din Szeged, banchete, zile onomastice, etc.). Martorul a mai arătat că el a fost pus în situația de a căuta un alt instrumentist pentru a-l înlocui pe reclamant în acea perioadă și toată lumea îl întreba de ce nu vine Carol, știind că era foarte căutat; ulterior, reclamantul nu și-a revenit 100% - de exemplu, în timp ce cântă, trebuie să facă pauză mai des pentru că obosește mai repede, plămânul fiindu-i afectat deoarece a fost perforat. Potrivit declarației aceluiași martor, reclamantul a fost prejudiciat și datorită faptului că este angajat și la Hanul pescarilor, nici acolo neputându-se prezenta, iar, în prezent, reclamantul urmează tratamente, merge la fizioterapie și îl doare umărul de multe ori.
Martorul BI a declarat că a auzit despre accidentul reclamantului și a sunat-o pe soția acestuia, de Ia care a aflat care este situația și de ce reclamantul nu poate veni Ia muncă; în perioada în care reclamantul a fost în spital, soția lui venea zilnic în Satu Mare (ea îngrijind de cineva din Oradea). Același martor a mai arătat că reclamantul a lipsit de la muncă timp de 4 luni, acum colaborează cu ei, însă după două ore obosește, trebuie să facă pauză cu toții pentru că reclamantul nu mai poate cânta din cauza oboselii și a durerilor. Totodată, martorul a declarat că are cunoștință despre faptul că reclamantul și în prezent face tratament, fizioterapie. De asemenea, instanța reține că, și potrivit declarației martorului NS, reclamantul și în prezent se plânge de faptul că nu se simte la fel de bine ca înainte de accident.
Raportat la probele administrate în cauză, ținând seama și de perioada în care reclamantul a necesitat îngrijiri medicale ca urmare a faptei pârâtului FG, respectiv de gravitatea faptei acestuia din urmă, instanța a constatat că suma de 100.000 lei, solicitată cu titlu de daune morale, este disproporționată.
Întrucât cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, etc. În același sens sunt și reglementările Consiliului Europei referitoare la repararea daunelor morale, adoptate cu ocazia Colocviului de la Londra din perioada 21-25 iunie 1969, dintre care semnificative sunt următoarele: "dintre care sunt semnificative următoarele: "1. Dauna morală constă în prejudiciul care nu se pretează unei evaluări pecuniare. Semnificația și conținutul său exact prezintă diferențe nesemnificative în diferite sisteme de drept; 2. Principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut, pe de o parte, în cazul leziunilor corporale, pe de altă parte, în caz de atingeri grave aduse altor drepturi ale personalității umane, ca defăimarea, amestecul în viața privată, sechestrarea ilegală a persoanei; 5. Despăgubirea are ca scop de a da o compensare sau satisfacție victimei. În anumite cazuri, cuantumul compensației va putea fi determinat și de gravitatea faptei autorului care a cauzat dauna; 6. Repararea trebuie să cuprindă, în afară de despăgubirea bănească și măsuri care să împiedice realizarea, continuarea sau repetarea faptelor dăunătoare; 7. La acordarea despăgubirilor trebuie să se facă distincție între dauna materială și dauna morală.; 8. În cazurile constatate, reparația poate fi acordată sub formă de vărsăminte periodice. În aceste cazuri este indicat ca beneficiarii să fie protejați împotriva devalorizării monede [...]".
Fiind indubitabil stabilită fapta delictuală a pârâtului, raportat la prevederile art. 1.349 și 1.357 C.civ., instanța a constatat că se impune obligarea pârâtei S.C. Euroins Romania Asigurare Reasigurare S.A., în calitate de asigurător RCA al autovehiculului condus de pârâtul Ferenczi Gheorghe, la plata daunelor morale către reclamant. În ceea ce privește stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța a constatat că acestea nu trebuie să constituie nici venituri nejustificate pentru reclamant și nici să nu aibă consecințe pecuniare excesive asupra pârâților, aspecte prin prisma cărora suma de 15.000 de lei cu titlu de daune morale apare ca fiind rezonabilă, de natură a constitui o reparație echitabilă a prejudiciului moral suferit de reclamant.
Astfel, ținând seama de dispozițiile legale mai sus menționate, instanța a admis în parte cererea, a obligat pârâta S.C. E S.A. să plătească reclamantului suma de 15.000 lei reprezentând daune morale și a respins restul pretențiilor ca nefondate.
| ← Condiţii de admisibilitate a ordinului de protecţie | Acțiune posesorie bunuri mobile; universalități de fapt... → |
|---|
