Malpraxis. Diagnostic și tratament ORL. Examen paraclinic incomplet.
| Comentarii |
|
Lipsa legăturii de cauzalitate între surditatea brusc instalată și tratamentul efectuat. Culpa victimei
În ceea ce privește săvârșirea faptei ilicite, examenul paraclinic a fost incomplet, auzul nefiind explorat cantitativ (nu s-a efectuat audiograma), în condițiile în care, potrivit rapoartelor de expertiză, evaluarea oricărui tip de hipoacuzie necesită au-diometrie subiectivă (audiometrie tonală liminară-audiogramă), întrucât prin timpanogramă se evaluează urechea medie, prin acumetrie instrumentală (testul cu diapazonul) se evaluează, din punct de vedere calitativ, auzul, iar din punct de vedere cantitativ, auzul se evaluează prin audiometrie tonală liminară, cu posibilitatea precizării sediului unei eventuale leziuni.
Referitor la prejudiciul reclamat, pacientul prezenta o hipoacuzie bilaterală neurosenzorială cu pierdere auditivă în domeniul frecvențial înalt, mai mare la urechea stângă față de urechea dreaptă, pierderea auditivă la urechea stângă fiind ușoară, iar vorbirea percepută la intensitatea vocii normale.
Cât privește existența unei legături de cauzalitate între examenul incomplet efectuat de medic și hipoacuzia bilaterală, susținerea pacientului că, dacă ar fi fost internat și i s-ar fi administrat un tratament perfuzabil cu vasodilatatoare pentru îmbunătățirea cantității de oxigen care se transferă la cohlee prin fluxul sanguin, i s-ar fi salvat celulele de la nivelul cohleei, nu a fost dovedită.
Potrivit raportului de expertiză, diagnosticul inițial (disfunc-ție tubară) a fost corect, pentru stabilirea lui nefiind necesară o audiogramă; corect a fost și tratamentul prescris de medic, fiind respectat protocolul terapeutic specific acestui diagnostic. Diagnosticul de surditate brusc instalată înseamnă scăderea bruscă a auzului în ultimele 72 de ore cel mult, în aceste condiții neputându-se stabili vreo legătură de cauzalitate între diagnosticul inițial și prejudiciul produs trei luni mai târziu (surditate).
Reclamantul nu a efectuat investigații suplimentare pentru a se putea indica cauzele care au dus la hipoacuzia neurosenzorială sau pentru a se putea afirma că aceasta este idiopatică și a se putea analiza și din acest punct de vedere debutul și evoluția bolii. De asemenea, reclamantul nu a respectat indicațiile medicului de a reveni la control în intervalul indicat, fiind incidente dispozițiile art. 376 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora „responsabilitatea medicală încetează în situația în care pacientul nu respectă prescripția sau recomandarea medicală”.
Jud. Sect. 1 București, sent. civ. nr. 11072 din 16 mai 2013. irevocabilă prin nerecurare, nepublicată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la această instanță în data de 24.03.2010, reclamantul F.M.E. a solicitat, în contradictoriu cu M.D. și SC E.H. SA, obligarea în solidar la plata sumei de 183,75 lei, cu titlu de daune materiale, a sumei de 100.000 lei, cu titlu de daune morale și publicarea hotărârii judecătorești, pe cheltuiala pârâților, în două numere consecutive ale unui cotidian național, pentru pierderea permanentă a auzului prin lipsirea de tratamentul obligatoriu care trebuia aplicat urgent. Prin întâmpinare, pârâta SC E.H. SA a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. (...)
Analizând actele și lucrările dosarului de față, instanța a reținut următoarele: în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC E.H. SA, reținând art. 644, art. 645 și art. 646 din Legea nr. 95/2006, s-a constatat că pârâta răspunde delictual pentru propria fapta ilicită în situațiile prevăzute de art. 644 alin. (1), pentru fapta altuia în calitate de comitent în cazul art. 644 alin. (2) și art. 645 și pentru fapta lucrului în cazul art. 646. Or, medicul acordă asistență medicală în baza pregătirii sale profesionale, iar nu sub îndrumarea și controlul unității sanitare, astfel încât acesta nu are calitatea de prepus sub aspectul asistenței medicale acordate. Față de aceste considerente, în baza art. 1000 C.civ., instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC E.H. SA.
La data de 06.11.2009, reclamantul s-a prezentat la Spitalul E., acuzând hipoacuzie la nivelul urechii stângi și senzația de ureche înfundată, în vederea unui control de specialitate ORL, control care a fost efectuat de către pârâtul M.D. Medicul M.D., după efectuarea consultului, a stabilit diagnosticul de disfuncție tubară la urechea stângă, prescriind Aerius, Biorinil, Nurofen, cu mențiunea de a se reveni după șapte zile, dacă nu se constată ameliorări. Pacientul a fost examinat clinic ORL și paraclinic, fiind efectuate măsurători impedancemetrice și acumetrie instrumentală. Pârâtul M.D. a stabilit diagnosticul de disfuncție tubară la urechea stângă, luând în considerare aspectul aspirat al membranei timpanului și absența reflexului stapedian și a exclus o hipoacuzie neurosenzorială, întrucât acumetriala instrumentală a fost în limite normale (proba cu diapazonul).
Reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, a arătat că a urmat tratamentul prescris aproape trei luni, perioadă în care starea sa de sănătate a rămas la fel, însă la interogatoriul chematei în garanție a arătat că tratamentul prescris a fost administrat doar șapte zile. În cadrul interogatoriului formulat de pârâtul M.D., reclamantul a arătat că, după o săptămână a luat legătura cu pârâtul M.D., care i-a recomandat să revină la un control după data de 01.01.2010, aspect ce nu a fost însă recunoscut de pârât și care nu a rezultat din proba testimonială administrată în cauză. La data de 28.01.2010, reclamantul a făcut o audiogramâ la Centrul Medical A., stabilindu-se diagnosticul de hipoacuzie neurosenzorială stângă, investigație repetată la data de 04.02.2010 cu diagnosticul final de surditate brusc instalată la urechea stângă.
În ceea ce privește săvârșirea faptei ilicite, s-a notat că, potrivit rapoartelor de expertiză, evaluarea oricărui tip de hipoacuzie necesită
audiometrie subiectivă (audiometrie tonală liminară-audiogramă), întrucât prin timpanogramă se evaluează urechea medie, prin acu-metrie instrumentală (testul cu diapazonul) se evaluează, din punct de vedere calitativ, auzul, iar din punct de vedere cantitativ, auzul se evaluează prin audiometrie tonală liminară, cu posibilitatea precizării sediului unei eventuale leziuni. În cauza de față s-a concluzionat că examenul paraclinic a fost incomplet, auzul nefiind explorat cantitativ (nu s-a efectuat audiograma). În ceea ce privește prejudiciul reclamat, luând în considerare audiogramele efectuate de reclamant în raportul de expertiză, s-a concluzionat că reclamantul prezenta o hipoacuzie bilaterală neurosenzorială cu pierdere auditivă în domeniul frecvențial înalt, mai mare la urechea stângă față de urechea dreaptă, pierderea auditivă la urechea stângă fiind ușoară, de 38 db, iar vorbirea percepută la intensitatea vocii normale. În ceea ce privește existența unei legături de cauzalitate între examenul incomplet efectuat de pârât și hipoacuzia bilaterală, susținerea reclamantului că, dacă ar fi fost internat și i s-ar fi administrat un tratament perfuzabil cu vasodilatatoare pentru îmbunătățirea cantității de oxigen care se transferă la cohlee prin fluxul sanguin, i s-ar fi salvat celulele de la nivelul cohleei, nu a fost dovedită.
Potrivit raportului de expertiză, diagnosticul din 06.11.2009 a fost corect raportat atât la examenul otoscopic, cât și la timpanometrie, considerându-se că aspectul aspirat al membranei timpanice stânga, timpanograma de tip A, cu reflex stapedian negativ, nu ar putea contura un alt diagnostic, iar pentru acest diagnostic nu este necesară o audiogramă. Totodată, tratamentul prescris de pârât a fost corect, fiind respectat protocolul terapeutic specific disfuncției tubare. S-a constatat că nu se cunoaște când s-a instalat hipoacuzia neurosenzorială, dacă aceasta exista la data de 06.11.2009 și dacă, în lipsa faptei ilicite reclamate, s-ar fi schimbat starea de sănătate a reclamantului. În lipsa unei audiograme tonale liminare efectuate la data de 06.11.2009, nu se cunoaște debutul și evoluția afecțiunii, neputându-se stabili nicio legătură de cauzalitate între diagnosticul din 06.11.2009 și prejudiciul produs trei luni mai târziu.
Diagnosticul de surditate brusc instalată înseamnă scăderea bruscă a auzului în ultimele 72 ore cel mult, or, acest diagnostic a fost stabilit la data de 04.02.2010, neputându-se determina vreo legătură de cauzalitate între diagnosticul din 06.11.2009 și diagnosticul din 04.02.2010.
Reclamantul nu a efectuat investigații suplimentare pentru a se putea indica cauzele care au dus la hipoacuzia neurosenzorială sau pentru a se putea afirma că aceasta este idiopatică și a se putea analiza și din acest punct de vedere debutul și evoluția bolii. De asemenea, reclamantul nu a respectat indicațiile medicului de a reveni la control într-un interval de maxim șapte zile de la prezentarea la Spitalul E., fiind incidente dispozițiile art. 376 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora „responsabilitatea medicală încetează în situația în care pacientul nu respectă prescripția sau recomandarea medicală”.
Pentru aceste motive, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
| ← Chirurgie laringiană. Nedovedirea legăturii de cauzalitate... | Patologie ORL. Intervenție chirurgicală corespunzătoare... → |
|---|
