Tratament stomatologic întrerupt. Nedovedirea legăturii de cauzalitate între tratament și intervențiile chirurgicale ulterioare.
| Comentarii |
|
Lipsa avizului Comisiei de avizare și control cu privire la raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză. Imposibilitatea efectuării unei noi expertize
1. Reclamantei paciente i s-a respins acțiunea în repararea prejudiciului moral și material pentru lucrare protetică și tratament dentar pretins efectuate deficitar, ca urmare a nedovedirii legăturii de cauzalitate dintre prejudiciu și tratamentul efectuat. Tratamentul stomatologic efectuat de către medicul pârât a fost întrerupt ca urmare a neprezentării pacientei cu radiografiile solicitate, pentru a se putea stabili astfel evoluția afecțiunilor și un prognostic, în raport de care se putea recomanda chiar și un tratament chirurgical oro-maxilo-facial. De asemenea, reclamanta nu a făcut nici dovada că a urmat tratamentul medicamentos prescris de pârâtă, rețetele medicale depuse la dosar fiind doar o dovadă că pârâta a prescris tratament medicamentos, dar nu și că acesta a fost urmat de către reclamantă. După tratamentul efectuat de medicul pârât, pacienta a apelat la alte intervenții chirurgicale ulterioare, neputându-se stabili legătura de cauzalitate pentru cazul de malpraxis invocat față de tratamentul inițial aplicat.
De asemenea, nu s-a dovedit neglijența în tratamentul unui dinte în care a fost depistat un ac de canal, în condițiile în care, după ce medicul pârât a procedat la obturația provizorie de canal pentru acest molar și a recomandat radiografia retroalveolar, până la data când s-a intervenit chirurgical, pacienta s-a prezentat și la alți medici stomatologi.
2. Comisia de avizare și control de pe lângă I.N.M.L. București a comunicat instanței că nu poate aviza raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză, fiind necesară efectuarea unei noi expertize cu specialiști și punerea la dispoziție a tuturor radiografiilor efectuate, prin care să se poată reanaliza cazul. Citată cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei toate înscrisurile și radiografiile de care înțelege să se folosească în eventualitatea dispunerii unei noi expertize medico-legale, pacienta nu a depus la dosar nicio astfel de dovadă și nu s-a mai prezentat în instanță, motiv pentru care instanța a constatat imposibilitatea efectuării unei noi expertize.
Nu s-a demonstrat astfel faptul că medicul stomatolog a efectuat tratamentul dentar cu nerespectarea normelor din Codul de deontologie medicală din anul 2005 și că a avut o conduită medicală culpabilă, care să o prejudicieze pe pacientă. Nu s-a dovedit culpa medicală a pârâtului, situație în care se prezumă că actul medical a fost corect, iar tratamentul instituit a fost corespunzător afecțiunii.
Jud. Sect. 3 București, sent. civ. nr. 3431 din 7 martie 2013. irevocabilă prin nerecurare, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.07.2010, reclamanta D.G. a chemat în judecată pe pârâtele SC
S.M.D. SRL și S.M., solicitând instanței obligarea acestora la plata sumei de 15.000 lei, reprezentând daune materiale, intervenții chirurgicale și medicație, a sumei de 5.000 lei, reprezentând daune morale pentru suferința fizică și psihică, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că, în cursul lunilor februarie-martie 2010, reclamanta a urmat tratament la pârâta S.M., medic specialist stomatolog, care a tratat și construit o lucrare dentară pe o parte din incisivi, precum și pe un molar. După intervențiile efectuate, durerile dentare persistau, astfel că s-a prezentat în repetate rânduri la cabinet, unde pârâta i-a prescris o serie de medicamente, dar fără niciun rezultat. La data de 20.03.2010 s-a prezentat la un alt stomatolog, care i-a prescris o altă rețetă și care i-a făcut trimitere de urgență la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central, unde a fost tratată de dr. D.C., medic specialist chirurgie oro-maxilo-facială, care a efectuat „rezecția aplicată a celor 4 dinți intraoperator: granuloame de mici dimensiuni" și i-a precizat că acestea au fost cauzate de primul medic care a tratat-o, respectiv pârâta S.M. În aceeași zi a efectuat o radiografie dentară pentru molarul tratat de pârâtă, care a evidențiat că în acest dinte se află rupt un ac de canal, uitat de pârâtă, motiv pentru care, la data de 17.05.2010, a suferit o nouă intervenție chirurgicală, prin care „s-a practicat prin anestezie, extirparea fragmentului metalic la nivelul septului interradicular”. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 998-999 C.civ., Legea nr. 95/2006, art. 3, art. 82, art. 112 și art. 274 C.proc.civ. și a timbrat acțiunea.
Pârâtele au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Reclamanta a fost de acord cu efectuarea tratamentului endodontic și refacerea coronară prin lucrări protetice, precum și realizarea unei obturații cu material fotopolimerizabil în cazul dintelui 4.7. În timpul tratamentului reclamanta nu a acuzat dureri și nici nu a reclamat alte simptome. După finalizarea procedurilor și înainte de prezentarea radiografiei din care să se poată constata rezultatele, reclamanta s-a prezentat la cabinet acuzând dureri, situație în care i-a recomandat să efectueze radiografiile solicitate pentru a putea aprecia inclusiv asupra cauzelor durerilor resimțite. Reclamanta nu a mai revenit, iar din înscrisurile depuse se deduce că aceasta a apelat la un alt medic dentist, d-na dr. FI.T., care a stabilit diagnosticul de alveolită uscată postextracțională, în condițiile în care pârâta nu a efectuat nicio extracție, dar care presupune, în mod evident, existența unei extracții, care este posibil să fi fost efectuată de acest medic dentist. (...) Referitor la fragmentul metalic îndepărtat la data de 17.05.2010 de către același medic, pârâta a arătat că nu cunoaște circumstanțele în care acesta a ajuns în septul interradicular al dintelui, cu atât mai mult cu cât este foarte posibil ca asupra dintelui în cauză să fi intervenit și alți medici după data de 19.03.2010 și până la momentul constatării existenței acestuia.
Au fost încuviințate proba cu înscrisuri, proba cu interogatorii reciproce și proba cu expertiza medico-legală. Pârâtele au solicitat avizarea expertizei de către Comisia de avizare și control de pe lângă I.N.M.L. București, care, prin avizul nr. E2/11632/2012, a comunicat instanței că nu poate aviza raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză, fiind necesară efectuarea unei noi expertize cu specialiști și punerea la dispoziție a tuturor radiografiilor efectuate, prin care să se poată reanaliza cazul.
Citată cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei toate înscrisurile și radiografiile de care înțelege să se folosească în eventualitatea dispunerii unei noi expertize medico-legale, reclamanta nu a depus la dosar nicio astfel de dovadă și nu s-a mai prezentat în instanță, motiv pentru care, la termenul din data de 28.02.2013, instanța a constatat imposibilitatea efectuării unei noi expertize.
Instanța a reținut că, potrivit susținerilor ambelor părți și fișei de tratament stomatologic, în luna februarie 2010, reclamanta D.G. s-a prezentat la cabinetul medical aparținând SC S.M.D. SRL, pentru lucrare protetică și tratament dentar, diagnosticul odontal pus de pârâta S.M. fiind „policarii complexe netratate cu distrucție coronară profundă și întinsă", examenul parodontal evidențiind „parodontită marginală, cronică și superficială, cu depozite de tartru”.
În perioada 05.02.2010-19.03.2010, reclamanta s-a prezentat de 10 ori la cabinetul medical. În primele 6 ședințe de tratament, până la data de 08.03.2010, tratamentul a vizat incisivii 1.2,1.1,2.1 și 2.2 (tratament cangrenă, tratament mecanic canal, spălături endodontice, pansament ocluziv cu antiseptic ciment provizoriu, obturație provizorie de canal cu Forfenan, tratament definitiv cu Forfenan, șlefuire și amprentă pentru RCR, cimentare RCR și amprentă pentru lucrare protetică metalo-ceramică, cimentare provizorie lucrare). Cimentarea definitivă a lucrării ceramice s-a realizat la data de 11.03.2010, când s-a efectuat și tratament cangrenă pentru dintele 4.7, tratament mecanic canal, spălături endodontice, pansament ocluziv cu antiseptic ciment provizoriu. La data de 12.03.2010 s-a practicat obturația provizorie de canal pentru dintele 4.7 cu Forfenan. La data de 17.03.2010 reclamanta a acuzat dureri dentare, iar pârâta a repetat tratamentul provizoriu de canal și a prescris tratament medicamentos antibiotic și antiinflamator, constatând fenomene inflamatorii periapicale și ușoară jenă la percuție. La data de 16.02.2010 pârâta a recomandat reclamantei efectuarea unei radiografii, iar la 17.03.2010 efectuarea unei radiografii retroalveolar. La 19.03.2010, reclamanta s-a prezentat la cabinetul medical fără radiografia recomandată anterior, i s-a înlocuit antibioticul și i s-a recomandat a treia oară efectuarea radiografiei pentru reevaluarea situației. Ulterior, reclamanta a fost diagnosticată de dr. D.C., medic specialist chirurgie oro-maxilo-facială, cu diagnosticul parodontită apicală cronică, pentru care s-a efectuat rezecția apicală a celor 4 incisivi, iar la data de 17.05.2010, același medic a pus diagnosticul „ac de canal (Kerr) la nivelul septului interradicular 4.7” și a intervenit operator pentru extirparea fragmentului metalic de la nivelul septului iterradicular.
În drept, instanța a notat dispozițiile art. 998, art. 999 C.civ., art. 642 alin. (2), precum și art. 642 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006.
Pentru a fi antrenată răspunderea civilă pentru malpraxis a pârâtei S.M. și, implicit, a pârâtei SC S.M.D. SRL, este necesar a se dovedi că pârâta a efectuat un act medical incorect, care a avut ca urmare prejudicierea pârâtei, între actul medical și prejudiciu trebuind să existe legătură de cauzalitate. Reclamanta nu a dovedit îndeplinirea cumulativă a tuturor acestor condiții. Instanța a constatat că nu s-a demonstrat aspectul că pârâta a efectuat tratamentul dentar cu nerespectarea normelor din Codul de deontologie medicală din anul 2005 și că a avut o conduită medicală culpabilă, care să o prejudicieze pe reclamantă. Nu s-a dovedit culpa medicală a acestei pârâte, expertiza medico-legală nefiind avizată de Comisia de avizare și control de pe lângă I.N.M.L. București. În această situație, se prezumă că actul medical a fost corect, iar tratamentul instituit a fost corespunzător afecțiunii.
Diagnosticul de parodontită apicalâ nu a fost pus pentru prima dată de dr. D.C., ci chiar de către pârâtă, de la prima consultație. Or, tratamentul unei afecțiuni se face în raport de stadiul acesteia, încercându-se, pe cât posibil, evitarea unor suferințe inutile. Pârâta a început tratamentul stomatologic la solicitarea reclamantei, însă aceasta din urmă nu a prezentat radiografiile solicitate de pârâtă pentru a se putea stabili evoluția afecțiunilor și un prognostic, în raport de care se putea recomanda chiar și un tratament chirurgical oro-maxilo-facial. De asemenea, reclamanta nu a făcut nici dovada că a urmat tratamentul medicamentos prescris de pârâtă, rețetele medicale depuse la dosar fiind doar o dovadă că pârâta a prescris tratament medicamentos, dar nu și că acesta a fost urmat de către reclamantă. Practic, între tratamentul efectuat de pârâtă și intervențiile chirurgicale ulterioare nu s-a dovedit nicio legătură de cauzalitate. Altfel spus, nu s-a dovedit că aceste intervenții suportate de reclamantă ar fi putut fi evitate dacă pârâta ar fi adoptat o altă decizie medicală sau că acestea au reprezentat o complicație în evoluția afecțiunii inițiale.
În ceea ce privește extracția acului de canal (Kerr) de la nivelul septului interradicular 4.7, instanța a constatat că, potrivit fișei de tratament stomatologic, pârâta a procedat la obturația provizorie de canal pentru acest molar, dar din faptul că a recomandat radiografia retroalveolar și având în vedere că de la data de 19.03.2010, când pârâta a efectuat tratament la acest dinte, și până la data de 10.05.2010, când s-a intervenit chirurgical, reclamanta s-a prezentat și la alți medici dentiști, nu rezultă clar o neglijență a pârâtei S.M.
Nici în ceea ce privește prejudiciul material, reclamanta nu a făcut nicio dovadă. Prin urmare, nefiind îndeplinite condițiile pentru a se reține existența unui malpraxis, răspunderea civilă a pârâtei S.M. nu poate fi antrenată, iar, pe cale de consecință, nici răspunderea pârâtei SC S.M.D. SRL, astfel că acțiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.
| ← Copil născut cu malformație, nedepistată de medic la examenul... | Chirurgie laringiană. Nedovedirea legăturii de cauzalitate... → |
|---|
