Tratament stomatologic. Fapta licită a medicului. Afecțiuni survenite ulterior tratamentului, cauzate de particularitățile morfo-anatomice ale pacientului
| Comentarii |
|
1. Cererea pentru repararea prejudiciului material și moral pentru lucrări dentare efectuate defectuos a fost respinsă de instanță ca neîntemeiată.
În cauză, pacienta a solicitat medicului stomatolog executarea unor lucrări dentare, respectiv implanturi și proteze fixe la ambele maxilare, fiind executate 12 implanturi, dintre care două au fost îndepărtate ulterior, la solicitarea pacientei. S-a reținut că s-a executat în totalitate proteza la maxilarul superior, fiind fixată definitiv, prin cimentare. La maxilarul inferior s-a executat proteza dentară, care însă nu a fost fixată definitiv, prin refuzul pacientei, care a arătat în mod expres că nu înțelege să-i permită medicului să lucreze la dantura sa.
Comisia de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Dentiști a constatat că medicul a procedat corect din punct de vedere medical pe toată durata tratamentului, neexistând nicio eroare medicală sau depășire de competențe medicale, motiv pentru care acțiunea disciplinară împotriva acestuia a fost stinsă. Potrivit raportului de expertiză medico-legală, lucrarea dentară executată nu contravine metodelor de tratament și nu provoacă prejudicii pacientei. De asemenea, s-a concluzionat că neajunsurile reclamate (anestezie buză inferioară, mentonier și submentonier; nu poate suporta proteză dentară) de către pacientă, survenite post-tratament stomatologic, sunt remediabile în timp, acestea putând apărea în funcție de particularitățile morfo-anatomice ale fiecărui pacient și nu se încadrează în noțiunea de malpraxis.
Rezultă că faptele medicului sunt licite, nu contravin metodelor de tratament, acesta procedând corect, fără erori, pe toată durata tratamentului. Or, conform art. 998-999 C.civ. [art. 1357 NCC, n.n.], fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, reprezintă fapta prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, este vătămat un drept subiectiv aparținând unei persoane. Nu există, în speță, o faptă a medicului prin care să se fi încălcat normele de drept obiectiv, iar afecțiunile prezentate de pacientă, survenite post-tratament stomatologic, au putut apărea în funcție de particularitățile sale mor-fo-anatomice, și nu ca urmare a vreunei fapte ilicite a medicului.
2. Potrivit art. 969 alin. (1) C.civ. [art. 1270 NCC, n.n.], convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 1073 C.civ. [art. 1516 NCC, n.n.], creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și, în caz contrar, are dreptul la dezdăunare. În cauză, medicul a făcut dovada executării întocmai a obligațiilor asumate, iar pentru faptul că proteza la mandibulă nu a putut fi fixată definitiv nu este ținut să răspundă acesta, deoarece culpa în neexecutare parțială aparține integral pacientei, care nu-și poate invoca propria culpă, pentru a se exonera de plată.
Jud. Sect. 3 București, sent. civ. nr. 16810 din 31 octombrie 2012, nepublicată
Prin sentința civilă nr. 16810/31.10.2012, Judecătoria Sectorului 3 București a respins ca neîntemeiată acțiunea având ca obiect pretenții, astfel cum a fost precizată, formulată de către reclamanta-pârâtă M.M., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă R.G.G.E. A fost admisă cererea reconvențională având ca obiect pretenții, formulată de către pârâta-reclamantă R.G.G.E., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă M.M. și, în consecință, a fost obligată reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante suma de 11.000 lei, reprezentând lucrare protetică neachitată. A fost obligată reclamanta-pârâtă la plata sumei de 776 lei către pârâta-reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată, taxă de timbru și timbru judiciar. A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta-reclamantă R.G.G.E., în contradictoriu cu intervenientul forțat SC U.A. SA, ca neîntemeiată.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 11.05.2011, reclamanta M.M. a chemat în judecată pârâta R.G.G.E. - Cabinet medical individual stomatologic, arătând că, la începutul lunii septembrie, a plătit pentru 12 implanturi suma de 14.700 lei, pentru care nu a primit chitanță. A susținut reclamanta că, în timpul intervențiilor repetate, i-a fost perforat nervul de la partea inferioară, ulterior fiindu-i scoase 2 implanturi, rămânând doar 10. A solicitat pârâtei să-i restituie suma de 6.300 lei, însă aceasta a refuzat. Reclamanta a solicitat totodată obligarea pârâtei la restituirea sumei de 6.3000 lei și la plata unei pensii lunare
Hotărâre atacată cu recurs la Trib. București, s. a IV-a civ., aflat in curs de soluționare, cu termen de judecată la 17.09.2014 (portal.just.ro). de 1.000 lei începând cu luna aprilie 2011, având în vedere handicapul pe care i I-a produs pe viață.
Instanța a reținut următoarea situație de fapt: la data de 01.09.2010, reclamanta-pârâtă s-a prezentat la cabinetul pârâtei-reclamante în vederea executării unor lucrări de stomatologie. Părțile au convenit ca pârâta-reclamantă să execute 12 implanturi și lucrări protetice fixe maxilar și mandibulă, în schimbul prețului de 14.500 lei pentru implanturi și 11.000 lei pentru lucrările protetice, cum rezultă din fișa de tratament semnată de pârâta-reclamantă. Fișa i-a fost citită de către martora D.M., care este asistent medical la cabinetul medical pârât, în prezența căreia pârâta-reclamantă i-a adus la cunoștință planul de tratament, martora fiind cea care a și ajutat-o pe reclamanta-pârâtă să completeze fișa. Cu același prilej, reclamanta-pârâtă a declarat că i s-a explicat diagnosticul, planul de tratament și costul estimativ, asumându-și și însușindu-și tratamentele propuse. De asemenea, a arătat că a luat cunoștință despre eventualele riscuri, accidente și complicații ce pot interveni, declarația fiind cuprinsă în aceeași fișă de tratament. Reclamanta-pârâtă a completat, sub semnătură, fișa cu privire la starea sa de sănătate, efectuând și analizele medicale solicitate.
Din înscrisurile medicale, coroborate cu susținerile părților din cereri și întâmpinări, dar și din răspunsurile lor la interogatoriu, s-a reținut că au fost executate 12 implanturi, ulterior, la cererea recla-mantei-pârâte, fiind îndepărtate 2 dintre acestea. De asemenea, s-a reținut că reclamanta-pârâtă a comunicat date despre starea sa de sănătate, fiindu-i aplicat tratamentul medical adecvat. Reclaman-tei-pârâte i s-a executat lucrarea protetică definitivă pe maxilarul superior. În ceea ce privește lucrarea protetică la maxilarul inferior, aceasta nu a fost fixată definitiv, întrucât reclamanta-pârâtă nu s-a mai prezentat pentru cimentarea definitivă a lucrării. Ulterior, reclamanta-pârâtă s-a prezentat la cabinetul stomatologic acuzând dureri, motiv pentru care au fost efectuate investigații suplimentare, constând în analiza cu computer tomograf și consult neurologic, în urma cărora nu a rezultat existența vreunei afecțiuni datorate lucrărilor executate. Potrivit susținerilor reclamantei-pârâte, aceasta, având dureri mari, a oprit-o pe pârâtă să mai lucreze la dantura sa, refuzând categoric să se „urce pe scaunul dumneaei".
Din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că reclamanta-pârâtă a avut probleme de sănătate în cursul anului 2010, martorul B.S. văzând că îi tremura tot timpul buza și îi curgea salivă din gură, reclamanta-pârâtă spunându-i că a fost la dentist. După ce lucrarea a fost gata și urma să fie cimentată, reclamanta a venit în cabinet să se plângă că nu se simte bine cu lucrarea și că nu poate mânca, motiv pentru care lucrarea a fost ajustată de tehnicieni. După această procedură reclamanta a susținut că nu se simte bine, afirmând că nu o vrea și nu înțelege să plătească. De asemenea, martorii V.A. și P.M. au arătat că reclamanta s-a prezentat la cabinetul stomatologic strigând că pârâta-reclamantă a mutilat-o și că o va da în judecată. Ulterior, în iulie 2012, reclamanta a finalizat lucrările dentare începute la un alt cabinet stomatologic, unde s-a executat proteza mobilizată pe implant.
La solicitarea reclamantei-pârâte, prin cererile adresate Colegiului Medicilor Dentiști din București, aceștia au analizat plângerea de malpraxis formulată de reclamanta-pârâtă împotriva pârâtei-reclamante. Prin decizia din 18.06.2012, Comisia de disciplină din cadrul Colegiului a constatat că pârâta-reclamantă a procedat corect din punct de vedere medical pe toată durata tratamentului, neexistând nicio eroare medicală sau depășire de competențe medicale, motiv pentru care acțiunea disciplinară împotriva pârâtei-reclamante a fost stinsă.
Urmare a plângerilor penale formulate reciproc de cele două părți, au fost deschise dosarele penale nr. 8230/P/2011 și nr. 8263/P/2011, care au fost conexate, fiind finalizate prin rezoluția din 09.04.2012 de neîncepere a urmăririi penale împotriva pârâtei-reclamante sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C.pen., deoarece fapta nu există, respectiv neîncepere a urmăririi penale față de reclamanta-pârâtă sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 193 C.pen., deoarece faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii. Din probele administrate a rezultat că niciuna dintre părți nu a formulat plângere împotriva rezoluției.
În cadrul cercetărilor penale, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, fiind întocmit în cauză raport de expertiză medico-legală nr. A1/2011 de către o comisie constituită la nivelul I.N.M.L. București. Din actele medicale puse la dispoziția comisiei, dar și analizând pacienta, reclamanta-pârâtă din cauza de față, comisia a concluzionat că lucrarea dentară executată nu contravine metodelor de tratament și nu provoacă prejudicii pacientei M.M. De asemenea, s-a concluzionat că neajunsurile reclamate (descrise la capitolul constatări, respectiv anestezie buză inferioară, mentonier și submentonier; nu poate suporta proteză dentară) de către pacientă, survenite post-tratament stomatologic, sunt remediabile în timp, acestea putând apărea în funcție de particularitățile morfo-anatomice ale fiecărui pacient și nu se încadrează în noțiunea de malpraxis. Părțile, prezente în instanță, au înțeles să-și însușească concluziile raportului de expertiză. Nu au solicitat întocmirea unui alt raport, întemeindu-și concluziile orale de la data de 29.10.2012 și scrise pe acest raport de expertiză. Din același raport de expertiză medico-legală se reține că M.M. prezenta, la momentul examenului medical efectuat în vederea expertizării, o lucrare fixă ancorată pe 6 implanturi la maxilar, funcțională: mandibular prezenta patru implanturi inserate intraforaminal cu o bună integrare tisulară, pe care s-a confecționat o supraproteză care nu are o bună stabilitate și trebuie refăcută.
În consecință, din probele administrate în cauză a rezultat că reclamanta-pârâtă a solicitat pârâtei-reclamante, medic stomatolog, executarea unor lucrări dentare, respectiv implanturi și proteze fixe la ambele maxilare. Au fost executate cele 12 implanturi, fiind îndepărtate, la solicitarea reclamantei-pârâte, 2 dintre acestea. Totodată, s-a reținut că s-a executat în totalitate proteza la maxilarul superior, fiind fixată definitiv, prin cimentare. La maxilarul inferior s-a executat proteza dentară, care însă nu a fost fixată definitiv, prin refuzul reclamantei-pârâte, care a arătat în mod expres că nu înțelege să-i permită pârâtei-reclamante să lucreze la dantura sa.
Asupra cererii principale, astfel cum a fost precizată, s-a constatat că reclamanta-pârâtă a solicitat restituirea sumei de 6.300 lei, achitată pârâtei-reclamante pentru lucrările medicale efectuate la partea inferioară a mandibulei, reprezentând prejudiciul material adus de pârâta-reclamantă prin fapta sa delictuală constând în executarea lucrărilor defectuos, fiind caz de malpraxis, precum și obligarea pârâtei-reclamante la plata sumei de 490.000 lei, reprezentând prejudiciul moral adus reclamantei-pârâte prin aceeași faptă delictuală.
Potrivit art. 998, art. 999 C.civ., în vigoare la momentul executării lucrărilor stomatologice, orice faptă a omului care cauzează un prejudiciu, indiferent de forma de vinovăție (intenție sau culpă), determină repararea prejudiciului de către cel care I-a cauzat. În consecință, răspunderea civilă delictuală a unei persoane poate fi angajată atunci când sunt cumulativ îndeplinite condițiile: să existe o faptă ilicită, să existe un prejudiciu; să existe o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciul produs; fapta să fi fost săvârșită cu vinovăție.
În ceea ce privește fapta ilicită, reclamanta a susținut că aceasta este dată de lucrările executate de pârâta-reclamantă, în calitate de medic stomatolog, în mod defectuos și care au avut ca urmare deprecierea stării sale de sănătate. Din înscrisurile analizate anterior, actele medicale, decizia Comisiei de disciplină a Colegiului Medicilor Dentiști din București, coroborate cu raportul medico-legal și cu planșele fotografice și buletinele de analiză, rezultatul dat de computer-tomo-graf, examinate la întocmirea expertizei medico-legale, a rezultat că faptele pârâtei-reclamante sunt licite, nu contravin metodelor de tratament, pârâta-reclamantă procedând corect, fără erori, pe toată durata tratamentului. Or, conform art. 998, art. 999 C.civ., fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, reprezintă fapta prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, este vătămat un drept subiectiv aparținând unei persoane. Raportând situația de fapt reținută la textul de lege menționat, instanța a constatat că, în speță, nu există o faptă a pârâtei-reclamante care să fi încălcat normele de drept obiectiv, iar afecțiunile prezentate de reclamantă, survenite posttratament stomatologic, au putut apărea în funcție de particularitățile sale morfo-anatomice, și nu ca urmare a vreunei fapte ilicite a pârâte-reclamante.
În aceste condiții, având în vedere că în speță nu există o faptă ilicită, iar pentru antrenarea răspunderii civile delictuale elementele constitutive trebuie îndeplinite cumulativ, instanța a apreciat că nu mai este necesar a analiza existența vreunui prejudiciu, a vinovăției ori a legăturii de cauzalitate dintre acestea, întrucât neexistând faptă ilicită, nu există răspundere civilă delictuală. Pe de altă parte, în ceea ce privește pretinsul prejudiciu material, în cuantum de 6.300 lei, s-a constatat că această sumă a fost achitată de către reclamanta-pârâtă pentru implanturile dentare executate de pârâta-reclamantă, conform înțelegerii părților. Pentru cele reținute, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea principală, astfel cum a fost precizată de reclamanta-pârâtă M.M.
Asupra cererii reconvenționale s-a constatat că pârâta-reclamantă, R.G.G.E., a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 11.000 lei, reprezentând lucrarea protetică neachitată, conform devizului provizoriu din 01.09.2010.
Părțile au convenit ca pârâta-reclamantă să execute anumite lucrări stomatologice, cu obligația corelativă a reclamantei-pârâte de achitare a contravalorii acestor lucrări. Din fișa de tratament din 01.09.2010, semnată de către reclamanta-pârâtă, a rezultat că părțile au convenit asupra executării a 12 implanturi cu prețul de 14.500 lei și executarea lucrărilor protetice fixe maxilar și mandibulă cu prețul de 11.000 lei. Pârâta-reclamantă a executat cele 12 implanturi, reclamanta-pârâtă achitând contravaloarea acestora, de 14.300 lei, conform chitanțelor din 28.11.2010, 26.11.2010 și 29.11.2010. Faptul că, la cererea reclamantei, ulterior au fost îndepărtate două dintre implanturi nu are relevanță, din moment ce lucrările au fost executate cu respectarea dispozițiilor legale și a înțelegerii părților, cum s-a reținut anterior.
De asemenea, pârâta-reclamantă a executat cele două lucrări protetice fixe la maxilar și mandibulă, lucrarea la maxilar fiind finalizată integral, prin cimentare. În ceea ce privește lucrarea la mandibulă, aceasta nu a mai putut fi cimentată exclusiv din cauza reclamantei-pârâte, care, astfel cum a și arătat la interogatoriu, a refuzat să-i mai permită pârâtei-reclamantei să-i lucreze. Această proteză a fost executată la alt cabinet stomatologic căruia reclamanta-pârâtă a înțeles să i se adreseze. În consecință, pârâta-reclamantă și-a executat întocmai și la timp obligațiile asumate, cu excepția cimentării lucrării protetice la mandibulă, lucrare care nu a putut fi executată din culpa exclusivă a reclamantei-pârâte, care a refuzat să permită pârâtei-reclamantei finalizarea lucrării.
Potrivit art. 969 alin. (1) C.civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 1073 C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și, în caz contrar, are dreptul la dezdăunare. În cauza de față, pârâta-reclamantă a făcut dovada executării întocmai a obligațiilor asumate, iar pentru faptul că proteza la mandibulă nu a putut fi fixată definitiv nu este ținută să răspundă pârâta-reclamantă, deoarece culpa în neexecutare parțială aparține integral reclamantei-pârâte, care nu poate invoca, pentru a se exonera de plată, propria culpă.
Prin fișa de tratament care conține și devizul propriu, semnat de reclamanta-pârâtă, coroborată cu răspunsurile la interogatoriu cu actele medicale, s-a probat că pârâta-reclamantă a făcut dovada existenței creanței în cuantum de 11.000 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor protetice executate reclamantei-pârâte, precum și faptul că reclamanta-pârâtă este cea care datorează plata acestei sume de bani și că a refuzat expres să achite suma datorată. Reclamanta-pârâtă a arătat că nu datorează plata sumei de bani, întrucât lucrările au fost executate defectuos de către pârâta-reclamantă, provocându-i prejudicii. Aceste apărări au fost respinse de către instanță, având în vedere că, din probele administrate și analizate anterior, a rezultat că pârâta-reclamantă și-a executat în mod corect obligațiile asumate, respectiv executarea lucrărilor protetice la cele două maxilare.
Având în vedere dispozițiile art. 969 C.civ., menționate anterior, și cele ale art. 970 alin. (1) C.civ., în baza cărora convențiile trebuie executate cu bună-credință, reclamanta-pârâtă este ținută de obligația de plată a contravalorii lucrărilor protetice, astfel cum a fost asumată prin convenția părților, acesta producând efecte depline între părți, pentru neîndeplinirea obligației asumate putând fi angajată răspunderea contractuală. Prin neexecutarea obligației de plată a lucrărilor protetice menționate, reclamanta-pârâtă a adus atingere dreptului subiectiv corelativ al pârâtei-reclamante, căreia i-a produs în acest mod un prejudiciu, astfel că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii sale contractuale. Culpa reclamantei-pârâte a fost dovedită în speță, având în vedere că pârâta-reclamantă a făcut dovada faptului că și-a executat obligațiile asumate, iar pârâta a refuzat în mod expres plata contravalorii lucrărilor protetice de care a beneficiat.
Pentru motivele expuse, instanța a admis cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă R.G.G.E. și a obligat-o pe reclamanta-pârâtă M.M. să plătească pârâtei-reclamante suma de 11.000 lei, reprezentând lucrare protetică neachitată. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, având în vedere că pârâta-reclamantă nu a căzut în pretenții, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta-reclamantă în contradictoriu cu SC U.A. SA.
| ← Greșeala și eroarea medicală. Distincții. Diagnostic... | Chiuretaj. Vinovăția medicului în producerea unor... → |
|---|
