Decizia civilă nr. 23/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

JUDECĂTOR: A.-A. P.

D. CIVILĂ NR. 23/A/2011

Ședința publică din 20 ianuarie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ

G. : A. A. M.

S-au luat spre examinare apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. M. și apelul declarat de reclamanta B. G. I., împotriva sentinței civile nr. 1471 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta

P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta apelantă și reprezentantul pârâtului apelant.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

A.ul declarat de pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. M. este introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..

A.ul declarat de reclamanta B. G. I. este introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..

S-a făcut referatul cauzei după care, C. constată că prin memoriile de apel (f. 5 și 9 din dosar), în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ. părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

De asemenea, C. constată că la data de (...), reclamanta apelantă, prin intermediul domnului avocat C. E. A. a expediat prin fax o cerere de amânare, care a fost înregistrată la dosar în data de (...), prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea reglementării art. 5 în raport de noile modificări intervenite la L. nr. 2..

Instanța acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. asupra cererii de amânare formulată de reclamanta apelantă, prin intermediul domnului avocat C. E. A.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea cererii de amânare formulată de reclamanta apelantă, prin intermediul domnului avocat C. E. A., ca neîntemeiată.

C. constată că la dosar nu există o împuternicire avocațială, care să ateste calitatea de reprezentant a domnului avocat C. E. A. de a reprezenta pe reclamantă în fața instanței de apel și va respinge cererea de amânare având în vedere acest considerent.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. asupra celor două apeluri care fac obiectul prezentului dosar.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea apelului declarat de către pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. M. așa cum a fost formulat și respingerea apelului declarat de reclamanta B. G. I.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 1.471 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) de Tribunalul Maramureș s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta B. G.-I., în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN, reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și sediul procesual ales la D. G. A F. P. M., care a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 2.500 euro în echivalent în lei la data plății cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, precum și la plata către sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respingându-se celelalte cereri formulate de reclamantă.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin sentința nr. 482/(...), pronunțată în dosarul nr. 546/1953 de către T. M. T. O., defunctul B. I. a fost condamnat la 4 ani închisoare corecțională, în baza art. 327 al. 3 Cod penal, pentru delictul de agitație publică.

În considerentele sentinței se reține că defunctul B. I. a ținut legătura cu „Șeful Iehoviștilor"; din M., căruia i-a trimis mai multe scrisori și material iehovist. A îndeplinit funcția de „. de grupă";. A ținut legătura cu grupurile iehoviste, de unde ducea știri (…) a fost în mai multe orașe unde a stat de vorbă cu circa trei persoane, pentru reînvierea activității iehoviste.

Prin sentința nr. 283/56/(...), pronunțată de T. M. O. în dosarul nr.

288/1956, numitul B. I. a fost condamnat la 8 luni închisoare corecțională, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, în baza art. 209 partea II lit. b Cod penal.

În considerentele sentinței se reține că „fapta inculpatului de a fi participat la două ședințe cu caracter iehovist, unde s-au discutat chestiuni care prezentau un pericol pentru siguranța statului și care prin caracterul lor aveau de scop schimbarea ordinii sociale de la noi din țară, constituie de drept, latura obiectivă a infracțiunii.

L. nr. 221/(...) privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în articolul 1 alineatul 2 prevede că: (2)„Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în art. […] 327 și 209 […] din Codul penal din 1936.

Așa fiind, tribunalul a apreciat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 5 din L. nr. 2. alin. 1 litera a care arată că: Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acestuia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

A mai învederat tribunalul că din probele administrate rezultă că defunctul B. I., bunicul reclamantei, a suportat un regim de detenție foarte dur, cauzându-i-se un prejudiciu nepatrimonial ce rezultă din atingerile șiîncălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, fiind afectate acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale-onoare, reputație- precum și cele care se situează în domeniul afectiv al vieții umane, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă.

Este adevărat că nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale constând în dureri fizice și psihice, întrucât nicio sumă de bani nu poate șterge suferințele victimei.

În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura daunelor morale, imposibil de echivalat bănește.

Instanța de judecată trebuie să aibă în vedere: durata condamnării, perioada de timp scursă de la condamnare, consecințele negative în plan fizic, psihic și social, măsurile reparatorii deja acordate, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, în considerarea personalității condamnatului, a statutului său social, măsura în care a fost afectată viața familială, profesională și socială.

Desigur, toate aceste criterii trebuie subordonate unei aprecieri rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

Sub acest aspect, al aprecierii despăgubirilor necesare pentru acoperirea prejudiciului moral, tribunalul a învederat că trebuie avute în vedere elementele de fapt care au constituit cauza ce a determinat prejudiciul moral suferit și impactul acestora asupra victimei.

În speță, din înscrisurile depuse la dosar și din depozițiile martorilor audiați rezultă că reclamanta este nepoata de fiu a defunctului B. I., fiind fiica fiului acestuia, B. Gavrilă, decedat la (...).

Reclamanta B. G.-I. a formulat, la data de (...), cererea de chemare în judecată prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar, fiind îndeplinite cerințele art. 83 Cod procedură civilă.

Reclamanta are domiciliul în B. M., competența de soluționare a cererii aparținând T.ui M., în circumscripția căruia domiciliază reclamanta.

Pentru ca instrumentele juridice instituite prin L. nr. 2. să nu se transforme într-o sursă de îmbogățire fără justă cauză, tribunalul a menționat că reclamanta trebuie să justifice cererea sa de acordare a daunelor morale, fiind îndeobște cunoscut că după anul 1990, condamnările cu caracter politic din perioada istorică precedentă nu au mai produs efecte morale asupra familiilor foștilor condamnați.

Reclamanta nu a dovedit consecințele negative asupra propriei persoane suportate prin condamnarea bunicului său.

Raportat la considerentele mai sus expuse, instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 2.500 euro în echivalent în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de bunicul său, B. I., apreciind că această sumă oferă o satisfacție echitabilă în raport de criteriile analizate și a respins cererea de despăgubire pentru restul sumei solicitate.

În baza art. 274, 276 Cod procedură civilă, pârâtul a fost obligat la cheltuieli de judecată parțiale, în raport de pretențiile admise, reprezentând onorariu de avocat, conform împuternicirii avocațiale și chitanței depuse la dosar.

Împotriva acestei sentințe pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL

FINANȚELOR PUBLICE reprezentat prin D. G. A F. P. A J. M. a declarat apel întermen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul reducerii cuantumului daunelor morale și a cheltuielilor de judecată la care a fost obligat.

În motivarea apelului, pârâtul a arătat că privarea de libertate a antecesorului reclamantei a avut ca temei practicarea activității Cultului

„Martorii lui I., iar doctrina acestui cult, ce proclamă supremația membrilor săi, aceștia fiind singurii păstrători a așa-zisei credințe adevărate este prohibită prin art. 7 din L. nr. 2.. De altfel, Î.C.C.J. a hotărât cu caracter obligatoriu că anumite fapte ale membrilor cultului „Martorii lui I. sunt în continuare infracțiuni de drept comun.

Cuantumul daunelor morale acordate de către instanța de fond este peste maximum prevăzut de O. nr. 6. în condițiile în care reclamanta nu a probat existența unei minime atingeri aduse acesteia prin condamnarea bunicului său.

Totodată, cuantumul cheltuielilor de judecată nu a fost pus nici un moment pus în discuția părților, astfel încât instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare.

T. nu a efectuat o analiză a realității, necesității și caracterului rezonabil al cheltuielilor de judecată acordate, cu atât mai mult cu cât legislația națională nu prevede posibilitatea recunoașterii pactului de quota litts.

Împotriva aceleiași sentințe, reclamanta B. G. a declarat apel în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării pârâtului la plata daunelor morale în cuantumul solicitat prin acțiunea introductivă, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului, reclamanta a arătat că în mod greșit tribunalul a făcut aplicarea O. nr. 6., limitând cuantumul daunelor morale la suma de

2.500 euro deoarece prin decizia nr. 1354/(...) Curtea Constituțională a

României a admis excepția de neconstituționalitate privind O. nr. 6..

Stabilirea cuantumului despăgubirii echivalente unui prejudiciu nepatrimonial trebuie să fie corelată cu importanța prejudiciului moral sub aspectul importanței valorii morale lezate, iar instanța de judecată trebuie să aibă în vedere, cumulativ, prejudiciul fizic și psihic suferit ca urmare a persecuțiilor politice, restrângerea posibilităților de a se bucura de viață, de a avea parte din plin de satisfacțiile materiale și spirituale pe care aceasta le poate oferi, imposibilitatea de a desfășura o viață socială normală și de a se manifesta liber, fără constrângeri create de condamnare, afectarea situației familiale, profesionale și sociale, afectarea pregătirii profesionale a descendenților, atingerile aduse onoarei, demnității, prestigiului și cinstei atât a persoanei condamnate cât și a membrilor familiei.

Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de apel invocate și a apărărilor formulate C., în temeiul art. 295 alin. 1 C.pr.civ., reține următoarele: A., prin sentința penală nr. 482/(...), pronunțată în dosarul nr.

546/1953 de către T. M. T. O., defunctul B. I. a fost condamnat la 4 ani închisoare corecțională, în baza art. 327 al. 3 Cod penal, pentru delictul de agitație publică.

Prin sentința penală nr. 283/56/(...), pronunțată de T. M. O. în dosarul nr. 288/1956, numitul B. I. a fost condamnat la 8 luni închisoare corecțională, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, în baza art. 209 partea II lit. b Cod penal (f. 80 dosar fond).

Critica pârâtului referitoare la faptul că privarea de libertate a antecesorului reclamantei a avut ca temei practicarea activității Cultului „Martorii lui I. astfel că infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat sunt în continuare infracțiuni de drept comun nu poate fi reținută deoarece potrivit art. 1 alin.1 din L. nr.2., constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie

1945.

Conform art. 1 alin.2 lit.a din același act normativ, constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în: …art. 207-209, … art. 323-329, din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, delictul de agitație publică, prevăzut de art.327 alin.3

C.penal și delictul de uneltire contra ordinii sociale, prevăzut de art.209 partea II lit.b C.penal pentru care a fost condamnat antecesorul reclamantei constituie de drept condamnare cu caracter politic potrivit art.1 alin.2 lit.a din L. nr.2., independent de practicarea activității Cultului „Martorii lui I. de către antecesorul reclamantei și de doctrina acestui cult religios.

Fiind vorba de o condamnare căreia legea îi instituie caracter politic, un asemenea caracter nu mai trebuie constatat de instanța de judecată, el fiind stabilit ope legis.

Aceasta rezultă și din dispozițiile art.1 alin.4 și art.4 alin.1 din actul normativ mai sus menționat, texte conform cărora caracterul politic al condamnării se constată de instanța de judecată numai în cazul persoanelor condamnate penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art.1 alin.2 , adică pentru alte fapte decât cele ce constituie de drept condamnări cu caracter politic, cum sunt faptele prevăzute de art.1 alin.3 din L. nr.2..

Reclamanta și-a fundamentat cererea de chemare în judecată pedispozițiile art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada

6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, prevederi care, la data sesizării instanței de judecată, aveau următoarea redactare: "(1) Orice persoană care asuferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie

1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteiapână la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de

3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și demăsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului- lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare;".

Ulterior sesizării instanței de judecată, dispozițiile art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. au fost modificate prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. pentru modificarea și completarea Legii nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.446 din 1 iulie 2010, dispozițiile modificatoare având următoarea redactare:

"Art.I L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorulcuprins:

«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit princondamnare în cuantum de până la:

1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectulunor măsuri administrative cu caracter politic;

2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I;

3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;»".

Art.5 alin.(1) lit.a), astfel cum a fost modificat și completat prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. - adică pct.1-3 referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri -, a fost declarat neconstituțional prin D. nr.1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/(...), prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. - sunt neconstituționale, în raport cu criticile formulate.

Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...) și prin D.

C. C. nr. 1360/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și

5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, reținându-se în considerentele deciziei și faptul că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum astatuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.

Art. 147 din Constituția României prevede următoarele:

„(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..

(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.

(4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.

Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.

177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :

„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.

(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două

Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.

(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";

Din interpretarea art. 147 din Constituția României cu art. 31 alin. 1 și

3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Așadar, Deciziile C. C. pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, în cadrulprocesului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, ci sunt general obligatorii, produc efecte absolute, opozabile erga omnes, în vederea asigurării supremației Constituției, inclusiv pentru instanțele judecătorești și au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ele au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.

De altfel, Curtea Constituțională prin D. nr.169/(...), publicată în M. Of. nr.151/(...) și prin D. nr.186/(...), publicată în M. Of. nr.213/(...) a statuat obligativitatea deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești, dar și pentru celelalte persoane fizice sau juridice.

În speță, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel încât textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.

Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.

Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.

În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice - prin O. de urgență a G. nr.2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea, I, nr.650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare - s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada

6 martie 1945-14 decembrie 1989, decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă putând fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării bunurilor.

Totodată, potrivit acestui act normativ, hotărârile de condamnare pentru infracțiuni săvârșite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.

În ceea ce privește persoanele condamnate politic sau persecutate din motive politice de regimul comunist, C. constată că, în materia acordării altor drepturi acestor categorii de persoane, există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare apersecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Aceste acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu ( 4 din Decretul-lege nr.

118/1990); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală

și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat

(autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale ( 8 din Decretul-lege nr. 118/1990); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit ( 5 din Decretul-lege nr. 118/1990); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2.]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 [. 5 alin. (1) lit. b) din L. nr. 2.]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [. 5 alin. (1) lit. c) din L. nr. 2.].

Așa cum a statuat în mod obligatoriu și Curtea Constituțională, scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării P.are a Consiliului Europei.

Curtea Constituțională apreciază că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.

De altfel, C. E. a D. O. a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.

Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).

Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).

În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, C. E. a D. O. a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).

În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, prin H. nr. 1 din 8 februarie 1995, stabilind că măsura compensării prevăzută de A. nr. X. din 1992, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.

Prin urmare, Curtea Constituțională constată, în deplin acord cu jurisprudența C. C. și a C. Europene că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr. 118/1990 și nr. 2., având acest scop, contravenind astfel dispozițiilor Legii nr. 24/2000.

Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art.61 din L. fundamentală, potrivit căruia "P.ul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării"- este competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestui drept. Însă, P.ul, elaborând politica legislativă a țării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției.

C. reține, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.

Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de 4 din Decretul-lege nr.

118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.

Pe de altă parte - așa cum a statuat și Curtea Constituțională - , prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății.

A., prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă.

Prin Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.

Totodată, astfel cum a statuat și C. E. a D. O., tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei).

De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a C. Europene a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. - de exemplu, prin H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.

Totodată, prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad- hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.

Având în vedere toate aceste considerente, Curtea Constituțională a constatat că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr.2., contravine art.1 alin.(3) din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă.

Curtea Constituțională a statuat că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, și O. de urgență a G. nr.

2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, nr. 2. privind condamnările cucaracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Așa cum a arătat Curtea Constituțională, aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.

Totodată, textul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. A., lipsa de claritate și previzibilitatea dispozițiilor art.5 alin.(1) lit.a) referitoare la acordarea despăgubirilor din L. nr.2. a condus la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la

600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă. Chiar dacă prin art.I pct.2 din O. de urgență a G. nr.6. s-au introdus niște criterii minime de acordare a despăgubirilor, și anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr.118/1990 și Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare, C. constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și previzibilă. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie

2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-

Regele Greciei și alții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în Cauza Fener Rum

Patrikligi contra Turciei).

C. observă că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O.

Această problemă a legislației incoerente și ineficiente a României în materia restituirilor a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie 2008, în Cauza Viașu împotriva României.

Or, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din nr. 2. sunt lipsite de claritate și previzibilitate, conducând la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valori foarte mari, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă a normei juridice și o încălcare, totodată, a principiului legalității.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept și având în vedere că în prezent nu există o normă juridică în L. nr. 2., legea specială, care să servească drept temei juridic al cererii reclamantei, de acordare a despăgubirilor morale C., în temeiul art.296 C.pr.civ., va admite apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1.471 din 30 septembrie 2010 a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o va schimba în sensul că va respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta B. G. I. împotriva pârâtului S. ROMÂN, reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și, totodată, va respinge apelul declarat de reclamanta B. G. I. împotriva aceleiași sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN, prin MINISTERUL

FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1.471 din 30 septembrie

2010 a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta B. G. I. împotriva pârâtului S. ROMÂN, reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Respinge apelul declarat de reclamanta B. G. I. împotriva aceleiași sentințe.

D. este definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2011.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

G.,

C.-M. CONȚ A.-A. P.

A. A. M.

Red.A.A.P. Dact.H.C./5 ex./(...). J.fond:D.T..

← Decizia civilă nr. 4634/2011, Curtea de Apel Cluj		Decizia civilă nr. 5047/2011, Curtea de Apel Cluj →

Decizia civilă nr. 23/2011, Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 23/2011, Curtea de Apel Cluj