Decizia civilă nr. 2893/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2893/R/2011
Ședința a 8 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C.
G.: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul M. T., precum și recursul declarat de către pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C. Și A. F. P. S. M. împotriva sentinței civile nr.
846 din 21 aprilie 2011 a T.ui M. în dosarul nr. (...), privind și pe intimatul
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza
Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantului recurent M. T., avocat S. T. I. R., reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 31 august 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantului recurent M. T., întâmpinare la recursurile declarate de către pârâții recurenți.
Reprezentanta reclamantului recurent arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului declarat de către reclamantul recurent, pentru motivele invocate prin memoriul de recurs. S. admiterea recursului și în ce privește cheltuielile de judecată la instanța de fond având în vedere că a depus chitanța la dosar și li se cuvin aceste cheltuieli. În ce privește recursurile declarate de către pârâți solicită respingerea acestora pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea recursului declarat de către S. R. și pe cale de consecință respingerea acțiunii.
În ce privește recursul declarat de către reclamantul recurent solicită admiterea acestuia doar în ce privește cheltuielile de judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 846/(...) a T.ui M. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul M. T., împotriva pârâtului S. R. reprezentat prin M. F. P., și în consecință, s-a constatat caracterul politic al condamnării dispuse față de numitul M. T. prin S. penală nr. 183 din (...) pronunțată de T. M. C. la o pedeapsă privativă de liberate de 3 ani închisoare și a fost respinsă cererea formulată de reclamant cu privire la obligarea pârâtului să-i plătească daunele morale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 183 din 17 septembrie 1950 pronunțată de T.
M. C. tatăl reclamantului M. T. a fost condamnat la 3 ani închisoare corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prevăzut și pedepsit de art. 209 Cod penal combinat cu D. nr. 212/1948.
Din dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 din L. nr. 2., reiese că prin acest act normativ s-a urmărit a se completa cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să încerce să-și exercite drepturile fundamentale.
În speță, infracțiunea prevăzută de art. 209 Cod penal combinat cu D. nr. 212/1948 pentru care a fost condamnat tatăl reclamantului se regăsește printre cele enumerate în art. 1 alin. 2 din L. nr. 2..
Cu privire la obligarea pârâtului de a plăti reclamantului despăgubiri morale pentru condamnarea suferită, instanța a reținut că C. C. a pronunțat decizia civilă nr. 1., prin care C. a reținut că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O. A. problemă a legislației incoerente și ineficiente a R.iei în materia restituirilor a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie 2008, în Cauza Viașu împotriva R.iei. Cu acel prilej, C. a constatat că L. nr. 1/2000 a suferit atât de multe modificări ca număr și conținut, încât precizia și previzibilitatea cerute de noțiunea de „. au fost grav atinse.
Ținând cont de toate aceste considerente, C. constată că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din L. fundamentală.
Având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. 1 indice 1 din L. nr. 2., introduse prin art. 1 pct. 2 din Ordonanța de urgență a G. nr. 6., fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din același articol. C. constantă că trimiterile la lit. a) a alin.(1) al art. 5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. ca fiind neconstituțional.";
Reținându-se că, deciziile C. C. sunt obligatorii de la data publicării, precum și faptul că în termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege mai sus amintit a expirat în 31 decembrie 2010, dată la care și-au încetat efectele juridice și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a ale Legii nr. 2., articol care reglementa daunele morale.
În cursul procesului reclamantul a mai invocat și alte temeiuri de drept privind daunele morale și anume art. 998 - 999 Cod civil. F. vorba de o acțiune care presupune antrenarea răspunderii civile delictuale, instanța a apreciat că termenul de prescripție începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea și presupune o durată de 3 ani, fiind un termen generalconform art. 8 alin. 1 coroborat cu art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din D. nr.
167/1958.
Curtea Constituțională a fost sesizată cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1 alin. 1, art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958 raportat la dispozițiile art. 16 alin. 1 privind egalitatea cetățenilor în fața legii și autorităților, fără privilegii și discriminări și art. 21 alin. 1 și 2 din Constituția R.iei privind accesul liber la justiție, însă prin D. nr. 883/(...) Curtea Constituțională a respins excepția ca inadmisibilă socotind că, modificarea conținutului unei norme juridice este sarcina parlamentului pe de o parte, iar chestiunile legate de modul de aplicare a unei dispoziții normative constituie angajamentul instanței de judecată pe de altă parte.
În speță, analizându-se cererea de chemare în judecată instanța a constatat că pretențiile reprezentând daune au fost solicitate de reclamant în anul 2010. termenul de prescripție se apreciază că a început să curgă începând cu anul 1990, an în care a apărut și D. - L. nr. 118/(...) privind acordarea unor despăgubiri persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată începând de la (...), precum și a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, act normativ care a dat posibilitate persoanelor care au fost persecutate din motive politice să ceară și să obțină mai multe despăgubiri și drepturi. Astfel că, termenul de 3 ani de prescripție a expirat în anul 1993.
Repunerea în termen presupune apariția unei legi speciale, care să deroge de la dreptul comun, și care să prevadă în mod expres repunerea în termen pentru a beneficia de noi drepturi.
Prin apariția Legii nr. 2. s-a încercat o astfel de repunere în termen, însă așa cum s-a mai arătat art. 5 alin. 1 lit. a din lege a fost declarat neconstituțional. Potrivit art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/(...) privind organizarea și funcționarea C. C., dispozițiile din legi și ordonanțe în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Celelalte temeiuri de drept precizate de reclamant și anume mai multe Rezoluții C.E. și Declarația de la V. nu pot fi luate în considerare. Conform dreptului comunitar izvoarele primare sunt Tratatele, protocoale, iar izvoarele secundare sunt: regulamentul, directiva și decizia. Obligatorii sunt toate cele arătate cu precizarea că, tratatele cu protocoalele aferente și regulamentele sunt obligatorii fără transpunerea lor în sistemul de drept național.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamantul, care a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii și în consecință, obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 150.000 euro și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei.
În motivarea recursului întemeiat în drept doar pe dispozițiile art. 3041, 312 Cod proc.civ. și art. 1 alin. 2 lit. a și d din L. nr. 221/209, recurentul a arătat că la data introducerii cererii de chemare în judecată sub imperiul Legii nr. 2. s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri în temeiul art. 5 alin. 1 din lege, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului, sens în care este și jurisprudența C.E.D.O. Prin urmare, chiar dacă C. C. a declarat neconstituțional textul art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., prin respingerea acțiunii se încalcă jurisprudența C. C.referitoare la respectarea principiului egalității în fața legii prin aplicarea unui tratament egal în situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. A aprecia în alt mod ar însemna să existe un tratament distinct pentru persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, deși au depus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură prev. de L. nr. 2..
H. instanței de fond este nelegală și sub aspectul respingerii acțiunii prin prisma D. nr. 1. a C. C., în care se reține că ar exista reglementări paralele cu privire la acordarea despăgubirilor pentru persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, aspect care ar contraveni normelor de tehnică legislativă stabilită prin L. nr. 2.. Aceste susțineri sunt nelegal, pentru că L. nr. 2. are caracter de complinire și nu înlătură drepturile deja stabilite prin legile anterioare.
Recurentul a mai solicitat instanței să aibă în vedere la soluționarea recursului și dispozițiile Constituției R.iei a Codului civil și jurisprudența
C.E.D.O., în raport de care, cuantumul prejudiciului solicitat este pe deplin justificat.
Reglementarea cadru în ce privește daunele morale o constituie prevederile Constituției, care statuează că statul răspunde patrimonial potrivit legii pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Dar, aceste dispoziții sunt raportate la jurisprudența C. E. a D. O. și la C. E. a D. O., care au reținut că, criteriul general în raport de care pot fi acordate daunelor morale este acel al existenței unui raport rezonabil de proporționalitate între despăgubirile acordate și încălcarea Convenției, cum este cazul în speță, atingerea adusă reputației, avându-se în vedere totodată gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora.
În sprijinul recursului său, recurentul a mai invocat Rezoluția 1096 a
A. P. a Consiliului Europei, Recomandarea A. P. nr. 6615/1992, Rezoluția nr. 1481/2006 a A. P. a Consiliului Europei și Declarația de la V. a A. P. a O. pentru Securitate și Cooperare în Europa adoptată în anul 2009, texte prin care a fost condamnat regimul comunist.
Recurentul a invocat, de asemenea, jurisprudența C. E. a D. O. cu privire la existența unei speranțe legitime și a unui bun în obținerea despăgubirilor pentru daunele morale suferite.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate și neacordate de instanța de fond, recurentul a arătat că în mod nelegal nu i s-au acordat aceste cheltuieli, atâta vreme cât acțiunea lui a fost admisă în parte, el nu se află în culpă procesuală, întrucât la momentul când promovat acțiunea în justiție, nici un text al Legii nr. 2. nu fusese abrogat.
S. pronunțată de Tribunalul Maramureș a fost atacată cu recurs și de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii în totalitate, deci și în ceea ce privește constatarea caracterului politic al condamnării suferite de antecesorul reclamantului prin sentința penală nr. (...).
În motivarea recursului pârâtul a arătat că probele administrate în cauză nu dovedesc caracterul politic al condamnării, condamnarea nefiind dispusă pentru că tatăl reclamantului ar fi luptat pentru respectarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Recurentul a mai invocat faptul că prin actele depuse, reclamantul nu a făcut dovada că este fiul lui M. T., condamnat prin sentința penală nr. 183 din (...), întrucât conform certificatului de naștere al reclamantului manta T.,născut la (...), părinții acestuia sunt M. T. în vârstă de 38 ani și Dolca Iulia în vârstă de 36 ani, iar potrivit certificatului de căsătorie, tatăl reclamantului M. T., născut la (...) s-a căsătorit cu Perța Ilișca născută la (...). Prin urmare, există o neconcordanță între cele două acte oficiale depuse la dosarul cauzei, neconcordanță care face ca reclamantul să nu aibă calitate procesuală activă.
În ce privește capătul de acțiune privind daunele morale solicitate, pârâtul a invocat decizia nr. 1. a C. C., cât și obligativitatea acestor decizii.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul M. T. s-a opus admiterii recursului declarat de pârât, arătând că antecesorul său a fost condamnat pentru delictul d uneltire contra ordinii sociale, faptă prev. de art. 209 pct. IV din Codul penal din 1936, infracțiune care se regăsește între cele enumerate în art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2..
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârâtul recurent, intimatul a arătat că această problemă a fost soluționată la termenul de judecată din (...), când a depus la dosarul cauzei acte de stare civilă.
Examinând recursul declarat de reclamant, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este întemeiat în parte și în consecință, în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l admită în parte pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a declarat art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L. nr. 2. ca neconstituțional. La pronunțarea acestei decizii, curtea a reținut următoarele: S. R. a inițiat și adoptat o serie de reglementări pentru repararea suferințelor cauzate de regimul comunist în perioada (...)- (...), prin restituirea bunurilor preluate abuziv iar în măsura în care acest lucru nu este posibil prin acordarea de compensații pentru acestea, prin reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale și materiale suferite, precum și alte drepturi.
Astfel, în materia restituii bunurilor preluate de S. R. au fost adoptate
L. nr. 18/1991, L. nr. 169/1997, L. nr. 1/2000, L. nr. 112/1995, L. nr.
10/2001, L. nr. 247/2005, OUG nr. 83/1999, iar în ce privește reabilitarea persoanelor condamnate politic a fost adoptată OUUG nr. 2.. În ce privește acordarea altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist au fost adoptate o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au avut de suferit din punct de vedere moral și material ca urmare a persecuției politice supuse în regimul comunist cum sunt D.-L. nr.
1., OUG nr. 2. și L. nr. 2..
Scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este acela de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Procedând la analizarea prevederilor actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-lege nr. 1. și art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat. C. a mai reținut că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or,despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din D.-L. nr. 1. nu pot fi considerate ca atare, că recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății.
Evocând practica C.E.D.O. în materie, precum și decizii din jurisprudența C. E. a D. O., curtea reține că în baza art. 5 alin. 1 lit. a din
L. nr. 2., persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale și a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
Existența celor două reglementări paralele încalcă și principiul unicității reglementării în materie prev. de art. 14 din L. nr. 2. și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S.ui R. de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva R.iei), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R.iei, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare, decizia fiind obligatorie și cu efecte „erga omnes";, potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992.
În ce privește prezenta cauză, instanța va mai analiza și dacă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamantul avea un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. E. a D. O.
A. analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamantului i s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
Nu se pune problema încălcării dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale. A., deoarece deși la un moment dat acestea își aveau fundamentul într-un act normativ în vigoare, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., așa cum a reținut Curtea Constituțională în decizia nr. 1358/(...), a existat un alt act normativ, respectiv D.-L. nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind în principal paralelismul legislativ.
Din acest motiv nu se pune nici problema unei eventuale discriminări în sensul Protocolului nr. 12, respectiv a aplicării unui tratament juridic inegal unor persoane aflate în situații juridice identice, cu referire la cei care aveau acțiuni pe rol, exercitate în același interval, tocmai pentru că nu a existat timpul necesar cristalizării unei jurisprudențe în temeiul unor hotărâri irevocabile.
În speță nu se poate vorbi nici de încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenție, întrucât schimbarea în apel a sentinței pronunțate în prima instanță nu constituie o nerespectare a securității raporturilor juridice, raportat la jurisprudența C. E. a D. O., ea reținându-se doar pentru situațiile în care hotărâri judecătorești irevocabile au fost modificate prin căi extraordinare de atac, ce nu se aflau la dispoziția părților din proces.
Problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. 2 din
Constituție nu se pune în cauză, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost admisă în cursul soluționării procesului și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă. Având în vedere că excepția de neconstituționalitate care poate fi ridicată în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. 1 și 2 din L. nr. 47/1992 de oricare dintre părți, poate fi invocată și în căile de atac, admiterea ei lasă fără suport legal nu doar acțiunea civilă în justiție, ci și hotărârea judecătorească fundamentată în drept pe dispoziția declarată neconstituțională.
Urmare declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 din
L. nr. 2., reclamantul și-a precizat temeiul juridic al acțiunii ca fiind art. 998-999 C. civil.
Cu privire la acest temei juridic în raport de care instanța de fond a respins acțiunea ca prescrisă, curtea reține următoarele:
Conform prev. art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958 „prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite, prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.
Întrucât acest act normativ nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, est evident că termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 Teza 1 din D. nr.
167/1958.
Așadar, în conformitate cu prev. art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958, reclamantul ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru obligarea pârâtului la plata daunelor morale, întemeiate pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998-999 C. civil, în termen de 3 ani, termen care a început să curgă de la momentul în care reclamantul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Întrebarea care se pune în speță este aceea referitoare la momentul când reclamantul ar fi putut să promoveze acțiunea în justiție întemeiată pe art. 998 - 999 C. civil, pentru repararea pagubei ce i-a fost cauzată antecesorului ei.
În legătură cu acest moment, curtea apreciază că după data de (...) reclamantul era liber și putea să se adreseze unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat, cu atât mai mult cu cât la data de (...) a fost adoptat D. - lege nr. 1., act normativ care a reglementat drepturile persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată după 6 martie 1945, precum și a celor deportate în străinătate, la acel moment nemaiexistând nicio piedică în calea promovării unei astfel de acțiuni întemeiată pe dreptul comun care să aibă ca obiect repararea pagubelor pricinuite de regimul comunist.
Chiar dacă acest act normativ nu conține nicio prevedere care să se refere expres la faptul că astfel de persoane, persecutate din motive politice se pot adresa instanței de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă a daunelor fizice și morale suferite, acest act normativ reprezintă un punct de pornire în a recunoaște că în perioada cuprinsă între 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, în R.ia au existat persoane persecutate din motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să li se recunoască anumite drepturi: vechime în muncă, etc.
Acceptând că reclamantul nu a înțeles să se prevaleze de această posibilitate datorită inexistenței unor prevederi speciale în conținutul acestui act normativ, curtea apreciază că reclamantul a avut deschisă calea unei astfel de acțiuni și din momentul în care a intrat în vigoare Constituția R.iei, care consacră în art. 21 alin. 1 și 2 accesul liber la justiție, prin precizarea că „. persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime"; și că „nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept";.
Prin urmare, curtea constată că termenul de prescripție extinctivă a început să curgă cel mai târziu din momentul publicării Constituției R.iei în
Monitorul Oficial, că nu se pune problema repunerii în termenul de prescripție prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2., aceasta fiind o lege specială care nu poate avea efecte în ceea ce privește acțiunile întemeiate pe dreptul comun. O eventuală repunere în termenul de prescripție trebuie să rezulte în mod expres din lege, cerință care nu este îndeplinită, în cauză nefiind invocate niciuna din condițiile generale în materia repunerii în termenul de prescripție. I. că L. nr. 2. repune în termenul de prescripție ar aduce atingere principiului securității raporturilor juridice civile, așa cum rezultă din art. 6 al Convenției E. a D. O., instituția repunerii în termenul de prescripție având caracter excepțional.
În raport de cele reținute, recursul reclamantului sub aspectul obligării pârâtului la plata daunelor morale este nefondat, sentința pronunțată de instanța de fond fiind legală.
Motivul de recurs invocat de reclamant privitor la faptul că instanța de fond nu a dispus obligarea pârâtului S. R. la plata cheltuielilor de judecată este întemeiat, aspect sub care în bata art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul urmează a fi admis pentru următoarele considerente: Reclamantul a promovat acțiunea la data de (...) sub imperiul Legii nr.
2.. În urma dispariției temeiului legal al acțiunii prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 din L. nr. 2., S. este în culpă procesuală, dat fiind că acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea acțiunii fiind datorată apariției Legii nr. 2., iar dispariția acestui temei legal nu se datorează în nici o măsură reclamanților, ci doar S.ui care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată.
Având în vedere că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unui act normativ ce a fost declarat neconstituțional și a născut pentru persoanele ce au formulat acțiuni doar speranțe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, pe principiul echității, curtea apreciază că statul trebuie să suporte plata cheltuielilor de judecată în baza art. 274 Cod proc.civ.
În consecință, urmare admiterii în parte a recursului, curtea va modifica parțial sentința atacată, în sensul că va obliga pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată la instanța de fond, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței de la fila 167.
În ce privește recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice a J. M. și prin mandatara D. G. a F. P. - A. F. P. S. M., curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 1 alin. 3 din L. nr. 2., „constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R.ia, aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare";.
Infracțiunea pentru care autorul reclamantului a fost condamnat are caracter politic în virtutea art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2., infracțiunea regăsindu-se printre cele pentru care condamnarea pronunțată are caracter politic prin voința legiuitorului.
C. constată că motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., invocat de pârât este nefondat, deoarece chiar dacă caracterul de drept al condamnării politice a lui M. T. pentru infracțiunea prev. de art. 209 pct. 4 din Codul penal din 1936, reiese din prev. art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2., aceasta nu înseamnă că instanța nu poate să constate această situație, deoarece partea din hotărâre care se pune în executare este dispozitivul acesteia, ori constatarea de drept al caracterului politic al condamnării doar prin considerentele unei hotărâri judecătorești ar lipsi de eficiență textele Legii nr. 2., mai ales în condițiile în care acest act a fost lipsit de efecte juridice cu privire la acordarea daunelor morale, singura eficiență juridică ce se poate da în marea majoritate a cauzelor fiind doar această chestiune a constatării caracterului politic al condamnării.
În ce privește motivul de recurs privind lipsa calității procesuale active a reclamantului, instanța constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ședința publică din (...) reclamantul a depus la dosarul instanței de fond acte de stare civilă, respectiv certificatul de naștere din care rezultă că este născut la (...), că este fiul lui M. T. și M. I. și certificatul de căsătorie dintre tatăl lui M. T. născut la (...) și Perța I. născută la (...).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de reclamantul M. T. împotriva sentinței civile numărul 846 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică parțial, în sensul că obligă pârâtul să-i plătească reclamantului 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Respinge ca nefondat recursul pârâtului S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice, D. G. a F. P. M. - A. F. P. S. M.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 septembrie 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
G.
ANA I. A. C.
A. A. C.
C. B.
Red. IA dact. GC
3 ex/(...)
Jud.primă instanță: P. G.
| ← Decizia civilă nr. 4466/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 8/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
