Decizia civilă nr. 3060/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR.(...)
D. CIVILĂ NR. 3060/R/2011
Ședința publică din 15 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : A. A. C.
JUDECĂTORI : ANA I.
: I.-D. C. GREFIER : C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta F. V., împotriva sentinței civile nr. 308 din 29 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. D., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, la data de 4 august 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art.242 alin. 2 C.proc. civ.
Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
C. constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterile judiciare orale asupra recursului.
Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 308 din 29 martie 2011 pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) a fost respinsă acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta F. V. împotriva pârâtului S. R. PRIN MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. a F. P. a J. C.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin D. nr.
1358/(...) a C. Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 761 din (...)
și intrată în vigoare la aceeași dată s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C., într-o serie de dosare aflate pe rolul T. C. - Secția civilă și s-aconstatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L.a nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L.a nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. Constituționale „D. prin care se constată neconstituționalitatea … a unei dispoziții dintr-o lege … în vigoare, este definitivă și obligatorie";.
În atare situație, solicitarea de acordare a daunelor morale, în temeiul textului de lege declarat neconstituțional, nu poate fi primită, aceeași soartă având și cererea formulată pe temeiul dreptului comun, raportat la motivarea deciziei menționate.
Astfel, din cuprinsul acestei decizii, T. a reținut faptul că, așa cum s-a statuat în jurisprudența acestei instanțe, „atât Parlamentul cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și în dispozitivul prezentei decizii";.
De asemenea, C. a avut în vedere și faptul că „nu poate exista decât o obligație <morală> a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate";, „C. E. a D. O. a statuat… că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor";.
Din această perspectivă, C. a concluzionat că „în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă nu ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, D. L. nr. 1. și L.a nr. 2., având același scop";.
În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, stabilind că măsura compensării prevăzută de legislația internă, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale, care-și are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Instanța constituțională a mai avut în vedere faptul că „prin adoptarea art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2. nu s-ar putea susține că persoanele în cauză ar putea avea o <. legitimă> (astfel cum este consacrată în jurisprudența constată a C. E. a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. … atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o
<. legitimă> în dobândirea proprietăților";. În acest sens, a fost citată o cauză în care o dispoziție de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia, ceea ce a dus la concluzia C. E. a D. O. că reclamanții nu au putut dobândi o speranță legitimă în obținerea compensațiilor respective.
Rezultă, așadar, din cele menționate anterior, că, în opinia C. Constituționale, S. R. nu poate fi considerat persoană răspunzătoare de prejudiciile cauzate condamnaților politici și celor care au fost supuși măsurilor administrative cu un asemenea caracter, nefiind aplicabile, astfel, prevederile art. 998-999 C. civ. Implicit, nici celelalte condiții ale antrenării răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamanta, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului care nu a fost întemeiat în drept, reclamanta a arătat că, arestarea și învinuirea de sabotaj adusă soțul ei F. A., decedat la (...), se încadrează în categoria infracțiunilor politice, astfel că ea are calitatea de persoană îndreptățită pentru a solicita daune morale.
În sprijinul recursului său, recurenta a invocat și jurisprudența C. E. a D. O. care a statuat că orice persoană are dreptul la libertate și siguranță, că aceste drepturi i-au fost încălcate soțului ei, astfel că acțiunea ei întemeiată pe dispozițiile L. nr. 2. prin care a solicitat obligarea pârâtului S.
R. la plata daunelor morale este întemeiată.
Prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a încălcat prev. art. 1, 4,
16, 20 și 21 din Constituția R.iei, art. 1 din Protocolul Adițional la C.
Recurenta a mai criticat sentința atacată și raportat la faptul că instanța de fond nu a obligat pârâtul să-i plătească cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat, arătând în acest sens că ea nu ar nicio culpă procesuală în respingerea acțiunii, astfel că pârâtul trebuie să-i plătească cheltuielile de judecată .
Prin întâmpinarea depusă, S. R. s-a opus admiterii recursului, invocând în sprijinul poziției sale decizia nr. 1. pronunțată de C. C. cât și jurisprudența C. E. a D. O.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a declarat art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L.a nr. 2. ca neconstituțional. La pronunțarea acestei decizii, curtea a reținut următoarele: S. R. a inițiat și adoptat o serie de reglementări pentru repararea suferințelor cauzate de regimul comunist în perioada (...)- (...), prin restituirea bunurilor preluate abuziv iar în măsura în care acest lucru nu este posibil prin acordarea de compensații pentru acestea, prin reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale și materiale suferite, precum și alte drepturi.
Astfel, în materia restituii bunurilor preluate de S. R. au fost adoptate L.a nr. 18/1991, L.a nr. 169/1997, L.a nr. 1/2000, L.a nr. 112/1995, L.a nr. 10/2001, L.a nr. 247/2005, OUG nr. 83/1999, iar în ce privește reabilitarea persoanelor condamnate politic a fost adoptată OUUG nr.
214/1999. În ce privește acordarea altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist au fost adoptate o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au avut de suferit din punct de vedere moral și material ca urmare a persecuției politice supuse în regimul comunist cum sunt D.-L. nr. 1., OUG nr. 214/1999 și L.a nr. 2..
Scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este acela de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Procedând la analizarea prevederilor actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-lege nr. 1. și art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum
și celor deportate ori ținute în prizonierat. C. a mai reținut că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din D.-L. nr. 1. nu pot fi considerate ca atare, că recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății.
Evocând practica C. în materie, precum și decizii din jurisprudența C.
E. a D. O., curtea reține că în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2., persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale și a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L.a fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
Existența celor două reglementări paralele încalcă și principiul unicității reglementării în materie prev. de art. 14 din L.a nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S.ui R. de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva R.iei), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R.iei, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din L.a nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare, decizia fiind obligatorie și cu efecte
„erga omnes";, potrivit art. 31 alin. 1 din L.a nr. 47/1992.
În ce privește prezenta cauză, instanța va mai analiza și dacă, având în vedere dispozițiile L. nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamanta avea un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. E. a D. O.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamantei i s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
Nu se pune problema încălcării dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale. Aceasta, deoarece deși la un moment dat acestea își aveau fundamentul într-un act normativ în vigoare, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2., așa cum a reținut Curtea Constituțională în decizia nr.
1358/(...), a existat un alt act normativ, respectiv D.-L. nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind în principal paralelismul legislativ.
Din acest motiv nu se pune nici problema unei eventuale discriminări în sensul Protocolului nr. 12, respectiv a aplicării unui tratament juridicinegal unor persoane aflate în situații juridice identice, cu referire la cei care aveau acțiuni pe rol, exercitate în același interval, tocmai pentru că nu a existat timpul necesar cristalizării unei jurisprudențe în temeiul unor hotărâri irevocabile.
În speță nu se poate vorbi nici de încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenție, întrucât schimbarea în apel a sentinței pronunțate în prima instanță nu constituie o nerespectare a securității raporturilor juridice, raportat la jurisprudența C. E. a D. O., ea reținându-se doar pentru situațiile în care hotărâri judecătorești irevocabile au fost modificate prin căi extraordinare de atac, ce nu se aflau la dispoziția părților din proces.
Problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. 2 din Constituție nu se pune în cauză, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost admisă în cursul soluționării procesului și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă. Având în vedere că excepția de neconstituționalitate care poate fi ridicată în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. 1 și 2 din L.a nr. 47/1992 de oricare dintre părți, poate fi invocată și în căile de atac, admiterea ei lasă fără suport legal nu doar acțiunea civilă în justiție, ci și hotărârea judecătorească fundamentată în drept pe dispoziția declarată neconstituțională.
Urmare declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 din
L.a nr. 2., reclamanta și-a precizat temeiul juridic al acțiunii ca fiind art. 998-999 C. civil, respectiv art. 504-506 C.proc. pen., raportat la prev. art. 1 alin. și art. 2 din L.a nr. 2. și art. 5 paragraf. 1 lit. a la C. E. a D. O.
Prin motivele de recurs reclamanta nu critică soluția instanței de fond sub acest aspect, astfel că instanța de recurs nu va analiza sentința în raport de precizarea depusă de reclamantă. Așa cum s-a reținut, recurenta invocă ca motive de recurs dispozițiile L. nr. 2., practica C. E. a D. O. și dispozițiile art. 20 și art. 21 din Constituția R.iei, motive care au fost analizate în alineatele precedente.
Hotărârea instanței de fond este legală și sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată, întrucât reclamanta nu a făcut dovada acestor cheltuieli prin chitanțele privind plata onorariului de avocat sau prin contractul de asistență judiciară.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F. V., împotriva sentinței civile numărul 308 din (...) a T. C. pronunțată în dosar numărul
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
A. A. C. ANA I.
I. D. C.
C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: O.C.T.
| ← Decizia civilă nr. 2141/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 433/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
