Decizia civilă nr. 4749/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA 1 CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 4749/R/2011
Ședința publică din 18 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-D. C.
JUDECĂTORI: A.-A. P.
C.-M. CONȚ
GREFIER : A.-A. M.
S-au luat în examinare recursul declarat de reclamantul I. T. T.-F., precum și recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat prin D. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 554 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent personal și reprezentantul pârâtului recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul I. T. T.-F., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
Recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantului recurent și reprezentantului pârâtului recurent posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent personal și reprezentantul pârâtului recurent.
C. constată că atât reclamantul recurent, prin memoriul de recurs (f. 4 din dosar), cât și pârâtul recurent, prin memoriul de recurs (f. 11 din dosar), au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2
C.pr.civ.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
C. din oficiu, ]n temeiul art.306 alin.2 C.pr.civ., invocă un motiv de recurs de ordine publică, respectiv excepția prescripției dreptului la acțiune pentru petitul având ca obiect obligarea pârâtului S. R., prin Ministerul
Finanțelor Publice la plata către reclamant a daunelor morale, prin prisma modificării de acțiune din dosarul instanței de fond și pune în discuția reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. această excepție.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe cele două recursuri care formează obiectul prezentului dosar, cu mențiunea ca aceasta să se refere și la excepția invocată din oficiu de către instanță.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru petitul având ca obiect obligarea pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamant a daunelor morale.
De asemenea, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C., ca fiind nefondat, având în vedere că pârâtul critică faptul că instanța de fond a admis acțiunea reclamantului întrucât a constatat caracterul politic al internării în colonii de muncă a antecesorului reclamantului recurent, însă antecesorul reclamantului recurent a fost internat în colonii de muncă pentru că a făcut parte din conducerea P.N.Ț. Județeană T., așa cum rezultă din dosarul C.N.S.A.S. depus în copie la dosarul instanței de fond.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de reclamant, având în vedere că în privința daunelor morale sunt aplicabile dispozițiile Deciziei nr. 12/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, publicată în Monitorul Oficial în data de (...), în sensul neaplicării art. 5 lit. a din L. nr. 2..
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 554 din data de (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...) s-a admis în parte cererea de chemare in judecata completată și modificată formulată de reclamantul I. T T.-F. împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul procesual ales la D. G. A F. P. C. și s-a constatat caracterul politic al internării în locuri de deținere a antecesorului reclamantului, defunctul I. T. în perioada (...)-(...).
S-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive pentru petitul 2 modificat și s-a respins petitul 2 ca urmare a admiterii excepției si ca nefondat. S-a respins cererea pentru cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în ce privește excepția prescriptiei dreptului la acțiune aceasta este neîntemeiată. A., după căderea regimului comunist noul stat democratic a adoptat un act normativ reparator respectiv D. L. 1.. Ulterior, prin participarea la rezolutiile internaționale adoptate în anul 1996 respectiv
2006 (menționate si in opina separata la decizia 1. a C. C.) S. R. si-a reafirmat dorința de a înlătura toate consecințele negative create de regimul comunist. In acest sens în anul 2009 a adoptat L. nr. 221. Ca atare, în tot intervalul de timp sus menționat S. R. a afirmat dorința de a repara printr- un act normativ special (si chiar si sub forma unui recunoașteri si condamnări a trecutului) suferințele produse de regimul comunist astfel că in speță nu se poate retine o prescripția a dreptului la acțiune .
In ce privește excepția lipsei calității procesual pasive tribunalul a apreciat ca analiza acestei excepții presupune verificarea întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale, astfel că a unit aceasta excepție cu fondul în temeiul art. 137 C.pr. civ .
Conform actelor de la dosar antecesorul reclamantului a fost supus unei masuri administrative cu caracter politic .
A. în intervalul de timp (...)-(...) el a fost reținut si internat administrativ în colonie de munca. C. politic al acestei sancțiuniadministrative deriva din faptul ca aceasta măsură a fost dispusa pentru intensa activitate propagandistica pe care a desfășurat-o in intervalul de timp 1946-1948 în PNT ca membru in comitetul județean al acestui partid.
In consecință, în temeiul art. 4 din L. 2. tribunalul a admis petitul 1 si a constatat caracterul politic al măsurii administrative sus menționate .
Din depozițiile martorilor rezulta că tatăl reclamantului a fost avocat si a fost arestat în anul 1952 datorita activității sale politice în alt partid decât cel comunist. R. nu a mai fost primit la scoală din aceasta cauza. Familia a suferit multiple repercusiuni pe plan material, moral, social .
Raportat la aceasta stare de fapt, este necesar a se preciza ca după căderea regimului comunist noul stat democratic a înțeles să reparare prejudiciul suferit ca urmare a acestor condamnări prin D. L. 1. .
La 19 ani de la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a înțeles să emită un nou act normativ cu caracter reparatoriu respectiv L. nr. 2. care însa sub aspectul posibilității acordării daunelor morale a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 1358 /. a C. C.
Declararea acestui text de lege ca fiind neconstituțional în anul 2010 anterior soluționării prezentei acțiuni în prima instanță face ca acordarea de daune morale la data de 10 iunie 2011 să nu mai fie posibila. A., introducerea cererii de chemare în judecata nu a dat naștere unui raport de drept material în baza căruia statul să fie obligat la plata de despăgubiri. In realitate, acest raport de drept material se naște doar la data pronunțării unei hotărâri definitive întrucât instanța verifica dacă a existat o condamnare, care au fost suferințele de ordin moral etc. Ca atare, aplicarea în speță a deciziei nr. 1. sus menționată nu reprezintă o aplicare retroactiva ci reprezintă aplicarea legii în vigoare la data la care instanța stabilește dacă exista sau nu în speță un raport juridic de drept material între reclamanți si pârât .
Oricum, reclamantul si-a modificat acțiunea renunțând la temeiul de drept inițial si si-a întemeiat pretențiile pe prevederile art. 998 C.civ
T. a apreciat că repararea aceluiași prejudiciu moral nu este posibila nici pe calea dreptului comun în baza art. 998 C., având în vedere considerentele cuprinse în D. nr. 1. a C. C. si ca pârâtul nu întrunește în persoana sa condițiile necesare pentru antrenarea răspunderii sale civile delictuale.
A., în aceasta decizie se arata următoarele :";Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi ".
In privința daunelor acordate pentru suferințele morale s-a arătat că
";scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiindîn deplină concordanță cu recomandările Adunării P.are a Consiliului
Europei";.
In justificarea existentei obligației de reparare a acestor daune s-a arătat "că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, C. E. a D. O. a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie
2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie
2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza
Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei). În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, C. E. a D. O. a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).
Prin urmare, C. constată că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda"; .
Pornind de la aceste considerente, rezulta așadar ca răspunderea civila delictuala a pârâtului nu poate fi antrenată nici în temeiul dreptului comun pentru suferințele produse de regimul comunist .
Totodată s-a reținut că o asemenea obligație nu exista nici din perspectiva CEDO care nu obliga statele sa repare nedreptățile produse de antecesorii lor, altfel spus, CEDO si jurisprundenta create în baza sa nu se aplică pentru încălcări ale drepturilor pe care le reglementează anterioare ratificării acestei convenții de către statul membru.
Aceeași obligație nu a putut fi reținută nici în temeiul Declarație Universale a D. O. câtă vreme noul stat democratic nu este culpabil de nedreptățile produse în timpul regimului comunist .
In ce privește rezoluțiile adoptate în anul 1996, respectiv 2006, ele nu au valoare obligatorie ci doar o valoare de recomandare, transformarea cuprinsului lor într-un act normativ obligatoriu pentru pârât presupunând adoptarea unei legi speciale.
In consecință, s-a reținut că în speță nu sunt întrunite cerințele pentru antrenarea răspunderii civile delictuale întrucât nu exista obligația pârâtului de a repara prejudiciul creat de regimul comunist si totodată inaplicabilitatea în speță a textelor CEDO, inaplicabile unei condamnări anterioare anului 1994 cum este cea din speță.
Ca atare, în baza tuturor considerentelor de mai sus tribunalul a apreciat că în speță nu sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale neexistând o fapta ilicită a pârâtului săvârșită de acesta cu vinovăție care să impună acordarea de daune morale în temeiul dreptului comun, astfel că în baza art. 998 C.civ , si a tuturor textelor de lege invocate de către reclamant, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesual pasive pentru petitul 2 modificat si a respins petitul privind daunele morale pe această excepție si ca nefondat .
In temeiul art. 274, 276 C.pr.civ si având în vedere că în baza art. 4 alin. 2 din L. 2. pentru constatarea caracterului politic al unei masuri administrative sau condamnări,altele decât cele de drept, formularea unei acțiuni este obligatorie, iar această formulare atrage cheltuieli de judecată, tribunalul ar fi obligat pârâtul să plătească reclamantului cheltuielile de judecata aferente acestui petit, însă reclamantul nu a făcut dovada lor, astfel că în temeiul acestor texte de lege și ținând cont de respingerea celorlalte pretenții, tribunalul a respins si această cerere pentru cheltuielile de judecată în întregime.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul I. T. T.-F. a declarat recurs, întermen legal, prin care a solicitat instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive și, pe cale de consecință, admiterea petitului 2 astfel cum a fost modificat.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că și-a precizat petitul 2 din acțiune în sensul acordării daunelor morale în temeiul dispozițiilor dreptului comun, respectiv art. 998 Cod civil, astfel încât sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana S.ui R.. În mod greșit instanța de fond a apreciat că S. R. nu este autorul faptei prejudiciabile, respectiv a măsurii restrictive de libertate ce a cauzat suferința morală a antecesorului reclamantului.
Atât condamnarea cât și măsura administrativă a internării în colonie de muncă au fost măsuri luate de organele judiciare, respectiv de cele administrative ale S.ui R., astfel încât nu se poate susține că statul nu este autorul faptei prejudiciabile.
În prezent există o practică judiciară neunitară cu privire la aplicare dispozițiilor Legii nr. 2., existând o discriminare a persoanelor care intră sub incidența acestei legi, întrucât unele tribunale dau câștig de cauză foștilor deținuți politici, în timp ce alte tribunale resping astfel de cereri.
Împotriva aceleiași sentințe, pârâtul S. R., prin MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE a declarat recurs, în termen legal, solicitând instanțeiadmiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului.
În motivare recursului, pârâtul a arătat că nu s-a făcut dovada constatării caracterului politic al măsurii internării în locuri de deținere a antecesorului reclamantului, în perioada (...) - (...) întrucât în sarcina acestuia nu s-a reținut nici una din faptele indicate în art. 2 din O. nr. 2..
Cererea reclamantului privind acordarea despăgubirilor materiale este lipsită de interes în condițiile în care reclamantul nu și-a putut valorifica dreptul de a-i fi recunoscut caracterul politic a măsurii luată împotriva tatălui său.
R. intimat S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a formulat întâmpinare la recursul reclamantului prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.(f.13)
În susținerea poziției procesuale pârâtul intimat a arătat că prin decizia nr. 1. a C. C. s-a menționat că nu este permisă acordarea de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă în temeiul vreunui alt act normativ, atâta timp cât acest domeniu este reglementat prin D.-L. nr. 1..
R. intimat I. T. T.-F. a formulat întâmpinare la recursul pârâtului prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat (f.18-20).
În susținerea poziției procesuale, reclamantul intimat a arătat că actele normative emise anterior Legii nr. 2., respectiv D.-L. nr. 1. și O. nr. 2. nu au anulat ca nedrepte condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și nu au recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale așa cum greșit afirmă pârâtul recurent.
În opinia reclamantului intimat decizia nr. 1. a C. C. este nelegală pentru că nu s-a avut în vedere principiul egalității în drepturi și principiul neretroactivității legii.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, C., în temeiul art. 3041 C.pr.civ. reține următoarele:
I. Recursul declarat de pârât vizează doar soluția dată cererii având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative luată față de antecesorul reclamantului.
A., reclamantul I. T. T.-F. este fiul numitului I. T., așa cum rezultă din certificatul de naștere anexat la f.9 dosar fond. Numitul I. T. a decedat la data de (...) (f.5 dosar fond).
Din înscrisurile depuse în xerocopie, executate după originalul existent în Arhiva C.N.S.A.S. ÎN dosarul de fond penal F.P. 13092/B., rezultă că antecesorul reclamantului, I. T. a fost încadrat în colonii de muncă conform deciziei M.A.I. nr. 12/1951, cu începere de la data de (...) întrucât a fost simpatizant legionar până la rebeliunea din ianuarie 1941, a purtat cămașă verde, a făcut parte din aparatura de stat burgheză, având funcția de ajutor judecător, iar în timpul dominației legionare a fost numit într-o comisie de sabotaj pe lângă T. din T. unde a condamnat mai mulți comercianți evrei. În anul 1945 a fost cooptat în comitetul județean P.N.Ț. și a făcut propagandă în campania electorală din 1946. La votare a fost membru de încredere, asistent delegat, iar din anul 1948 - 1949 activează în P.N.P., până la dizolvare. A făcut parte din conducerea P.N.Ț. - Județeana T., a desfășurat o activitate intensă în alegerile din 1946 și a recunoscut aspectele menționate în ancheta informativa.
La data de (...) antecesorul reclamantului a fost pus în libertate așa cum rezultă din adresa M.A.I., formațiunea nr. 0665 O.ti, jud. Bacău(f.64-87 dosar fond).
Conform art.4 alin.2 din L. nr.2., persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
C. reține că în intervalul de timp (...)-(...) antecesorul reclamantului a fost reținut si internat administrativ în colonie de munca. C. politic al acestei sancțiuni administrative deriva din faptul ca aceasta măsură a fost dispusa pentru intensa activitate propagandistica pe care a desfășurat-o in intervalul de timp 1946-1948 în PNT ca membru in comitetul județean al acestui partid.
Contrar susținerilor pârâtului recurent faptele pentru care s-a dispus măsura internării administrative în coloniile de muncă se încadrează în prevederile art.2 lit.a și lit.c din OUG nr.2., respectiv exprimareaprotestului impotriva abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica și propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea impotrivirii fata de aceasta.
In consecință, în temeiul art. 4 alin.2 din L. 2. în mod legal tribunalul a constatat caracterul politic al măsurii administrative mai sus menționate.
Critica pârâtului recurent referitoare la lipsa de interes a cererii reclamantului pentru obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale nu este fondată în condițiile în care, pe de-o parte, reclamantul nu a formulat o astfel de cerere de acordare a despăgubirilor materiale, ci doar de obligare la plata unor daune morale pentru prejudiciul suferit de tatăl său, iar pe de altă parte, fiind admis primul petit al acțiunii, reclamantul a justificat interesul său legitim, personal, născut și actual în cel de-al doilea petit al acțiunii, astfel încât, în ansamblul ei acțiunea civilă precizată de reclamant reprezintă o veritabilă acțiune în realizare și nu o simplă acțiune în constatare.
În ședința publică din (...), C., din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2
C.pr.civ., a invocat un motiv de recurs de ordine publică, respectiv prescripția dreptului la acțiunea precizată întemeiată pe prevederile art. 998
C., având în vedere prevederile art. 8 alin. 1 coroborat cu art. 3 alin. 1 din D. nr. 1..
Art. 998 C. constituie sediul legal în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
Înainte de a se putea verifica pe fondul cauzei pretențiile deduse judecății de către reclamant este imperios necesar să se verifice dacă, prin raportare la temeiul de drept pe care reclamantul și-a fundamentat cererea introductivă de instanță astfel cum a fost precizată, prezenta acțiune a fost sau nu promovată în termenul legal de prescripție extinctivă reglementat de D. nr. 1..
R., prin precizarea de acțiune, depusă la data (...), au învestit Tribunalul
Cluj cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată din punct de vedere juridic pe prevederile art. 998 C. civ.
Este adevărat că obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit acordarea unor daune morale în sumă de câte 186.900 Euro, dar nu este mai puțin adevărat că acordarea acestor daune morale a fost solicitată cu titlul de reparare a prejudiciului ce i-a fost cauzat reclamantului prin condamnarea dispusă în baza hotărârii judecătorești mai sus arătate. În temeiul răspunderii civile delictuale fundamentate pe prevederile art. 998 C., S. R. este ținut, în opinia reclamantului, să repare prejudiciile cauzate cetățenilor săi de organele represive ale regimului comunist.
Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998-999 C., acțiunea precizată trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..
A., în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1.,
„prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.
Întrucât actul normativ mai sus menționat nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, este evident că termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..
Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., reclamantul ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 - 999
C., în termen de 3 ani, termen care a început să curgă, fie de la momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea, fie de la momentul obiectiv al datei de la care reclamantul trebuia ori putea să cunoască aceste elemente, moment ce urmează a fi determinat de instanța de judecată.
Raportat la starea de fapt reținută de instanța de fond este de subliniat faptul că reclamantul a cunoscut atât paguba, ce i-a fost cauzată prin condamnarea penală, cât și pe cel răspunzător de pagubă, S. R. prin organele sale represive din perioada anterioară anului 1989, chiar la momentul punerii în aplicare a acestei măsuri abuzive.
Având în vedere că în perioada în care antecesorul reclamantului a fost supus măsurii administrative, iar la acel moment orânduirea comunistă nu permitea o manifestare, nici expresă și nici tacită, a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, se poate aprecia în sensul că reclamantul a cunoscut paguba, precum și pe cel vinovat de producerea pagubei, cel mai târziu la data de (...), când regimul comunist din R. a fost răsturnat.
Dată fiind realitatea politică anterioară anului 1989 este evident că reclamantul nu a putut, în perioada anterioară datei de (...), să recurgă la niciun demers judiciar în scopul reparării pagubei ce i-a fost cauzată antecesorului său în perioada internării în coloniile de muncă.
Se pune, așadar, firesc întrebarea, care este momentul la care reclamantul ar fi putut să promoveze o acțiune în justiție întemeiată pe art. 998 C., pentru repararea pagubei morale ce le-a fost cauzată antecesorului său - pagubă care în niciun caz nu poate fi negată -, ori să recurgă la vreun alt demers legal în acest sens.
C. apreciază că după data de (...), reclamantul era liber să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral cauzat mai ales că, la data de (...), în Monitorul Oficial al
R.iei nr. 50/(...), a fost publicat D.-L. nr. 118/(...), privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...).
Este adevărat că acest act normativ nu conține nicio prevedere care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, materială, pecuniară, a daunelor materiale și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, dar nu este mai puțin adevărat că acest decret reprezentă un punct de pornire în a recunoaște faptul că în perioada cuprinsă între (...) - (...), în R. au existat persoane persecutate pe motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să le se recunoască anumite drepturi, respectiv cele expres prevăzute de actul normativ: recunoașterea ca vechime în muncă și luarea în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în munca, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie;) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o alta localitate;acordarea unei indemnizații lunare de câte 200 lei, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenție, internare, domiciliu obligatoriu sau cât au fost strămutate; dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de asistenta medicală și medicamente în unitățile sanitare de stat etc.
Dacă, totuși, reclamantul nu a înțeles să se prevaleze de această posibilitate, probabil datorită inexistenței unei prevederi speciale în textul acestui act normativ, care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, pecuniară, a daunelor materiale și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, C. apreciază că reclamantul avea deschisă calea unei astfel de acțiuni în justiție din momentul în care a intrat în vigoare Constituția R.iei, publicată în Monitorul Oficial nr. 233/(...) și care în art. 21 alin. 1 consacra accesul liber la justiție, prevăzând că „orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime";, și că „nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept"; (art. 21 alin. 2).
Având în vedere că prin măsura administrativă abuzivă aplicată antecesorului reclamantului s-au încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului - dreptul la libertatea de exprimare, libertatea de conștiință, dreptul la libertate, dreptul la domiciliu, dreptul la liberă muncă remunerată, la interzicerea torturii, etc. - este de apreciat în sensul că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă este data la care R. a ratificat Convenția E. a D. O., prin L. nr. 30/(...), publicată în Monitorul Oficial nr. 135/(...).
C. constată, așadar, că în speță termenul de prescripție extinctivă a început să curgă, cel mai târziu, de la data intrării în vigoare a Legii nr.
30/1994, respectiv, de la momentul publicării acesteia în Monitorul Oficial, conform art. 78 din Constituția R.iei nerevizuită.
În sprijinul acestei opinii a C. stă faptul că, deși și Constituția R.iei din
1991 recunoștea și garanta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor - dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, la libertate individuală, la libertatea conștiinței, libertatea de exprimare, dreptul la ocrotirea sănătății etc. -, totuși, legea fundamentală a țării nu prevedea nici un mijloc efectiv de înlăturare a efectelor acestor încălcări și de reparare a prejudiciilor cauzate prin încălcarea acestor drepturi și libertăți fundamentale, o atare posibilitate efectivă fiind reglementată prin prevederile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care permit persoanei, ale cărei drepturi și libertăți fundamentale au fost nesocotite ori încălcate, de a se adresa cu o cerere C. Europene a D. O., pentru a se constata încălcarea de către statul al cărui resortisant este respectiva persoană, a unuia dintre drepturile reglementate de C. și de a dispune în sensul obligării acelui stat la o reparație echitabilă.
Prin urmare, prin prisma considerentelor mai sus expuse, C. constată că momentul obiectiv de la care a început să curgă termenul de prescripție extinctivă, în cazul prezentei acțiuni, termen reglementat de art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1. este data intrării în vigoare a Legii nr. 30/1994, respectiv, 31 mai 1994.
Ori, în cauză, cererea precizată a fost promovată de către reclamant la data de (...), cu depășirea evidentă a termenului de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1.,
Este adevărat că art.2 din L. nr.2. prevede că „Toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art.
1 sunt înlăturate de drept. A. hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor";, însă este de observat că norma juridică înlătură de drept doar efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic pentru condamnările prevăzute la art. 1 din L. nr.2..
În speță, textul legal nu este aplicabil deoarece pentru reclamant nu s- a constat anterior caracterul politic al condamnării printr-o hotărâre judecătorească ori potrivit regulii de interpretare logică exprimată prin adagiul exceptio est strictissimae interpretationis (et aplicationis), adică excepția este de strictă interpretare și aplicare, ceea ce înseamnă că, ori de câte ori o normă juridică instituie o excepție de la regulă, această excepție nu trebuie extinsă la alte situații, pe care norma juridică nu le prevede.
Tot astfel, în aplicarea aceluiași principiu de interpretare logică, C. nu poate reține, contrar susținerilor reclamantului, faptul că prin art.2 din L. nr.2. este înlăturat efectul prescripției, fiind vorba de o repunere în termenul de prescripție prevăzută de lege.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, C. constată că precizarea de acțiune formulată de reclamant, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998 C. este prescrisă extinctiv, în condițiile în care aceștia nu au dovedit existența niciunui caz de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției și nu au înțeles să formuleze o cerere de repunere în termenul de prescripție, făcând inutilă orice cercetare a îndeplinirii în speță a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S.ui R..
II. Recursul declarat de reclamanți vizează doar soluția dată cererii având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru daunele morale la care aceștia se pretind îndreptățiți, precum și, calitatea procesuală pasivă a pârâtului.
R. și-a fundamentat cererea de chemare în judecată introductivă având ca obiect obligarea pârâtului S. R. la plata sumei de 186.900 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral pe dispozițiile art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.396 din
11 iunie 2009.
Art.5 alin.(1) lit.a), astfel cum a fost modificat și completat prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. - adică pct.1-3 referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri - a fost declarat neconstituțional prin D. nr.1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/(...), prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. - sunt neconstituționale, în raport cu criticile formulate.
Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...) și prin D.
C. C. nr. 1360/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr.
24/2000, reținându-se în considerentele deciziei și faptul că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție. În considerentele Deciziei nr. 1. s-a stabilit că: "Având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. (1^1) din L. nr. 2., introduse prin art. I pct. 2 din O. de urgență a G. nr. 6., fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din același articol, C. constată că trimiterile la lit. a) a alin. (1) al art. 5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. ca fiind neconstituțional.
L. nr.2. privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of. nr. 714/(...), intrată în vigoare la data de (...), a reglementat prin art.XIII următoarele: „ nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: (…)
2. La articolul 5, partea introductivă a alineatului (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 5. - (1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: ".
Potrivit art. XXVI din L. nr. 2., dispozițiile [...] art. 4 alin. (6) și art. 5 alin. (1) și (2) din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Chiar dacă nu se referă în mod expres la lit. a din art. 5 alin.1 din L. nr.2., normă juridică care a fost declarată neconstituțională, trebuie menționat că modificarea realizată prin L. nr. 2. nu se aplică proceselor în care s-a pronunțat o hotărâre anterior datei intrării în vigoare a legii, cum este cazul în speță
Art. 147 din Constituția R.iei prevede următoarele:
„(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval,
P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nupoate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al R.iei. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr. 177/. pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al
R.iei, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie
2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Potrivit art. 11 alin. 3 din L. nr. 47/1992, republicată, deciziile, hotărârile și avizele C. C. se publică în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I. Deciziile și hotărârile C. C. sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Din interpretarea art. 147 din Constituția R.iei coroborat cu art. 11 alin.3 și 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Așadar, Deciziile C. C. pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, în cadrul procesului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, ci sunt general obligatorii, produc efecte absolute, opozabile erga omnes, în vederea asigurării supremației Constituției, inclusiv pentru instanțele judecătorești și au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ele au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
De altfel, Curtea Constituțională prin D. nr.169/(...), publicată în M. Of. nr.151/(...) și prin D. nr.186/(...), publicată în M. Of. nr.213/(...) a statuat obligativitatea deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești, dar și pentru celelalte persoane fizice sau juridice.
În speță, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel încât textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Față de precizările de mai sus, în condițiile în care legiuitorul român nu a pus dispozițiile declarate neconstituționale, în acord cu Constituția, în cadrul termenului arătat, C. constată că art. 5 din L. nr. 2. are în prezent următorul conținut:
„Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr.
247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare; c) repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară";.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.
În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice - prin O. de urgență a G. nr.2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R., publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea, I, nr.650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare - s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie
1945-14 decembrie 1989, decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă putând fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor acăror săvârșire a atras măsura confiscării bunurilor. Totodată, potrivit acestui act normativ, hotărârile de condamnare pentru infracțiuni săvârșite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.
În ceea ce privește persoanele condamnate politic sau persecutate din motive politice de regimul comunist, C. constată că, în materia acordării altor drepturi acestor categorii de persoane, există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile D.ui-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.
631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
A. acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu ( 4 din D.-lege nr. 1.); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale ( 8 din D.- lege nr. 1.); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit ( 5 din D.-lege nr. 1.); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2.]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 [. 5 alin. (1) lit. b) din L. nr. 2.]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [. 5 alin. (1) lit. c) din L. nr. 2.].
Așa cum a statuat în mod obligatoriu și Curtea Constituțională, scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu ceaavută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării P.are a Consiliului Europei.
Curtea Constituțională apreciază că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
De altfel, C. E. a D. O. a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza
Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza
Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, C. E. a D. O. a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).
În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, prin
H. nr. 1 din 8 februarie 1995, stabilind că măsura compensării prevăzută de
A. nr. X. din 1992, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Prin urmare, Curtea Constituțională constată, în deplin acord cu jurisprudența C. C. și a C. Europene că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, D.-lege nr. 1. și nr. 2., având acest scop, contravenind astfel dispozițiilor Legii nr. 24/2000.
Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art.61 din L. fundamentală, potrivit căruia "P.ul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării"- este competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestui drept. Însă, P.ul, elaborând politica legislativăa țării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției.
C. reține, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.
Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de 4 din D.-lege nr. 1., nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
Pe de altă parte - așa cum a statuat și Curtea Constituțională - , prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății.
A., prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă.
Prin D.-lege nr. 1., legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
Totodată, astfel cum a statuat și C. E. a D. O., tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei).
De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a C. Europene a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. - de exemplu, prin H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.
Totodată, prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza
Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului aacordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad- hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea Constituțională a constatat că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin.(1) lit.a)teza întâi din L. nr.2., contravine art.1 alin.(3) din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă.
Curtea Constituțională a statuat că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, D.-lege nr. 1., republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada
6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Așa cum a arătat Curtea Constituțională, aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.
Totodată, textul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. A., lipsa de claritate și previzibilitatea dispozițiilor art.5 alin.(1) lit.a) referitoare la acordarea despăgubirilor din L. nr.2. a condus la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la
600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă. Chiar dacă prin art. I pct.2 din O. de urgență a G. nr.6. s-au introdus niște criterii minime de acordare a despăgubirilor, și anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.ui-lege nr.1. și Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare, C. constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și previzibilă. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese
și din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie
2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-
Regele Greciei și alții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în Cauza Fener Rum
Patrikligi contra T.iei).
C. observă că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O.
Această problemă a legislației incoerente și ineficiente a R.iei în materia restituirilor a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie
2008, în Cauza Viașu împotriva R.iei.
Or, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din nr. 2. sunt lipsite de claritate și previzibilitate, conducând la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valori foarte mari, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă a normei juridice și o încălcare, totodată, a principiului legalității.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin D. nr.12/(...) pronunțată în dosarul nr.14/2011, a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al P.ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, C. de conducere al C. de A. B. și C. de conducere al C. de A. G. și a stabilit că „urmare a deciziilor C. C. nr.1. și nr.1360/., dispozițiile art.5 alin. 1
lit. a teza I din L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial";, decizia fiind obligatorie pentru instanțele judecătorești, potrivit art.3307 alin.4 din C. de procedură civilă. Prin înscrisul intitulat „Precizare de acțiune"; înregistrat la data de (...), reclamantul a indicat ca temei al cererii de chemare în judecată, prevederile art.998 C. (f.38, dosar fond). Cu privire la această precizare de acțiune, tribunalul a apreciat că pârâtul S. R. nu are calitate procesuală pasivă, că nu sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, astfel că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului si a respins acțiunea. În opinia C., soluția primei instanțe de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului din această perspectivă este greșită astfel încât excepția va fi respinsă pentru argumentele ce urmează a fi expuse. Deși nu este în mod expres reglementată de C. de procedură civilă, calitatea procesuală reprezintă o condiție esențială pentru ca o persoană fizică sau juridică să poată sta ca parte în procesul civil român. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și persoana obligată în raportul juridic de drept material dedus judecății. A., C. constată că reclamanta a invocat prevederile art.1 alin.1 și alin.2, art.4 din L. nr.2. fără a renunța la dispozițiile acestui act normativ. Conform art.4 alin.4 teza II din L. nr.2., cererea se judecă în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. Totodată, art. 25 din D. nr.31/1954 statuează că, statul este persoana juridică în raporturile în care participa nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participa în astfel de raporturi prin M. F., afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop. Prin urmare, pentru condamnarea politică aplicată de organele statului antecesorului reclamantului, din interpretarea coroborată a textelor legale arătate, rezultă cu evidență că pârâtul S. R. are calitate procesuală pasivă, calitate stabilită de lege, fiind reprezentat în litigiu de Ministerul Finanțelor Publice. Pentru aceste considerente de fapt și de drept, C. în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va admite în parte recursurile civile declarate de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. C. și, respectiv, de reclamantul I. T. T.-F. împotriva sentinței civile nr. 554 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. C., pentru petitul 2 modificat și înlătură dispoziția din sentința recurată privind respingerea petitului 2 modificat, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și ca nefondat. În conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1. C. va admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru petitul având ca obiect obligarea pârâtului S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, la plata către reclamant a daunelor morale, cu consecința respingerii ca prescris a acestui petit, menținând restul dispozițiilor din sentința recurată. PENTRU A. MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Admite în parte recursurile declarate de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. C. și, respectiv, de reclamantul I. T. T.-F. împotriva sentinței civile nr. 554 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte, după cum urmează: Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. C., pentru petitul 2 modificat. Înlătură dispoziția din sentința recurată privind respingerea petitului 2 modificat, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și ca nefondat. Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru petitul având ca obiect obligarea pârâtului S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, la plata către reclamant a daunelor morale, cu consecința respingerii ca prescris a acestui petit. Menține restul dispozițiilor din sentința recurată. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ A.-A. M. GREFIER, Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). J.fond: A.A. M..
| ← Decizia civilă nr. 1476/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1576/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
