Decizia civilă nr. 88/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 88/A/2011
Ședința publică din 9 februarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR
S-a luat în examinare, după recalificarea căii de atac, apelul declarat de reclamanții P. G. și I. C., împotriva sentinței civile nr. 1017 din 23 noiembie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul S. R. PRIN I. F. P. - D. C., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 2 februarie 2011, a cărei încheiere face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1017 din 23 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții P. G. și I. C., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru obligarea pârâtului la plata sumei de 80.000 Euro în echivalent în lei la data plății cu titlu de daune morale urmare a condamnării defunctului P. C. la pedeapsa de 15 ani închisoare prin S. penală nr.901/1958 în dosar nr.565/1958 al T.ui M. al R. a III-a M. C..
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin S. penală nr.901/1958 pronunțată de T. M. la R. a II-a M. C. în dosar nr.565/1958 a fost condamnat numitul P. C. la pedeapsa de 15 ani muncă silnică și 8 luni degradare civică, precum și la confiscarea totală a averii pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra securității interne și externe a R., faptă prevăzută de art.6 alin.1 combinat cu art.11 lit.c din D nr.199/1950. Prin D. nr.221/1958 pronunțată de T. S. al R. C. M. s-a admis recursul declarat de P. C. și s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea prevăzută de art.6 alin.1 comb, cu art.1 lit.c din Decretul nr.199/1950 în infracțiunea prevăzută de art.284 pct.1 și alin.ultim Cod penal, menținându-se pedeapsa aplicată.
Potrivit mandatului de executare a pedepsei nr.1509/28 august 1958 condamnatul P. C. a fost arestat la 16 februarie 1958 în baza mandatului de arestare nr.58/1958.
În baza sentinței de condamnare, s-a procedat și la confiscarea totală a averii sens în care a fost încheiat procesul verbal de sechestru din 4 aprilie
1958.
Condamnatul P. C. a fost pus în libertate la data de (...) ca urmare a grațierii restului de pedeapsă.
Pe durata cât a executat pedeapsa soția acestuia a fost permanent urmărită, iar după eliberare și defunctul a mai fost o vreme urmărit.
P. C. a decedat la 12 octombrie 2005, reclamanții fiind copiii acestuia.
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că în timpul arestării și a executării pedepsei defunctul P. C. a fost supus la umilințe fizice, bătut, jignit, înfometat, regimul de detenție fiind unul inuman, de eliminare a tuturor celor ce se împotriveau regimului comunist, ceea ce a avut drept consecință afectarea demnității umane și a produs importante daune morale.
Potrivit art.1 alin.1 și 2 din L. nr.2. constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art. 185-187, din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare.
Conform art.5 alin.1 lit.a din lege, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare.
Prin Deciziile nr.1358/2010 și nr.1. Curtea Constituțională a R.iei a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art.5 alin.1 lit.a teza întâi din L. nr.2.. Aceste decizii au fost publicate în Monitorul Oficial al R.iei nr.1361 din
15 noiembrie 2010. Prin urmare, la data pronunțării prezentei hotărâi, textul de lege pe care reclamanții și-au întemeiat pretențiile a fost declarat neconstituțional, iar de la data publicării decizieide neconstituționalitate în Monitorul Oficial al R.iei aplicabilitatea textului de lege încetează.
Este real că în termen de 45 de zile legiuitorul are obligația de a acționa în sensul stabilirii conformității textului legal declarat neconstituțional cu legea fundamentală a țării Constituția.
Totuși, întemeierea pretențiilor la acest moment pe temeiul invocat declarat ca neconstituțional, nu se mai poate realiza, astfel încât cererea reclamantei nu mai are suport în drept.
Amânarea soluționării cauzei pentru împlinirea termenului de 45 de zile solicitată de reclamanți nu se impune, întrucât legiuitorul național, plecând de la considerentele deciziei sus-amintite, nu mai are la îndemână legiferarea modalității de reparare a prejudiciului prin acordarea dedespăgubiri morale, în condițiile în care s-a apreciat că acordarea unor astfel de sume ar aduce atingere valorii de dreptate.
T. a apreciat că nici dispozițiile sau jurisprudența C. prin raportare la art. 1, P. 1, nu pot fi primite, reclamanții neputând afirma existența unei speranțe legitime în acest sens, cu privire la dobândirea unui bun.
Chiar dacă legiuitorul în virtutea dreptului său a edictat o normă, această normă, așa cum a constatat Curtea Constituțională este neconformă cu legea națională supremă și astfel nu poate da naștere unor drepturi în favoarea reclamanților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții P. G. și I. C.,solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că instanța de fond a interpretat eronat prevederile Legii nr. 2. modificată prin OUG nr. 6., precum și deciziile 1358/2010 și decizia nr. 1. a Curții Constituționale a R.iei.
Susținerea instanței de fond potrivit căreia, după adoptarea deciziilor Curții Constituționale mai sus arătate, reclamantele nu ar mai fi îndreptățite la reparații morale în baza Legii nr. 2. vine în contradicție flagrantă cu intenția legiuitorului concretizată prin această lege, precum și cu prevederile
Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Dacă s-ar accepta acest punct de vedere, ar însemna ca persoanele care nu au apelat la justiție, precum și cele care au apelat, dar procesele sunt în curs de soluționare să nu mai beneficieze niciodată de dreptul de a obține reparația morală absolut justificată pentru suferințele îndurate.
Prin pronunțarea deciziilor civile (...) Curtea Constituțională nu a avut intenția de a goli complet de conținut L. nr. 2., iar instanța de fond trebuia să acorde un termen de judecată după expirarea termenului de 45 de zile de la publicarea deciziilor Curții Constituționale, termen în care legiuitorul poate să adopte o nouă dispoziție legală care să înlocuiască dispoziția constatată ca fiind neconstituțională și să o pună în acord cu prevederile Constituției.
Prin întâmpinare pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. C. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece în cuprinsul memoriului nu se găsesc critici reale la soluția pronunțată la instanța de fond, ci doar considerații de natură subiectivă care nu pot prima în fața prevederilor legale.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, a fost modificată prin OUG nr. 6. plafonând cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciu moral până la 10.000 euro pentru persoana care a suferit condamnarea și 5.000 euro pentru soțul/., descendenții de gradul I și 2500 euro pentru descendenții de gradul II.
Prin D. nr. 1354/20 octombrie 2010 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 1 pct. 1 și art. II din OUG nr. 6., reținându-se de Curtea Constituțională că această ordonanță creează premisele unei discriminări între persoane, care deși se găsesc în situații obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit, ceea cecontravine art. 16 alin. 1 din Constituție. De asemenea, s-a statuat că OUG nr. 62/2001, încalcă și principiul neretroactivității consacrat de art. 15 alin.
2, întrucât se aplică și situațiilor în care există o hotărâre judecătorească pronunțată în primă instanță și care, deși nedefinitivă, poate fi legală și temeinică prin raportare la legislația aflată în vigoare la data pronunțării acesteia.
În 21 octombrie 2010 prin D. nr. 1. octombrie 2010 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 5 lit. a din L. nr. 2., care stabilea posibilitatea acordării despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
În esență Curtea Constituțională a arătat că în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă existau două norme juridice, art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și art. 5 din L. nr. 2. cu aceeași finalitate - acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate, existând o legiferare paralelă. Invocându-se art.14 din L. nr. 24/2000 (privind normele de tehnică legislativă) care stabilește principiul „unicității reglementării în materie";, precum și de faptul că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite, s-a constatat că art. 5 lit.a din L. nr. 2., contravine dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 5 din legea fundamentală.
Aceste decizii au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 761 din (...) și după cum rezultă din art. 147 Constituție „dispozițiile din legi și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Dispozițiile Curții Constituționale prin care s-a constat neconstituționalitatea unor dispoziții sau acte normative sunt obligatorii și definitive, supuse unui regim legal, care le declară universal valabile cu efecte „erga omnes"; - după cum rezultă din dispozițiile art. 31 al. 1 din L.47/1992.
Prin urmare aceste decizii sunt obligatorii pentru instanță și părți și în această cauză deoarece sunt opozabile tuturor. Termenul de 45 zile în care Parlamentul sau Guvernul ar fi putut adopta alte dispoziții legale, în prezenta materie, compatibile cu Constituția este depășit, situație în care dispozițiile legale declarate neconstituționale - art.5 lit. a din L. nr. 2. - au rămas fără efecte juridice.
Așadar în lipsa intervenției Parlamentului în vederea adoptării unor noi dispoziții legale compatibile cu Constituția, potrivit dispozițiilor art. 31 al. 3 din L. 47/1992, acțiunile întemeiate pe art. 5 lit. a L. nr. 2. au fost lipsite de fundament legal.
Prin deciziile constituționale invocate, Curtea Constituțională nu a abrogat și nu a modificat dispozițiile legale supuse controlului, ci a împiedicat producerea efectelor juridice de către dispozițiile declarate neconstituționale.
În considerentele deciziei Curții Constituționale, s-a analizat dacă persoanele care aveau înregistrate acțiuni ar putea susține că aveau „o speranță legitimă"; la bun, cum a fost consacrată de jurisprudența C. Curtea Constituțională a considerat că reclamanții nu avea speranțe legitime în obținerea compensațiilor, deoarece dispoziția referitoare la obținereacompensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al exercitarii controlului de constituționalitate"; - cauza Slavos vs. Bulgaria.
Fiind dezlegat și acest aspect de către Curtea Constituțională, instanțele ordinare nu mai au căderea să interpreteze „speranța legitimă";, în alt sens, dezlegările date de Curtea Constituțională fiind obligatorii.
Chiar dacă D. nr. 1358/2010 a fost publicat în (...), acesta se aplică și proceselor în curs, întrucât efectele juridice ale unei decizii pronunțate de C. C. nu pot fi asimilate efectele unei legi noi care modifică sau abrogă o dispoziție legală.
Pentru aceste motive, curtea în temeiul art.296 C.Pr.Civ. va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții P. G. și I. C. împotriva sentinței civile nr. 1017 din 23 noiembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții P. G. și I. C. împotriva sentinței civile nr. 1017 din 23 noiembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER T. A. N. T. D. M. T.
Red. T.A.N. dact. GC
5 ex/(...)
Jud.primă instanță: A.S.S.
| ← Decizia civilă nr. 5303/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 120/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
