Decizia civilă nr. 102/2013. Anulare act
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DECIZIA CIVILĂ NR. 102/R/_
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:C. -V. B. JUDECĂTOR: V. G.
JUDECĂTOR: C. -A. C. GREFIER: D. B.
S-a luat spre examinare recursul promovat de recurentul R. P. precum și cel formulat de recurenta F. V. împotriva sentinței civile nr. 513 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Turda privind și pe intimații C. M. -I., C. M., având ca obiect anulare act disjuns din_ .
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă pentru intimatul C. M. -I., reprezentanta acestuia, avocat E. M. Burzo, recurentul R. P., recurenta F. V. personal, asistată de reprezentanta sa, avocat Nemeș O. L., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentanta recurentei F. V., avocat Nemeș O. L. depune la dosar în probațiune copie după Registrul Agricol (f.58 și copia conformă cu originalul după sentința civilă nr.1156/_ (f.59-60), copia contractului de vânzare -cumpărare de la fila 61 prin care dovedește că i s-a atribuit beneficiul locațiunii lui C. I. și chitanța ce reprezintă dovada achitării onorariului avocațial de reprezentare (f.62).
T. ul, din oficiu invocă excepția nulității recursului promovat de recurentul R. P., având în vedere că acesta nu și-a motivat recursul declarat, excepție pe care o pune în discuție.
Recurentul R. P. arată că lasă la aprecierea instanței excepția invocată.
Reprezentanta intimatului C. M. -I., avocat E. M. Burzo solicită instanței admiterea excepției nulității recursului declarat de R. P. .
Reprezentanta recurentei F. V., avocat Nemeș O. L. solicită instanței admiterea excepției arătate.
Recurentul R. P., reprezentantele celorlalte părți arată că nu mai au de formulat alte cereri în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, tribunalul în conformitate cu dispozițiile art.150 C.pr.civ. declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul pe recurs.
Reprezentanta recurentei F. V., avocat Nemeș O. L. solicită instanței în principal admiterea recursului propriu astfel cum a fost formulat în scris, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea complinirii probațiunii, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate, cu consecința respingerii ca nefondate a acțiunii în constatare nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în fond și recurs.
Recurentul R. P. arată că lasă la aprecierea instanței pronunțarea cu privire la recursul promovat de recurenta F. V. .
Reprezentanta intimatului C. M. -I., avocat E. M. Burzo solicită instanței respingerea recursului ca nefondat, menținerea în totalitate a sentinței atacate, pentru motivele invocate în întâmpinare pe care o susține în integralitate, cu plata cheltuielilor de judecată în recurs. A subliniat că instanța de fond " s-a aplecat " pe aspecte relevante, pronunțând o hotărâre temeinică și legală, făcând aplicarea dispozițiilor art. 174 C.pr.civ., chiar Primăria a răspuns că R. P. nu a formulat cereri de restituire în temeiul Legii 18/1991, iar acel înscris " original"; a fost depus undeva în anul 2007, mult după anul 1980. Mai mult, la interogatoriu luat acesteia, recurenta recunoaște că exista o suprafață de teren distinctă de 3 ari, care era la C.A.P. teren pe care doar l-a folosit.
T. ul reține cauza spre soluționare.
T. UL
Deliberând, reține că prin Sentința civilă nr.513/02 Februarie 2012, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Turda, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului C. M. I., invocată de către pârâtul R. P. .
A fost respinsă excepția lipsei de interes a reclamantului C. M. I.
, invocată de către pârâtul R. P. .
Totodată, a fost respinsă excepția lipsei calității de reprezentant raportat la reclamant, invocată de către pârâtul R. P. .
A fost admisă acțiunea așa cum a fost formulată și precizată de către reclamantul C. M. I., în contradictoriu cu pârâții R. P., F. V. și C. M. și, în consecință s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de_ între C. I., C. E. ia și reclamantul C. M., toți în calitate de "vânzători";, pe de o parte, și pârâții R. P. și R. V. - actualmente F., ambii în calitate de
"cumpărători";, pe de altă parte.
Au fost obligați pârâții la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2312 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului C. M. I. , instanța a respins-o urmare a faptului că reclamantul solicită constatarea nulității absolute a unui act juridic raportat la care el are, cel puțin teoretic, calitatea de promitent vânzător, și care este producător de efecte juridice în patrimoniul reclamantului în planul dreptului substanțial. Or, atâta timp cât nulitatea absolută poate fi invocată de către orice persoană care justifică un interes, deci inclusiv de către părțile contractante, deducându-se astfel judecății respectarea condițiilor legale imperative necesare a fi respectate pentru încheierea valabilă a unui act juridic, calitatea procesuală activă a reclamantului este pe deplin justificată în aprecierea instanței.
Asupra excepției lipsei de interes a reclamantului C. M. I.
, instanța a respins-o urmare a faptului că interesul este definit doctrinar ca acel folos practic pe care promovarea unei acțiuni îl aduce titularului ei. Or, în prezenta cauză, constatarea nulității actului juridic dedus judecății ar conduce implicit la înlăturarea ex tunc a efectelor juridice pe care actul juridic în cauză le-a produs la nivelul patrimoniului reclamantului, prin
drepturile și obligațiile patrimoniale pe care le-a generat. Astfel, interesul reclamantului apare a fi născut, actual, direct și personal, contrar celor susținute de pârâtul R. P. .
Asupra excepției lipsei calității de reprezentant al reclamantului, instanța a respins-o în temeiul art.161 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Astfel, este adevărat că procura judiciară depusă la fila 25 dos. atestă împuternicirea numitei Suciu I. de către reclamant în angajarea unui avocat care să îl reprezinte pe reclamant în procesul de anularea a Titlului de proprietate nr.3389/2137/_, iar obiectul prezentului dosar îl constituie anularea unui contract de vânzare-cumpărare, nu a unui titlu de proprietate.
Este însă la fel de adevărat că la fila 51 dos. a fost depus în copie contractul de asistență juridică nr.97/_ care are ca obiect "acț. pt. constatare nulitate convenție"; și care, pe verso, la finalul său, este ratificat expresis verbis de către reclamantul C. M. I. în ceea ce o privește pe av. Burzo M. E. . Or, fiind în esență vorba despre un mandat, față de ratificarea lui de către reclamant, instanța nu poate decât să dea eficiență principiului retihabitio mandato aequiparatur (art.1546, alin.2 teza finală, C.civ.).
În concluzie, atâta timp cât demersurile făcute anterior de către av.
M. B. au fost însușite și continuate de către av. Burzo M. E., în baza unui mandat ratificat de către reclamant, instanța a apreciat că soluția de respingere a excepției este pe deplin justificată.
Asupra fondului cauzei, instanța a reținut următoarele:
Contractul a cărui nulitatea absolută se solicită a fi constatată, depus în probațiune la fila 52 dos., este intitulat "contract de vânzare- cumpărare";, este încheiat la data de_ în forma înscrisului sub semnătură privată, și are ca părți pe C. I. - în prezent defunct, C. E. ia - în prezent defunctă, și C. M. - reclamantul din prezenta cauză, toți în calitate de "vânzători";, pe de o parte, și pe pârâții R. P. și R. V. - actualmente F., ambii în calitate de "cumpărători";, pe de altă parte. Obiectul material al respectivului "contract de vânzare-cumpărare"; îl constituie o grădină de 48 ari și imobilul situat în vatra satului (sat C. Mic, comuna Tureni - n.n.) la nr.82, compus din casă de locuit, trei camere, bucătărie, șpais, magazie de cereale, bucătărie de vară, coteț de porci, coteț de păsări, closet, fântână.
De remarcat că singura formă în care respectivul "contract de vânzare-cumpărare";, încheiat la data de_, a putut fi pus la dispoziția instanței este cea de fotocopie, întocmai cum figurează aceasta la fila 3, respectiv fila 52 dos.
Or, un prim aspect contestat de către reclamant cu privire la respectivul contract a fost acela al autenticității contractului, dar și al semnăturii celor trei persoane indicate drept "vânzători";, afirmându-se de către reclamant că respectivul contract nu este cel real încheiat, iar semnăturile nu aparțin numiților C. I. - în prezent defunct, tatăl reclamantului, C. E. ia - în prezent defunctă, sora reclamantului și nici reclamantului însuși.
Apreciindu-se necesară efectuarea în cauză a unei expertize grafice față de prevederile art.1178 C.civ., instanța a pus în vedere pârâtului să depună la dosarul cauzei originalul contractului, în considerarea faptului că la fila 42 dos. se regăsește adresa nr.330/_ a Laboratorului
Interjudețean de Expertize Criminalistice C. care atestă că nu pot fi expertizate grafic decât înscrisurile originale.
Or, sarcina de a depune la dosarul cauzei originalul este a pârâtului
R. P., întrucât, pe de o parte, originalul a rămas la presupusul moment al încheierii contractului în posesia pârâtului - aspect afirmat de reclamant și necontestat de pârât, iar pe de altă parte, pârâtul este cel care se prevalează de efectele juridice produse de respectivul act juridic care poate fi dovedit cu înscrisuri originale sau cu copii legalizate sub rezerva prezentării originalului, acestea doar având putere doveditoare, nu o simplă fotocopie, nici măcar certificată pentru conformitate cu originalul, cum este cazul înscrisului de la fila 52 dos. (art.1176 și urm. C.ci.v).
Deși contractul în cauză era supus formalității multiplului exemplar conform art.1179 C.civ., înscrisul de la fila 3 identic cu cel de la fila 52 nu cuprinde o atare mențiune, iar în cauză nu se face dovada existenței faptice a unui al doilea exemplar original în posesia reclamantului, existând o singură afirmație în acest sens a pârâtei F. V. care însă nu se coroborează sub acest aspect cu nicio altă probă administrată în cauză.
Pârâtul R. P. a arătat că deși a fost în posesia originalului, nu mai este în posesia acestui act deoarece l-a lăsat la Primăria Tureni cu ocazia demersurilor administrative pentru eliberarea titlului de proprietate pe numele său cu privire la terenul ce face teoretic obiectul material al
"contractului de vânzare-cumpărare"; așa cum este acesta depus în copie la fila 3 dos. (inclusiv întrebarea 5 din interogatoriu, fila 96 dos.).
Afirmațiile pârâtului R. P. sunt însă întru totul contrazise de probatoriul administrat în cauză. Astfel, prin adresa nr.4457/_ a Primăriei Tureni se atestă că la respectiva instituție nu există depus originalul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la_, dedus judecății în prezenta cauză. Mai mult, martorul T. V., care a efectuat măsurătorile care au premers eliberarea titlului de proprietate în favoarea pârâtului R. P. cu privire la terenul prezumat obiect material al
contractului a cărui anulare se solicită, arată că R. P. nu i-a prezentat niciodată un astfel de act.
În atari condiții, în cauză nu s-a putut dispune efectuarea unei expertize grafice, dar instanța va avea în vedere dispozițiile art.174 C.p.c. coroborat cu restul probatoriului administrat în cauză.
Instanța a reținut și faptul că în cauză nu s-a putut proceda nici la audierea celor doi martori contractuali așa cum sunt indicați aceștia în cuprinsul înscrisului de la fila 52 dos. deoarece ambii sunt în prezent decedați: Aștilean Viorel a decedat la_, iar F. I. a decedat la _
.
Instanța a reținut că din declarațiile celorlalți martori rezultă că nu au văzut contractul în cauză în original.
Pe de altă parte însă, declarațiile martorilor Aștilean Raveca - propusă de pârât, respectiv Pârjol I. - propus de reclamant sunt de natură a confirma afirmațiile reclamantului în sensul că actul depus la fila 3 și 52 dos. nu este cel care s-a încheiat între familia C. și soții - la vremea respectivă - R. P. și R. V., actuală F. .
Cu privire la obiectul material al contractului, instanța a avut în vedere răspunsurile la întrebările 7-10 din interogatoriul luat pârâtei F.
V. (fostă R. ) pe care le-a coroborat cu fila de registru agricol de la fila 104 dos. care atestă faptul că, în intervalul de 5 ani ulterior încheierii prezumtivului contract (1981-1985), exceptând o suprafață de 3 ari - pe care reclamantul recunoaște că familia sa i-a înstrăinat în favoarea soților R. P.
și V., restul terenului până la concurența de 48 ari nu figura în registrul agricol în proprietatea familiei R. și, cel mai probabil, era primit de la CAP și lucrat de familia R. cu acest titlu. Această teză este confirmată și de faptul că abia din anul 2005 pârâtul R. P. figurează în evidențele registrului agricol cu 48 ari lângă casă.
A mai avut în vedere instanța că relevanța probatorie a răspunsurilor la întrebările 7-10 din interogatoriul luat pârâtei F. V. este cu atât mai mare cu cât, fiind vorba despre propria sa gospodărie de la vremea respectivă, are cunoștință în mod nemijlocit de titlul cu care erau deținute și lucrate terenurile respective; apoi, răspunsurile de la întrebările 7-10 sunt în contradicție cu interesul pe care îl justifică pârâta F. V. aferent calității procesuale de pârâtă în prezentul dosar, astfel încât probabilitatea ca ele să reflecte adevărul este mult sporită, cu atât mai mult cu cât se și coroborează cu evidențele din registrul agricol.
De aceea, instanța a analizat declarațiile martorilor R. V. și F. Augustin, care au arătat că din anii 1980 R. P. a folosit nestingherit un teren de peste 40 de ari pe lângă casă - prin prisma celor afirmate de către pârâta F. V. cu ocazia luării interogatoriului.
Tot cu privire la obiectul material al prezumtivului contract, instanța a dat eficiență declarației martorului T. V. - propus de pârât, care a arătat că are cunoștință că imobilul casă a fost cumpărat de R. P. de la C.
I., dar nu poate afirma că și terenul a fost dobândit prin cumpărare de la același C. I. . Deși propus de pârât, același martor a mai adaugăt faptul că numitul C. I. nu numai că nu i-a spus niciodată că ar fi vândut terenul lui R. P., ci l-ar fi și revendicat în nume propriu. Acest aspect s-a coroborat cu cererea depusă în copie la fila 112 dos. Totodată, martorul a mai arătat în finalul declarației sale faptul că, cu ocazia măsurătorilor, a măsurat 4800 mp, fără a scădea din această suprafață o suprafață mai mică aferentă terenului lui R. P., ceea ce tinde să se coroboreze, deși nu se indică explicit întinderea suprafeței mai mici, cu existența unei suprafețe de 300 mp imediat lângă casă pe care reclamantul nu contestă că el și familia sa ar fi înstrăinat-o familiei R. .
Nu a putut fi de altfel ignorat nici faptul că prin Legea nr.58/1974 - în vigoare la_, data contractului - terenul era scos din circuitul agricol, astfel încât, sub sancțiunea nulității absolute, nu putea face obiectul unor acte de înstrăinare inter vivos.
Față de toate cele de mai sus, instanța a reținut că probatoriul administrat în cauză tinde a confirma că înscrisul de la fila 3, respectiv 52 dos. nu este o reflectare a acordului real de voințe realizat între C. I., C.
E. ia și C. M., toți în calitate de "vânzători";, pe de o parte, și pârâții R.
P. și R. V. - actualmente F., ambii în calitate de "cumpărători";, pe de altă parte. S-au ridicat, în aprecierea instanței, serioase semne de întrebare asupra autenticității semnăturilor vânzătorilor de pe acel contract și asupra obiectului material al acestuia.
Astfel, văzând prevederile art. 948, pct.2, art.963 C.civ. coroborat cu dispozițiile în vigoare illo tempore, la prezumata dată a contractării, ale Legii nr. 58/1974, reținând lipsa consimțământului, dar și faptul că nu se poate înstrăina un bun scos din circuitul civil, instanța a admis acțiunea astfel cum a fost precizată, potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.
În temeiul art.274 C.p.c., instanța a obligat pârâții, căzuți în pretenții și aflați în culpă procesuală, la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2312 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu avocațial.
Împotriva Sentinței civile nr.513/02 Februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Turda au declarat recurs pârâtul R. P. prin care a solicitat modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii, anulării contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 05 Februarie 1980 sub semnătură privată, recurs care nu a fost motivat.
Împotriva Sentinței civile nr.513/02 Februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Turda au declarat recurs pârâta F. V. prin care a solicitat, în principal, constatând incidente dispozițiile art.304 alin.1 pct.9 Cod procedură civilă să se dispună în baza art.312 alin.1 teza I Cod procedură civilă, admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea complinirii probațiunii iar, în subsidiar, constatând incidente dispozițiile art.304 alin.1 pct.9 Cod procedură civilă să se dispună în baza art.312 alin.1 teza 1 Cod procedură civilă admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate și pe cale de consecință, respingerea ca nefondată a acțiunii în constatare nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare, cu obligarea reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată, în fața instanței de fond și recurs.
În motivarea recursului a arătat că afirmațiile reclamantului nu au fost dovedite cu absolut nici o probă și în pofida acestui fapt, instanța de fond a admis cererea așa cum a fost formulată, cu toate că în opinia sa, instanța de fond nu poate soluționa pricina dedusă judecății numai pe baza afirmațiilor părților.
Faptul că antecontractul de vânzare-cumpărare a fost întocmit la data consemnată, respectiv 05 Februarie 1980 și obiectul său este cel specificat în act, respectiv casa și terenul de 48 ari, rezultă clar și fără echivoc din următoarele:
În primul rând, este de observat faptul că astfel de înscrisuri sub semnătură privată s-au întocmit, date fiind opreliștile legilor comuniste în marea majoritate a contractelor de vânzare-cumpărare al căror obiect îl reprezentau imobile și că aceste contracte reprezintă o consemnare a acordului inițial de voință și, de regulă, preced actele autentice întocmite la notariat. Valabilitatea acestui antecontract, inclusiv data acolo consemnată a fost analizată și de organele de urmărire penală care în cadrul dosarului nr.63/2267/P/2009 au administrat o serie de probe, printre care au procedat și la audierea martorului contractual F. I., care trăia la acel moment, care a confirmat susținerile ei și care a recunoscut actul prezentat, aceeași fotocopie a contractului din 05 Februarie 1980, ca fiind contractul încheiat cu familia C., recunoscându-și semnătura.
Este evident că încă în luna Ianuarie 1980 (06 Ianuarie 1980) familia
R. a intrat în proprietatea imobilului casă și teren situate administrativ în
C. Mic nr.982, deci anterior datei încheierii contractului.
Recurenta precizează încă o dată că exemplarul original al contractului de vânzare-cumpărare ce face obiectul prezentei s-a pierdut și nici azi nu știe în ce context.
Totodată, este de notorietate în satul C. Mic că ei au cumpărat acest imobil, pe care l-au stăpânit netulburați până la momentul promovării cererii de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr._, respectiv aproape 30 de ani.
Concluzia care poate fi desprinsă cu ușurință din declarațiile martorilor din care reiese că familia R. a cumpărat de la C. bătrânul casa și terenul situate administrativ la nr.82, imobil ai cărui proprietari sunt din anul 1980.
Consideră criticabil punctul de vedere al instanței în sensul reținerii în cauză a dispozițiilor art.174 Cod procedură civilă, întrucât ei nu au refuzat să răspundă la interogatoriu ce s-a propus pentru dovedirea deținerii sau existenței înscrisului, ci au învederat în mod constant instanței faptul că nu mai dețin originalul contractului, ci doar copii.
Astfel, din punctul lor de vedere, toate condițiile de validitate cerute de legiuitor la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 05 Februarie 1980 sunt întrunite.
Existența unui acord de voință cu privire la înstrăinarea imobilului pe seama lor de către defunctul C. I. a fost confirmată prin recunoașterea reclamantului la interogatoriul luat.
Contestarea actului în sine și a semnăturilor s-a făcut doar pro causa și mai ales în interesul familiei Suciu, celor care s-a susținut că li s-ar fi vândut în anul 1997 - Septembrie 7 și acest teren, fără să se producă vreo dovadă în sprijinul acestor afirmații.
De reținut că data întocmirii acestui contract este ulterioară eliberării Titlului de proprietate nr.28309/661/18 Aprilie 1996.
Astfel, cu toate că reclamantul a menționat că, contractul din 05 Februarie 1980 ar fi fost redactat de soția sa, la mașina de scris, nu a prezentat niciodată acest contract la dosarul cauzei.
De asemenea, instanța de fond nu a pus în vedere reclamantului să prezinte contractul despre care a făcut aminte și care s-ar fi redactat la mașina de scris, contract care ar fi avut alt obiect, tocmai pentru a verifica veridicitatea susținerilor acestuia.
Totodată, instanța nu a verificat susținerile reclamantului raportat la punerea în posesie a defunctului tată, C. I., anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu familia Suciu care a arătat că s-ar fi făcut o astfel de punere în posesie pentru 3.300 mp., ocazie cu care fusese întocmită și o schiță și nu s-a solicitat procesul-verbal de punere în posesie care a stat la baza eliberării Titlului de proprietate nr.3389/2137/23 Iulie 2007 pe seama lui C. I. .
Instanța de fond a apreciat greșit declarațiile martorilor, fragmentându-le și, mai mult, a înlăturat în mod inexplicabil o parte a declarațiilor martorilor F. Augustin și R. V. .
Prin întâmpinarea formulată intimatul C. M. I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței civile atacate, cu obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în recurs.
În motivare a arătat că pârâta și-a construit recursul pe afirmații eronate de la bun început, referitoare la obligația lui de a dovedi în speță existența și/sau conținutul unui anumit contract de vânzare-cumpărare.
Prezentul litigiu a fost ocazionat de faptul prezentării, în dosarul nr._ de către pârâtul R. P. a unui înscris intitulat "contract de vânzare- cumpărare"; datat "C. Mic la 05 Februarie 1980";, despre care a arătat că acesta ar fi stat la baza eliberării în favoarea sa a Titlului de proprietate nr.28308/18 Aprilie 1996.
Că atare, în prezentul litigiu este în discuție acest act juridic și solicitarea sa de a fi constatată nulitatea lui. Nu a cerut și nici nu avea obligația de a dovedi existența și conținutul unui alt act juridic, ci de a arăta în ce constă nevalabilitatea actului de care s-a servit numitul R. P. cu ocazia obținerii Titlului de proprietate nr.28308/18 Aprilie 1996 și de a probă acest lucru.
Hotărârea pronunțată de Judecătoria Turda este corectă, dată în limitele obiectului judecății în prezentul dosar și luând în considerare nu susținerile părților, așa cum s-a afirmat manifest neadevărat în memoriul de recurs, ci un întreg material probatoriu constituit din înscrisuri, declarații de martori și răspunsuri la interogatoriu.
Elementul posesie pe care pârâții afirmă că l-ar fi avut încă din anul 1980 nu susține în speță și un drept de proprietate în favoarea lor.
Instanța de fond nu a convertit niciodată înscrisul prezentat de R. P. într-un început de dovadă scrisă potrivit art.1197 cod civil vechi, ci dimpotrivă a constatat corect că în speță actul a fost prezentat exclusiv în fotocopie și niciodată pârâții nu au prezentat înscrisul original, nemaivorbind despre nerespectarea în ceea ce privește acest înscris a dispozițiilor art.1176, art.1178 și art.1179 din Vechiul Cod civil.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.312 combinat cu art.316 Cod procedură civilă, art.3041Cod procedură civilă, art.948 pct.2 art.969, art.1176-1179 Cod civil, art.139 alin.1 raportat la art.174 Cod procedură civilă, art.274 Cod procedură civilă.
În ședința publică din data de 31 Ianuarie 2013 tribunalul a invocat din oficiu excepția nulității recursului, excepție care raportat la prevederile art.306, coroborat cu 302 Cod procedură civilă urmează a fi admisă în considerarea faptului că recurentul nu a realizat o dezvoltare a motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.
Așa fiind, raportat la textele de lege invocat și considerentele de mai sus va admite excepția nulității recursului și va constata nulitatea recursului declarat de pârâtul R. P., împotriva Sentinței civile nr.513/02 Februarie 2012, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Turda, pe care o va menține în totul.
Analizând recursul declarat de pârâta F. V. prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:
Aplicarea greșită a legii și respectiv pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea acesteia de care face vorbire pct.9 al.art.304 cod pr.civ. semnifică două ipoteze, respectiv situația în care din modul de redactare a hotărârii nu se poate stabili dacă legea s-a aplicat corect sau nu, sau interpretarea eronată a unui text legal.Recurenta pentru a justifica invocarea acestei prevederi, susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre fără administrarea de probe, doar pe baza afirmațiilor intimatului-reclamant, însă această motivare nu se încadrează în prevederea legală invocată.
Împrejurarea că reclamanta este nemulțumită de soluția adoptată, nu este de natură a conduce la casarea hotărârii atacate în scopul complinirii probațiunii.
Pentru a respinge recursul, tribunalul a reținut că solicitarea recurentei de casare a sentinței civile și trimiterea spre rejudecare a cauzei este nefondată, întrucât prima instanță a administrat un întreg probatoriu constituit din înscrisuri, declarații de martori și răspunsuri la interogator.
Ceea ce sunt nedovedite sunt afirmațiile recurentei F. V. și care, în plus, în expunerea motivelor de fapt ale recursului, și-a schimbat poziția, cel puțin, vis-a-vis de chestiunea existenței originalului contractului de vânzare-cumpărare din data de 0_ a cărui fotocopie se află la fila 3 din dosarul de fond.
Astfel, la răspunsul la interogator administrat în fața primei instanțe, la întrebarea 5, recurenta a arătat că nu mai este în posesia originalului contractului, întrucât l-a depus la Primărie pentru în vederea eliberării titlului de proprietate.Cu toate că acest aspect este infirmat de Primăria com.Tureni care prin adresa nr.4457/_ a arătat că la dosarul de fond funciar al recurentului R. P. ( fostul soț al recurentei F. V. ) nu există depus originalul contractului de vânzare-cumpărare din data de 0_
, cu ocazia recursului, recurenta afirmă fără nici un suport probator că originalul s-ar fi pierdut în împrejurări necunoscute.
În acest context, instanța de fond în mod corect, a reținut incidența prev.art.174 cod pr.civ.
Apoi, posesia invocată de către recurentă nu susține și un drept de proprietate în favoarea sa asupra imobilului, nefiind exercitată sub nume de proprietar.Cu referire la acest aspect, în mod corect, s-a reținut de prima instanță că a fost primit de la CAP și folosit ca atare, fapt care s-a conturat din interogatoriul recurentei și înscrierile din registrul agricol, fără a considera că acesta din urmă ar fi o dovadă de proprietate.
Apare greșită și susținerea recurentei că prima instanță a reținut fotocopia contractului de vânzare-cumpărare în discuție ca un început de dovadă scrisă și în această situație, în completare, a administrat proba testimonială.În realitate, în lipsa originalului contractului, instanța de fond a înlăturat acest înscris ca mijloc de probă, soluția în speța de față, fiind consecința celorlalte probe administrate.
În condițiile în care nu s-a făcut dovada îndeplinirii formalității multiplului exemplar potrivit art.1197 cod civ., iar originalul contractului a rămas la recurenți, în mod corect, prima instanță, a impus acestora obligația prezentării actului în original.
Referirea intimatului-reclamant din precizarea de acțiune că acest contract din discuție nu este cel real, nu conduce la concluzia că există un alt înscris, ci atestă că se contestă veridicitatea contractului a cărui nulitate absolută s-a solicitat a se constata.Aceasta fiind și opinia primei instanțe, era de prisos a lua în discuție vreo cerere de obligare a reclamantului la depunerea unui alt înscris.
Nu pot fi primite nici argumentele recurentei referitoare la existența unei inadvertențe între susținerile intimatului-reclamant și adeverința eliberată sub nr.2481/_ .
Împrejurarea că, în motivarea cererii de chemare în judecată din dosarul nr._, intimatul-reclamant Chirean M. I. a menționat că adeverința nr.2481 este din_, nu este altceva decât o eroare materială rezultată din faptul dactilografierii, la fila 5 existând copia adeverinței nr.2481 din data de_ .Că această adeverință a fost eliberată în anul 1995 o atestă și mențiunea inserată în cuprinsul adeverinței referitoare la faptul că taxa pentru eliberarea acesteia a fost achitată în anul 1995.Apoi, hotărârea nr.40 din data de_ eliberată de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. nu a validat adeverința sus-arătat, ci a respins contestațiile depus împotriva măsurilor comisei locale de fond funciar Tureni și a validat propunerile de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate privată a persoanelor, printre care și antecesorul reclamantului.Câtă vreme adeverința în discuție nu face altceva decât să ateste un fapt stabilit anterior prin hotărârea comisiei județene nr.40/1991, este firesc să fie eliberată ulterior, după luna septembrie 1991, în concret la data de_ .
Instanța de judecată procedează la administrarea probelor pentru a determina puterea probantă și valoarea fiecărei probe în parte, precum și ale tututor probelor împreună.Contrar susținerilor recurentei, prima instanță a făcut o corectă apreciere a tuturor probelor administrate, dând eficiență, acelora care coroborate sunt în măsură se contribuie la aflarea adevărului.
Față de toate acestea, apreciind legală și temeinică sentința civilă recurată, în tem.art.312 cod pr.civ. tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de F. V. împotriva sentinței civile nr. 513 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Turda pe care o menține în totul.
În tem-art.274 cod pr.civ. tribunalul va obliga pe recurenții R. P. și
F. V. să plătească, în solidar, intimatului C. M. -I. suma de 1860 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția nulității recursului declarat de R. P. .
Anulează ca nemotivat recursul declarat de R. P. împotriva sentinței civile nr. 513 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Turda pe care o menține în totul.
Respinge ca nefondat recursul declarat de F. V. împotriva sentinței civile nr. 513 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Turda pe care o menține în totul.
Obligă recurenții să plătească, în solidar, intimatului C. M. I. suma de 1860 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, C. -V. B. | JUDECĂTOR, V. G. fiind transferat la altă instanță semnează Președinte Secție Civilă Ana-SS | JUDECĂTOR, C. -A. C. |
GREFIER, D. B. |
Red. C.C./dact.A.P.B.
_ /2 exemplare
Judecător fond: C. -M. Macarie
| ← Decizia civilă nr. 422/2013. Anulare act | Sentința civilă nr. 2910/2013. Anulare act → |
|---|
