Partaj judiciar. Decizia nr. 89/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 89/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 4342/299/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.89 R
Ședința publică din data de 22.01.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: G. D. M.
JUDECĂTOR: B. A. C.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții reclamanți M. N. P. și M. L. E. împotriva deciziei civile nr.832A/24.06.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât B. C. D., cauza având, ca obiect, „partaj judiciar – ieșire din indiviziune, cheltuieli de judecată”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul reclamant M. N. P. personal și asistat de avocat B.-Pinkerton D., cu împuternicire avocațială la fila 8 dosar fond, recurenta reclamantă M. L. E. reprezentată de același apărător, și intimatul pârât B. C. D. personal și asistat de avocat F. P., cu împuternicire avocațială la fila 15 dosar recurs.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare, comunicată recurenților reclamanți.
Apărătorul recurenților reclamanți depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 708 lei și timbru judiciar de 5 lei.
Curtea pune în discuția părților excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare.
Apărătorul intimatului pârât B. C. D. arată că din motivele de recurs nu rezultă nicio critică de nelegalitate a hotărârii recurate, ci reprezintă simple nemulțumiri ale părții legate de valoarea la care expertul a stabilit sulta în dosarul de apel, acestea fiind motive de netemeinicie, care nu pot face obiectul analizei în recurs. De asemenea, apreciază că nici sub aspectul temeiniciei nu sunt aduse în mod clar critici de nelegalitate, în sensul că expertul a stabilit valoarea sultei încălcând vreo normă legală, ci se invocă numai situații de fapt. Pe de altă parte, arată că instanța de apel a analizat aceste aspecte. Solicită admiterea excepției și constatarea nulității recursului.
Apărătorul recurenților reclamanți M. N. P. și M. L. E. solicită respingerea excepției nulității recursului, întrucât a menționat faptul că prin modul în care s-a condus judecata în acest dosar s-a încălcat flagrant dreptul la un proces echitabil, fiind încălcate disp. art.6 din C.E.D.O. Astfel, arată că instanța a avut la posibilitatea să administreze o nouă expertiză realizată de trei specialiști, însă a respins proba. De asemenea, în mod greșit instanța a apreciat că nu trebuie să evalueze și îmbunătățirile, iar prin acestea li s-a încălcat reclamanților dreptul la un proces echitabil, fiind încălcate disp. art.6 din C.E.D.O. și art.129 alin.5 C.pr.civ.
Recurentul reclamant M. N. P., personal, arată că la instanța de fond s-au efectuat două expertize acceptate de pârât, care ulterior a delapidat mansarda imobilului. Apreciază că a treia expertiză nu trebuia încuviințată și precizează că a formulat și o plângere la CSM în acest sens.
În replică, apărătorul intimatului pârât B. C. D. arată că dispozițiile art.6 din C.E.D.O. au fost doar menționate în motivele scrise de recurs, dar nu este motivată această critică. Totodată, solicită cheltuieli de judecat, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Apărătorul recurenților reclamanți solicită cenzurarea cheltuielilor de judecată și precizează că instanța de apel a avut la dispoziție și coraportul expertului-parte, dar nu a dorit să afle adevărul.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 28.01.2011, sub nr._, reclamanții M. N. P. Și M. L. E. au chemat în judecată pe pârâtul Borțeanu C. D., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună ieșirea din indiviziune cu privire la mansarda imobilului situat în București, . nr. 4, sector 1, prin atribuirea în natură a mansardei, cu obligarea la plata unei sulte către pârât, solicitând totodată obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, reclamanții au fost invocat dispozițiile art. 728 C.civ.
La termenul din data de 30.09.2011 pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună atribuirea în natură către sine a mansardei aflate în indiviziune ce face obiectul prezentei cauze, cu obligarea sa la plata unei sulte reprezentând contravaloarea cotei deținute de reclamanți.
La termenul din data de 27.01.2012, instanța a calificat întâmpinarea depusă de pârât ca fiind cerere reconvențională și a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și pentru reclamanți proba cu expertiză evaluatoare, fiind depus la dosar, la data de 05.02.2013, raportul de expertiză întocmit de domnul expert V. V..
Prin sentința civilă nr. 8992/19.04.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București a fost admisă în parte cererea principală, a fost admisă cererea reconvențională, s-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul - mansardă situat în București, .. 4, sector 1, care a fost atribuit în natură pârâtului-reclamant B. C. D., a fost obligat pârâtul-reclamant la plata către reclamanții-pârâți a sumei de 155.390 lei cu titlu de sultă, în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri. Au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate de părți.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că potrivit sentinței civile nr. 8546/02.06.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosarul nr._/299/2006, definitivă prin decizia nr. 1793/19.12.2006 a Tribunalului București de respingere a apelurilor formulate de pârâți, reclamanții dețin un drept de proprietate comună în cotă indiviză de 33,85% asupra părților și dependințelor comune ale imobilului situat în București, . nr. 4, sector 1, inclusiv mansarda acestuia.
Pârâtul, în calitate de proprietar al apartamentului nr. 2 situat la etajul al aceluiași imobil, are un drept de proprietate comună în cotă indiviză de 66,15% asupra aceleiași mansarde, aspect ce nu a fost contestat de părți.
Totodată, instanța a observat că părțile nu au contestat în vreun fel dreptul de proprietate indiviză al fiecăreia, dar nici cotele deținute, singurul aspect al litigiului fiind acela al ieșirii din indiviziune și al modalității de atribuire a bunului.
Art. 728 alin. 1 C.civ., în vigoare la data nașterii raportului juridic dedus judecății, prevede că nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune.
Coproprietatea este acea formă de proprietate comună ce se caracterizează prin faptul că dreptul de proprietate asupra bunului este fracționat în cote părți-ideale și abstracte, iar bunul, nefracționat în materialitatea lui, aparține concomitent mai multor proprietari.
Pentru a se admite cererea de ieșire din indiviziune este necesar să existe premisa impusă de art. 728 din Codul civil, și anume existența unei stări de coproprietate.
Conform dispozițiilor art. 673 ind. 5 alin. 2 C.proc.civ., instanta va face împărțeala în natură. În temeiul celor stabilite potrivit alin. 1, ea procedeaza la formarea loturilor și la atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o suma de bani. Iar, potrivit dispozițiilor art. 673 ind. 9 C.proc.civ., la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.
Împărțeala sau partajul este operația prin care se atribuie fiecărui coproprietar o parte diviza, determinata materialmente din lucru, în loc de partea indiviză abstracta, pe care o avea până atunci, valoarea părții indivize fiind proporțională și echivalentă cu cea a părții indivize anterioare, prin împărțeală punându-se capăt indiviziunii.
În speță, potrivit raportului de expertiză întocmit de domnul expert V. V., mansarda supusă partajului se compune din dormitor, cameră de zi, baie, scară și hol, WC, cu o suprafață utilă totală de 107,46 m.p. Din același raport de expertiză rezultă că imobilul nu este comod partajabil în natură, nu se pot forma două unități locative deoarece camerele nu sunt decomandate, nu există două băi sau bucătării, de asemenea, baia și cele două camere sunt astfel dispuse încât la partajarea în natură traseele interioare de circulație se intersectează.
Față de concluziile raportului de expertiză, instanța a apreciat că nu se impune partajarea prin împărțirea mansardei în două loturi, urmând a se proceda la atribuire întregului bun către unul dintre coproprietari, cu obligarea acestuia la plata unei sulte.
Astfel, aplicând dispozițiile art. 673 ind. 9 la situația concretă, instanța a apreciat că se impune atribuirea în natură a imobilului mansardă către pârâtul-reclamant Borțeanu C. D.. Astfel, instanța a avut vedere concluziile raportului de expertiză, în sensul că deși accesul la mansardă nu se face prin apartamentul pârâtului, totuși, acesta se face pe scara secundară în suprafață de 5,59 m.p. care este inclusă în suprafața de 106,74 mp a apartamentului nr. 2 fiind parte integrantă a acestuia, potrivit documentelor cadastrale. Instanța a mai avut în vedere și faptul că reclamanții au domiciliul stabil în S.U.A., în timp ce pârâtul domiciliază chiar în imobilul a cărui mansardă urmează a fi partajată. Față de acest aspect, pârâtul va avea posibilitate practică de a utiliza efectiv mansarda mai extinsă decât reclamanții. Nu în ultimul rând, instanța a avut în vedere faptul că cel care a adus o . îmbunătățiri mansardei în discuție este pârâtul, dar și faptul că reclamanții nu au exclus posibilitatea ca această mansardă să fie atribuită pârâtului, cu obligarea acestuia la sultă într-un cuantum just.
În ce privește cuantumul sultei la care urmează a fi obligat pârâtul, văzând și dispozițiile art. 742 C.civ., instanța a avut în vedere concluziile raportului de expertiză imobiliară evaluatorie. Astfel, răspunzând obiectivului nr. 2 stabilit de instanță, expertul a arătat că valoarea totală a imobilului este de 234.906 lei, cota reclamanților de 66,15% fiind în valoare de 155.390 lei. Instanța a dat eficiență concluziilor raportului de expertiză, apreciind că suma stabilită ca valoare a imobilului, respectiv 53.085 euro nu apare ca fiind nici excesivă, dar nici derizorie în raport de coordonatele primare ale speței, respectiv suprafața totală a imobilului, peste 107 m.p., dar și zona în care acesta este situat, respectiv Sectorul 1 al Bucureștiului.
Pentru toate aceste considerente, a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul - mansardă situat în București, .. 4, sector 1, pe care l-a atribuit în natură pârâtului-reclamant Borțeanu C. D., pe care l-a obligat la plata către reclamanții-pârâți a sumei de 155.390 lei cu titlu de sultă, în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul-reclamant Borțeanu C. D., solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul de a califica întâmpinarea pe care a formulat-o la instanța de fond, ca fiind o simplă apărare de fond și nu o cerere de pretenții pentru a fi considerată ca fiind cerere reconvențională, în consecință, să se constate ca fiind nelegală stabilirea taxei de timbru în sarcina apelantului, astfel încât să se constate că taxa de timbru este achitată în parte pentru prezentul apel, urmând să se dispună restituirea diferenței și să îi fie atribuit în natură mansarda situată în imobilul din București, . nr. 4, sector 1, în conformitate cu releveul ce va fi întocmit de expertul în construcții ce va fi desemnat, urmând ca valoarea sultei pe care o datorează reclamanților să fie stabilită la valoarea podului mansardat fără investițiile făcute de apelant.
În apel a fost administrată proba cu expertiza tehnică în construcții – evaluarea proprietății imobiliare, având ca obiectiv stabilirea valorii de piață a bunului imobil mansardă supus împărțelii.
La data de 22.05.2014 a fost înaintat raportul de expertiză în specialitatea construcții – evaluarea proprietății imobiliare de către expert M. V., cu privire la care intimații-reclamanți au formulat obiecțiuni (f. 102-103), ce nu au fost încuviințate de instanță.
Prin decizia civilă nr. 832 A/24.06.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a V -a Civilă, s-a admis apelul formulat de apelantul-pârât, a fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că a fost obligat pârâtul-reclamant la plata sumei de 31.198,32 lei cu titlu de sultă către reclamanții-pârâți, au fost menținute celelalte dispozițiile ale sentinței și au fost obligați intimații la plata către apelant a sumei de 6.374,15 lei cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește primul motiv de apel vizând greșita calificare a întâmpinării ca fiind cerere reconvențională de către prima instanță, tribunalul a constatat că acesta este neîntemeiat, câtă vreme apelantul-pârât a pretins ca bunul supus partajului să-i fie atribuit, cu obligarea sa la plata unei sulte către intimații-reclamanți. Nu poate fi primită susținerea apelantului în sensul această solicitare ar îmbrăca forma unei simple apărări făcute prin întâmpinare, de vreme ce acesta pretinde ca bunul să-i fie atribuit lui și nu celorlalți coproprietari, care și ei au cerut atribuirea mansardei, cu plata unei sulte. Cu alte cuvinte, cererea apelantului este în strânsă legătură cu cererea principală și are ca obiect pretențiile pârâtului cu privire la modalitatea de împărțire a bunului aflat în coproprietate. Prin urmare, în mod corect instanța de fond a apreciat, în ședința publică din 27.01.2012, că apelantul-pârât a formulat pretenții proprii față de reclamanți, care nu puteau fi pretinse decât pe cale reconvențională, acesta urmărind să obțină un avantaj în privința modalității de împărțire, fiind fără relevanță împrejurarea că nu s-a contestat de către pârât faptul că bunul este bun comun și este deținut în indiviziune în cotele indicate în cererea de chemare în judecată de către reclamanți.
Referitor la al doilea motiv de apel care este strâns legat de primul, întrucât vizează taxa judiciară de timbru la care a fost obligat apelantul pentru cererea reconvențională, tribunalul l-a găsit de asemenea nefondat, având în vedere dezlegarea dată de instanță pe aspectul caracterului reconvențional al pretențiilor formulate de pârât prin întâmpinare. Așadar, stabilind că partea a formulat o cerere reconvențională, instanța în mod corect i-a pus în vedere acesteia să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru, întrucât o astfel de cere se timbrează ca și cererea de chemare în judecată. În ceea ce privește posibilitatea de cenzurare a modului de stabilire taxei judiciare de timbru, contrar susținerilor apelantului, instanța de control judiciar nu poate aprecia asupra corectitudinii stabilirii taxei judiciare de timbru de către prima instanță, câtă vreme partea a avut posibilitatea să formuleze cerere de reexaminare. Așa cum a statuat Înalta Curtea, „Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru părțile au la îndemână procedura stabilită prin art. 18 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, respectiv formularea unei cereri de reexaminare și nu un drept de opțiune între calea de atac specială stabilită de legiuitor și calea de atac de drept comun (Î.C.C.J., Secția I Civilă, decizia nr. 8091 din 15 noiembrie 2011).
Statuând asupra celui de-al treilea motiv de apel ce vizează incorecta evaluare a imobilului – mansardă supus partajului, tribunalul a apreciat că acesta este fondat.
În privința valorii de circulație a bunului imobil supus împărțelii, tribunalul a constatat că aceasta este de 47.163 lei, în raport de raportul de expertiză în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare efectuat în faza procesuală a apelului la realizarea căruia nu s-a ținut seama de îmbunătățirile efectuate de pârât, aspect de altfel necontestat de intimații-reclamanți, fiind neîntemeiată solicitarea acestora din urmă ca expertul să țină seama de starea imobilului de la data de 17.07.2013 (data expertizei extrajudiciare, f. 26-38, efectuată la solicitarea apelantului-pârât), având în vedere că aceste îmbunătățiri nu fac obiectul împărțelii, mai ales că intimații nu au criticat sentința sub aspectul modalității de realizare a partajului prin atribuirea bunului apelantului-pârât.
În consecință, în considerarea valorii imobilului-mansardă situat în București, .. 4, sector 1, la momentul realizării efective a partajului, tribunalul a apreciat că se impune recalcularea sultei datorate de apelant către intimații-reclamanți.
Așa fiind, tribunalul a reținut că bunul supus partajului are valoarea de 47.163 lei, a stabilit sulta pe care pârâtul-reclamant trebuie să o plătească reclamanților-pârâți în raport de cota pe care aceștia o dețin de 66,15% din imobil, la suma de 31.198,32 lei.
Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 296 C.proc.civ., tribunalul a admis apelul formulat de pârât și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că: a obligat pârâtul-reclamant la plata sumei de 31.198,32 lei cu titlu de sultă, către reclamanții-pârâți, menținând celelalte dispoziții ale sentinței în privința cărora nu s-au adus critici.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., față de soluția pronunțată în apel, tribunalul a obligat intimații la plata către apelant a sumei de 6.374,15 lei cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții M. N. P. și M. L. EUGENI, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea refacerii raportului de expertiză, iar în subsidiar, admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei și atribuirea către ei a imobilului în litigiu și obligarea la sultă către pârât, pornind de la expertiza întocmită de M. V..
În motivarea recursului, recurenții au expus situația de fapt, arătând că în mod greșit instanța de apel a micșorat valoarea imobilului în litigiu la 1/5 din valoarea stabilită la instanța de fond.
Prin noua expertiză efectuată în apel, s-a procedat la mistificarea situației imobilului, creându-se aparența unui imobil devastat, lipsit de utilități, cu pereții semi demolați, a cărui valoare a scăzut dramatic, ceea ce nu e posibil, mai ales în condițiile în care piața imobiliară a crescut în aceeași perioadă.
Recurenții au mai arătat că expertul M. V. a efectuat expertiza încălcând conștient procedura de convocare a recurenților, că a procedat exclusiv la copierea raportului anterior și nu s-a consultat cu expertul parte al recurenților.
De asemenea, au arătat că apelantul și avocatul său le-au interzis să facă fotografii, din care ar fi reieșit situația reală și că a avut loc și un incident soldat cu solicitarea sprijinului organelor de poliție.
Recurenții au arătat că au solicitat efectuarea unui nou raport de expertiză de către o comisie de experți, însă instanța de apel a respins această solicitare.
Astfel, recurenții susțin că le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, apărat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar instanța de apel a creat în acest mod posibilitatea pronunțării unei hotărâri nedrepte.
Scăderea valorii imobilului, conform expertizei din apel este explicabilă doar prin frauda comisă de către apelant, avocatul acestuia și de către expert, expertiza este în totală contradicție cu expertiza extrajudiciară efectuată la comanda chiar a pârâtului, fiind nevoie de o nouă expertiză în care trei experți mai greu de influențat, datorită numărului, ar fi trebuit să stabilească valoarea imobilului pornind de la nivelul dotărilor existente la momentul efectuării expertizei extrajudiciare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Intimatul Borțeanu C. D. a formulat întâmpinare invocând pe cale de excepție nulitatea și inadmisibilitatea recursului, conform art. 3021 alin. 2 lit. c Cod procedură civilă, având în vedere că nu există nici un motiv de nelegalitate a hotărârii recurate prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, toate criticile vizând aprecierea incorectă a probelor cu trimitere la raportul de expertiză, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat .
Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, conform art. 316 rap. la art. 298 și art. 137 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea retine următoarele:
Potrivit art. 302 ind. 1 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Articolul 306 C.pr.civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin.2. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.
Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 304 din Codul de procedură civilă, iar pe de altă parte, și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.
Din interpretarea per a contrario a disp. art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă, rezultă că, atunci când criticile formulate in dezvoltarea recursului nu se încadrează în nici unul dintre motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, intervine nulitatea recursului.
Analizând cererea de recurs, astfel cum a fost motivată, Curtea constată că, deși recurenții au indicat formal ca temei al recursului dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, criticile formulate vizează temeinicia hotărârii recurate, recurenții fiind nemulțumiți de valoarea stabilită prin expertiza efectuată în apel, pe care instanța și-a fundamentat soluția, de modalitatea în care această expertiză a fost efectuată și de aprecierea instanței asupra utilității întocmirii unei noi expertize.
Or, asemenea aspecte nu pot fi valorificate pe calea recursului, față de actuala reglementare a art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă, care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate limitativ prevăzute de textul legal enunțat.
Scopul acestei căi de atac este esențialmente de control al legalității, ceea ce înseamnă că orice susțineri care relevă erori ale instanței de apel în aprecierea probelor administrate în cauză și în analiza situației de fapt, exced posibilității analizei de către instanța de recurs.
Punctul 11 al art. 304, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din OUG 138/2000 aprobată prin Lg. 219/2005.
Pentru considerentele expuse mai sus, având în vedere că în speță nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Curtea urmează să constate nulitatea recursului, în condițiile art. 306 alin. 3 rap. la art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, având în vedere că prin respingerea recursului, recurenții au căzut în pretenții, în sensul textului legal enunțat, Curtea îi va obliga pe aceștia la plata către intimatul – pârât a sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, achitat conform chitanței nr. 282/09.01.2015(fila 23).
Văzând și disp. 377 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de recurenții reclamanți M. N. P. și M. L. E. împotriva deciziei civile nr.832A/24.06.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât B. C. D..
Obligă recurenții la plata sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul – pârât.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. A. M. G. D. M. B. A. C.
GREFIER
M. D.
Red/Tehnored M.A.M.
Tehnored. T.I./2 ex.
Jud.apel:A. M. B.
F. L.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 11/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 67/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
