Acţiune în constatare. Decizia nr. 2000/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2000/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 2000/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.2000
Ședința publică de la 5.12.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții reclamanți O. V. și O. A., împotriva deciziei civile nr. 82 A din 25.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă M. A..
P. are ca obiect – acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenții reclamanți O. V. și O. A., personal și asistați de avocatul Ștefanache Gino, în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, și avocatul E. C., în calitate de reprezentant al intimatei pârâte M. A. personal, în baza împuternicirii avocațiale nr. 55, eliberată de Baroul Teleorman, atașată la fila 48 din dosarul de fond, în care se menționează faptul că doamna avocat are posibilitatea de a reprezenta partea și în căile de atac.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurenților reclamanți solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat.
Consideră că în mod greșit instanța de fond și instanța de apel au respins acțiunea pe considerentul că nuda proprietate nu naște și un drept locativ, fără a ține cont de voința reală a părților din contract și anume aceea de a locui împreună.
Din punctul său de vedere, instanța ar trebui să aibă în vedere momentul anului 1995, pentru a putea lămuri care a fost voința reală a părților la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare.
Curtea pune în vedere avocatului recurenților-reclamanți ca, în cadrul concluziilor, să se raporteze și la considerentele expuse de către instanța de apel prin hotărârea pronunțată sub această chestiune, având în vedere faptul că tribunalul a motivat soluția adoptată prin împrejurarea că cererea referitoare la constatarea caracterului abuziv al uzufructului ar fi o cerere nouă.
Avocatul recurenților reclamanți învederează instanței faptul că această cerere a fost formulată încă de la fondul cauzei, acesta fiind practic obiectul principal al cauzei deduse judecății de constatare a acestei clauze ca fiind simulată și abuzivă, astfel încât nu vede unde este caracterul de noutate al aceste cereri.
Opinia sa este în sensul că la momentul respectiv părțile au înțeles ca această posesie să nu fie exclusivă din partea intimatei pârâte și să le dea posibilitate și recurenților să locuiască în acest imobil.
Arată că din toate actele materiale și elementele de fapt pe care le-a observat în decursul relației dintre aceste persoane, consideră că părțile au avut un acord tacit în sensul de a proceda și a folosi imobilul în litigiu în comun, cu atât mai mult cu cât intimata cunoștea faptul că recurenții reclamanți și-au vândut imobilul, iar o parte din bani au fost investiți în bunul ce face obiectul litigiului de față.
Consideră că, practic, s-a procedat la încheierea unui contract având ca și clauză habitația viageră, lăsând în posesia uzufructarei acest imobil până la decesul său, neavându-se neapărat în vedere exclusivitatea folosirii și posesiei acestui imobil.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocatul intimatei pârâte solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.
Consideră că intențiile părților din proces se reflectă prin conținutul actului încheiat, recurenții având posibilitatea de a refuza semnarea acestui act în condițiile în care doreau menționarea unor alte clauze, cu atât mai mult cu cât aceștia au fost și asistași la momentul încheierii contractului de către un consilier juridic. Prin urmare, instanța nu poate trage concluzia că recurenții reclamanți doreau altceva prin încheierea acestui contract.
Contractul a reprezentat un act de vânzare-cumpărare cu clauză viageră, ulterior și de întreținere, iar prețul care s-a plătit la această dată era echivalentul pensiei pe o lună a vânzătoarei. Urmează a se observa faptul că în contract se prevede foarte clar că posesia și folosința acestui imobil va fi predată în momentul în care intimata pârâtă va deceda. Este adevărat că, imediat după încheierea contractului, părțile au locuit o perioadă împreună în această locuință cu acceptul intimatei pârâte, pentru că recurenții reclamanți au spus că doresc să își cumpere un alt imobil.
Solicită a se constata faptul că prin contractul încheiat, cumpărătorii reclamanți au dobândit doar nuda proprietate a imobilului, intimata pârâtă, în calitate de vânzătoare, păstrându-și dreptul de uzufruct viager.
Învederează faptul că, așa cum s-a constatat și în celelalte faze procesuale, fond și apel, că situația dintre părți este grav deteriorată și este imposibil ca părțile să trăiască împreună, recurenții formulând diverse plângeri penale împotriva intimatei pe motiv că au fost înșelați.
Solicită obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanței nr. 92 din 30.11.2013, pe care o depune la dosar, însoțită de concluzii scrise.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrata pe rolul Judecătoriei Sector 4 București la data de 29.12.2010 sub nr._ , reclamanții O. V. și O. A. au chemat-o în judecata pe pârâta M. A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa se dispună constatarea clauzei contractuale înscrisă în contractul de vânzare-cumpărare încheiat intre părți și autentificat sub nr._/13.11.1995 de către notariatul de Stat al Sectorului 2 București privind transmiterea posesiei și folosinței către reclamanți asupra apartamentului situat în București, ..7, ., sector 4, ca fiind simulată și abuzivă, constatarea transmiterii către reclamanți a dreptului de posesie și folosință asupra apartamentului mai sus menționat începând cu data de 13.11.1995, când s-a încheiat între părți contractul de vânzare cumpărare și data de la care părțile s-au mutat împreună, constatarea dreptului neexclusiv de uzufruct viager al pârâtei începând cu data de 13.11.1995 și obligarea pârâtei la lăsarea în deplina posesie și folosință a dreptului reclamanților de posesie și folosința asupra apartamentului nr. 3, locuit în comun cu aceasta, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt proprietari ai apartamentului nr. 3 situat în București, ..7, ., ., conform contractului de vânzare cumpărare încheiat cu pârâta și autentificat sub nr._/13.11.1995 de către Notariatul de Stat al Sectorului 2 București, contract prin care pârâta și-a rezervat drept de uzufruct viager, iar posesia și folosința urma sa le fie transmisa după decesul acesteia astfel cum este stipulat textual: transmiterea proprietății are loc azi data autentificării actului, iar a posesiei și folosinței numai la data decesului meu; în realitate, reclamanții locuiesc împreuna cu pârâta, cu acordul acesteia, dinaintea încheierii contractului de vânzare cumpărare, rezultând astfel posesia și folosința reclamanților asupra apartamentului în mod permanent; au înscris dreptul de proprietate în Cartea Funciară, în baza contractului încheiat, precum și dreptul de uzufruct viager al pârâtei; de asemenea, s-au înscris și în cartea de imobil a blocului, cu acordul pârâtei, înainte de încheierea contractului de vânzare cumpărare, cu aceasta, respectiv în data de 15.03.1995; după 5 luni de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, paratele au încheiat un act adițional la Contractul de vânzare cumpărare, autentificat sub nr._/07._ de către BNP I. Sapsa, prin care reclamanții s-au angajat să presteze îngrijirea pârâtei, până la sfârșitul vieții acesteia; reclamanții au mai arătat faptul ca acordul pârâtei de a locui împreună îl reprezintă și adeverința nr.05/10.12.2010, eliberata de Asociația de Proprietari a blocului în care locuiesc;reclamanții au mai susținut faptul că, cu acordul pârâtei, au vândut locuința a căror proprietari au fost, încă dinaintea mutării în apartamentul acesteia, pentru ca au convenit să achite pârâtei contravaloarea la ICRAL a apartamentului, iar de la acea dată și până în prezent, nu mai au o locuință în proprietate.
Reclamanții au mai susținut faptul ca pârâta și-a dat acordul, fără acordul lor, în calitate de proprietari, pentru mutație pentru apartamentul proprietatea lor, unei persoane cu numele Padineant A., începând cu data de 06.10.2009, fără a fi luata în considerare adresa nr._/05.10.2009 înregistrata la SPCEP S4 B2, prin care și-au manifestat dorința de a nu mai intra – cu mutație – alte persoane în spațiul proprietatea reclamanților. Pe cale de consecința, considera comportamentul pârâtei ca fiind unul simulat și abuziv, atât scriptic cât și faptic, privind posesia și folosința apartamentului asupra domiciliului comun cu aceasta.
Reclamanții nu și-au motivat acțiunea în drept.
La data de 11.04.2011, pârâta a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratura al instanței, întâmpinare, prin care a invocat excepția conexității, solicitând conexarea prezentului dosar la dosarul nr._/4/2010 înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, la data de 24.09.2010, cu prim termen de judecata la data de 10.01.2011, obiectul pricinii constând în obligarea reclamanților la respectarea dreptului de uzufruct dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat intre parți, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiata.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.164 alin.3 Cod procedură civilă, art.517-564 Cod civil, art.969-970 Cod civil, art.577 Cod civil.
La termenul de judecata din data de 13.04.2011 reclamanții au depus la dosarul cauzei cerere precizatoare, solicitând să se constate încetarea uzufructului pârâtei M. A. cu privire la imobilul situat în București, ..7, ., . pentru abuz de folosință în conformitate cu art. 558 C.civ., precum și obligarea paratei la plata de daune-interese în cuantum de 5.000 lei actualizați și indexați la data plății cu dobânda legala BNR și indicele de inflație.
În motivarea cererii precizatoare, reclamanții au arătat faptul ca, deși sunt proprietari asupra apartamentului, parata M. A., fără a-i înștiința pe reclamanți, a solicitat SPCLEP S4 biroul nr.2 întocmirea actelor de identitate definitive pentru d-na Padineant A. pentru adresa de domiciliu a reclamanților, stabilindu-i totodată și domiciliul acesteia și a fiicei sale minore Padineant A.-M., fără acordul reclamanților, deși aceștia și-au manifestat dorința de a nu intra alte persoane în spațiul proprietatea acestora, motiv pentru care au formulat plângere penala la P. de pe lângă Judecătoria Sector 4.
Reclamanții au mai susținut faptul ca, în condițiile art. 554 C.civ, însuși uzufructuarul are obligația de a-l înștiința pe nudul proprietar în situația apariției unor încălcări sau uzurpări ale dreptului de proprietate, iar în condițiile art.734 Cod civil, uzufructuarul este obligat sa aducă de îndată la cunoștința nudului proprietar orice uzurpare a fondului și orice contestare a dreptului de proprietate, sub sancțiunea obligării la plata de daune-interese, interesul nudului proprietar fiind protejat de art.540 Cod civil; s-a mai susținut faptul ca uzufructuara a ignorat total dreptul de proprietate al reclamanților asupra apartamentului, substituindu-se ilegal în dreptul de proprietate, deși a pierdut acest drept la data vânzării către reclamanți a apartamentului, abuzând astfel de dreptul de folosința ca uzufructuara.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.111 Cod procedură civilă art.1073-1095 cod civil rap. la art. 558, 540 și art.734 Cod civil.
Prin încheierea de ședința din data de 02.05.2011 pronunțata de Judecătoria Sector 4 București în dosar nr._, instanța a respins excepția de conexare a dosarului nr._ la dosarul nr._/4/2010, pentru considerentele arătate prin încheierea de ședința de la acea data.
La data de 24.05.2011, reclamanții au depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratura al instanței o noua precizare la acțiune, în sensul completării motivației abuzului de folosința a uzufructuarei M. A., respectiv neefectuarea de către parata a reparațiilor de întreținere precum și cele mari, comportarea permanenta a uzufructuarei în nume de proprietară, atât cu reclamanții cât și cu toata lumea cu care relaționează, reclamanții fiind denumiți de către aceasta „chiriași”, comportarea pârâtei în mod necuviincios cu reclamanții cât și cu rudele și cunoștințele acestora, neplata de către parata a nici unei contribuții la cheltuielile curente ale imobilului, și neplata de către parata a prețului apartamentului la cumpărarea acestuia de la stat, motiv pentru care solicita încetarea uzufructului paratei M. A. pentru abuz de folosința.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.558 și art.729 pct.1 și pct.4 Cod civil.
La termenul din data de 25.05.2011, pârâta M. A. a formulat întâmpinare la cererea precizatoare formulată de către reclamanți, prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii, ca neîntemeiata și cerere reconvențională, prin care a solicitat constatarea dreptului sau exclusiv de uzufruct și obligarea reclamanților de a-i respecta acest drept acest prin evacuarea lor din imobil.
În susținerea întâmpinării, pârâta-reclamanta a arătat ca, potrivit art.558 Cod Civil, uzufructul poate înceta prin abuzul ce face uzufructuarul de folosința sa, sau aducând stricăciuni fondului, sau lăsându-l să se degradeze din lipsa de întreținere, deci când uzufructuarul aduce stricăciuni grave imobilului în care are drept de uzufruct viager sau atunci când degradările grave ale imobilului sunt datorate neglijentei uzufructuarului care a lipsit imobilul de întreținere.
În ambele situații, condiția esențială pentru a putea înceta uzufructul din vina uzufructuarului este aceea ca imobilul sa fi suferit stricăciuni grave, din culpa acestuia; acțiunea nudului proprietar având ca scop stingerea uzufructului pentru abuz de folosința a fost reglementata de către legiuitor ca mijloc de asigurare al respectării obligației uzufructuarului de conservare a substanței bunului, iar pentru admiterea unui astfel de cereri, în opinia sa, este necesară dovedirea degradării obiectului uzufructului ca urmare a lipsei de întreținere sau a stricăciunilor aduse bunului de către uzufructuar. Mai arata ca în speța de față nu au fost aduse acuzații și nici dovezi ale săvârșirii vreuneia dintre aceste fapte de către uzufructuara, astfel că nu sunt îndeplinite, din punctul său de vedere condițiile aplicării prevederilor art. 558 Cod Civil. Pentru a justifica abuzul de folosințăpe care îl invocă, reclamanții susțin că pârâta a stabilit domiciliul pentru doua persoane necunoscute reclamanților, la adresa imobilului a cărei nuda proprietate o dețin. Cele doua persoane pe care reclamanții precizează ca nu le cunosc sunt fiica, respectiv nepoata pârâtei. Este de părere că reclamanții, prin încercarea lor de a obstrucționa demersurile la SPCLEP, constituie o ingerință a dreptului sau de uzufructuară, drepturi conferite prin art. 5342 Cod Civil, care prevede faptul că uzufructuarul se poate bucura de însuși, sau închiria altuia, sau ceda exercițiul dreptului său, fără a se prevedea obligația de a solicita încuviințarea nudului proprietar. Prin aceasta, reclamanții își invoca propria culpă. Mai arata ca nu se află nici în situația închirierii și nici a cedării exercițiului dreptului său, deoarece nici fiica și nici nepoata sau, nu locuiesc în imobil, fapt care ar fi imposibil, deoarece nuzii proprietari ocupă două camere din imobil. Considera ca reclamanții sunt cei care s-au comportat nelegal și abuziv. În consecință solicită respingerea cererii de încetare a uzufructului pentru abuz de folosință, ca neîntemeiată, precum și respingerea capătului de cerere privind plata daunelor interese, deoarece reclamanții nu au precizat ce reprezintă aceste daune interese și care este cauza lor. De asemenea nu au precizat care sunt interesele legale, vătămate, nu le-au demonstrat și nu au specificat care este legătura de cauzalitate între faptele sale și daunele produce acestora.
În motivarea cererii reconvenționale privitoare la obligarea reclamanților de a-i respecta paratei dreptul de uzufruct și evacuarea acestora din imobil, pârâta-reclamantă a arătat faptul ca, conform contractului de vânzare cumpărare încheiat intre părți, parata „își rezerva dreptul de uzufruct viager urmând ca posesia și folosința să se transmită numai la data decesului sau”.
Parata-reclamanta a mai susținut faptul ca, la data la care s-a încheiat actul de vânzare cumpărare, reclamanții-parați erau proprietarii unui alt imobil, pe care l-au înstrăinat, solicitând apoi sa se mute în apartamentul sau, până își vor amenaja alta locuința, susținând că au acest drept prin actul de vânzare cumpărare încheiat, iar de atunci a fost obligata sa se retragă ., în restul imobilului locuind reclamanții. De atunci relații intre parți s-au deteriorat, iar reclamanții îi amintesc mereu pârâtei ca ei sunt proprietari ai imobilului, iar aceasta este doar o tolerată în spațiu. Mai arata ca din dorința de a scăpa de situația stresanta din casa, pleacă periodic în străinătate sa muncească, sau la rude în provincie. În consecință, reclamanții având nuda proprietate nu pot pretinde să dețină în fapt imobilul, deoarece atributele de posesie și folosință alcătuiesc conținutul dreptului de uzufruct al uzufructuarului, adică al paratei, reclamanții rămânând doar cu nuda proprietate și nu pot aduce atingere dreptului de uzufruct. Nuda proprietate dobândita prin contractul de vânzare cumpărare, nu le conferă cumpărătorilor – reclamanți (pe toata durata vieții paratei) un drept locativ propriu cu privire la imobilul în discuție. Solicită admiterea cererii reconvenționale și pronunțarea unei hotărâri prin care reclamanții să fie obligați să ii respecte dreptul exclusiv de uzufruct viager asupra imobilului, în sensul respectării liniștitei folosinței și dispunerea evacuării reclamanților din imobil.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 517-539 C.civ.
La termenul de judecata din data de 21.09.2011, reclamanții-parați au depus la dosarul cauzei întâmpinare la cererea reconvenționala, prin care au solicitat respingerea cererii reconvenționale, ca neîntemeiata, întâmpinare ce a fost considerata de către instanța ca fiind tardiv formulata, urmând a fi avuta în vedere ca și concluzii scrise, pentru considerentele arătate prin încheierea de ședința de la acea data.
La același termen de judecata din data de 21.09.2011, reclamanții-parați au depus la dosarul cauzei cerere precizatoare a cererii de chemare în judecată, cu privire la cadrul procesual, precizând ca singurul capăt de cerere pe care înțeleg să se judece îl constituie cel formulat la termenul anterior, respectiv constatarea de către instanța de judecata a încetării uzufructului pârâtei, pentru abuzul uzufructuarei de folosință, precum și pentru lăsarea bunului să se degradeze din lipsa de întreținere.
Instanța a încuviințat pentru parți proba cu înscrisuri, interogatoriu reciproc și proba cu cate un martor în dovedirea situației de fapt, considerându-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Prin sentința civilă nr.7810/2.11.2011 instanța de fond a respins acțiunea principala formulata de reclamanții-parați, ca neîntemeiata; s-a admis cererea reconvenționala formulata de pârâta-reclamantă în contradictoriu cu reclamanții-parați; au fost obligați reclamanții-parați la respectarea dreptului de uzufruct stabilit în favoarea pârâtei-reclamante prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/13.11.1995 de Notariatul de Stat Local Sector 2 București; s-a dispus evacuarea reclamanților-parați din imobilul situat în București, ..7, ., parter, .; au fost obligați reclamanții-parați la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 1.518 lei cu titlu de cheltuieli de judecata; s-a respins cererea reclamanților-parați de obligare a pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiata.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/13.11.1995 de Notariatul de Stat Local Sector 2 București, reclamanții-parați, în calitate de comparatori, au dobândit nuda proprietate asupra imobilului situat în București, ..7, ., pârâta-reclamantă, în calitate de vânzătoare, rezervându-și dreptul de uzufruct viager asupra întregului apartament; de asemenea, în cuprinsul contractului s-a stipulat faptul ca transmiterea proprietarii are loc începând cu data autentificării actului, iar a posesiei și folosinței numai la data decesului vânzătoarei (copia contractului de vânzare-cumpărare la fila 19).
La data de 07.08.1996, intre părți a fost încheiat actul adițional autentificat sub nr._/07.08.1996 de BNP I. Sapsa la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/13.11.1995 de Notariatul de Stat Local Sector 2 București, prin care cumpărătorii reclamanți-pârâți Olarasu V. și Olarasu A. s-au obligat sa asigure vânzătoarei parate-reclamante M. A. îngrijire până la sfârșitul vieții și înmormântare după datinile creștinești (copia actului adițional la fila 20).
Prin acțiunea formulata, astfel cum a fost succesiv precizata, reclamanții parați au solicitat instanței sa constate încetarea dreptului de uzufruct al pârâtei pentru abuz de folosința și pentru lăsarea bunului să se degradeze din lipsa de întreținere; de asemenea, prin cererea reconvenționala formulată, pârâta-reclamanta a solicitat obligarea reclamanților-pârâți la respectarea dreptului de uzufruct al pârâtei-reclamante și, pe cale de consecința, evacuarea acestora din imobil.
Instanța a apreciat acțiunea principala astfel cum a fost precizata, ca nefiind întemeiata, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 558 alin. 1 Cod civil, uzufructul poate înceta prin abuzul făcut de uzufructuar de folosința sa, aducând stricăciuni fondului sau lăsându-l sa se degradeze prin lipsa de întreținere.
Din dispozițiile legale invocate, rezulta ca acțiunea nudului proprietar având ca scop stingerea uzufructului pentru abuz de folosința a fost reglementata de legiuitor ca mijloc de asigurare a respectării obligației uzufructuarului de conservare a intimatei pârâte bunului, pentru admiterea unei astfel de cereri fiind necesara dovedirea degradării obiectului uzufructului ca urmare a lipsei de întreținere sau a stricăciunilor aduse bunului de către uzufructuar.
Din probele administrate în cauza, respectiv interogatoriile reciproce ale parților și audierea martorilor, rezulta ca imobilul este în perfecta stare de funcționare potrivit cu destinația acestuia, respectiv aceea de locuința, reclamanții-parați efectuând în imobil renovări pentru sporirea gradului de confort al parților.
Pentru a interveni încetarea uzufructului pentru degradarea obiectului uzufructului ca urmare a lipsei de întreținere sau a stricăciunilor aduse bunului de către uzufructuar, ar fi trebuit ca aceste degradări ale imobilului ca urmare a lipsei de întreținere sa existe la data promovării prezentei acțiuni, respectiv la data de 29.12.2010; or, din probele administrate în cauza, rezulta ca îmbunătățirile efectuate de către reclamanții-parați în imobil datează din anul 1995, respectiv de când reclamanții-parați s-au mutat în locuința împreuna cu pârâta-reclamantă, imobilul fiind în prezent în perfecta stare.
În ceea ce privește susținerea reclamanților-pârâți privitoare la încetarea uzufructului ca urmare a abuzului de folosința exercitat de către reclamanta-parata prin efectuarea mutației pe cartea de identitate a fiicei și a nepoatei sale la adresa sa de domiciliu, instanța îl considera neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Art. 517 definește uzufructul ca fiind „dreptul de a se bucura cineva de bunurile ce sunt proprietatea altuia, întocmai ca însuși proprietarul lor, însă cu îndatorirea de a le conserva substanța”, iar potrivit art.521 Cod civil, „uzufructuarul are dreptul de a se folosi de lucru și de a-i culege fructele, fără a se atinge de substanța lucrului”.
Dreptul de uzufruct ia naștere prin separarea atributelor dreptului de proprietate cu privire la același bun, după cum urmează: persoana denumita uzufructuar, în cauza de față pârâta-reclamantă, stăpânește, folosește bunul și-i culege fructele în proprietate, iar proprietarul bunului astfel grevat, în cauza de față reclamanții-pârâți, dețin numai dreptul de dispoziție asupra bunului, respectiv nuda proprietate.
Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți, pârâta-reclamanta, în calitate de uzufructuara, a devenit titulara unui drept real în temeiul căruia aceasta exercita atributele usus și fructus asupra imobilului vândut reclamanților, dreptul real de uzufruct fiind opozabil erga omnes, inclusiv nudului proprietar.
Pe cale de consecința, efectuarea de către pârâta-reclamantă a mutației pe cartea de identitate a fiicei și a nepoatei sale la adresa sa de domiciliu nu reprezintă un abuz de folosința, atâta vreme cât pârâta-reclamantă poate dispune în mod liber de dreptul sau real de uzufruct și nici nu reprezintă o încălcare sau uzurpare a drepturilor nuzilor proprietari, care ar fi trebuit adusa la cunoștința reclamanților-pârâți, atâta vreme cât uzufructuarul dispune în mod exclusiv de posesia și folosința bunului, nefiind afectat în nici un fel dreptul reclamanților-pârâți, în calitate de nuzi proprietari, de a dispune de bun.
De asemenea, nu pot fi calificate ca și abuz de folosința alegațiile reclamanților-pârâți privitoare la comportarea permanenta a uzufructuarei ca și proprietar, comportarea paratei în mod necuviincios cu reclamanții-pârâți și cu rudele și cunoștințele acestora, neplata de către pârâta a nici unei contribuții la cheltuielile curente ale imobilului și a prețului apartamentului la cumpărarea acestuia de la stat, atâta vreme cât, pe de o parte, aceste susțineri nu au fost dovedite prin nici unul dintre mijloacele de proba administrate în cauza, deși sarcina probei pe aceste aspecte le revenea reclamanților-pârâți, în temeiul art.1169 Cod civil rap. la art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, iar pe de alta parte, aceste susțineri nu se încadrează în noțiunea de abuz de folosința, astfel cum aceasta noțiune este reglementata de art.558 alin.1 Cod civil, respectiv stricăciuni aduse fondului sau degradarea acestuia prin lipsa de întreținere.
În ceea ce privește susținerea reclamanților-pârâți referitoare la încetarea uzufructului pentru lăsarea bunului sa se degradeze din lipsa de întreținere, instanța o considera neîntemeiata, față de faptul că, din probele administrate în cauza, respectiv interogatoriile reciproce ale parților și audierea martorilor rezultă ca imobilul este întreținut în perfecta stare.
Astfel, din declarația martorului C. I. audiat în cauza, rezulta ca imobilul nu este deteriorat, reclamanții-pârâți zugrăvind apartamentul și cumpărând mobila noua; de asemenea, din declarația martorei T. A. audiata în cauza, rezulta ca la momentul la care reclamanții-pârâți s-au mutat împreună cu pârâta-reclamantă, apartamentul acesteia arată ca un apartament normal de ., dar care nu era impropriu folosirii, precum și faptul ca reclamanții-pârâți au zugrăvit apartamentul, au montat gresie și faianța și au cumpărat mobila nouă, iar în ceea ce privește montarea de geamuri termopan și recondiționarea termică a blocului, aceste lucrări au fost efectuate de către toți proprietarii din . a înlăturat declarația martorului P. C. audiat în cauza, față de faptul ca, pe de o parte, declarația acestuia nu se coroborează cu nici unul dintre mijloacele de proba administrate în cauza, iar pe de alta parte acesta nu a luat cunoștința direct despre cele relatate, neintrând niciodată în locuința pârâtei-reclamante, cunoscând doar de la vecini faptul ca imobilul era impropriu folosirii anterior renovării lui de către reclamanții-pârâți.
Faptul ca pârâta-reclamantă a recunoscut ca a acceptat toate îmbunătățirile făcute de către reclamanții-pârâți în imobil (zugrăveală, montare de gresie și faianță în baie și bucătărie, termopane, montare de chiuveta și wc la baie, efectuarea de reparații la . cum rezulta din răspunsurile acesteia la întrebările nr.15, 16, 21 și 22 din interogatoriu, nu înseamnă ca pârâta-reclamantă a lăsat imobilul sa se degradeze prin neefectuarea lucrărilor de întreținere a bunului, ci, eventual, le-ar putea conferi reclamanților-pârâți un drept de creanța împotriva pârâtei-reclamante.
Față de cele reținute anterior, apreciind ca nu a fost dovedita existenta unui abuz de folosința al pârâtei-reclamante cu privire la exercitarea dreptului sa de uzufruct, instanța a respins acțiunea principala formulata, astfel cum a fost precizata, ca neîntemeiata.
În ceea ce privește cererea reconvenționala formulata de către pârâta-reclamantă cu privire la obligarea reclamanților-pârâți la respectarea dreptului sau de uzufruct și evacuarea acestora din imobil, instanța a apreciat-o ca fiind întemeiata, pentru următoarele considerente:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/13.11.1995 de Notariatul de Stat Local Sector 2 București, reclamanții-pârâți, în calitate de cumpărători, au dobândit nuda proprietate asupra imobilului situat în București, .. 7, ., ., pârâta-reclamantă, în calitate de vânzătoare, rezervându-și dreptul de uzufruct viager asupra întregului apartament; de asemenea, în cuprinsul contractului s-a stipulat faptul că transmiterea proprietății are loc începând cu data autentificării actului, iar a posesiei și folosinței numai la data decesului vânzătoarei; de asemenea, prin actul adițional autentificat sub nr._/07.08.1996 de BNP I. Sapsa la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/13.11.1995 de Notariatul de Stat Local Sector 2 București, cumpărătorii reclamanți-pârâți Olarasu V. și Olarasu A. s-au obligat sa asigure vânzătoarei pârâte-reclamante M. A. îngrijire până la sfârșitul vieții și înmormântare după datinile creștinești.
Instanța a reținut ca reclamanții-pârâți s-au mutat împreuna cu pârâta-reclamantă în locuința acesteia începând cu anul 1995, astfel cum rezulta din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, precum și faptul ca relațiile dintre părți s-au degradat treptat, în prezent existând o permanenta stare de tensiune, astfel cum rezulta atât din răspunsurile părților la interogatoriu, care și-au adus reciproc diverse acuzații, cât și din declarația martorei T. A. audiata în cauza, care a declarat faptul ca din apartamentul părților se aud tot felul de discuții, se cearta pentru bani, iar pârâta-reclamantă vrea sa-i dea afara din casa pe reclamanții-pârâți deoarece aceștia i-au intentat mai multe procese și i-au luat bani din pensie.
Instanța a apreciat ca reclamanții-pârâți nu justifica un titlu locativ asupra imobilului pe timpul vieții pârâtei-reclamante, aceștia neavând instituit în favoarea acestora un drept de folosința asupra imobilului; astfel, reclamanții-pârâți au calitatea de nuzi proprietari asupra imobilului în litigiu, aspect ce nu le conferă un drept locativ propriu, aceștia având doar un drept de dispoziție asupra bunului și care ii obliga sa nu o stânjeneasca pe uzufructuara (în speța pe pârâta-reclamantă) în exercitarea dreptului acesteia de uzufruct, respectiv în exercitarea atributelor posesiei și folosinței.
Corespunzător atributelor de posesie și folosința din conținutul dreptului sau, uzufructuarul are dreptul exclusiv de a obține posesia bunului, de a o exercita pașnic și nestingherit și dreptul de a folosi exclusiv bunul și de a-i culege fructele în deplina proprietate, în conformitate cu dispozițiile art. 521-538 Cod civil, iar potrivit dispozițiilor art.539 Cod civil, proprietarul nu poate prin faptul sau nici cu orice chip a vătăma drepturile uzufructuarului.
Instanța a apreciat ca pârâta-reclamantă își poate apăra dreptul exclusiv de posesie și folosința asupra imobilului prin orice mijloc admis de lege, inclus prin promovarea unei acțiuni în evacuare a nuzilor proprietari, fără a justifica motivul pentru care solicita acest fapt; pe cale de consecința, nu prezintă relevanta în speța dacă exista sau culpa din partea reclamanților-pârâți, întrucât aceștia din urma sunt obligați sa respecte dreptul de uzufruct al pârâtei-reclamante.
Deși reclamanții-pârâți au invocat faptul ca intre părți a existat o înțelegere verbala de a locui împreuna, instanța a apreciat ca aceasta susținere nu are relevanta în cauza atâta vreme cât, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în forma autentica intre părți, acestea au stipulat faptul ca posesia și folosința imobilului se transmite vânzătorilor la data decesului uzufructuarei.
Instanța nu a reținut nici susținerea reclamanților-pârâți referitoare la faptul ca nu s-ar putea dispune evacuarea acestora din imobil datorita faptului ca se afla . îngrijire cu pârâta, care presupune prezenta fizica a persoanei care prestează îngrijirea, față de faptul ca, în dreptul roman, nu exista noțiunea de „contract de îngrijire”, ci doar aceea de „contract de întreținere”, prin care una dintre părți înstrăinează un bun, iar cealaltă parte se obligă sa asigure întreținere în natura (de regula hrana, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale, etc.) pe timpul cât va trai, iar după moarte s-o înmormânteze, locuirea în comun nefiind de esența întreținerii, ci numai-cel mult-de natura contractului de întreținere.
Față de dreptul paratei-reclamante, în calitate de uzufructuara, de a folosi imobilul în mod exclusiv în temeiul dreptului real de uzufruct, instanța a obligat reclamanții-parați la respectarea dreptului de uzufruct instituit în favoarea paratei-reclamante, iar pe cale de consecința a dispus evacuarea reclamanților-parați din imobilul situat în București, .. 7, ., ..
În temeiul art.274 C.proc.civ. a obligat reclamanții-pârâți la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 1.518 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând 1.500 lei onorariu aparator conform chitanțelor nr.28/08.10.2010 și nr.45/15.10.2011 și 18 lei taxa judiciara de timbru, având în vedere faptul ca au căzut în pretenții.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă a respins cererea reclamanților-parați de obligare a pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiata, având în vedere faptul ca au căzut în pretenții.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, apelul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 16.03.2012, sub nr. de dosar_ .
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanții-reclamanți au arătat că hotărârea pronunțată de Judecătoria Sector 4 București este nelegală și netemeinică sub aspectul nedeslușirii voinței interne, reale, a părților la încheierea actului, voință care prevalează voinței din act, astfel cum rezultă stipulată, fiind în fapt o înțelegere în sensul locuirii împreună.
Or, prin cererea introductivă de instanță, au solicitat ca instanța să constate tocmai acest aspect, clauza de uzufruct viager astfel cum părțile au convenit-o fiind aceea ca apelanții, în calitate de nuzi proprietari, să aibă dreptul de a locui într-o cameră din cele trei ale apartamentului proprietatea apelanților.
Spre dovadă este chiar și împrejurarea că a fost semnat un act adițional la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/13 noiembrie 1995, respectiv înscrisul denumit Act Adițional (fila 22 dosar fond) autentificat sub nr._/7 august 1996, act din care decurge prezumția că înțelegerea părților a fost aceea de a locui și gospodări împreună, per a contrario nu ar fi avut nici un raționament încheierea Actului Adițional.
Prin acesta au dat acele asigurări suplimentare solicitate de intimată, normale pentru o persoană în vârstă, că se obligă să asigure îngrijirea acesteia până la sfârșitul vieții, înmormântarea după daunele creștinești.
Conform convenției dintre părți, au înstrăinat apartamentul proprietatea lor situat în București, Șoseaua Olteniței nr.51, scara 1, etaj 10, apartament 84, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub or. 2635/13.02.1995/ Notariatul de Stat al Sectorului 4, din suma de bani primită au achitat la data de 9.11.1995 integral apartamentul în litigiu pentru a putea încheia contractul de vânzare cumpărare cu intimata –pârâtă - reclamantă.
Au renovat integral apartamentul care era degradat și neîngrijit, cu toate dotările necesare, mobilă nouă în întreg apartamentul, tocmai în baza convenției intervenite între noi, obligație pe care au înțeles să o respecte.
Au arătat că locuiesc în mod neîntrerupt din anul 1995, că nu au altă locuință, că în acest apartament au investit toate economiile obținute din muncă de peste 20 de ani, sacrificii făcute numai pentru a respecta convenția la care au înțeles să se oblige.
În 17 ani de când locuiesc împreună au gospodărit cu intimata pârâtă-reclamantă, au achitat toate obligațiile de plată privind atât întreținerea apartamentului, reparațiile necesare și utile, cât și cele legate de asigurarea celor necesare zilnic, astfel că nici un moment nu și-au pus problema că intimata pârâtă-reclamantă va solicita vreodată evacuarea apelanților reclamanți.
Pentru aceste considerații, au solicitat să se constate că întinderea în fapt a dreptului de uzufruct viager instituit în favoarea intimatei - pârâte - reclamante este cu privire la 2 camere din cele 3 ale apartamentului, și nu cu privire la întreaga suprafață.
Cu privire la cererea reconvențională, s-a solicitat admiterea în parte, constând în obligarea apelanților reclamanți la respectarea dreptului de uzufruct viager cu privire la 2 camere din apartamentul de 3 camere situat în București, ..7, . 1, apartament 3, sector 4.
Cu privire la capătul de cerere privind evacuarea apelanților reclamanți se apreciază că având în vedere că acțiunea în evacuare este o sancțiune specifică raporturilor de locațiune, adică a acelor raporturi prin care o parte numită locator se obligă se procure celeilalte părți numite locatar folosința pe timp determinat al unui bun individual și atâta timp cât între părțile prezentului dosar nu există raporturi de obligații derivate din locațiune, nu există temei juridic al cererii de evacuare, solicitând respingerea acestui capăt ca neîntemeiat.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 282 -298 Cod procedură civilă.
Tribunalul a încuviințat proba cu înscrisuri și a respins proba testimonială pentru considerentele indicate în încheierea de ședință de la termenul respectiv; intimata pârâtă nu a solicitat probe în apărare.
Prin decizia civilă nr.82A/25.01.2013 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți O. V. și O. A..
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește motivele de apel care vizează modalitatea de soluționare a cererii de chemare în judecată, că acestea se constituie în motive noi, invocate direct în apel, care nu se regăsesc în motivele precizate de apelanții reclamanți, pentru care aceștia au solicitat constatarea încetării uzufructului, astfel cum acestea au fost sintetizate prin cererea precizatoare depusă la fila 143 dosar fond.
Astfel, prin această cerere, apelanții reclamanți au solicitat constatarea încetării uzufructului intimatei pârâte pentru abuzul de folosință al uzufructuarei, precum și pentru lăsarea bunului să se degradeze din lipsa de întreținere.
Pe de altă parte, motivele de apel critică, în esență, faptul că instanța de fond nu a deslușit voința internă reală a părților, aceasta fiind, susțin apelanții reclamanți, că întinderea în fapt a dreptului de uzufruct viager instituit în favoarea intimatei - pârâte - reclamante este cu privire la 2 camere din cele 3 ale apartamentului, și nu cu privire la întreaga suprafață.
Or, astfel cum se observă, motivele pentru care se solicită, în apel, constatarea încetării uzufructului intimatei pârâte, sunt noi față de motivele indicate în cererea precizatoare de la fila 143 dosar fond, atitudine procesuală care este prohibită de art.294 alin.1 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește motivele de apel referitoare la cererea reconvențională, acestea se centrează pe ideea că acțiunea în evacuare este o sancțiune specifică raporturilor de locațiune, și, atât timp cât între părțile prezentului dosar nu există raporturi de obligații derivate din locațiune, nu există temei juridic al cererii de evacuare.
Tribunalul a constatat însă că, în speță, este irelevantă existența/inexistența unui contract de închiriere, atât timp cât, în speță, uzufructuara intimată pârâtă are la dispoziție acțiunile rezultate din convenția prin care aceasta și-a rezervat dreptul de uzufruct viager.
Împotriva acestei decizii, la data de 02.08.2013, au declarat recurs reclamanții O. V. și O. A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza să se constate ca simulată și abuzivă clauza înscrisă în contractul de vânzare - cumpărare cu uzufruct viager, clauză conform cu care intimata – pârâtă ar avea un drept exclusiv de uzufruct viager asupra imobilului obiect al contractului.
În motivarea recursului, recurenții-reclamanți au arătat că au încheiat contractul de vânzare-cumpărare convenind cu intimata-pârâta faptul ca în afara obligației de îngrijire a acesteia de către ei sa aibă și dreptul de a locui împreună cu aceasta, până la decesul ei. Mai mult, acest lucru le-a fost propus de intimata-pârâta care i-a rugat sa locuiască împreună cu ea, pentru a o putea îngriji mai eficient și pentru a-i fi mai aproape întrucât are o vârsta înaintată și nu mai poate face față tuturor activităților zilnice.
În mod greșit consideră ca s-au pronunțat instanțele de fond și de apel atunci când au respins acțiunea recurenților pe strictul considerent ca nuda proprietate nu naște și un drept locativ,fără a ține cont de voința reala a parților din contract și anume aceea de a locui împreuna cu intimata - pârâtă.
Consideră ca dreptul locativ al recurenților s-a născut anterior încheierii contractului, prin acordul de voința neechivoc al intimatei-pârâte și s-a consolidat prin folosirea din 1995 și până în prezent a imobilului în cauza.
Instanțele de fond și de apel nu au ținut cont de toate cheltuielile pe care recurenții le-au făcut cu reparațiile, întreținerea și creșterea stării de confort a imobilului, lucru de altfel acceptat de intimata-pârâta și s-au mărginit numai la a evoca dreptul exclusiv al uzufructuarei la folosința imobilului. Consideră ca ar fi trebuit înlăturată aceasta folosința exclusivă a imobilului de către intimata-pârâta și privind lucrurile în ansamblul lor și conform cu realitățile faptice, să se constate ca voința reala a parților a fost aceea de a folosi imobilul împreună.
Dacă voința intimatei-pârâte ar fi fost de altă natura, în mod sigur nu s-ar mai fi pus problema folosinței imobilului și de către recurenți și încă de la încheierea contractului nu au fi fost tolerați în acel imobil. Astfel practica a creat drept în sensul ca perioada lungă de timp de când locuiesc în imobil, le-a conferit și un drept locativ asupra imobilului.
Ar trebui sa aibă o relevanta covârșitoare faptul că între părți a existat acordul de a locui împreuna și totodată sa fie exclusă exclusivitatea scriptica a folosinței imobilului de către intimata-pârâtă. Voința acesteia a fost cea care s-a desprins din realitatea celor petrecute și nicidecum aceea stipulată în contract.
Instanțele de fond și de apel ar fi trebuit sa constate faptul ca folosința exclusiva a imobilului de către intimata-pârâta înscrisa în contractul de vânzare cumpărare cu uzufruct viager a fost menționata din motive de formalitate și uniformitate contractuala și nicidecum ca oglindind adevărata voința a parților din convenție.
Este inadmisibil sa se afirme ca nuzii proprietari nu au respectat atributele de posesie și folosința ale uzufructuarei, ceea ce contează și apare ca factor predominant fiind obiectiva și neechivoca voința reala . contract și anume aceea de a locui împreuna până la decesul uzufructuarei. Din păcate sunt situații - specifice firii umane - în care se trece cu multă ușurința peste înțelegerile statuate și mai grav, se schimbă situații profitându-se de prevederi contractuale îndoielnice în contra adevăratei voințe.
Recurenții solicită instanței să analizeze materialul probator existent la dosarul cauzei și, judecând recursul, să-l admită și să se constate caracterul abuziv al clauzei invocate.
La data de 21.10.2013 intimata-pârâtă M. A. a formulat întâmpinare la recursul promovat de recurenții-reclamanți, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat.
În motivarea întâmpinării, se menționează că temeiul în drept este precizat în mod eronat, având în vedere ca art.3 alin.1 și 2 din Legea nr.76/2012 face precizarea ca "Dispozițiile codului de procedura se aplica numai proceselor și executărilor silite începute după .". Procesele începute înainte de data intrării în vigoare a Codului de procedură civila, rămân supuse legii vechi;
Se afirmă că hotărârea a fost dată cu greșita aplicare a normelor de drept material fără a preciza care sunt aceste norme.
Se solicita ca instanța de recurs să constate ca fiind abuzivă clauza contractuală cu privire la dreptul viager exclusiv al intimatei cu privire la imobilul care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare.
Aceștia afirma că, prin contractul încheiat, a convenit să locuiască împreună până la decesul său, la rugămintea sa, având în vedere ca era bătrână. Contractul la care se face referire nu prevede o asemenea clauza, în sensul de a locui împreună. Mai mult decât atât, nu avea motive să le solicite sa o ajute la activitățile zilnice, deoarece la data încheierii contractului avea vârsta de 54 de ani, nu era bătrâna. Dovada faptului ca se descurca foarte bine singura, fără ajutor, este și aceea ca cca. 10 ani, cu întreruperi, după încheierea contractului, a fost nevoită să lucreze în străinătate ca menajera pentru a se putea întreține. Și la ora actuala, mai face menajul la diferite persoane. Ce se poate afirma despre intimată este aceea ca este o persoana fără carte, situație de care au profitat din plin recurenții.
Recurenții afirma ca nuda proprietate nu naște un drept locativ pentru uzufructuar. Consideră că dreptul locativ exclusiv al uzufructuarului este dat tocmai de nuda proprietate a acestora. Aceștia susțin ca instanța de fond și instanța de apel nu au ținut cont de voința parților. Se refera la voința lor nu a intimatei, iar voința reala a parților este aceea consemnată în contractul de vânzare-cumpărare cu clauza viagera. Conform prevederilor art.942 Cod civil, contractul reprezintă acordul de voința între două sau mai multe părți, iar în conformitate cu art. 969 C. Civil, convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante, aceste convenții trebuie executate cu buna credința, așa cu prevede art.970 Cod civil. Acordul de voința este precizat și reglementat prin conținutul contractului și trebuie respectat de părți, altfel contractul ar rămâne fără conținut. Contractul prevede clar momentul la care se face transmisiunea dreptului de posesie și folosința către nuzii proprietari: data decesului său.
Recurenții au locuit o perioada la intimată, cât timp era proprietara, în calitate de chiriași. În această perioada, este normal că au avut acordul său de a locui în imobil. Ulterior și-au achiziționat un apartament și s-au mutat în el. După încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager, și-au vândut apartamentul și au rugat-o sa-i lase sa locuiască o perioada scurta cu ea, până își cumpăra un alt apartament. După ce au trecut câteva luni, a realizat adevăratele lor intenții, în sensul ca nu intenționează sa-și cumpere un alt apartament. Precizează încă o dată că nu a dorit locuirea împreuna cu ei, iar aceștia au locuit în imobil din anul 1995, împotriva voinței sale, ei considerând, așa cum afirma și în recurs, ca prin locuirea îndelungata în imobil, s-a născut dreptul lor locativ.
Este adevărat ca practica și legislația "a creat drept în sensul ca perioada lunga de timp de când locuiesc în imobil, le-a conferit și un drept locativ asupra imobilului" așa cum afirma recurenții, dar în situația uzucapiunii și nu a uzufructului.
Recurenții susțin ca instanța de fond și de apel, trebuia sa țină cont de cheltuielile făcute de aceștia în imobil afirmând ca au fost acceptate de intimată, dar nu avea cum să le accepte sau să le refuze deoarece nu s-a întrebat nimeni dacă le doresc sau nu, s-au apucat să modernizeze imobilul deoarece au dorit "creșterea stării de confort" așa cum afirmă și în recurs.
În recurs se solicita " sa fie exclusă exclusivitatea scriptica a folosinței imobilului de către intimata-pârâta" și că profită de "prevederile contractuale îndoielnice în contra adevăratei voințe". Dacă aceste clauze contractuale erau îndoielnice, aveau posibilitatea sa refuze semnarea contractului de vânzare cumpărare cu clauza viagera.
Așa cum a arătat cu probe și anume practica judecătoreasca depusa la dosarul cauzei, locuirea în comun nu este de esența contractului de întreținere. Obligația de întreținere poate fi executata nu doar prin locuirea împreuna așa cum se și executa în majoritatea cazurilor identice cu speța de față.
Intimata nu dorește decât sa fie respectate clauzele contractuale. Din acest punct de vedere, consideră ca atât instanța de fond cât și instanța de apel, au pronunțat hotărâri legale și temeinice, motiv pentru care solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii recurate .
Solicită obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 și următoarele Cod procedură civilă.
Nu s-au administrat înscrisuri noi în recurs.
Examinând decizia recurată și actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat.
Prin prezenta cale de atac, invocând o „greșită aplicare a normelor de drept material”, critică de nelegalitate care ar putea fi încadrată prin raportare la prevederile art. 306 alin.3 C.proc.civ., în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct.9 C.proc.civ., recurenții solicită instanței de control judiciar să constate ca simulată și abuzivă clauza înscrisă în contractul de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager încheiat de părțile în cauză, clauză conform cu care intimata-pârâtă ar avea un drept exclusiv de uzufruct viager asupra imobilului obiect al contractului.
Curtea constată că, în dezvoltarea acestei critici, recurenții nu indică norma de drept material care ar fi fost încălcată, însă susțin că instanța de fond și instanța de apel au respins acțiunea acestora fără a ține cont de voința reală a părților din contract și anume aceea de a locui împreună cu intimata-pârâtă și, respectiv, de a folosi imobilul împreună – aspectul dedus judecății putând fi examinat deci din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.8 C.proc.civ., care sancționează o hotărâre prin care „instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.”
Curtea reține astfel că se susține, în esență, că dreptul de folosință exclusivă a imobilului de către intimata-pârâta a fost înscris în contractul de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager doar „formal” și că nu reflectă adevărata voință a părților din convenție, respectiv că dreptul locativ al acestora s-ar fi născut anterior încheierii contractului, prin acordul de voința neechivoc al intimatei-pârâte și s-ar fi consolidat prin folosirea imobilului în cauza din anul 1995 și până în prezent.
Curtea constată însă prin decizia recurată tribunalul nu a primit aceeași critică adusă de reclamanți și sentinței, apreciind că aceasta reprezintă o cerere nouă în apel.
In acest sens, Curtea reține la rândul său că la termenul de judecata din data de 21.09.2011, reclamanții-parați au depus la dosarul cauzei o cerere „precizatoare” a cererii de chemare în judecată, cerere semnată de aceștia, arătând, în mod neechivoc, că singurul capăt de cerere pe care înțeleg să se judece îl constituie solicitarea de constatare de către instanța de judecata a încetării uzufructului pârâtei, pentru abuzul uzufructuarei de folosință, precum și pentru lăsarea bunului să se degradeze din lipsa de întreținere, arătând totodată că renunță la celelalte capete de cerere formulate prin cererea introductivă și cererea precizatoare depusă ulterior.
De asemenea, Curtea remarcă faptul că și concluziile formulate oral, prin apărător, ulterior, cu prilejul dezbaterilor, relative la cererea principală, au fost în același sens, recurenții-reclamanți neînțelegând să învedereze în cadrul căilor de atac exercitate în cauză vreo împrejurare obiectivă pentru care cererea de modificare a cadrului procesual cu care au înțeles să învestească instanța de fond nu ar fi reprezentat manifestarea lor de voință reală în plan procesual, respectiv, faptul că instanța nu ar fi trebuit să țină seama de această manifestare de voință în stabilirea limitelor judecății.
Așa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 294-295 C.proc.civ., caracterul devolutiv al căii de atac a apelului nu este absolut – el fiind limitat de două reguli restrictive exprimate prin adagiile “tantum devolutum quantum appellatum” – în aplicarea principiului disponibilității procesuale, instanța de control judiciar fiind limitată să cerceteze cauza numai cu privire la motivele indicate în cererea de apel – și “tantum devolutum quantum judicatum” – efectele apelului neputându-se răsfrânge decât asupra a ceea ce s-a judecat de către prima instanță.
Prin intermediul apelului nu se poate, deci, lărgi cadrul procesual, art. 294 alin.1 C.proc.civ. dispunând în acest sens că în apel nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și, respectiv, că nu se pot face alte cereri noi.
Aceste prevederi legale au fost deci corect aplicate de tribunal prin decizia recurată, reținându-se că, deși prin acțiunea dedusă judecății, astfel cum a fost precizată și restrânsă prin cererea formulată la termenul de judecată din data de 21.09.2011, apelanții reclamanți au solicitat constatarea încetării uzufructului intimatei pârâte pentru abuzul de folosință al uzufructuarei, precum și pentru lăsarea bunului să se degradeze din lipsa de întreținere, prin motivele de apel aceștia criticau, în esență, faptul că instanța de fond nu a deslușit voința internă reală a părților la momentul perfectării contractului – atitudine procesuală contrară dispozițiilor art.294 alin.1 din Codul de procedură civilă, menționate anterior.
Față de situația expusă mai sus, recurenții-reclamanți nu pot reitera în faza procesuală a recursului aceleași critici, apreciate în mod judicios ca fiind inadmisibile în apel.
In consecință, reținând legalitatea deciziei recurate, în baza art. 312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul declarat de reclamanți, ca fiind nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 274 C.proc.civ. comb. cu art. 316 rap. la art. 298 C.proc.civ., Curtea, față de culpa procesuală reținută în sarcina recurenților, îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor de judecată către intimată, reprezentând onorariul avocatului ales în această fază procesuală, achitat de aceasta conform chitanței doveditoare depusă la dosar (fila 29).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții-reclamanți O. V. și O. A. împotriva deciziei civile nr.82 A din 25.01.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. A..
Obligă recurenții la plata cheltuielilor de judecată către intimată, în cuantum de 1000 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5.12.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. I. M.-A. N.-G. I. D.
GREFIER,
M. C.
Red. M.A.N.G.
Tehnored. C.S./M.
Ex.2/2014
T.B.Secția a IV-a Civilă – A.M.V.
- S.E.P.
Jud.Sector 4 București – G.L.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 1987/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Actiunea in anularea hotărîrii arbitrale. Sentința nr.... → |
|---|
