Legea 10/2001. Decizia nr. 1678/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1678/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-10-2012 în dosarul nr. 1678/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1678R
Ședința publică de la data de 05.10.2012
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - Z. D.
JUDECĂTOR - I. L. M.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul – pârât S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR împotriva sentinței civile nr. 364/16.02.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – reclamant Z. I. și cu intimații – pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cauza având ca obiect „Legea nr.10/2001”.
Dosarul a fost strigat la ordinea listei de recursuri.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul – reclamant Z. I. – reprezentat de avocat Z. P. în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2012, lipsind recurentul – pârât S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și intimații – pârâți M. București prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Reprezentantul intimatei – reclamante depune la dosar împuternicirea avocațială și având cuvântul învederează că nu are de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului, având în vedere că s-a solicitat de către recurentul – pârât, prin motivele de recurs, judecarea cauzei în lipsă în baza art. 242 alin.2 C.pr.civ.
Intimatul –reclamant Z. I. prin avocat solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală; cu cheltuieli de judecată.
În combaterea recursului, reprezentantul intimatului – reclamant arată că instanța de fond a soluționat notificarea în baza dovezilor existente la dosarul administrativ și a stabilit calitatea intimatului de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri prin echivalent, conform interpretării date de Înalta Curte de Casație și Justiție dispozițiilor art. 26 alin.3 din Legea nr.10/2001, republicată, prin decizia nr.XX/2007.
Urmare refuzului nejustificat al unității deținătoare de a soluționa notificarea aferentă imobilului preluat abuziv, instanța judecătorească, competentă are dreptul legal să soluționeze notificarea, în locul unității deținătoare și să stabilească calitatea intimatului de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii stabilite prin Legea nr.10/2001.
Instanța judecătorească competentă a stabilit pe baza probelor administrate că imobilul nu poate fi restituit în natură, iar această situație juridică a imobilului fiind verificată și de instanța de recurs, astfel că nu se impune efectuarea controlului de legalitate și de către prefect.
Solicită respingerea recursului declarat de S. R. prin Comisia centrală pentru Stabilirea despăgubirilor ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală; cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat conform chitanței în original, pe care o depune la dosar. Depune la dosar concluzii scrise.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a Civilă sub nr._, reclamantul Z. I. a chemat în judecată pe pârâții M. București, prin Primar General și S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând să se dispună obligarea pârâților la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilului situat în București, .. 64, sector 6 (diferența dintre valoarea încasată și valoarea reală de a imobilului) în contradictoriu cu pârâtul nr. 1; stabilirea măsurilor reparatorii la valoarea de piață a imobilului, în contradictoriu cu pârâtul nr.2.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că prin notificarea nr. 5731/2001 a solicitat despăgubiri bănești pentru imobilul compus din teren în suprafață de 222 mp și construcție de 130,85 mp, situat în București, ..64, sector 6.
Imobilul a fost dobândit prin actul de vânzare cumpărare autentificat la notariatul de Stat Local al Sectorului 6 București sub nr. 6864/1981 iar în baza Decretului 463/1984 acesta a trecut în proprietatea statului.
Terenul aferent construcției, în suprafața de 222 m.p., a trecut în proprietatea statului, conform art. 30 alin 2 din Legea 58/1974, anterior încheierii actului de vânzare cumpărare a construcției.
Prin Decizia 1137/1981 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular sector 6, i-a fost atribuită în folosință, suprafața de teren de 100 mp., astfel cum rezultă din adresa nr. 203.8-_/15.10.2008, emisă de M. București Primăria Sectorului 6 București, privind istoricul de rol fiscal.
In urma exproprierii construcției, a primit despăgubiri, în valoare de_ lei, astfel cum rezultă din adresa nr. 1522/24.10.2006 emisă de S.C ORIZONT SA, sumă pe care o apreciază ca derizorie față de valoarea reală a imobilului expropriat.
Ulterior sistematizării zonei, imobilul a fost afectat de spațiu verde, trotuar, ce constituie domeniul public conf. Legii 213/1998.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 10/2001, art. l din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâtul S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. În susținerea întâmpinării, pârâtul a arătat că în cauza dedusă judecății, procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a fost finalizată întrucât notificarea reclamantului, având drept obiect imobilul situat în M. București. .. 64 sector 6, nu a fost soluționată printr-o dispoziție motivată, care să fie emisă de unitatea deținătoare, respectiv Primăria Municipiului București, și astfel nu se poate declanșa și urma procedura privind acordarea măsurilor reparatorii prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în cadrul căreia Comisia Centrală dispune evaluarea imobilului și emite decizia conținând titlul de despăgubire.
Prin sentința civilă nr. 364/16.02.2012 Tribunalul București Secția a V-a Civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Z. I., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General și pârâtul S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; a constatat că reclamantul Z. I. este persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul din București, .. 64, sector 6 compus din teren în suprafață de 222 m.p. și construcție în suprafață de 130,85 m.p., ce se vor stabili în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor (acestea urmând a se stabili prin scăderea din valoarea de piață a imobilului a despăgubirilor achitate la momentul exproprierii); a admis excepția inadmisibilității cererii formulate de reclamantul Z. I. în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru imobil, la valoarea de piață; a respins cererea formulată de reclamantul Z. I. în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, ca inadmisibilă; a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, ca rămasă fără obiect; a obligat pârâtul M. București, prin Primar General, la plata către reclamant a sumei de 1700 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită, analizând pe fond notificarea în temeiul deciziei nr. 20/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite.
În ceea ce privește modalitatea de restituire, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 1 din legea nr. 10/2001, precum și dispozițiile art. 7 alin. 1 care stabilesc regula restituirii în natură.
Având în vedere situația de fapt din speță, tribunalul a apreciat că restituirea în natură nu este posibilă, astfel că în conformitate art.7 alin. 2 și art. 11 alin. 4 din legea nr. 10/2001, reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, .. 64, sector 6, compus din teren în suprafață de 222 m.p. și construcție în suprafață de 130,85 m.p.
Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
După emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operațiunilor de plată.
Deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Plângerea suspendă exercițiul dreptului de opțiune asupra titlului de despăgubire al titularului.
Valorificarea titlurilor de despăgubire se face numai după finalizarea procedurii administrative prealabile sau, după caz, după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care plângerea a fost respinsă, în cazul în care procedura administrativă a fost urmată de o procedură judecătorească.
În ceea ce privește cererea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, tribunalul a reținut incidența Deciziei in interesul legii nr. 27/2011.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut următoarele:
Instanța ce s-a pronunțat pe fondul cauzei nu a obligat M. București să emită o dispoziție privind acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, limitându-se la a constata calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului la astfel de măsuri.
În speță, procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a fost finalizată, întrucât notificarea reclamantului nu a fost soluționată prin dispoziție motivată, care să fie emisă de entitatea notificată, respectiv de Primăria Municipiului București; și astfel nu se poate declanșa și urma procedura privind acordarea măsurilor reparatorii prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în cadrul căreia Comisia Centrală emite decizia conținând titlul de despăgubire.
Potrivit art. 16 alin. 2 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001 se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor.
De asemenea, potrivit art. 16 alin. 21 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.
Recurenta arată că trecerea peste etapele mai sus amintite reprezintă o soluție nejudicioasă, în condițiile în care însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că este dreptul suveran aș legiuitorului de a aprecia întinderea și amploarea măsurilor pe care le stabilește prin lege, Curtea nu se pronunță asupra aspectelor practice care ar presupune o apreciere asupra oportunității vreunei măsuri reparatorii.
Pentru aceste considerente, solicită modificarea sentinței atacate în sensul obligării Municipiului București prin Primar General la emiterea unei dispoziții prin care să propună măsurile reparatorii la care este îndreptățit reclamantul.
După punerea în discuția părților, la termenul din data de 14.09.2012 instanța a calificat calea de atac incidentă în cauză ca fiind recursul, pentru considerentele arătate în încheierea de la acel termen.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în prezenta speță, controlul de legalitate cu privire la calitatea de persoană îndreptățită cât și la dreptul de proprietate asupra imobilului și faptul că acesta nu poate fi restituit în natură s-a realizat de către instanța judecătorească competentă, astfel că nu se mai impune ca și Prefectul Municipiului București să efectueze un asemenea control de legalitate, deoarece instanța de judecată are plenitudinea de competență în ceea ce privește controlul de legalitate.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul nu este nefondat pentru următoarele considerente:
Prioritar, Curtea constată că acea mențiune din hotărârea de fond prin care Tribunalul a constatat calitatea reclamantului Z. I. de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul din București, .. 64, sector 6 compus din teren în suprafață de 222 m.p. și construcție în suprafață de 130,85 m.p., au intrat sub puterea lucrului judecat, prin nerecurare de către pârâtul M. București. Prin urmare, Curtea reține că notificarea formulată de reclamant privind imobilul în litigiu a fost soluționată prin hotărârea de fond, ce a rămas irevocabilă prin nerecurare de către entitatea învestită cu soluționarea notificării.
Din examinarea criticilor formulate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin cererea de recurs, Curtea constată că pârâta critică soluția de fond în ceea ce privește omisiunea instanței de a obliga pe pârâtul M. București la emiterea unei dispoziții prin care să propună măsurile reparatorii la care este îndreptățit reclamantul.
Verificând dispozitivului sentinței civile recurate, Curtea constată că tribunalul a dispus ca acordarea măsurilor reparatorii la care este îndreptățit intimatul-reclamant să fie stabilite în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, acestea urmând a se stabili prin scăderea din valoarea de piață a imobilului a despăgubirilor achitate la momentul exproprierii.
În consecință, Curtea constată că este nefondată critica potrivit căreia procedura administrativă nu a fost finalizată, pe motiv că notificarea nu a fost finalizată printr-o dispoziție motivată, Curtea constatând că aceste susțineri ale recurentei-pârâte contravin celor statuate de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. XX/2007 și publicată în Monitorul Oficial nr. 764 din 12 noiembrie 2007.
Prin această decizie în interesul legii, obligatorie erga omnes de la data publicării sale în Monitorul Oficial, conform art. 3307 alin. 4 C.pr.civ., s-a statuat că, în cazul când unitatea investită cu soluționarea notificării nu se pronunță cu privire la notificare în termen de 60 de zile de la înregistrarea acesteia, „se impune /.../ ca instanța investită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. (l) C.pr.civ. și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură". „Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității investite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței".
În consecință, instanța de judecată are plenitudinea de a se pronunța pe fondul notificării în situația lipsei răspunsului entității deținătoare, ceea ce instanța de fond a și făcut, verificând îndeplinirea de către reclamant a condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru acordarea măsurilor reparatorii și stabilind existența uneia dintre ipotezele de excepție de la regula restituirii în natură prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, prima critică susținută de recurenta-pârâtă este nefondată, deoarece notificarea formulată de reclamant privind imobilul în litigiu a fost soluționată pe fond de tribunal, situație în care nu mai este necesară emiterea formală a unei decizii/dispoziții motivate de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, lipsa răspunsului acesteia timp de 10 ani de la înregistrarea notificării echivalând, potrivit deciziei în interesul legii nr. 20/2007, cu un refuz de restituire în natură sau în echivalent a imobilului notificat.
Prin cea de-a doua critică, recurenta susține greșita aplicare a dispozițiilor art. 16 alin. 2 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, arătând că notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001 se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor.
Curtea nu va reține această critică, constatând că nu suntem în ipoteza soluționării notificării în procedura administrativă, ci în ipoteza soluționării notificării în procedura judiciară, ca urmare a refuzului entității investite cu soluționarea ei, de a-i da un răspuns timp de 10 ani de la înregistrarea notificării.
În speța de față, notificarea formulată de reclamant a fost soluționată prin hotărâre judecătorească, iar nu prin decizia/dispoziția emisă de Primăria Municipiului București, ca entitate învestită cu soluționarea ei, motiv pentru care critica formulată de recurenta-pârâtă va fi respinsă ca nefondată.
În al treilea rând, recurenta-pârâtă susține greșita aplicare a dispozițiilor art. 16 alin. 21 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, susținând că deciziile/dispozițiile autorităților administrativ teritoriale sunt înaintate către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor însoțite de avizul de legalitate al Instituției Prefectului
Curtea va respinge și această critică, subliniind, în plus față de considerentele avute în vedere la respingerea celei de-a doua critici din cadrul recursului, faptul că legalitatea unei hotărâri judecătorești poate fi verificată doar prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
Astfel, potrivitart. 16 alin. (2^1)din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 “Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta”.
Din examinarea textului de lege rezultă că prefectul exercită controlul de legalitate asupra dispozițiilor autorităților administrației publice locale, deci asupra dispozițiilor entităților investite cu soluționarea notificărilor emise în faza administrativă, iar nu și asupra hotărârilor judecătorești prin care instanța de judecată a soluționat pe fond notificarea persoanelor îndreptățite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, așa cum au fost interpretate prin decizia în interesul legii nr. XX/2007 a ICCJ – Secții Unite.
Exercitarea controlului de legalitate de către prefect asupra hotărârii judecătorești ar echivala cu o veritabilă cale de atac împotriva acesteia, ceea ce este inadmisibil conform cadrului constituțional (art. 123 din Constituția revizuită) și legal (Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului și Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ) care reglementează atribuțiile prefectului.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte, care a căzut în pretenții prin respingerea căii de atac, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.pr.civ. o va obliga la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de intimat în faza procesuală a recursului, constând în onorariu de avocat în sumă de 868 lei, dovedit cu chitanța nr. 452/29.08.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul – pârât S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR împotriva sentinței civile nr. 364/16.02.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – reclamant Z. I. și cu intimații – pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Obligă pe recurentul – pârât S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR la plata sumei de 868 Ron, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul– reclamant Z. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 05.10.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. S. Z. D. I. L. M.
GREFIER
D. L.
Red.dact.jud.MSC
2 ex./14.10.2012
Jud.fond – C. M. B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 203/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1625/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
