ICCJ. Decizia nr. 4953/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin contestația înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 7904 din 3 iulie 2002, P.N., P.D., P.E., D.P. și P.DO. au cerut în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, anularea dispoziției nr. 992 din 10 iunie 2002 a Consiliului Local Lugoj prin care, respingându-se cererea de restituire în natură a imobilului situat în Lugoj, înscris în C.F. nr. 6 L.G nr. top 23, preluat de stat în mod abuziv conform Decretului nr. 176/1948, s-a propus acordarea de despăgubiri bănești în sumă de 10.000.000.000 lei.
Reclamanții au susținut în esență că refuzul restituirii imobilului în natură contravine dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 213/1998 întrucât bunul a fost preluat fără titlu valabil în proprietatea Statului.
Până la prima zi de înfățișare, Muzeul de Istorie și Etnografie din Lugoj a formulat cerere de intervenție în interes propriu, arătând ca în calitate de administrator legal al imobilului, se opune restituirii acestuia în natură, întrucât clădirea adăpostește patrimoniul cultural local, fiind ocupat de o expoziție memorială de artă documente și obiecte de patrimoniu care au aparținut unor personalități culturale de interes național (C.B., F.B., Z.V., I.V., T.G. ș.a.)
Prin întâmpinarea formulată în cauză Primăria Municipiului Lugoj reprezentantă prin primar a cerut la rândul său respingerea acțiunii, susținând că imobilul revendicat în natură este necesar continuării activităților social culturale de interes public în concordanță cu care a fost amenajat încă din anul 1984 ca incintă a Muzeului de Istorie și Etnografie Lugoj.
S-a arătat totodată că imobilul a fost preluat în proprietatea statului cu titlu valabil în conformitate cu dispozițiile Decretului nr. 176/1948, întrucât în clădire funcționa la data naționalizării Școala Profesională de Fete Lugoj, sens în care a fost invocată autoritatea lucrului judecat a sentinței civile nr. 33 din 11 ianuarie 2000 a Judecătoriei Lugoj.
Pârâta a susținut că în aceste condiții se impune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în funcție de valoarea actuală a imobilului estimată la 10 (zece) miliarde lei.
Soluționând cauza în primă instanță prin sentința civilă nr. 859 din 20 septembrie 2002, Tribunalul Timiș, secția civilă, a respins ca neîntemeiate atât contestația persoanelor îndreptățite cât și cererea de intervenție.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a considerat în esență că în raport de apartenența legală la domeniul public și de faptul că imobilul a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului odată cu naționalizarea unităților de învățământ proprietate particulară prin Decretul nr. 176/1948, întrucât restituirea în natură nu este posibilă datorită destinației care face incidente dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, măsura acordării reparațiilor în echivalent dispusă de Primăria Lugoj este pe deplin justificată.
Hotărârea instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Timișoara care prin decizia nr. 3 din 16 ianuarie 2003 a secției civile a respins ca nefondat apelul reclamanților.
Instanța de apel a socotit la rândul său că dispoziția Primăriei Lugoj pentru stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent, a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, respectiv ale art. 16 din Legea nr. 10/2001 și 6 din Legea nr. 213/1998.
Instanța de apel a avut în vedere că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit în contradictoriu cu părțile valabilitatea titlului statului, iar prin H.G. nr. 977/2002 anexa 3 poziția 623, a fost aprobată includerea imobilului în domeniul public local.
împotriva deciziei menționate au declarat recurs în termenul și cu respectarea cerințelor procedurale reclamanții P.N., P.D., P.E., D.P. și P.DO.
Invocând aplicarea greșită a legii, recurenții au susținut că instanța de apel a reținut contrar dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 16 din Legea nr. 10/2001 atât valabilitatea titlului statului și apartenența imobilului la domeniu public cât și faptul că bunul nu ar putea fi restituit în natură.
S-a arătat că titlul statului nu este valabil câtă vreme s-a întemeiat pe Decretul nr. 176/1948 prin care contrar normelor constituționale și a dispozițiilor dreptului comun care garantau dreptul de proprietate, s-a dispus naționalizarea imobilului fără plata vreunei despăgubiri.
Recursul nu este fondat.
în temeiul Decretului nr. 176/1948, pentru buna organizare și funcționare a învățământului public de stat, toate bunurile mobile și imobile ce au aparținut bisericilor, congregațiilor, comunităților religioase, asociațiilor particulare și în general particularilor persoane fizice sau juridice care au servit funcționării școlilor de învățământ, au fost trecute în proprietatea statului fiind atribuite Ministerului învățământului de stat.
în principiu și aparent, titlul statului s-a constituit prin încălcarea ordinii constituționale și a dreptului material în vigoare la data preluării bunului, care nu îngăduiau decât exproprierea pentru utilitate publică cu plata unei prealabile și juste despăgubiri.
în cauză însă cum a reținut pe deplin justificat instanța de apel, valabilitatea titlului statului a fost explicit stabilită între părți prin sentința civilă nr. 2862 din 5 octombrie 1997 a Judecătoriei Lugoj rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1208 din 5 mai 1998 a Tribunalului Cluj.
în aceste condiții, chiar dacă în privința cererii de restituire a imobilului, respinsă în fond în acțiunea de drept comun, nu operează autoritatea lucrului judecat (întrucât potrivit dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptățite pot solicita indiferent de natura soluțiilor pronunțate anterior, măsuri reparatorii și în cadrul legal creat de procedura prevăzută în legea specială) instanțele nu puteau nesocoti aspectele de drept definitiv stabilite în raporturile dintre părți prin hotărârile judecătorești anterioare, cum este aceea privind situația juridică actuală a imobilului.
De altfel cum s-a susținut de către pârâtă, aceste hotărâri și-au produs definitiv efectele, prin includerea imobilului în domeniul public conform H.G. nr. 977/2002 care nu a fost contestată în condițiile legii.
Instanța de recurs urmează însă să constate că în raport de prevederile art. 1 alin. (2) și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, prin scopul legii vizând repararea prejudiciilor suferite de cei îndreptățiți prin preluarea abuzivă a imobilelor proprietatea lor în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, a fost realizat în cauză prin măsurile reparatorii în echivalent dispuse de Primăria Lugoj sub forma despăgubirilor bănești apreciate la 10 miliarde lei.
Așa fiind recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7152/2004. Civil | Imobil naţionalizat prin Legea nr. 119/1948. Cerere de... → |
|---|
