ICCJ. Decizia nr. 2019/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2019/2009
Dosar nr. 3528/236/200.
Şedinţa publică din 24 februarie 2009
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reţinut următoarele.
1. Cererea de chemare în judecată
1.1.Obiect
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu la 22 martie 2007, reclamanta C.L. a chemat în judecată pe pârâţii Primăria municipiului Giurgiu şi Ministerul Finanţelor Publice pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate că reclamanta este proprietara terenului în suprafaţă de 280 mp situat în intravilanul municipiului Giurgiu, prin uzucapiune.
1.2.În fapt
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că reclamanta a dobândit prin moştenire în anul 1975 o casă de locuit situată pe un teren în suprafaţă de 280 mp. Urmare a art. 30 din Legea nr. 58/1974 terenul a rămas în proprietatea statului.
De la data dobândirii construcţiei, reclamanta a stăpânit terenul neîntrerupt, netulburat şi sub titlu de proprietar.
1.3.În drept
Reclamanta şi-a motivat în drept cererea pe dispoziţiile art. 1890 şi urm. C. civ. şi art. 111 C. proc. civ.
2.Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 4967 din 14 septembrie 2007 Judecătoria Giurgiu a admis excepţia de necompetenţă materială a judecătoriei şi a trimis cauza spre soluţionare Tribunalului Giurgiu.
Această soluţie a fost motivată pe dispoziţiile art. 35-36 din „Legea nr. 34/1994".
Judecând în primă instanţă, Tribunalul Giurgiu a pronunţat sentinţa civilă nr. 25 din 7 februarie 2008 prin care a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice; a respins excepţia inadmisibilităţii cererii formulată de municipiul Giurgiu, prin primar; a admis cererea reclamantei, astfel cum a fost precizată şi a constatat nul actul de expropriere anexa 1, poziţia 38 din Decretul nr. 325 din 28 octombrie 1985 privind 67,69 mp construcţie. S-a constatat că reclamanta este proprietara imobilului format din 67,96 mp construcţie situat în Giurgiu, format din casă de locuit compusă din 2 camere şi bucătărie şi teren de 280 mp
Asupra „fondului", s-a arătat că Decretul nr. 329 din 28 octombrie 1985 prin care imobilul ce a aparţinut reclamantei a fost expropriat nu şi-a produs niciodată efectele deoarece nu a fost pus în aplicare, iar prin apariţia Legii nr. 18/1991 a devenit nul. Reclamanta şi-a plătit în permanenţă taxele şi impozitele privind această proprietate, considerându-se şi fiind privită de autorităţi „ca şi proprietari".
3. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia civilă nr. 503 din 20 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin D.G.F.P. Giurgiu în calitate de reprezentant al statului.
În considerentele deciziei sale instanţa de apel a arătat că potrivit acţiunii precizate reclamanta a solicitat să se constate nulitatea parţială a Decretului nr. 329 din 28 octombrie 1985, poziţia nr. 58 din anexa 1. Raportul juridic de drept substanţial, în acest capăt de cerere, conform decretului menţionat, există între Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi intimata reclamantă, fiind vorba de un act juridic al statului. Faţă de acest raport juridic de drept substanţial, statul reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor are calitate procesual pasivă.
Prin Decretul nr. 329 din 28 octombrie 1985 imobilul a fost expropriat în vederea construirii unui număr de 721 de apartamente, fiind trecut în proprietatea statului şi dat în administrarea directă a municipiului Giurgiu.
Din examinarea anexei la Legea nr. 213/1998 şi a art. 135 alin. (4) din Constituţie rezultă că imobilul în cauză nu aparţine domeniului public, nici al statului şi nici al administraţiei locale, rezultând consecinţa că aparţine domeniului privat al statului dat în administrarea Primăriei Giurgiu.
4. Recursul
4.1.Motive
D.G.F.P. Giurgiu în numele Statului Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, a declarat recurs, „în temeiul art. 3041 C. proc. civ." prin care a formulat critici cu privire la soluţia dată problemei calităţii procesuale a Statului Român.
4.2.Analiza făcută de instanţa de recurs
Recursul este întemeiat dar pentru următoarele considerente:
Reclamanta a învestit prima instanţă cu o acţiune având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unui teren prin uzucapiune.
Faptul că ulterior a prezentat solicitarea de constatare a nulităţii actului de expropriere ca pe o cerere adiţională, nu îndrituia instanţele să o considere ca fiind un capăt de cerere distinct, întrucât instanţele ordinare nu pot decât pe cale incidentală să analizeze legalitatea unui act normativ. în realitate, prin invocarea nulităţii actului de expropriere, reclamanta a folosit un argument suplimentar la motivele de fapt şi de drept deja invocate prin cererea introductivă de instanţă, pentru a convinge de temeinicia pretenţiei sale.
În aceste condiţii, calificând cererea reclamantei ca fiind întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994, instanţele de fond s-au pronunţat cu privire la altceva decât li s-a cerut, cu atât mai mult cu cât, prin Decizia nr. LIII (53) din 4 iunie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţii Unite, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi a stabilit că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează în sensul că ele nu se aplică în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În consecinţă, faţă de obiectul pretenţiei reclamantei, competenţa materială de primă instanţă revenea în cauză, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., judecătoriei.
Ca atare, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi hotărârea atacată va fi casată.
În temeiul art. 297 alin. (2) C. proc. civ., sentinţa va fi anulată şi cauza va fi trimisă spre competentă soluţionare Judecătoriei Giurgiu. Art. 297 alin. (2) C. proc. civ. nu arată modalitatea în care a fost sesizată prima instanţă care „s-a declarat competentă", direct sau în urma declinării. Drept urmare, soluţia pe care o propune textul, de anulare a hotărârii primei instanţe şi de trimitere a cauzei la instanţa competentă, este singura posibilă şi atunci când instanţa care a pronunţat sentinţa anulată a fost învestită în urma declinării. În alţi termeni, anularea sentinţei dată de instanţa învestită prin declinare nu impune şi anularea sentinţei de declinare, această ultimă hotărâre rămânând, practic, fără efect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Giurgiu împotriva deciziei civile nr. 503 din 20 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi în consecinţă:
Casează Decizia şi admite apelul declarat de D.G.F.P. Giurgiu în calitate de reprezentantă a Ministerului Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, împotriva sentinţei civile nr. 25 din 7 februarie 2008 a Tribunalului Giurgiu, secţia civilă.
Anulează sentinţa şi trimite cauza spre judecare Judecătoriei Giurgiu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2012/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1890/2009. Civil → |
|---|
