ICCJ. Decizia nr. 1442/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1442/2010
Dosar nr. 3117/114/2009
Şedinţa publică din 4 martie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 3117/114/2009 reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor (în prezent Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date) din Ministerul Administraţiei şi Internelor a chemat în judecată pe pârâtul L.I. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Italia pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că pârâtul a fost expulzat din Italia la data de 13 mai 2009, motiv pentru care în raport de dispoziţiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 şi art. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007 pentru aprobarea Planului de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor români aflaţi în Italia, se impune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Italia a pârâtului L.I.
Prin sentinţa civilă nr. 691 din 13 august 2009 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia civilă, s-a respins ca nefondată acţiunea, reţinându-se că, deşi la data de 23 mai 2009 pârâtul a fost expulzat din Italia, urmare a măsurii dispuse de către autorităţile italiene, după aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, se impune a fi executată situaţia de fapt a pârâtului în raport de noua ordine juridică din România, de compatibilitatea normei interne cu cea comunitară în ceea ce priveşte libertatea de călătorie şi de identificare a normei juridice aplicabile.
S-a reţinut, că norma comunitară prevede trei situaţii în care statul ar putea restrânge libertatea de circulaţie a persoanelor, respectiv: afectarea ordinii publice, siguranţei publice sau sănătăţii publice, aşa cum rezultă din art. 18 al Tratatului Comunităţii Europene şi art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
În acest context, s-au apreciat că simpla nerespectare a condiţiilor prevăzute de legea statului membru referitoare la dreptul de şedere pe teritoriul său a unui cetăţean român nu poate fi încadrată în sfera noţiunilor de ordine , siguranţă sau sănătate publică, pentru a putea admite acţiunea de faţă.
Împotriva sentinţei mai sus menţionată a declarat apel reclamantul, în cuprinsul căruia a invocat că dispoziţiile obiectivului nr. 2 lit. d) din HG nr. 1397/2007 prevăd faptul că autorităţile judecătoreşti urmează a pronunţa o decizie vizând interzicerea deplasării cetăţenilor expulzaţi din Italia pentru o perioadă determinată.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 143 din 5 februarie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor reţinând în esenţă că nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi încălcat prevederile art. 27 din Directiva 2004/38/CE pentru a se restrânge dreptul la liberă circulaţie în Italia.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând că pârâtul a încălcat art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 coroborat cu obiectivul nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor români aflaţi în Italia, ca urmare a situaţiei create prin adoptarea de către Statul Italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriul său, a cetăţenilor români.
A mai susţinut că, potrivit Decretului Prefectului Provinciei Ferenze, pârâtul a avut un comportament antisocial, şi din acest motiv se solicită restricţionarea dreptului la liberă circulaţie.
Analizând recursul în limita motivelor invocate în contextul probelor administrate, Înalta Curte, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.
În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita celui în cauză.
Şi art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară.
În speţă, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 27 din Directivă.
Intimatul - pârât L.I. a fost returnat din Italia pentru că ar fi avut un comportament antisocial.
Reclamantul nu a făcut dovada susţinerilor sale, nu a depus copie lizibilă a Decretului emis de autorităţile italiene deşi prima instanţă a solicitat acest act, astfel încât simpla nerespectare a condiţiilor referitoare la prestarea unui loc de muncă nu poate fi încadrată în sfera noţiunilor de ordine publică, siguranţă sau sănătate publică prevăzută de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE.
Pentru considerentele expuse în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de reclamant va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D .
Respinge recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor (în prezent Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date) din Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei nr. 143 din 5 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1037/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1036/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
