ICCJ. Decizia nr. 1041/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1041/2010
Dosar nr. 23727/3/2008
Şedinţa publică din 18 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 955 din 21 iunie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului C.C. şi a respins acţiunea acestuia ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
A admis în parte acţiunea precizată, formulată de reclamantul C.D.V. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general.
A anulat dispoziţia nr. 3951 din 24 februarie 2005, emisă de Primarul general al municipiului Bucureşti în soluţionarea dosarului întocmit în baza notificării nr. 1970/2001, formulată de reclamant.
A obligat pârâtul să emită dispoziţie motivată prin care să propună reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentul nr. 1, situat în Bucureşti, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. N 1676 din 2 iunie 1997, încheiat între C.G.M.B. şi B.O., compus din cameră nr. 1 şi WC nr. 3 din anexa nr. 3, la parter, bucătărie nr. 2 şi debara nr. 5 din anexa 2, la subsol, oficiu nr. 4, culoar nr. 5 şi vestibul nr. 6 din anexa 3, constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale.
A obligat pârâtul să emită dispoziţie motivată, prin care să restituie reclamantului în natură terenul în suprafaţă de 197,24 mp, cu aceeaşi adresă, cu excepţia suprafeţei de 51,48 mp teren, situat sub construcţie, care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare, precum şi construcţia reprezentând apartamentul nr. 2, compus din bucătărie nr. 2 din anexa 3, la parter, debara nr. 3 din anexa 2 la subsol, toate încăperile de la etajul 1 şi pod, culoar nr. 4, pivniţă nr. 1 din anexa nr. 2, la subsol, oficiu nr. 4, culoar nr. 5 şi vestibul nr. 6 din anexa 3.
Prin Decizia nr. 171 din 5 martie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul Bucureşti, prin primar general.
A admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Instanţa de apel a reţinut că imobilul în litigiu a aparţinut numitului C.N., de la care a fost preluat conform art. III din Decretul nr. 218/1960, iar reclamanţii sunt moştenitorii legali ai autorului lor, formulând în termen cererea de restituire în natură a imobilului.
După rejudecare, prin sentinţa nr. 1594/F din 15 octombrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanţi, a anulat dispoziţia nr. 3951 din 24 februarie 2005 şi a obligat pârâtul să emită dispoziţie cu propunere de acordare de despăgubiri pentru apartamentul nr. 1 din Bucureşti (şi teren de sub construcţie – 51,48 mp) şi dispoziţie de restituire pentru restul imobilului (apartamentul nr. 2, nevândut şi restul de teren, în suprafaţă totală de 197,24 mp).
Tribunalul a reţinut că imobilul a fost preluat de la proprietarul C.N., în baza decretului nr. 218/1960.
Chiar dacă la dosar nu s-a depus actul de proprietate, dovada dreptului de proprietate a fost făcută prin actul de preluare.
Tribunalul a mai reţinut că preluarea imobilului a fost abuzivă, fiind aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 şi că parte din imobil a fost înstrăinată.
Prin Decizia nr. 93A din 12 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins excepţia de tardivitate a declarării apelului.
A respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul Bucureşti, prin primar general.
Instanţa de apel a reţinut că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 23 pct. 1 lit. d) din HG nr. 250/2007, reţinându-se că dovada dreptului de proprietate s-a făcut prin sentinţa civilă nr. 983 din 26 martie 1969 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, precum şi prin adresa nr. 901971 din 19 noiembrie 2001, prin care s-a comunicat că, în anul 1952, C.N. şi-a deschis rol fiscal.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Municipiul Bucureşti, prin primar general.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că Decizia este nelegală, deoarece a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 21-22 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, reclamanţii nu au depus titlul de proprietate şi nu au dovedit dreptul de proprietate al autorului lor.
Recurentul a mai arătat că imobilul nu a fost preluat abuziv şi nu face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece a fost preluat în temeiul Decretului nr. 218/1960, prin hotărâre judecătorească.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Recurentul susţine că imobilul în litigiu nu face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece a fost preluat în temeiul Decretului nr. 218/1960.
Această critică, însă, este formulată omisso medio, deoarece, deoarece Municipiul Bucureşti nu a invocat în apelul declarat împotriva sentinţei pronunţate de tribunal aspecte legate de inaplicabilitatea Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, nu se poate analiza direct în recurs aplicabilitatea legii speciale de restituire.
Cât priveşte critica referitoare la dovedirea dreptului de proprietate, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Chiar dacă reclamanţii nu au depus titlul de proprietate al autorului lor, ei beneficiază de prezumţia instituită de art. 23 din Legea nr. 10/2001, deoarece pârâtul – recurent nu a făcut dovada că imobilul a aparţinut altei persoane decât autorul reclamanţilor, iar prin sentinţa civilă nr. 983 din 26 martie 1969 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, s-a constatat că N.C. a fost proprietarul imobilului solicitat.
Faţă de cele arătate, recursul pârâtului se va privi ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general împotriva deciziei nr. 93/A din 12 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1445/2010. Civil. Asigurări sociale. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1444/2010. Civil. Partaj judiciar. Recurs → |
|---|
