ICCJ. Decizia nr. 1064/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1064/2010
Dosar nr. 6453/99/2007
Şedinţa publică din 19 februarie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 14 august 2007 reclamanta C.D.V. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Iaşi, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să anuleze dispoziţia nr. 1480 din 17 iulie 2007 emisă de pârât şi să dispună restituirea în natură a terenului situat în Iaşi.
Prin sentinţa civilă nr. 738 din 21 mai 2008, Tribunalul Iaşi, secţia civilă, a admis în parte acţiunea, a anulat dispoziţia emisă de pârât, a dispus acordarea de despăgubiri reclamantei potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafaţă de 760 mp, situat în Iaşi, a respins cererea de restituire în natură a terenului menţionat şi l-a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 1950 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Terenul în suprafaţă de 1200 mp situat în Iaşi a aparţinut numitului S.V., a cărui moştenitoare este reclamanta.
Imobilul a fost preluat abuziv de către stat prin Decretul de expropriere nr. 117 din 11 martie 1964.
Pentru o parte din teren – respectiv 440 mp - numitului S.V. i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 prin titlul de proprietate nr. 185102/1998.
În atare situaţie, reclamantei i se cuvin măsuri reparatorii pentru diferenţa de 670 mp solicitată prin notificare.
Sub acest aspect, tribunalul a reţinut că, deşi pe pa cursul judecăţii reclamanta a invocat faptul că vechea proprietate a autorului său ar fi măsurat 1256 mp, instanţa este obligată a se pronunţa în limitele în care a fost învestită.
În plus, aceeaşi suprafaţă de 1200 mp este menţionată şi în certificatul nr. 3373/1991 eliberat de Arhivele Statului.
În ceea ce priveşte amplasamentul terenului, tribunalul a înlăturat concluziile raportului de expertiză şi a ţinut seama de planşele întocmite la nivelul anilor 1955-1961-1970 şi 1990 şi a concluzionat că nu poate fi restituit în natură, deoarece, cu ocazia soluţionării cererii întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991, terenul atribuit autorului reclamantei a fost mutat în afara vechii proprietăţi tocmai pentru a i se da o formă avantajoasă, care să-i permită numitului S.V. construirea în condiţii optime.
Prin Decizia nr. 7 din 16 ianuarie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentinţa, a dispus restituirea în natură a suprafeţelor de 446 mp (lotul nr. 1) şi 272 mp (lotul nr.4), în total 718 mp de teren, situate în Iaşi, şi, a constatat că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru suprafaţa de 42 mp situată la aceeaşi adresă.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a suplimentat proba cu înscrisuri, precum şi pe cea cu expertiză, iar din ansamblul probator administrat în cauză a reţinut că:
Din terenul care a aparţinut defunctului S.V., o suprafaţă de 446 mp (lotul 1) se află la dispoziţia comisiei municipale Iaşi de fond funciar, o suprafaţă de 38 mp (lotul 2) reprezintă trotuar asfaltat , o suprafaţă de 396 mp (lotul 3) reprezintă cale publică de acces şi intrarea într-un bloc de locuinţe, o suprafaţă de 272 mp (lotul 4) se află, de asemenea, la dispoziţia comisiei municipale Iaşi de fond funciar, o suprafaţă de 41 mp (lotul 5) reprezintă trotuar asfaltat, iar o suprafaţă de 7 mp (lotul 6) reprezintă teren aflat sub blocul de locuinţe.
În legătură cu loturile 1 şi 4, curtea de apel a reţinut că, fiind vorba de suprafeţe de teren aflate la dispoziţia Comisiei municipale Iaşi de fond funciar, sunt terenuri libere ce pot fi restituite în natură.
Apărările pârâtului în sensul că lotul 1 ar reprezenta o parcare amenajată, iar lotul 4 ar reprezenta vechiul amplasament al terenului mutat prin H.C.L. nr. 98/2000 au fost înlăturate, cu motivarea că nu s-a administrat nicio dovadă în sensul acestor susţineri.
Împotriva deciziei a declarat apel pârâtul, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul a arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Astfel, în mod greşit curtea de apel a dispus restituirea în natură a celor două suprafeţe de teren, în condiţiile în care acestea se află într-o zonă sistematizată a oraşului.
Potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent pentru întreg imobilul.
Deşi Legea nr. 10/2001 instituie principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, în speţă acest principiu nu-şi găseşte aplicarea, deoarece lotul nr. 1 constituie o parcare amenajată, iar lotul nr.4 este vechiul amplasament mutat prin H.C.L. nr. 98/2000.
Recurentul solicită admiterea recursului şi constatarea nelegalităţii deciziei recurate.
Intimata reclamantă nu a depus la dosar întâmpinare dar, cu ocazia dezbaterilor în fond şi prin concluziile scrise la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este, într-adevăr, nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
La situaţia de fapt reţinută, care nu mai poate fi reconsiderată în recurs faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., curtea de apel a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente.
Astfel, curtea de apel a stabilit pe baza probelor administrate că din terenul ce a aparţinut autorului reclamantei şi a fost preluat de stat prin expropriere două porţiuni sunt actualmente libere de construcţii şi alte amenajări de utilitate publică, în sensul Legii nr. 10/2001, putând fi restituite în natură conform art. 1 alin. (1), (7) şi (9) din actul normativ menţionat.
Susţinerile pârâtului privitoare la destinaţia actuală a acestor două suprafeţe de teren, reiterate ad literam şi în recurs, au fost înlăturate ca nedovedite de către instanţa de apel.
În atare situaţie, dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu erau incidente, deoarece se referă la ipoteza în care întregul teren preluat abuziv este afectat de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, or, în speţă s-a reţinut că aceste lucrări afectează numai în parte terenul preluat de la autorul reclamantei.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acestea nu sunt aplicabile în cauză, deoarece nu au în vedere terenurile preluate în mod abuziv prin expropriere; acestea sunt reglementate expres în art. 11 al aceleiaşi legi, la care ne-am referit anterior.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată neîntemeiată critica de nelegalitate formulată în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Iaşi împotriva deciziei nr. 7 din 16 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1450/2010. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 1449/2010. Civil. Recalculare pensie.... → |
|---|
