ICCJ. Decizia nr. 1241/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1241/2010
Dosar nr. 9935 /212/2006
Şedinţa publică din 25 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată la data de 07 iulie 2006, la Judecătoria Constanţa, reclamanţii T.E., M.I. şi M.A.D.N. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul local al municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru a fi obligaţi să le plătească suma de 259.950 lei indexată la zi, în conformitate cu indicele de rată a inflaţiei la data plăţii efective, sumă ce reprezintă valoarea de circulaţie a imobilului teren situat în localitatea Constanţa.
În motivarea cererii, reclamanţii au învederat că imobilul în litigiu, proprietatea lor şi a autorilor lor, a fost expropriat în temeiul Decretului nr. 341/1979, construcţia fiind demolată iar terenul ocupat de detalii de sistematizare.
Restituirea în natură a imobilului menţionat, pretinsă într-un litigiu anterior, a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa nr. 304 din 03 martie 2005 pronunţată în dosarul nr. 383/2001 al Tribunalului Constanţa, astfel încât în raport de situaţia de fapt evocată şi de dispoziţiile art. 480 şi urm. C. civ., invocate ca temei de drept al cererii dedusă judecăţii, au solicitat admiterea acţiunii.
În raport de precizările ulterioare formulate în cauză, prin care s-a invocat ca temei al acţiunii introductive de instanţă, dispoziţiile Legii nr. 10/2001, prin sentinţa civilă nr. 3175 din 21 martie 2007 a fost declinată competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
Astfel sesizat, prin sentinţa nr. 2023 din 15 noiembrie 2007, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a inadmisibilităţii acţiunii şi autorităţii de lucru judecat, respingând totodată pe fond acţiunea reclamanţilor împotriva pârâţilor Consiliul local Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar şi Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Prima instanţă a reţinut relativ la legitimarea procesuală a Statului Român că în raport de obiectul pretenţiilor reclamanţilor, constând în obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri reprezentând valoarea de circulaţie a imobilului preluat în mod abuziv de stat, precum şi de dispoziţiile cap. V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, obligaţia de plată revine statului prin instituţiile sale.
Cât priveşte fondul pricinii s-a reţinut că pârâta notificată are obligaţia stipulată de dispoziţiile art. 25, art. 26 din Legea nr. 10/2001, obligaţie neîndeplinită până la declanşarea prezentei judecăţi, ceea ce împiedică verificarea modalităţii de despăgubire pretinse de reclamanţi şi, respectiv acordarea/obligarea pârâtului la plata acesteia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii, cale de atac soluţionată prin Decizia nr. 115 C din 19 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
A fost admis apelul reclamanţilor şi schimbată în tot sentinţa apelată în sensul că a fost obligat pârâtul Primarul municipiului Constanţa să emită decizie conform art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, reprezentat de D.G.F.P. Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, în dezvoltarea motivului încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a învederat lipsa de legitimare procesuală pasivă în cauză, calitate ce-i aparţine unităţii administrativ-teritoriale sesizate şi care ar trebui să soluţioneze notificarea reclamanţilor.
Recursul nu poate fi primit pentru considerentele ce succed:
Exercitând calea de atac dedusă judecăţii, fără ca recurenta să fi declarat, în conformitate cu dispoziţiile art. 282 alin. (1) C. proc. civ., apel împotriva hotărârii tribunalului, care i-a constatat legitimarea procesuală pasivă în cauză, pârâtul a nesocotit regulile precise şi imperativ prevăzute de lege în declanşarea căii de atac.
Potrivit acestora, sistemul procesual civil român, asemenea oricărui alt sistem procedural, este guvernat de principiul legalităţii căilor de atac, care presupune folosirea/exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, dar şi de cel al ierarhiei căilor de atac, care înseamnă imposibilitate legală de exercitare a unei căi extraordinare de atac, atâta timp cât partea are la dispoziţie o cale ordinară de atac, dar şi exercitarea unei căi extraordinare de atac fără ca partea interesată să fi apelat la exerciţiul căii ordinare de atac, adică formularea acesteia „omissio medio".
Declararea căii de atac dedusă judecăţii în condiţiile enunţate (fără ca partea nemulţumită să fi uzat la exerciţiul apelului) atrage inadmisibilitatea căii de atac astfel exercitate.
De asemenea, este de menţionat că cererea de recurs nu poate fi primită şi pentru lipsa unui dintre elementele/condiţiile necesare pentru exercitarea oricărei acţiuni civile şi anume a interesului în declararea căii de atac, atâta timp cât prin dispoziţia atacată, instanţa de judecată a instituit obligaţii în sarcina altei părţi şi nu a recurentei.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Constanţa împotriva deciziei nr. 115/C din 19 mai 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 445/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 441/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|