ICCJ. Decizia nr. 1553/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1553/2010
Dosar nr. 4070/87/2008
Şedinţa publică din 9 martie 2010
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 29 noiembrie 2007, M.N., a solicitat instanţei, în contradictoriu cu SC P. SA Bucureşti, să oblige pârâta la plata sumei de 9863,52 RON reprezentând drepturi salariale cuvenite şi neacordate, precum şi 533,52 ROn daune materiale pentru neachitarea în termen a obligaţiilor ce-i revin pârâtei, în calitate de angajator.
După un prim ciclu procesual urmare casării hotărârii dată la fond de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, şi a trimiterii cauzei spre rejudecare, Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 689 din 1 aprilie 2009, a admis acţiunea şi pe cale de consecinţă, a obligat pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale reprezentând prima de Paşte şi Crăciun pe anii 2004 – 2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, la data plăţii efective.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta SC P. SA, Membru O.M.V.G., invocând prematuritatea formulării cererii – în condiţiile în care dreptul nu se poate considera născut atâta timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit – şi modalitatea greşită de calcul.
La termenul din 4 septembrie 2009, pârâta-recurentă a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222, art. 282 din Legea nr. 53/2003, art. 73 din Legea nr. 168/1999 şi art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, precizând că acestea încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 9 art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (5) şi art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţia României ce consacră drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, precum şi dreptul la apărare şi la un proces echitabil, recunoscute de art. 6 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor cetăţeneşti, poziţia procesuală a recurentei fiind grav afectată.
Prin încheierea din 2 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins excepţiile ca inadmisibile, reţinând că dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se invocă nu au legătură cu soluţionarea cauzei, nefiind întrunită condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal SC P. SA, Membru O.M.V.G., pârâtă în cauză care, criticând respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, reia în esenţă argumentele ce au stat la baza excepţiei de neconstituţionalitate şi conchide că textele atacate ca neconstituţionale vatămă dreptul recurentei la apărare în sens larg, ce include şi dreptul procesual de a atrage în proces sindicatele ca participant la dialogul social, ce a negociat numărul şi întinderea drepturilor conferite salariaţilor prin contractele colective de muncă.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Tot astfel, art. 2 alin. (3) din acelaşi act normativ, dispune că instanţa de contencios constituţional se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Printr-o bogată jurisprudenţă, Curtea Constituţională, evaluându-şi propriile competente, a statuat că nu este abilitată de lege să emită decizii interpretative.
Or, indirect, excepţia de neconstituţionalitate privind textele invocate ca nefiind conforme legii fundamentale vizează modul de interpretare şi aplicare a acestor prevederi legale, precum şi corelarea lor cu dispoziţii cuprinse în alte acte normative, aspecte ce ţin de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.
Nici corelarea actelor normative şi nici coroborarea unor dispoziţii legale nu pot intra sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, care nu poate imixtiona în atribuţiile puterii legiuitoare sau a celei judecătoreşti.
Or, autorul excepţiei îşi motivează susţinerile vizând neconstituţionalitatea textelor atacate prin filtrul unor alte legi, punând în discuţie corelarea actelor normative invocate, între ele, încercând să inducă instanţei de contencios constituţional modalitatea de soluţionare a unui conflict al legilor în timp şi respectiv interpretarea şi aplicarea legii la cazul dedus judecăţii, atribute ce aparţin exclusiv instanţei sesizate cu soluţionarea litigiului.
Aşa fiind, cum criticile îndreptate împotriva textelor atacate, nu reprezintă veritabile argumente de neconstituţionalitate, se constată că în mod corect s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Ca atare, recursul, urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii din 2 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1144/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1142/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
