ICCJ. Decizia nr. 1792/2010. Civil Şl DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ Şl DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1792/2010
Dosar nr.29378/3/2007
Şedinţa publică din 16 martie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului civil de faţă;
Prin cererea înregistrată la data de 4 septembrie 2007, reclamantul O.D. a chemat în judecată pe pârâţii Opera Naţională Bucureşti, A. şi Guvernul României, şi a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate încălcarea de către pârâţi a drepturilor de autor ce aparţin reclamantului asupra operei coregrafice - baletul „Lacul Lebedelor”, cu ocazia prezentării spectacolului din data de 07 septembrie 2004, la Sala Mare a Palatului din Bucureşti; să se dispună obligarea în solidar a pârâţilor la plata, cu titlu de despăgubiri, a sumei de 60.000 euro, în echivalent lei la data plăţii, reprezentând 30.000 euro daune materiale şi 30.000 euro daune morale, pentru prejudiciul produs ca urmare a încălcării drepturilor de autor, reclamantul rezervându-şi dreptul de a cere majorarea despăgubirilor în raport de suma rezultată din încasările spectacolului, ce urmează a fi determinată prin expertiza de specialitate, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă, prin sentinţa civilă nr. 798 din 07 mai 2008, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Opera Naţională Bucureşti şi a respins acţiunea ca fiind introdusă împotriva persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; s-a luat act de renunţarea la judecată a reclamantului O.D. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Secretariatul Gen eral al Guvernului şi a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.; a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul O.D. în contradictoriu cu pârâta A. şi a fost obligată pârâta A. la plata către reclamant a sumei de 8.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale iar cererea reclamantului de acordare a daunelor morale a fost respinsă ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia civilă nr. 29/ A din 10 februarie 2009, în majoritate, a admis apelurile declarate de pârâta A. şi reclamantul O.D. împotriva sus-menţionatei sentinţe pe care a desfiinţat-o, cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru motivele ce urmează.
Prima instanţă a reţinut că nu este justificată în speţă, calitatea procesuală pasivă a pârâtei Opera Naţională Bucureşti întrucât la încheierea contractului nr. x/2004 nu a participat niciun reprezentant al instituţiei, respectivul contract fiind semnat de colectivul artistic - Baletul Operei Naţionale Române (prin reprezentantul convenţional al artiştilor interpreţi) în nume propriu.
Acţiunea promovată de către reclamant a avut ca finalitate angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtelor A. şi Opera Naţională Română, reclamantul imputându-le faptul că şi-au adus contribuţia la prezentarea spectacolului de balet „Lacul Lebedelor” la data de 07 septembrie 2004 în cadrul manifestărilor artistice care au avut loc sub egida „Festivalul Artelor ”, prezentare care a fost făcută fără obţinerea acordului reclamantului care a pretins calitatea de titular al drepturilor de autor aferente regiei şi coregrafiei respectivului spectacol.
Potrivit dispoziţiile art. 109 alin. (1) C. proc. civ. „oricine pretinde un drept împotriva altei persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente”.
Prin raportare la exigenţele acestei norme - care permite oricărei persoane care se pretinde titular al unui drept de a se adresa instanţei competente pentru a i se stabili temeinicia dreptului în cadrul raportului juridic pe care îl invocă/ pretinde în raport cu o altă persoană - dar şi la conţinutul cererii introductive de instanţă prin care s-a imputat pârâtelor faptul că au acţionat în mod ilicit, încălcând drepturile de autor al căror titular era reclamantului, la prezentarea spectacolului menţionat, Curtea a apreciat că este îndeplinită condiţia de a exista, şi în ceea ce o priveşte pe pârâta Opera Naţională Bucureşti (instituţie în al cărei repertoriu se află spectacolul menţionat şi în structura căreia funcţionează corpul de balet care a interpretat opera coregrafică), identitate între aceasta şi persoana pretins a fi obligată în raportul juridic dedus judecăţii.
Această concluzie s-a impus întrucât la stabilirea existenţei sau inexistenţei faptei imputate pârâte cât şi a caracterului ei ilicit s-a presupus că o faptă ilicită constituie una dintre condiţiile de fond necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
Calitatea procesuală (atât activă cât şi pasivă) a constituit alături de capacitatea procesuală şi interes, o condiţie pentru exerciţiul dreptului la acţiune în justiţie, aşa încât verificarea acestei condiţii necesare pentru sesizarea instanţei trebuia să depăşească această limită şi să se transforme într-o cercetare cu referire la existenţa dreptului pretins şi a obligaţiei corelative a reclamatei prin acţiunea promovată.
În condiţiile în care din probatoriul administrat în cauză s-a arătat că spectacolul de balet „L.L.” a fost utilizat cu ştiinţa şi acordul pârâtei-intimate Opera Naţională Bucureşti, în mod greşit s-a apreciat de instanţa fondului că această pârâtă nu justifică legitimarea procesuală pasivă.
Pentru a justifica legitimarea procesuală (activă şi pasivă) a persoanelor aflate în proces întemeiat pe temeiul răspunderii civile delictuale, reclamantul ar fi trebuit să dovedească faptul că este titularul dreptului pretins încălcat, că există un fapt ilicit al pârâtului, precum şi că există o legătură de cauzalitate între prejudiciul suferit de reclamant şi fapta pârâtului, ar însemna ca instanţa să lipsească de conţinut fondul pricinii, lăsând pe seama acestuia numai aspectul legat de întinderea prejudiciului şi acela referitor la culpa pârâtului.
Cum acţiunea împotriva pârâtei Opera Naţională Bucureşti a fost soluţionată în mod greşit pe cale de excepţie, iar pretenţiile reclamantului au fost formulate în sensul de a fi obligate pârâtele în solidar la plata despăgubirilor solicitate, Curtea a dispus desfiinţarea în tot a sentinţei apelate cu consecinţa că, celelalte critici formulate în apel au rămas fără obiect faţă de soluţia dată, ca urmare a faptului că privesc aspecte de fond ale cauzei.
Şi în privinţa apelului declarat de către pârâta-apelantă (care a dezvoltat apărări de fond referitoare la netemeinicia susţinerilor reclamantului în sensul că ar fi titularul unor drepturi de autor asupra spectacolului de balet prezentat la Festivalul Artelor desfăşurat în anul 2004 şi lipsa obligaţiei sale corelative de a plăti acestuia despăgubiri, iar nu la condiţiile de exerciţiu al acţiunii civile) Curtea a constatat că nemaiexistând suport al criticilor formulate, urmează a fi admis apelul ca o consecinţă a soluţiei de desfiinţare, urmând a fi avute în vedere de către instanţa de rejudecare, apărările formulate ce se regăsesc în întâmpinările/notele de şedinţă depuse în faţa instanţei de fond.
Împotriva acestei decizii, pârâta Opera Naţională Bucureşti a formulat cerere de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanţa a interpretat greşit prevederile art.109 alin.1 Cod procedură civilă, considerând că Opera Naţională Bucureşti are calitate procesuală pasivă deoarece spectacolul a fost prezentat cu ocazia organizării Festivalului Artelor, ediţia I, manifestare culturală patronată de preşedintele României conform H.G. nr. 143 din 12 februarie 2004.
Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticii formulate, a probatoriilor administrate şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, va constata caracterul fondat al acestuia pentru argumentele ce succed.
Reclamantul, la 28 noiembrie 2007 (fila 114 fond), şi-a precizat temeiul juridic al acţiunii faţă de pârâta Opera naţională Română invocând atât răspunderea pentru fapta proprie prevăzută de art. 998-999 C. civ. cât şi răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, corpul de balet, prevăzut de art. 1000 alin. (3) C. civ.
Temeiurile de drept invocate obligau pe reclamant să facă dovada existenţei unui raport juridic cu persoana chemată în judecată în vederea stabilirii identităţii între persoana chemată în judecată în calitate de pârâtă şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii.
Spectacolul de balet „Lacul lebedelor” din 7 septembrie 2004 a fost prezentat în cadrul primei ediţii a Festivalului Artelor organizat sub înaltul patronaj al preşedintelui României conform H.G. nr. 143 din 12 februarie 2004.
În virtutea art. 6 din hotărâre, pârâta A. a încheiat contractul din 2 septembrie 2004 (fila 117 şi următoarele fond) în calitate de beneficiar, cu colectivul artistic - Baletul Operei Naţionale Bucureşti - în calitate de interpret, prin contract interpretul angajându-se să participe la manifestările ocazionate de eveniment şi să autorizeze beneficiarul pentru toate drepturile conexe rezultate şi definite prin art. 98 lit. a), b),d) şi f) din Lege nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
Semnarea contractului a fost făcută de Corpul de balet în nume propriu, prin reprezentant mandatat de artişti şi nu ca reprezentanţi ai Operei Naţionale Bucureşti câtă vreme la încheierea contractului nu a participat vreun reprezentant legal al acestei părţi.
Osebit de aceasta, remuneraţia cuvenită interpretului a fost stabilită pentru fiecare artist interpret în parte, fie balerin ansamblu, fie balerin solist, pârâta neprimind vreo remuneraţie în urma încheierii contractului - art. 2.1. din contract.
Aşadar, nu se poate reţine că recurenta este persoana care a cauzat prejudiciul în sensul prezentării operei fără drept, întrucât nu a participat la organizarea spectacolului, organizatori fiind Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului şi A., instituţie subordonată Ministerului culturii şi cultelor, în limita fondurilor alocate.
- Alin. (1) al art. 109 C. proc. civ. invocat de instanţa de apel se referă la o altă condiţie de exerciţiu a acţiunii şi anume existenţa dreptului.
Or, în cauza de faţă, dat fiind temeiurile de drept invocate, prima instanţă de fond, înainte de a analiza existenţa prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate dintre acestea ori a existenţei vinovăţiei, în mod corect a analizat dacă între reclamant şi pârâtă există vreun raport juridic în sensul de a stabili dacă pârâta este cea care a prezentat opera fără drept.
Înalta Curte, faţă de împrejurarea că instanţa de apel s-a pronunţat asupra apelurilor pe cale de excepţie, în temeiul dispoziţiilor art.312 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe.
Dat fiind calitatea de parte câştigătoare în proces a recurentului, intimatul-reclamant va fi obligat la 21,5 lei cheltuieli de judecată în limita dovezilor depuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Opera Naţională Bucureşti împotriva deciziei nr. 29/ A din 10 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe.
Obligă intimatul-reclamant la 21,5 lei cheltuieli de judecată către recurentul-pârât.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 164/2010. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 151/2010. Civil → |
|---|
