ICCJ. Decizia nr. 461/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 461/2010

Dosar nr. 2992/218/2007

Şedinţa publică din 28 ianuarie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 280/B din 18 februarie 2009, Curtea de Apel Oradea a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul S.I. în contradictoriu cu intimaţii P.I., P.G., K.V., B.I., C.V., B.M., Statul Român, M.E., A.M., P.M. şi I.S.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că prin Decizia civilă nr. 638/R din 24 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, decizie ce a format obiectul recursului, a fost soluţionat recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 573 din 27 martie 2008, pronunţată de Judecătoria Carei. Această decizie este definitivă şi irevocabilă, astfel că exercitarea unei noi cereri de recurs împotriva unei decizii irevocabile pronunţată în recurs este inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Şuta Iosif, iar în considerentele cererii de recurs se face doar un istoric al dosarului.

În şedinţa din 28 ianuarie 2010, instanţa, din oficiu, invocă excepţia inadmisibilităţii recursului.

Având în vedere dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., se va analiza cu prioritate excepţia inadmisibilităţii.

Prin Decizia recurată, Curtea de Apel Oradea a respins ca inadmisibil recursul declarat de acelaşi recurent împotriva deciziei civile nr. 638/R din 24 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Satu Mare.

Petentul prin cererea supusă analizei, declară recurs împotriva unei hotărâri pronunţate tot în calea de atac a recursului şi care este irevocabilă.

În situaţia în care curtea de apel a judecat ca instanţă de recurs, în conformitate cu prevederile art. 3 pct. 3 C. proc. civ., nu este posibilă atacarea hotărârii pronunţate de către curtea de apel cu un nou recurs (recurs la recurs) la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aşa fiind, excepţia inadmisibilităţii va fi admisă, iar recursul va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de S.I. împotriva deciziei civile nr. 280 R din 18 februarie 2009 a Curţii de Apel Oradea.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 461/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Revizuire - Recurs