ICCJ. Decizia nr. 47/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 47/2010
Dosar nr. 1064/121/2009
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 2 martie 2009, Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor a solicitat instanţei restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie pârâtului T.I.N., expulzat din Italia la data de 12 februarie 2009, în baza Decretului Prefecturii Provinciei Roma.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 476 din 13 martie 2009 a respins cererea ca nefondată, reţinând în esenţă că, spre deosebire de reglementarea internă [art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005] art. 27 al Directivei nr. 2004/38/CE stabileşte expres şi limitativ cazurile în care autorităţile statelor membre ar putea restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor Uniunii.
Ca atare, se mai arată, norma comunitară este mai favorabilă, cea internă fiind parţial, neconcordantă în condiţiile în care permite îngrădirea dreptului fundamental analizat şi în alte cazuri decât cele care vizează ordinea, siguranţa sau sănătatea publică, urmând ca aceasta să fie aplicată cu prioritate.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 174/A din 21 mai 2009, în esenţă cu aceeaşi motivare, a respins ca nefondat apelul reclamantului.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din Ministerul Administraţiei şi Internelor care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, susţinând în speţă că avându-se în vedere exigenţele legislaţiei Uniunii Europene, România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migraţia ilegală, prezenţa unor persoane, fără respectarea condiţiilor legale de intrare şi şedere, pe teritoriul unor state membre ale U.E., dovedind exact contrariul, cu repercursiuni negative asupra tratamentului aplicat cetăţenilor români ce locuiesc cu forme legale.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit art. 4-6 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, cetăţenii acestei uniuni (prin urmare şi cetăţenii români, cu începere de la 1 ianuarie 2007) au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3 luni şi de a ieşi de pe teritoriul altui stat membru, fără nici o condiţionare sau formalitate, alta decât aceea de a deţine o carte de identitate sau un paşaport.
În baza art. 27-33 din aceeaşi Directivă cetăţenilor Uniunii Europene, li se poate restricţiona dreptul la liberă circulaţie şi de rezidenţă pe teritoriul unui stat membru numai pentru motive de ordine, securitate sau sănătate publică, de regulă în modalităţile refuzului de a acorda dreptul de intrare sau a expulzării, aplicate de statul afectat.
Aceste norme au fost transpuse, de altfel, în legislaţia internă prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European.
Textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prin care se stipulează o modalitate suplimentară de restrângere a dreptului la libera circulaţie în cazul returnării unui cetăţean român în temeiul unui acord de readmisie are un caracter discriminatoriu în raport cu regimul de care beneficiază ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene şi se situează în afara ipotezelor strict şi limitativ prevăzute prin dispoziţiile art. 27 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004, devenită aplicabilă în baza art. 20 alin. (2) din Constituţie.
Cum legislaţia comunitară, prioritară în speţă, nu permite restricţionarea dreptului discutat decât în condiţiile art. 27 din Directivă, excluzând raţiuni de ordin economic, de imagine ori cu caracter preventiv şi cum simpla neîndeplinire de către pârât a formalităţilor privind şederea în Italia, neînsoţită de alte probe nu constituie, în sine, o conduită de natură să afecteze ordinea şi securitatea publică a acestui stat, soluţia instanţelor se justifică.
Aşa fiind, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei nr. 174/A din 21 mai 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 13/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1289/2010. Civil. Asigurări sociale.... → |
|---|
