ICCJ. Decizia nr. 50/2010. Civil. Conflict de competenţă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 50/2010

Dosar nr. 5671/1/2009

Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 27754 din 12 noiembrie 2002, Judecătoria Timişoara, Biroul de carte funciară, a dispus radierea interdicţiei şi a ipotecii din C.F. nr. 47604 Timişoara, de sub B 13 şi C 12.

Apelul formulat de creditoarea SC F.R. SA, împotriva acestei încheieri, a fost înaintat Curţii de Apel Timişoara în acord cu dispoziţiile art. 3 pct. 2 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 151/A din 16 iunie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, în baza dispoziţiilor art. 2 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, a declinat competenţa soluţionării apelului, în favoarea Tribunalului Timiş.

Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 3370/P.I din 17 octombrie 2008, şi-a declinat competenţa, în favoarea Judecătoriei Timişoara, reţinând că încheierea de C.F. a fost atacată pe calea procedurală a „plângerii", circumscrisă art. 52 din Legea nr. 7/1996, normă ce se sustrage competenţei de primă instanţă a tribunalului, conturată limitativ prin dispoziţiile art. 2 pct. 1 C. proc. civ.

La rândul său, Judecătoria Timişoara s-a declarat necompetentă material să soluţioneze cauza de faţă, prin sentinţa civilă nr. 3499 din 11 martie 2009, declinându-şi competenţa în favoarea Tribunalului Timiş, astfel că, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, cauza a fost trimisă Curţii de Apel Timişoara pentru a se pronunţa, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 18/P.I/CC din 4 iunie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a stabilit competenţa de soluţionare a „plângerii" în favoarea Judecătoriei Timişoara, reţinând în esenţă că art. 52 pct. 2 al Legii nr. 7/1996, stabileşte prerogativa exercitării controlului judecătoresc asupra încheierilor pronunţate de judecătorul delegat la C.F. a judecătoriei, în speţă Judecătoria Timişoara.

Ca atare, se mai arată, plângerea formulată de către creditoarea SC C.E.B. R. împotriva unei încheieri pronunţată de Biroul de Carte funciară de pe lângă Judecătoria Timişoara, nu poate fi decât de competenţa acestei instanţe.

În cauză, a declarat recurs în termen legal creditoarea SC C.E.B. R. SA care, critică hotărârea pronunţată în soluţionarea conflictului negativ de competenţă, susţinând că odată ce încheierea a fost dată de judecătorul de la biroul de carte funciară, aceasta este supusă căii de atac a apelului, care se judecă, de către tribunal, întrucât are statutul unei hotărâri pronunţată în primă instanţă ce nu poate fi atacată decât prin căile ordinare de atac.

Recursul se priveşte ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.

Urmare reorganizării activităţii de cadastru şi publicitate imobiliară (Legea nr. 7/1996, fiind modificată prin OUG nr. 14/2004 şi respectiv Legea nr. 449 din 17 noiembrie 2004) judecătoria are competenţa soluţionării plângerilor îndreptate împotriva încheierilor de carte funciară, doar când acestea au fost date de registrator.

Cum, încheierea atacată în prezenta cauză a fost dată de către un judecător delegat la biroul de carte funciară, aceasta are forţa juridică a unei hotărâri judecătoreşti pronunţată în primă instanţă, care este supusă căii de atac a apelului, în condiţiile art. 2 pct. 2 C. proc. civ.

De altfel, aşa cum corect a reţinut judecătoria, chiar potrivit art. 52 al Legii nr. 7/1996, în redactarea de la data atacării încheierii de carte funciară – 29 octombrie 2004 – calea de atac prevăzută de lege împotriva încheierii dată de judecătorul delegat la C.F., era apelul iar nu „plângerea" ulterior introdusă prin Legea nr. 449 din 17 noiembrie 2004.

Tot astfel, din moment ce cererile soluţionate pe calea încheierii dată de judecătorul de carte funciară au caracter necontencios, astfel de încheieri erau supuse, în acord cu dispoziţiile art. 336 alin. (2) C. proc. civ., în redactarea anterioară modificărilor operate prin Legea nr. 219/2005, în vigoare la data cererii – căii de atac a apelului, la instanţa imediat superioară, cu posibilitatea atacării cu recurs a soluţiei pronunţată în apel.

În sensul că încheierea dată de judecătorul de la b1iroul de carte funciară este supusă căii de atac a apelului, care se judecă de tribunal, precum şi celei a recursului, care se judecă de curtea de apel, s-au pronunţat şiSECŢIILE UNITEale Curţii Supreme de Justiţie prin Decizia nr. II din 26 februarie 2001, dezlegarea dată acestei probleme de drept fiind obligatorie, conform art. 329 alin. (3) C. proc. civ.

Aşa fiind, recursul urmează a se admite, cu consecinţa modificării în tot a sentinţei, în sensul stabilirii competenţei soluţionării cauzei, în favoarea Tribunalului Timiş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta SC C.E.B.R. SA împotriva deciziei nr. 18/PI/CC din 4 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.

Modifică în tot sentinţa în sensul că stabileşte competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 50/2010. Civil. Conflict de competenţă. Recurs