ICCJ. Decizia nr. 5436/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5436/2010
Dosar nr. 49233/3/2005
Şedinţa publică din 20 octombrie 2010
Prin acţiunea formulată la 29 decembrie 2005, înregistrată la Tribunalul Bucureşti sub nr. 49233/3/2005, reclamanta B.C.R. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cerând ca, prin hotărârea ce va fi pronunţată să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 458.017,20 RON reprezentând cheltuieli de judecată (taxe de timbru şi onorarii) suportate de B.C.R. în litigiile declanşate de SC D.A. SA; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în cursul anului 2003, SC D.A. SA a declanşat mai multe litigii de executare silită împotriva B.C.R. pentru o creanţă de 19,4 milioane dolari, în temeiul unei convenţii cadru încheiată de acţionarii celor două unităţi (SC D.A. SA cu fosta BRCE - Bancorex) autentificată sub nr. 1345/1996, în acest mod urmărind vânzarea silită a acţiunilor B.C.R. deţinute la un număr de 20 societăţi comerciale, precum şi executarea silită prin poprire a contului curent al băncii deschis la Banca Naţională a României, până la concurenţa sumei precizată în convenţia cadru.
Reclamanta a mai arătat că împotriva executării declanşate de SC D.A. S.A. împotriva sa, a formulat contestaţii la executare, invocând prescripţia dreptului de a se cere executarea silită în temeiul convenţiei cadru nr. 1345/1996 şi, pe fond, netemeinicia demersurilor întreprinse.
În motivarea acţiunii, reclamanta a mai susţinut că în procesele declanşate a efectuat cheltuieli constând în taxe judiciare de timbru şi onorarii care, în situaţia anulării executării silite, urmau să fie recuperate de la SC D.A. SA.
Invocând art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004 potrivit căruia în litigiile amintite AVAS reprezintă banca, apoi, acelaşi articol modificat prin O.U.G. nr. 85/2004, în care s-a prevăzut, în esenţă, subrogarea AVAS în drepturile şi obligaţiile B.C.R., reprezentând Statul şi având calitatea de garant în toate procesele aflate pe rol sau care vor fi declanşate în legătură cu activitatea desfăşurată de fosta BNCOREX SA.
În sfârşit, reclamanta a susţinut în acţiune că, potrivit dispoziţiilor din cele două ordonanţe de urgenţă, AVAS, care a preluat calitatea procesuală deţinută de B.C.R. în toate litigiile declanşate de SC D.A. SA înainte ca acestea să fie finalizate, trebuie să suporte toate cheltuielile de judecată (taxe judiciare de timbru, onorarii); că tranzacţia încheiată de AVAS cu SC D.A. SA la 24 noiembrie 2004 a prejudiciat-o grav întrucât a fost pusă în situaţia de a nu-şi mai putea recupera cheltuielile de judecată efectuate în perioada anterioară subrogării intervenite ( art. 15 O.U.G. nr. 85/2004).
Referindu-se la cuprinsul tranzacţiei, reclamanta a arătat că prin aceasta AVAS s-a obligat să achite SC D.A. S.A 16,8 milioane DOLARI S.U.A. şi a renunţat la toate litigiile aflate pe rolul instanţelor de judecată, precum şi la orice pretenţii viitoare faţă de SC D.A. SA; s-a convenit ca fiecare parte să suporte cheltuielile efectuate în litigiile de executare silită iniţiate de SC D.A. SA împotriva B.C.R.
Se mai arată că din toate procesele de executare silită, unul singur a fost finalizat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 5765 din 16 decembrie 2004 (s-a constatat că este prescris dreptul de a cere executarea silită a Convenţiei-cadru nr. 1345/1996), soluţia fiind valabilă şi pentru celelalte litigii aflate pe rolul instanţelor la acea dată.
La termenul din 7 martie 2006, reclamanta a formulat cerere de mărire a câtimii cereri principale de la suma de 458.017,20 RON la suma 506.411,10 RON.
Ulterior, la 10 octombrie 2006, reclamanta şi-a precizat cuantumul pretenţiilor la nivelul sumei de 420.078,18 RON.
După administrarea probelor încuviinţate (înscrisuri), Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Sentinţa nr. 1484 din 28 noiembrie 2006, a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâta AVAS să plătească reclamantei B.C.R. suma de 151.659,35 RON reprezentând pretenţii şi 2690 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
În esenţă, Tribunalul, referindu-se la situaţia de fapt redată în acţiune, a reţinut că încheierea tranzacţiei de către pârâta AVAS cu SC D.A. SA la 24 noiembrie 2004 reprezintă o faptă ilicită întrucât prin aceasta s-au încălcat dispoziţiile O.U.G. nr. 131/2000 şi H.G. nr. 909/2000, caracterul ilicit al tranzacţiei rezultând şi din faptul că, prin Decizia civilă nr. 5765 din 16 decembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul B.C.R. şi a constatat irevocabil că dreptul SC D.A. SA de a cere executarea silită a Convenţiei-cadru nr. 1345/1996 este prescris.
S-a conchis că tranzacţia în discuţie a pus B.C.R. în situaţia de a nu-şi putea recupera cheltuielile de judecată efectuate în litigiile cu SC D.A. SA până la data subrogării Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului în drepturile şi obligaţiile băncii.
În ce priveşte cuantumul pretenţiilor, Tribunalul, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, a reţinut că este dovedit pentru suma de 151 659, 35 RON (filele nr. 7-19, 24-28), excluzând din calcul: facturile fiscale din 2 decembrie 2004 şi din 14 septembrie 2005 (filele 22 şi 29) care reprezintă sume achitate de bancă după 1 noiembrie 2004; factura nr. 354902/2005 (fila 23) care reprezintă o copie ilizibilă; chitanţele reprezentând taxe de timbru în valoare de 24.659.000 lei achitate în dosare ale căror obiect nu se cunoaşte; sumele achitate în baza contractelor încheiate la data de 10 decembrie 2004 (fila 34) pe considerentul că au fost plătite după data subrogării.
Sentinţa Tribunalului a fost apelată de către ambele părţi.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 64 din 30 ianuarie 2008, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei B.C.R. şi a admis apelul pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a schimbat în parte sentinţa Tribunalului în sensul că a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 9.095.000 lei vechi cu titlu de pretenţii. Celelalte dispoziţii din sentinţă au fost menţinute.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a avut în vedere că, în ce priveşte pe reclamanta B.C.R. SA sentinţa tribunalului este corectă.
Referitor la apelul pârâtei AVAS admis, instanţa de apel a reţinut cele ce urmează:
Atât textul art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004 cât şi cuprinsul acestuia din O.U.G. nr. 85/2004 au vizat poziţia procesuală a B.C.R. SA în litigiile privind executarea silită cerută de SC D.A. SA în sensul că AVAS s-a subrogat în B.C.R. SA, revenindu-i astfel legal toate sarcinile privind achitarea cheltuielilor de judecată.
De altfel, încă din 19 aprilie 2004, între B.C.R. SA şi SC Avocaţi B.S. şi A. care, conform contractului de asistenţă juridică nr. 487 din 12 mai 2003, reprezenta B.C.R. SA în litigiile privind executarea silită declanşată de SC D.A. SA, a intervenit o convenţie potrivit căreia toate obligaţiile contractuale ale B.C.R. SA vor fi plătite de AVAS, care va achita toate cheltuielile vizând asistenţa juridică.
De la data publicării O.U.G. nr. 18/2004 în M. Of. din 9 aprilie 2004, în mod nejustificat B.C.R. SA a continuat să achite taxe de timbru în dosarele în care avea calitatea de pârâtă, deşi în acestea trebuia să depună în scris cereri în care să indice noul titular al calităţii procesuale pasive - AVAS care, efectiv avea obligaţia să achite taxele de timbru şi, implicit, să suporte a onorariile de avocat, astfel cum s-a stabilit în convenţia din 19 aprilie 2004.
Deşi legal, B.C.R. SA a fost scoasă din litigiile aflate în curs de judecată sau din cele care vor fi ulterior înregistrate, parte fiind AVAS, a continuat să apeleze, pe proprie răspundere, la consultanţă juridică de specialitate, încheind în acest sens mai multe contracte de asistenţă juridică cu Societatea civilă de avocaţi N.D.K.P., în perioada 25 octombrie 2004 - 29 octombrie 2006, în care, la art. 2, se precizează că angajarea avocatului se face exclusiv pe cheltuiala B.C.R. care declară că, pentru sumele nemenţionate în contract, nu se va regresa împotriva Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.
Aşadar, în toate contractele la care s-a făcut referire mai sus, plătitorul onorariului a fost B.C.R. SA.
B.C.R. SA a încheiat, de asemenea pe risc propriu, contracte de asistenţă juridică cu profesorii universitari dr. S.C. şi I.D.
Cheltuielile reprezentând, aşadar, onorariile de avocat şi costul consultaţiilor profesorilor universitari, achitate de B.C.R. SA ulterior datei de 9 aprilie 2004, nu s-au datorat culpei AVAS, ele fiind achitate efectiv pe riscul B.C.R. SA.
Ţinând cont de faptul că O.U.G. nr. 85/2004 a modificat doar art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, intrat în vigoare în aprilie 2004, pentru cheltuielile de judecată (taxe, onorarii, alte plăţi necesare în derularea proceselor) subrogarea a intervenit la 19 aprilie 2004.
Conchizând, instanţa de apel a reţinut că în speţă nu se poate reţine în sarcina AVAS existenţa unei fapte ilicite în măsură să atragă răspunderea civilă delictuală, că sumele reprezentând cheltuieli de judecată datorate de pârâta AVAS reclamantei sunt doar cele care au fost achitate de B.C.R. SA în procesele deja pornite înainte de aprilie 2004, cheltuieli care însumează 9.095.000 lei vechi.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta cât şi pârâta.
Reclamanta B.C.R. SA reproşează instanţei de apel că a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii schimbând înţelesul lămurit şi neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.). Susţine că în mod greşit instanţa de apel nu a luat în seamă tranzacţia din 24 noiembrie 2004 intervenită între AVAS şi SC D.A. SA, tranzacţie care face imposibilă recuperarea ulterioară de către B.C.R. SA a cheltuielilor de judecată efectuate anterior datei de 1 noiembrie 2004, când consideră că a intervenit subrogarea AVAS în drepturile şi obligaţiile B.C.R. SA.
Printr-o altă critică, reclamanta susţine că în mod greşit instanţa de apel nu a reţinut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 998-999 C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală. Consideră de asemenea că instanţa de apel, prin soluţia pronunţată, a încălcat prevederile art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004.
Prin recursul formulat, pârâta AVAS susţine că hotărârea este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004 şi a principiului neretroactivităţii legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
La termenul de astăzi instanţa, din oficiu, a pus în discuţie excepţia de necompetenţă materială a tribunalului de a soluţiona cauza în primă instanţă.
Excepţia va fi admisă pentru următoarele considerente:
Prin Legea nr. 219/2005 legiuitorul a avut în vedere atât dispoziţiile procedurale privind instanţa competentă să soluţioneze căile de atac dar şi dispoziţiile de competenţă materială determinate de valoarea obiectului litigiului.
Potrivit art. 1 pct. 1 raportat la art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 219/2005, judecătoriile judecă în primă instanţă toate procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de până la 500.000 lei.
În speţă, valoarea obiectului litigiului, astfel cum a fost precizată la 10 octombrie 2006, (file 272-273 Dosarul nr. 49233/3/2005 al Tribunalului Bucureşti), este de sub 500.000 lei, respectiv de 420.078,18 lei, astfel încât, competentă să judece pricina în primă instanţa era judecătoria şi nu tribunalul.
Cum Tribunalul Bucureşti a soluţionat cauza în primă instanţă în loc să trimită dosarul, spre competentă soluţionare, judecătoriei, a pronunţat o hotărâre nelegală, cu încălcarea prevederilor art. 1 pct. 1 raportat la art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., dispoziţii legale încălcate şi de către instanţa de apel.
Drept urmare, având în vedere că pricina a fost soluţionată cu încălcarea dispoziţiilor procedurale privind competenţa materială, excepţie de ordine publică, se impune admiterea recursurilor şi casarea ambelor hotărâri.
Admiterea excepţiei face inutilă analizarea motivelor celor două recursuri, susţinerile făcute de părţi în cadrul acestora putând fi folosite ca apărări la instanţa de fond.
Având în vedere dispoziţiile procedurale menţionate, ca o consecinţă a casării ambelor hotărâri, cauza urmează a fi trimisă, pentru soluţionare în primă instanţă, la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în raza căreia îşi are sediul pârâta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanta B.C.R. SA şi de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva Deciziei nr. 64 din 30 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia atacată şi Sentinţa nr. 1484 din 28 noiembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Trimite cauza spre soluţionare Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5390/2010. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5432/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
