ICCJ. Decizia nr. 6336/2010. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6336/2010
Dosar nr. 248/54/2010
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 11 ianuarie 2007, reclamantul P.M. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, reprezentat de D.G.F.P. Dolj, solicitând obligarea la plata sumei de 67.500 lei RON, reprezentând prejudiciul material şi 600.000 lei (RON ), reprezentând daune morale.
În fapt, reclamantul a arătat că la data de 21 octombrie 2001 a fost arestat preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., iar la data de 13 martie 2002 a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 972/P/ 2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în stare de arest preventiv.
A mai arătat că la data de 24 august 2004, Tribunalul Dolj a pronunţat sentinţa penală nr. 545 din 24 august 2004, prin care 1-a condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), b), c) pe durata de 3 ani, revocându-se beneficiul suspendării condiţionate a executării unei pedepse de 6 luni aplicată printr-o altă sentinţă penală cu nr. 140 din 23 martie 2000, a Judecătoriei Calafat, rezultând 12 ani şi 6 luni de executat.
Că, prin Decizia penală nr. 402 din 14 decembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova s-a dispus achitarea sa în baza art. 11, pct. 2, lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie respingând recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 2552 din 18 aprilie 2006.
A mai susţinut că înainte de arestare reclamantul era cioban şi obţinea venituri din această activitate, suficiente pentru a avea un trai bun, fiind plătit corespunzător numărului de animale pe cale le avea în grijă, estimând câştigul lunar la 1500 lei RON.
A învederat că la data arestării sale, în toată comunitatea a circulat zvonul că el a ucis-o pe T.C., zvon crezut inclusiv de familia sa, care nu a mai dorit să ia legătura cu acesta în timpul detenţiei şi nu a beneficiat astfel de nici un ajutor.
De asemenea, părinţii au fost lipsiţi de ajutorul reclamantului după arestare, iar mama acestuia a decedat la scurt timp, marcată fiind de faptul că omorâse un om.
Prin sentinţa civilă nr. 624 din 02 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a admis în parte acţiunea reclamantului, cu obligarea Statului Român la plata sumei de 70.000 lei daune morale.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul a fost încarcerat în penitenciar, ca urmare a unei condamnări la închisoare, iar ulterior, a fost achitat, stabilindu-se că nu este autorul infracţiunii, aşa încât în perioada de la 21 octombrie 2001 la 5 iulie 2005, reclamantul a fost privat de libertate pe nedrept.
S-a reţinut că, pentru perioada menţionată, reclamantul a făcut dovada numai a sumei reprezentând daune morale, fără să facă dovada unui prejudiciu material legat în mod direct de privarea sa de libertate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, atât reclamantul P.M., cât şi Statul Român prin M.E.E. - D.G.F.P. Dolj.
Prin apelul său, reclamantul P.M. a solicitat schimbarea sentinţei atacate, în sensul majorării daunelor acordate.
A arătat că în urma condamnării pe nedrept a fost grav prejudiciat atât reclamantul, cât şi familia acestuia şi că în urma supărărilor cauzate de deţinerea în penitenciar, mama sa a murit, ceea ce i-a agravat durerea produsă de condamnarea pe nedrept.
În ceea ce priveşte apelul Statului Român prin D.G.F.P. Dolj, pentru Ministerul de Finanţe, acesta a solicitat schimbarea sentinţei instanţei de fond, în sensul reducerii daunelor acordate reclamantului, pe considerentul că oricum acestea sunt mult prea mari, raportat la persoana reclamantului.
Prin Decizia civilă nr.96 din 04 martie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.499/63/2007, s-a respins apelul formulat de Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor - D.G.F.P. Dolj, împotriva sentinţei civile nr. 624 din 02 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 499/63/2007 s-a admis apelul formulat de reclamantul P.M., prin mandatar Preoteasa Victoria, a fost schimbată sentinţa atacată, în sensul că s-au majorat daunele morale la care a fost obligat Statul Român, la cuantumul de 150.000 lei.
S-a reţinut că reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., fiind arestat şi deţinut pe nedrept în penitenciar o perioadă de 3 ani, 8 luni şi 24 zile, iar ulterior a fost achitat.
Referitor la cuantumul despăgubirilor ce i se cuvin în baza art. 998 - 999 C. civ. şi art. 504 şi urm. C. proc. pen., Curtea de Apel Craiova a apreciat că, în raport de suferinţele şi traumele cauzate în lunga perioadă a deţinerii abuzive, se impune acordarea unor daune într-un cuantum mai ridicat, justificându-se că privarea de libertate pe o perioadă atât de lungă este de natură să creeze atât un prejudiciu material, cât şi unul moral care poate lua forma unei exprimări unice, fără obligativitatea unei disocieri între prejudiciul material şi cel moral.
Instanţa de apel a apreciat prejudiciul la suma de 150.000 lei, calculată pentru întreaga perioada de deţinere în penitenciar, suma reprezentând toate daunele, atât cele morale, cât şi cele materiale.
Pentru aceleaşi considerente, ale reţinerii condamnării pe nedrept a reclamantului pentru o perioadă lungă de timp, ce ar justifica acordarea unui cuantum mai ridicat al daunelor la care este îndreptăţit, Curtea a respins apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor - D.G.F.P. Dolj.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul P.M., cât şi Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor - D.G.F.P. Dolj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul reclamant a susţinut că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ., raportat la art. 1084 C. civ., instanţa pronunţând o hotărâre cu aplicarea greşită a legii din trei puncte de vedere, şi anume: acordarea unei singure sume cu titlul de daune materiale şi morale, neevidenţierea criteriilor avute în vedere la acoperirea prejudiciului material şi moral şi nerepararea integrală a prejudiciului, în lipsa unei aprecieri clare a acestuia.
Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor a criticat Decizia Curţii de Apel Craiova, susţinând că aceasta nu a fost motivată, nefiind indicate traumele psihice pe care reclamantul le-a suferit.
Mai mult, a susţinut că suma acordată este prea mare, considerentele reţinute de instanţă fiind vagi şi strict teoretice.
În acelaşi timp a susţinut că au fost interpretate greşit prevederile art. 998 -999 C. civ. şi art. 504 C. proc. pen., deoarece instanţa a apreciat că întreg prejudiciul produs reclamantului este de 150.000 lei (daune morale şi materiale), iar în dispozitiv se referă la aceeaşi sumă ce reprezintă doar daune morale.
Prin Decizia civilă nr. 8028 din 8 octombrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost admise recursurile declarate de reclamantul P.M. (decedat), continuat de P.O. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor - D.G.F.P. Dolj.
A fost casată Decizia civilă nr. 96 din 4 martie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
S-a reţinut că sunt întemeiate criticile recurentului reclamant P.M. şi pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, în privinţa incidenţei motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Că, deşi în considerentele deciziei recurate se menţionează că reclamantul este îndreptăţit la repararea prejudiciului material şi moral, „fără obligativitatea unei disocieri", acesta fiind apreciat la suma de 150.000 lei daune morale şi materiale, în dispozitivul deciziei se dispune majorarea daunelor morale la care a fost obligat Statul Român la cuantumul de 150.000 lei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că procedând în acest mod, curtea de apel nu a stabilit în cadrul despăgubirilor acordate care este cuantumul daunelor morale şi cel al daunelor materiale.
De asemenea, Înalta Curte a apreciat ca fiind pe deplin justificate susţinerile recurenţilor cu privire la faptul că instanţa de apel nu a determinat exact care este prejudiciul material suferit de reclamant, deşi în cazul acestuia pot fi stabilite criterii exacte de cuantificare.
Cu privire la acest motiv de recurs, s-a reţinut că nu se poate exercita controlul de legalitate pe care-l determină promovarea căii de atac în cauză.
În rejudecare, la Curtea de Apel Craiova a fost format dosarul nr. 248/54/2010.
În şedinţa publică din 24 martie 2010, reprezentantul Ministerului Public a susţinut că nu se pot acorda daune morale reclamantului moştenitor P.O., în raport de dispoziţiile art. 506 C. proc. pen.
Implicit, a fost invocată lipsa calităţii procesuale active a reclamantului moştenitor în ceea ce priveşte capătul de acţiune privind acordarea daunelor morale.
Această excepţie a fost invocată şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Dolj, prin concluziile scrise formulate în cauză.
Examinând cu prioritate această excepţie, în raport de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., Curtea a constatat că este neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Art. 506 alin. (1) C. proc. pen. prevede că acţiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptăţită potrivit art. 504, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de persoanele care se aflau în întreţinerea sa.
În speţă, acţiunea a fost introdusă la data de 11 ianuarie 2007 de reclamantul P.M., acesta prevalându-se de dispoziţiile art. 504 şi urm. C. proc. pen., pentru recuperarea prejudiciului moral şi material suferit ca urmare a arestării şi condamnării pe nedrept, implicit a privării de libertate pe perioada 21 octombrie 2001 - 5 iulie 2005.
În faza procesuală a recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în primul ciclu procesual, ca urmare a decesului reclamantului (7 ianuarie 2009 ), acţiunea a fost continuată de tatăl acestuia P.O., în calitate de moştenitor acceptant.
In raport de conţinutul dispoziţiilor art. 506 alin. (1) C. proc. pen., moştenitorul P.O. are calitate procesuală activă pentru continuarea acţiunii pornită de fiul său P.M. ( decedat), numai dacă s-a aflat în întreţinerea acestuia.
Or, în speţă, au fost administrate probatorii suficiente, respectiv înscrisuri şi depoziţii de martori, din care rezultă de necontestat că anterior arestării autorul P.M. a locuit şi s-a gospodărit împreună cu părinţii săi - persoane în vârstă şi bolnave, cât şi cu fratele său P.I., care era o persoană cu handicap sever.
În aceste condiţii, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 506 alin. (1) C. proc. pen., moştenitorul reclamant P.O. având calitate procesuală activă în prezenta cauză, situaţie în care excepţia invocată apare ca neîntemeiată.
Referitor la cele două apeluri, a constatat că este întemeiat apelul declarat de reclamantul P.M. (decedat) continuat de moştenitorul P.O. şi ca neîntemeiat apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Dolj.
Temeiul legal al acţiunii promovate de reclamantul P.M., în prezent decedat, îl constituie dispoziţiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen., text care prevede expres că persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare.
Potrivit dispoziţiilor legale ale art. 505 C. proc. pen., la stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama de durata privării de libertate, sau a restrângerii dreptului de libertate suportată, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate, sau a cărui libertate a fost restrânsă.
În raport de dispoziţiile legale citate, s-a constatat că sunt justificate criticile reclamantului cu privire la cuantumul daunelor morale acordate de instanţa de fond, Curtea apreciind că întinderea prejudiciului moral poate fi stabilită la o sumă de 341.500 lei.
În operaţiunea de cuantificare a daunelor morale, instanţa de apel a avut în vedere în primul rând numărul de zile pentru care reclamantul a fost privat de libertate , dar şi jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciind astfel că suma de 250 lei (2.500.000 lei vechi) pentru fiecare zi de detenţie, este o sumă rezonabilă.
Efectuând calculul corespunzător în raport de cele două coordonate, respectiv numărul de zile pentru care reclamantul a fost lipsit de libertate pe nedrept (1366 zile) şi suma de 250 lei/zi de detenţie, a rezultat că reclamantului i se cuvine suma de 341.500 lei cu titlul de daune morale.
Instanţa a apreciat că această sumă vine să compenseze toate suferinţele fizice şi psihice, dar în special, privarea de libertate a reclamantului P.M. pentru o perioadă îndelungată , pentru o faptă penală pe care acesta nu a săvârşit-o , pentru care a fost arestat şi condamnat pe nedrept.
Coroborând susţinerile reclamantului din declaraţia dată în faţa instanţei, cu relatările celor doi martori, Curtea a reţinut că în cauză s-a făcut dovada faptului că la data arestării reclamantul desfăşura în mod permanent activitatea de cioban, realizând un venit lunar de 7 milioane lei vechi.
În condiţiile în care , reclamantul a fost arestat şi lipsit ilegal de libertate pentru 1366 zile, acesta este îndreptăţit să primească despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea veniturilor de care a fost privat pe perioada menţionată.
Prin acţiunea introductivă, reclamantul a solicitat despăgubiri materiale pentru întreaga perioadă cât a fost lipsit de libertate, susţinând că această perioadă reprezintă un interval de 45 de luni.
Luând în calcul perioada de 45 luni menţionată prin acţiune de către reclamant şi suma de 7 milioane lei vechi rezultată din probatorii, Curtea a constatat că suma reprezentând prejudiciul material cuvenit reclamantului, este de 33.500 lei.
Pentru considerentele expuse, apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Dolj, a fost respins prin Decizia civilă nr. 95 din 31 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Craiova.
În temeiul aceloraşi prevederi legale, apelul declarat de reclamantul P.M. (decedat) continuat de moştenitorul P.O., a fost admis.
Pe cale de consecinţă, a fost schimbată sentinţa apelată în sensul admiterii în parte a acţiunii şi obligării pârâtului către reclamantul moştenitor la plata sumei de 33.500 lei, reprezentând daune materiale şi a sumei de 341.500 lei reprezentând daune morale.
Împotriva deciziei nr. 95 din 31 ianuarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs reclamantul, prin Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
I. Recurentul P.O., continuator al defunctului P.M., a susţinut următoarele motive de nelegalitate.
Cuantumul despăgubirilor acordate de către instanţa de judecată este mai mic decât cel solicitat, apreciindu-se că, în raport cu datele concrete ale cazului, ar fi trebuit să fie mai mari.
Astfel, suma câştigată de reclamant este cea reflectată de declaraţiile martorilor (1.000 lei) lună şi acoperă valoarea prejudiciului creat prin arestarea nelegală timp de 45 de luni. Se consideră că în mod corect instanţa de judecată ar trebui să acorde suma de 45.000 lei ca despăgubire materială.
În privinţa despăgubirilor morale, şi pe acestea, le consideră mai mici decât cele care în mod firesc ar fi trebuit acordate.
Astfel, instanţa are suficiente argumente şi indicii prin care să aprecieze cuantumul despăgubirilor morale, adăugând la acestea şi jurisprudenţa şi practica creată în materie.
În situaţia în care instanţa de recurs ar menţine cuantumul daunelor morale acordate de către instanţa de apel, s-ar încalcă în mod grav cerinţa previzibilităţii legii, creându-se practica neunitară în această privinţă, inclusiv în ceea ce priveşte soluţii mai vechi ale instanţei supreme în cauze asemănătoare.
In drept,se întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct.7 şi 9.
II. Recurentul Statul Român susţine că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În speţă, reclamantul P.M. a decedat în faza judecării recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar în locul acestuia a fost introdus în cauză tatăl acestuia P.O., însă acesta nu a făcut dovada prin niciun mijloc de probă că, înainte de arestarea reclamantului P.M., se afla în întreţinerea acestuia.
Se apreciază aşadar că acţiunea este neîntemeiată în ceea ce priveşte daunele morale pentru că, în acest mod, nu s-ar proceda la o reparaţie pentru suferinţele psihice produse unei persoane, ci la remunerarea unei alte persoane decât cea care se presupune că a suferit, ignorându-se în acest fel caracterul strict personal al daunei morale.
Potrivit dispoziţiilor art. 505 C. proc. pen., la stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama de durata privării de libertate sau a restrângerii dreptului de libertate suportată, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă. Faptul că, pentru o perioadă de 1366 de zile, reclamantul a fost lipsit ilegal de libertate, fiind nevoit să trăiască în penitenciar şi să suporte regimul de detenţie impus prin lege, constituie argumentul determinant în aprecierea cuantumului daunelor morale cuvenite reclamantului.
Se consideră că instanţa nu a răspuns criticilor lui, mai mult decât atât, a apreciat în mod greşit probele administrate în cauză, această apreciere ducând, la o concluzie greşită.
Mai mult decât atât în cuprinsul considerentelor, instanţa se raportează la suferinţele morale ale reclamantului.
De asemenea, se susţine că nu pot nega faptul ca arestarea in temeiul unei hotărâri ulterior desfiinţate nu poate sa-i aducă celui arestat beneficii însă impactul produs asupra unei persoane condamnate anterior şi care fusese internata cu tulburări psihice, nu se poate compara cu impactul produs asupra unei persoane, care nu mai fusese condamnata si internata cu boli psihice anterior.
Se apreciază că, instanţa a apreciat greşit probele administrate în cauză.
În ceea ce priveşte despăgubirile materiale, au susţinut că, în mod corect a fost înlăturată declaraţia unuia dintre martori întrucât acesta era angajatorul reclamantului în momentul administrării probei şi avea interes în cauză. De asemenea, depoziţia celuilalt martor este neconcludentă, pentru că se raporta la remuneraţia unui cioban de la data administrării probei - anul 2005 şi nu din perioada când reclamantul a fost arestat în anul 2001, fiind cunoscut faptul că în această perioadă inflaţia a fost destul de mare, iar diferenţa de remuneraţii între anul 2001 şi 2005 era considerabilă. Presupusa remuneraţie este într-un cuantum exagerat faţă de salariile minime din perioada la care se raportează reclamantul.
Se conchide că nici acest capăt de cerere nu a fost dovedit, probele administrate în cauză au fost interpretate în mod greşit, iar sumele menţionate în acestea sunt cel puţin exagerate, dacă nu eronate.
În drept, se întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
III. Recursul Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova vizează urătoarele critici:
Moştenitorul P.O. nu are calitate procesuală activă pentru a continua acţiunea reclamantului P.M. care a decedat în timpul procesului la data de 8 ianuarie 2009.
Din interpretarea prevederilor art. 504 C. proc. pen. rezultă fără echivoc faptul că dreptul de a continua sau porni o asemenea acţiune nu aparţine moştenitorului, în general, ci numai aceluia care s-a aflat în întreţinerea persoanei la care face referire art. 504 C. proc. pen., iar la dosarul cauzei nu există nicio dovadă din care să rezulte că moştenitorul P.O. s-a aflat în întreţinerea reclamantului P.M.
Moştenitorul P.O. nu are calitate procesuală activă - în ceea ce priveşte acordarea daunelor morale.
În condiţiile în care instanţele de judecată apreciază că moştenitorul P.O. poate continua acţiunea ascendentului său, nu există temei juridic pentru obligarea Statului Român la daune morale.
Se consideră că, cuantumul daunelor morale acordat de către instanţa de apel este calculat în mod nelegal.
Nelegalitatea deciziei instanţei de apel în rejudecare constă în faptul că aprecierea asupra traumelor psihice la care a fost expus reclamantul este făcută la valoarea monedei la momentul pronunţării deciziei deşi, în mod legal evaluarea suferinţei trebuia apreciată în funcţie de evoluţia monedei naţionale în perioada anilor 2001 - 2004 (perioada arestării preventive).
Se susţine că obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 33.500 Ron reprezentând despăgubiri materiale este nelegală.
Analizând recursurile declarate de reclamant, de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Craiova, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea nu pot fi primite pentru considerentele ce succed:
Dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prevăd că pentru a se dispune modificarea unei hotărâri aceasta trebuie să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, sau să fie lipsit de temei legal.
Criticile recurentului reclamant P.O. vizează greşita apreciere de către instanţa de apel a cuantumului daunelor materiale şi morale la care acesta este îndreptăţit, critici ce nu pot atrage incidenţa acestui motiv de nelegalitate.
Criticile legale de stabilire a cuantumului acestor daune, regăsite în dispoziţiile art. 505 alin.(1) C. proc. pen. ce au constituit fundamentul cererii de chemare în judecată au în vedere durata privării de libertate, consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate, elemente de care instanţa de apel a ţinut seama.
Criticile recurenţilor legate de aprecierea subiectivă a judecătorului asupra întinderii despăgubirilor, îndeosebi a celor de natură morală, nu pot fi primite, întrucât, în lipsa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestor despăgubiri, trebuie recunoscută puterea de apreciere a judecătorului pe acest aspect.
Instanţa de apel a interpretat în mod just dispoziţiile legale incidente, statuând că arestarea nelegală a reclamantului a avut consecinţe asupra acestuia, vătămându-i onoarea şi demnitatea, criterii ce definesc persoana umană şi care, analizate şi evaluate obiectiv, constituie fundamentul daunelor solicitate. De altfel, Curtea Europeană a reţinut constant că, în cazurile de violare a art. 5 al Convenţiei, privind privarea nelegală de libertate, sunt întrunite cerinţele de acordare a despăgubirilor băneşti pentru prejudiciul produs victimei, material şi moral, pe perioada detenţiei nelegale.
Recursurile pârâtului Statul Român şi ale Ministerului Public privesc, pe de o parte, eronata apreciere de către instanţa de judecată a calităţii procesuale active a reclamantului P.O. de a continua acţiunea reclamantului P.M. care a decedat la data de 8 ianuarie 2009, iar pe de altă parte, greşita evaluare a cuantumului daunelor materiale şi morale acordate de instanţă.
Criticile acestor recurenţi nu pot fi primite.
Instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod just dispoziţiile art. 506 C. proc. pen. conform cărora acţiunea pentru repararea pagubei cauzate prin eroare judiciară poate fi primită de persoana îndreptăţită potrivit art. 504 C. proc. pen., iar după moartea acestuia, poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreţinerea sa.
Aşa cum a statuat şi Curtea de Apel, pârâtul P.O. are calitatea procesuală activă, din coroborarea tuturor probelor administrate rezultând că sunt întrunite condiţiile de incidenţă art. 506 C. proc. pen., numitul P.O. aflându-se în întreţinerea fiului său P.M. (decedat), atât înainte de arestare, dar şi ulterior, după achitarea şi punerea sa în libertate.
Pentru aceste considerente, se vor respinge recursurile declarate împotriva deciziei civile şi în baza art. 312 C. proc. civ. va fi menţinută Decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul P.O. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Dolj şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei civile nr. 95 din 31 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6329/2010. Civil. Recalculare pensie.... | ICCJ. Decizia nr. 6327/2010. Civil → |
|---|
