ICCJ. Decizia nr. 7617/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7617/2011
Dosar nr.1155/62/2010
Şedinţa publică din 28 octombrie 2011
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanta născută la data de 12 octombrie 1982 este fiica lui M.V. decedată la 18 martie 1995, care la rândul său a fost fiica lui V.P. decedat la 21 noiembrie 1982 şi V.H. decedată la 25 octombrie 2001.
Potrivit adreselor emise de către Ministerul Justiţiei - Direcţia Instanţelor Militare, atât mama reclamantei, cât şi bunicii materni ai acesteia, au fost dislocaţi împreună cu familia la data de 20 aprilie 1952 prin Decizia M.A.I. nr. 239/1952 din oraşul Mangalia, fixându-li-se domiciliu obligatoriu în comuna Hălchiu, judeţul Braşov.
Conform dispoziţiilor art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe Decizia nr. 239/1952 a Ministerului Afacerilor Interne.
Faţă de conţinutul textului legal anterior enunţat, rezultă că mama şi bunicii materni ai reclamantei au fost supuşi unei măsuri administrative cu caracter politic de drept, recunoscut de către legiuitor.
Prin prezenta acţiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la acordarea daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit de autorii săi ca urmare a măsurii administrative luate împotriva acestora, acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.
S-a constatat că despăgubirile morale pot fi solicitate pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, pentru efectele măsurilor administrative putându-se solicita echivalentul valoric al bunurilor confiscate, deci doar repararea prejudiciului material.
Or, în speţă, autorii reclamantei nu au fost victimele unei condamnări cu caracter politic, de drept constatat prin lege, astfel cum sunt enumerate prin art. 2 din Legea nr. 221/2009 sau recunoscute ca având acest caracter de către instanţa de judecată, conform art. 4 din acelaşi act normativ, ci au fost victimele unei măsuri administrative cu caracter politic, pentru care legiuitorul nu permite însă decât acordarea despăgubirilor materiale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel de reclamanta F.H. născută M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel a arătat că instanţa de fond a nesocotit litera şi spiritul Legii nr. 221/2009 pentru că scopul, finalitatea şi obiectul acestei legi îl constituie reparaţia morală, pe care o recunoaşte Statul Român contemporan, persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic sau au fost victime ale unor măsuri administrative, abuzuri cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Este greşită viziunea instanţei de fond, potrivit căreia, de reparaţii morale nu se pot bucura decât cei care au fost victimele unor condamnări cu caracter politic. O asemenea viziune, elimină din start caracterul reparator din punct de vedere moral al victimelor care au suferit măsuri administrative abuzive ceea ce nu este în concordanţă cu spiritul, raţiunea şi finalitatea acestei legi.
Despăgubirile materiale prevăzute de dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) constând în echivalentul bunurilor confiscate reprezintă doar o ficţiune, ele neputându-se realiza în sensul acţiunii în realizare decât dacă există documente doveditoare pentru aceasta.
În mod greşit instanţa de fond a apreciat că doar persoanele condamnate politic au dreptul la repararea prejudiciului moral prin daune morale, întrucât acelaşi alineat indică printre beneficiari şi victimele care au suferit măsuri administrative abuzive.
Prin Decizia nr. 169 Ap din 26 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, s-a respins apelul.
În considerentele deciziei instanţa de apel a reţinut că acţiunea promovată de reclamată este întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 221/2009, solicitându-se obligarea pârâtului la acordarea de daune morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurii administrative luate împotriva mamei şi bunicilor materni ai acesteia.
Temeiul de drept indicat de reclamantă, nu era aplicabil acestui gen de acţiuni, întrucât antecesorii reclamantei, au făcut parte din categoriile de persoane care au suferit o măsură administrativă cu caracter politic luată de autorităţile vremii, şi anume dislocarea forţată a domiciliilor, iar potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din lege, beneficiază de acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, numai acele persoane care au fost condamnate politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Pe lângă aceste argumente, instanţa de apel, a mai reţinut următoarele aspecte:
Potrivit dispoziţiilor art. I din OUG nr. 62/2009, aceste despăgubiri au fost plafonate, până la un anumit cuantum în funcţie de situaţia concretă a fiecărui beneficiar. Prin Decizia nr. 1354/2010 Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din OUG nr. 62/2009, decizie publicată în M. Of. nr. 761/2010.
Ulterior prin Decizia nr. 1358/2010, publicată în acelaşi Monitor Oficial, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009.
Prin urmare prevederile legale pe care reclamanta şi-a fundamentat acţiunea au fost declarate neconstituţionale, astfel că potrivit dispoziţiilor art. 147 din Constituţia României, dispoziţiile din legile constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlament după caz, nu pun de acord prevederile constituţionale cu dispoziţiile din Constituţie. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Ca atare, fiind suspendate de drept dispoziţiile în baza cărora au fost fundamentate pretenţiile reclamantei, instanţa a apreciat că o astfel de acţiune nu mai poate fi admisă.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct 9 C. proc. civ., întrucât au fost nesocotite dispoziţiile Legii nr. 221/2009, respectiv s-au interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) şi lit. b).
Recursul nu este fondat.
Înainte de pronunţarea deciziei atacate a fost dată Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, prin care dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, au fost declarate neconstituţionale.
În speţă, încetarea efectelor juridice ale prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 înseamnă că, la data judecării recursului nu se mai poate ţine cont de o dispoziţie declarată neconstituţională.
Problema de drept care se pune în speţă nu este deci cea a faptului dacă reclamanţii sunt sau nu îndreptăţiţi la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 (aspect care, de altfel, a fost soluţionat definitiv de curtea de apel), ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluţionării, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
După cum a reţinut şi instanţa de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of., sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Nu se poate spune că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamanţii nu erau titularii unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului câtă vreme la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamanţilor.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Având în vedere aceste considerente recursul este nefondat şi va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F.H. împotriva Deciziei nr. 169 Ap din 26 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2011.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 7623/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 7620/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
