ICCJ. Decizia nr. 1041/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1041/2012
Dosar nr. 1607/115/2010
Şedinţa publică din 17 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 930 din 27 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1607/115/2010, Tribunalul Caraş-Severin a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii S.G., S.N. şi S.D., în temeiul Legii nr. 22112009, împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin şi, în consecinţă, a obligat pârâtul să plătească fiecărui reclamant echivalentul în lei a sumei de 10.000 euro, cu titlul de despăgubiri morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că au fost deportaţi în Bărăgan S.S. (decedat) şi mama sa S.E. (decedată), reclamanta S.D. fiind soţia lui S.S. (cu care s-a căsătorit după venirea acestuia din Bărăgan), iar reclamantele S.G. şi S.N. sunt fiicele acestora.
A mai reţinut instanţa că prin strămutarea în altă zonă a ţării, cu alte condiţii geografice, în plin câmp, departe de comunitatea în care au trăit până atunci, s-a adus o gravă restrângere a satisfacţiilor şi plăcerilor vieţii deportaţilor şi urmaşilor acestora, constând în pierderea posibilităţilor de îmbogăţire spirituală, divertisment şi destindere pe o lungă perioadă de timp, a fost pierdută apartenenţa religioasă, apartenenţa la familie, la comunitatea din care făceau parte, fiind grav vătămată integritatea fizică, psihică a persoanelor deportate.
Referitor la reclamanţi, care sunt soţia şi, respectiv, descendenţii lui S.S., deportat în Bărăgan, tribunalul a apreciat că şi în privinţa acestora funcţionează o prezumţie simplă referitoare la existenţa unui prejudiciu moral şi care nu mai este nevoie să fie dovedit, fiind de notorietate condiţiile extrem de grele în care au trăit antecesorii acestora în Câmpia Bărăganului cu consecinţe asupra vieţii întregii familii, drept urmare, s-a apreciat că suma de 10.000 euro pentru fiecare reclamant reprezintă o echitabilă despăgubire, pentru daunele morale suferite.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin, solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de apel pârâtul apelant a arătat, în esenţă, că Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 62/2010, limitează cuantumul despăgubirilor, iar reclamanţii, respectiv antecesorul acestora, nu au suferit o condamnare, ci au făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a primi despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Apelantul a mai susţinut că acordarea daunelor morale nu se justifică având în vedere că drepturile prevăzute şi acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 reprezintă măsuri cu caracter reparatoriu, pentru persoanele care au fost persecutate din motive politice.
Prin Decizia civilă nr. 100 din 26 ianuarie 2011 Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statui Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins în totalitate acţiunea formulată de reclamanţi.
Pentru a decide astfel Curtea de Apel a reţinut că prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Stalul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă, s-a constatai că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale.
În ceea ce priveşte efectele Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale în cauza de faţa, instanţa de apel a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie [prevăzute şi de art. 31 alin. (3) din Legea nr, 47/1992], potrivit cărora „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei";.
De asemenea, s-a mai reţinut ca fiind aplicabile speţei şi dispoziţiile art. 47 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Curtea de Apel mai reţine că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010 iar în intervalul de 45 de zile de la publicare Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstituţionale [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009] cu dispoziţiile Constituţiei, rezultând că aceste prevederi şi-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate şi că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.
În concluzie, instanţa de apel a apreciat că fiind desfiinţat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acţiunii reclamantelor, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, se impune admiterea apelului pârâtului cu consecinţa schimbării sentinţei şi respingerii acţiunii reclamanţilor.
Împotriva acestei ultime decizii au declarat, în termen legal, recurs reclamanţii S.G., S.N. şi S.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept dispoziţiile art. 307. pct. 7 şi 9 din C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenţii au arătat că instanţa de apel în mod nelegal a invocat ca motiv de ordine publică ";Decizia nr. 1358din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, cu referire la declararea neconstitutionalităţii art. 5 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 221/2009, fără a face referire şi la Decizia .Curţii Constituţionale nr. 1354 din 20 octombrie 2010, în care acelaşi articol"; este declarat constituţional, prin urmare, susţin recurentele, Curtea Constituţionala se contrazice singură.
Legea nr. 221/2009 fiind o lege organică cu caracter special, promulgată de către Preşedintele ţării, verificarea constituţionalităţii trebuia efectuată înainte sau imediat după promulgarea ei, în cel mai scurt timp, nu să fie lăsată să îşi producă efectul timp de 1 an şi 4 luni.
Mai arată recurenţii că, prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 dispoziţiile art. 1 - 4, art. 6 - 8 şi art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009 nu au fost declarate neconstituţionale, prin urmare, instanţa de apel trebuia să analizeze solicitările reclamanţilor în raport de întreg probatoriul administrat, în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit, prin prisma dispoziţiilor art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, text care a rămas în vigoare.
Se mai arată ca, deşi recurenţii au prezentat Curţii de Apel Timişoara mai multe speţe identice în care instanţele, inclusiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ex. Deciziile nr. 1173 din 11 februarie 2011, nr. 2174 din 10 martie 2011, nr. 2369 din 15 martie 2011) s-au pronunţat irevocabil în favoarea reclamanţilor, însă, în caz, instanţa de apel a judecat incorect, aplicând o altă unitate de măsură pentru recurenţi, aceştia aflându-se într-o situaţie de dezavantaj faţă de persoanele care au obţinut soluţii favorabile.
În mod greşit instanţa de apel cu încălcarea dispoziţiilor 292, alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. a respins acţiunea reclamantelor în totalitate şi a admis apelul pârâtului, întrucât, nici pârâtul apelat şi nici parchetul nu au invocat probe, motive ori dovezi noi care să ducă la schimbarea soluţiei primei instanţe, în afara celor invocate în faza judecăţii pe fond a cauzei.
De asemenea, arată recurentele, au fost încălcate de către instanţa de apel şi prevederile art. 298, 129, alin. (1), (5) şi (6), cât şi art. 723 C. proc. civ.
Totodată, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind ";repararea totală şi în întregime a tuturor drepturilor ce au fost încălcate în mod ilegal";, cu ignorarea faptului că temeiul juridic care a stat la baza acţiunii formulate a fost Legea nr. 221/2009 în totalitatea ei şi nu doar dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a), cum greşit a apreciat Curtea de Apel.
Analizând recursul de faţă, cu prioritate, este de observat că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. (7) C. proc. civ. a fost invocat numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică de natură a se circumscrie ipotezei pe care acest motiv o reglementează - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;
Criticile formulate de recurenţi aduc în discuţie o singură chestiune, aceea a efectelor, în cauză, ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, încadrându-se astfel în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. (9) C. proc. civ., pe care Înalta Curte le apreciază ca nefondate, pentru cele ce succed:
Contrar susţinerilor recurenţilor instanţa de apel a dat o dezlegare corectă problemei de drept cu care a fost învestită în speţa de faţă, respectiv aceea dacă dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai pot fi aplicate acţiunii formulate de reclamanţi în baza lor, în condiţiile în care au fost declarate neconstituţionale. prinţi-un control aposteriori ele constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
Conform art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în M. Of., aşa încât, în raport de decizia în interesul legii sus-menţionată, criticile reclamantului nu pot fi primite, pentru argumentele reţinute de instanţa supremă în soluţionarea recursului în interesul legii.
Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizia Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte, în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefiind aşadar soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune deci că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă, de ordine publică, aplicarea ci generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamanţii nu erau titularii unui „bun"; susceptibil de protecţie în sensul art 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cum în mod eronat susţin recurenţii, câtă vreme la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să îi fi confirmat dreptul, prin urmare şi această critică este nefondată.
În ceea ce priveşte situaţia de dezavantaj sau de discriminare în care reclamanţii s-ar găsi, dat fiind că cererea sa nu fusese soluţionată de o manieră definitivă la momentul pronunţării deciziei Curţii Constituţionale, se constată ca aceasta are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituţionalitate, şi rezonabilă, păstrând raportul de proporţionalitate dintre mijloacele folosite şi scopul urmărit, acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsite de previzibilitate.
Izvorul „discriminării"; constă în pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale şi a-i nega legitimitatea înseamnă a nega însuşi mecanismul vizând controlul de constituţionalitate ulterior adoptării actului normativ, ceea ce este de neacceptat într-un stat democratic, în care fiecare organ statal îşi are atribuţiile şi funcţiile bine definite.
De aceea, critica formulată de reclamanţi potrivit căreia prin pronunţarea deciziei recurate au fost dezavantajaţi faţă de alte persoane, care în situaţii similare au avut câştig de cauză este nefondată.
Totodată, în condiţiile în care reclamanţii au invocat temeiul juridic al cererii în despăgubiri morale, ca fiind reprezentat de dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - examinate ca atare în primă instanţă - analizarea pretenţiilor acestuia din perspectiva altor prevederi legale, respective art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, echivalează cu schimbarea cauzei juridice în timpul procesului.
Or, o atare soluţie este contrară dispoziţiilor art. 294 alin. (1) teza I C. proc. civ., potrivit cărora „în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face cereri noi";.
Fiind de strictă interpretare şi aplicare, cazurile respective nu pot fi interpretate ca referindu-se şi la temeiul juridic al cererii, indiferent de modificările intervenite în conţinutul normei invocate în cererea introductivă, inclusiv încetarea efectelor acestei norme, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii lor, astfel cum s-a întâmplat în cauză, prin urmare şi această critică este nefondată.
Având în vedere considerentele prezentate, faţă de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii S.G., S.N. şi S.D. împotriva Deciziei civile nr. 100 din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1038/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1042/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
