ICCJ. Decizia nr. 1751/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1751/2012
Dosar nr. 4287/120/2009
Şedinţa publică din 9 martie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 4287 din 29 septembrie 2009, reclamantul T.V. a chemat în judecată Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice pentru ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se constatate, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 221/2009 caracterul politic al condamnării la pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1082 din 19 mai 1975 pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 3633/1975 pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei, prevăzută şi pedepsită de art. 245 alin. (3) C. pen. în vigoare la acea dată.
Reclamantul a mai solicitat să fie obligat statul, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, la plata sumei de 4.200.000 RON (echivalentul a 100.000 euro), reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea dispusă prin Sentinţa penală nr. 1082 din 19 mai 1975 pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 3633/1975, din care a executat efectiv 4 luni închisoare; să fie obligat statul, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, la plata sumei de 42.000.000 RON (echivalentul a 1.000.000 euro), reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea la 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de propagandă împotriva orânduirii socialiste prevăzută de art. 166 alin. (2) C. pen. în vigoare la acea dată, dispusă prin Sentinţa penală nr. 492 din 8 noiembrie 1983 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti în Dosar nr. 411/1983, din care a executat efectiv 5 ani 3 luni şi 29 de zile închisoare şi să fie obligat statul pârât la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în anul 1975, nemaisuportând regimul comunist, a încercat împreună cu doi prieteni să părăsească ţara pentru a se stabili în occident, dar a fost prins de organele securităţii statului, anchetat de acestea şi condamnat prin Sentinţa penală nr. 1082 din 19 mai 1975 pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 3633/1975 pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei, prevăzută şi pedepsită de art. 245 alin. (3) C. pen.
De asemenea, a susţinut reclamantul că, potrivit politicii penale a statului instaurat după 6 martie 1945 şi corespunzător modificării conţinutului valorilor ocrotite, coroborat cu îngrădirile aduse drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi sub aspectul libertăţii de circulaţie, fapta de trecere frauduloasă a frontierei a fost apreciată ca infracţiune având caracter politic.
Totodată, reclamantul a arătat că este evident că, în conformitate cu prevederile art. 13 din Declaraţia Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a O.N.U., la 10 decembrie 1948, avea dreptul de a circula în mod liber şi de a-şi părăsi ţara, însă în condiţiile regimului dictatorial acest drept fundamental era îngrădit, Statul Român încălcând dispoziţiile art. 30 din Declaraţia Drepturilor Omului, potrivit căruia ";nicio dispoziţie a prezentei declaraţii nu poate fi interpretată ca implicând pentru vreun stat, grupare sau persoană dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a săvârşi vreun act îndreptat spre desfiinţarea unor drepturi sau libertăţi enunţate în prezenta declaraţie";.
La data de 24 martie 2010, reclamantul T.V. şi-a precizat acţiunea solicitând obligarea Statului Român la plata unor despăgubiri în cuantum de 1.000.000 euro pentru daunele morale suferite în urma condamnării cu caracter politic dispuse prin Sentinţa penală nr. 1082 din 19 mai 1975 pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 3633/1975, precum şi obligarea Statului Român la plata unor despăgubiri în cuantum de 10.000.000 euro pentru daunele morale suferite în urma condamnării cu caracter politic dispuse prin Sentinţa penală nr. 492 din 8 noiembrie 1983 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti în Dosar nr. 411/1983.
Tribunalul Dâmboviţa, prin Sentinţa civilă nr. 736 din 21 aprilie 2010, a admis în parte acţiunea astfel cum a fost precizată şi modificată de reclamantul T.V., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Finanţelor Publice Dâmboviţa şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 135.000 RON - cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic, dispusă prin Sentinţa penală nr. 492 din 8 noiembrie 1983 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti în Dosarul nr. 411/1983.
A respins celelalte capete de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de reclamant prin Sentinţa penală nr. 1082 din 19 mai 1975 pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 3633/1975 şi acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin această condamnare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 prevede că ";persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3) (...)";, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ ";Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare";.
Totodată, tribunalul a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 1082 din 19 mai 1975 pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 3633/1975, reclamantul a fost condamnat la 8 luni închisoare pentru tentativă la infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei; că în considerentele hotărârii de condamnare s-a arătat că reclamantul împreună cu alţi trei inculpaţi au luat hotărârea să părăsească ţara prin trecerea frauduloasă a frontierei în R.S.F. Iugoslavia şi apoi în Italia, că au mers în Constanţa unde au stat o perioadă scurtă şi apoi au plecat spre Orşova de unde vroiau să se îmbarce pe vapor până la Moldova Nouă unde să se angajeze şi să studieze terenul; că în Orşova au fost reţinuţi de organele grănicereşti; că asupra lor s-au găsit hărţi şi două ghiduri de conversaţie româno-italiană şi că inculpaţii au recunoscut că doreau să treacă fraudulos frontiera.
Faţă de cele reţinute şi de faptul că din depoziţiile martorilor S.L. şi P.G. nu rezultă că reclamantul ar fi urmărit prin săvârşirea tentativei la infracţiunea de trecerea frauduloasă a frontierei vreunul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 (exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalităţii, terorii comuniste, precum şi abuzului de putere din partea celor care au deţinut puterea politică; susţinerea sau aplicarea principiilor democraţiei şi a pluralismului politic; propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii faţă de aceasta; acţiunea de împotrivire cu armă şi răsturnare prin forţă a regimului comunist; respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale şi culturale; înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naţionalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenenţă sau opinie politică, de avere ori de origine socială), tribunalul a respins ca nefondat capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de reclamant prin Sentinţa penală nr. 1082 din 19 mai 1975 pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 3633/1975, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) rap. la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009.
Pe cale de consecinţă, instanţa de fond, nefiind vorba de o condamnare cu caracter politic, a respins şi cererea reclamantului de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de reclamant prin condamnarea dispusă prin Sentinţa penală nr. 1082 din 19 mai 1975 pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 3633/1975, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.
Referitor la celălalt capăt de cerere, tribunalul a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 492 din 08 noiembrie 1983 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti în Dosarul nr. 411/1983, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de propagandă împotriva orânduirii socialiste prevăzute de art. 166 alin. (2) C. pen. din 1968; că prin aceeaşi sentinţă s-a dispus computarea arestului preventiv de la 23 august 1983; că reclamantul a executat pedeapsa parţial, fiind graţiat prin Decretul prezidenţial nr. 92 din 02 iunie 1987 şi pus în libertate la data de 06 iunie 1987; că, după cum reiese din adresa de la dosar, în timpul detenţiei, reclamantul a fost pedepsit disciplinar o singură dată.
Tribunalul a mai reţinut că reclamantul nu este membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (potrivit precizărilor de la termenul din 24 martie 2010) şi că reclamantul a beneficiat de măsurile reparatorii acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri şi în prezent încasează o indemnizaţie lunară de 1066 RON.
Având în vedere cele menţionate şi faptul că respectiva condamnare pronunţată pentru o infracţiune dintre cele enumerate la art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 constituie de drept o condamnare cu caracter politic, tribunalul apreciază că reclamantul este îndreptăţit, în baza art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 221/2009, la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti prin Sentinţa penală nr. 492 din 08 noiembrie 1983.
În ce priveşte cuantumul daunelor morale, tribunalul a apreciat că suma de 135.000 RON este îndestulătoare ţinând seama, pe de o parte, de faptul că reclamantul a beneficiat de măsurile reparatorii acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 şi pe de altă parte, de elementele de fapt astfel cum sunt conturate ele de depoziţiile martorilor şi înscrisurile de la dosar, respectiv de prejudiciul produs prin condamnare, de durata privării de libertate, de intensitatea suferinţelor fizice şi psihice pe care le-a suportat reclamantul pe perioada detenţiei, de consecinţele condamnării asupra reputaţiei şi demnităţii reclamantului, dar şi pe plan social şi profesional.
Împotriva Sentinţei civile nr. 736 din 21 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa au declarat apel reclamantul T.V., pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.
Reclamantul T.V. a arătat că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a acesteia şi, rejudecând pe fond cauza, să se admită în tot acţiunea, astfel cum a fost precizată.
Reclamantul a arătat că hotărârea atacată este netemeinică din perspectiva cuantumului despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral suferit în urma condamnării dispusă prin Sentinţa penală nr. 492 din 08 noiembrie 1983 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
Cu privire la încălcarea principiului securităţii juridice, reclamantul a solicitat ca instanţa de control judiciar să observe faptul că pentru suferinţa fizică şi psihică exercitată, îndurată, atât de el, cât şi de familia sa, pe timpul detenţiei, dar şi ulterior, instanţa de fond în mod greşit a considerat că suma de 135.000 RON este îndestulătoare.
A susţinut că instanţa de fond în mod greşit a înlăturat în totalitate şi practica judiciară depusă la dosarul cauzei cu privire la soluţii pronunţate de instanţele din România referitor la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, sentinţa apelată încălcând principiul securităţii juridice existent în orice stat de drept, conduită ce a fost cenzurată în mai multe rânduri de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Reclamantul a mai arătat că sentinţa atacată este netemeinică şi din perspectiva caracterului politic al condamnării suferite prin Sentinţa penală nr. 1082 din 19 mai 1975 pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, în sensul că instanţa de fond a apreciat în mod greşit faptul că infracţiunea de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei, nu se încadrează la caracterul politic al condamnării şi la dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.
Din această perspectivă, a solicitat a se constata că în cauză condamnarea suferită de el a avut caracter politic, în condiţiile în care motivele pentru care a fost dispusă condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei, reţinute în cuprinsul hotărârii Judecătoriei Turnu Severin, sunt circumscrise întru totul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a), b), c), d) şi e) din O.U.G. nr. 214/1999, iar intenţia sa de a părăsi teritoriul României a avut ca scop tocmai exprimarea opoziţiei împotriva regimului comunist şi eliberarea de sub dictatură, respectarea principiilor democraţiei şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, precum şi înlăturarea discriminării din orice motiv, potrivit prevederilor Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.
A susţinut că este evident că infracţiunea (precum şi tentativa) de trecere frauduloasă a frontierei a fost inclusă în categoria condamnărilor cu caracter politic, chiar dacă textul Legii nr. 221/2009 în enumerarea articolelor din Codul penal din 1968 nu include şi art. 245 şi în mod ilogic s-ar ţine cont numai de textul greşit, lacunar, fără să se aibă în vedere spiritul şi scopul legii.
În acest sens, reclamantul a solicitat să se constate caracterul politic al condamnării sale suferită prin Sentinţa penală nr. 1082 din 19 mai 1975 a Judecătoriei Turnu Severin, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei şi pe cale de consecinţă să fie obligat pârâtul Statul Român la plata unor despăgubiri în cuantum de 1.000.000 euro cu titlu de daune morale.
Reclamantul a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei atacate şi pe fond admiterea acţiunii în tot, astfel cum a fost precizată.
Pârâtul Statul Român - Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, a susţinut, prin motivele de apel, că acţiunea reclamantului trebuia respinsă în totalitate, cuantumul despăgubirilor la care a fost obligat la plată Statul Român, fiind nejustificat şi exagerat, ulterior condamnării pentru o infracţiune de drept comun.
În mod netemeinic instanţa de fond a soluţionat cererea reclamantului încadrând-o în categoria condamnărilor cu caracter politic, acordarea daunelor morale în sumă de 135.000 RON nefiind justificate, cu atât mai mult cu cât s-a reţinut şi acordarea anterioară de despăgubiri în baza Decretului-lege nr. 118/1990, precum şi faptul că reclamantul încasează şi în prezent o indemnizaţie lunară de 1066 RON.
Instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 7 din Legea nr. 221/2009, deoarece raţiunea avută în vedere de legiuitor a fost aceea de a acorda o serie de despăgubiri persoanelor (moştenitorilor acestora) ce au suferit efectiv în urma condamnărilor cu caracter politic, aşa cum sunt definite prin actul normativ şi care nu au beneficiat de măsuri reparatorii.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, prin apelul său, a criticat Sentinţa civilă nr. 736 din 21 aprilie 2010 a Tribunalului Dâmboviţa, pentru nelegalitate, arătând că prin prisma activităţii infracţionale a reclamantului şi a dispoziţiilor legale incidente, prevederile Legii nr. 221/2009 nu se aplică acestuia şi ca atare nu pot fi acordate despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin acea condamnare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 221/2009, ";prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii şi celor condamnate pentru că au desfăşurat o activitate de promovare a ideilor sau doctrinelor rasiste şi xenofobe, precum ura sau violenţa pe motive etnice (...) antisemitismul, incitarea la xenofobie";.
Totodată, s-a susţinut că şi în prezent legiuitorul a calificat respectivele acte drept infracţiuni prin O.U.G. nr. 31/2002 ";privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, la art. 5 unde se încriminează promovarea ideologiei fasciste, rasiste sau xenofobe";.
Pe de altă parte, suma de 135.000 RON apare şi nejustificat de mare în raport cu suferinţele îndurate de reclamant, iar obţinerea unui loc de muncă, respectiv plecarea acestuia din ţară în S.U.A. împreună cu soţia cu care s-a şi căsătorit după ce a ieşit din închisoare nu pot constitui motive în sprijinul obligării la suma respectivă.
Prin Decizia nr. 64 din 9 martie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi pârâtul Statul Român - Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa împotriva Sentinţei civile nr. 736 pronunţată la 21 aprilie 2010 de Tribunalul Dâmboviţa.
A schimbat în parte sentinţa în sensul că a respins în totalitate acţiunea reclamantului.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
A respins apelul formulat de reclamantul T.V., împotriva aceleiaşi sentinţe.
Instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 221/2009, prevederile legii ";nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii şi persoanelor condamnate pentru că au desfăşurat o activitate de promovare a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor rasiste şi xenofobe, precum ura sau violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie";.
Analizând dispoziţiile legale menţionate prin prisma activităţii infracţionale a reclamantului, aşa cum rezultă chiar din considerentele Sentinţei penale nr. 492 din 08 noiembrie 1983 a Tribunalului Militar Bucureşti, instanţa de apel a apreciat că în mod netemeinic instanţa de fond a încadrat cererea formulată în categoria condamnărilor cu caracter politic şi a acordat în mod nejustificat daune morale în sumă de 135.000 RON, cu atât mai mult cu cât s-a reţinut şi împrejurarea că acesta a beneficiat de dispoziţiile Decretului-lege nr. 118/1990, iar în prezent încasează şi o indemnizaţie lunară de 1066 RON.
Sub un alt aspect, instanţa de apel a reţinut că şi în prezent legiuitorul a calificat respectivele fapte săvârşite de reclamant, aşa cum au fost reţinute prin hotărârile de condamnare drept infracţiuni prin O.U.G. nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, la art. 5 se incriminează ";promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public (...)"; .
În ceea ce priveşte apelul reclamantului T.V., referitor la cererea formulată de către acesta privind acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării aplicată prin Sentinţa penală nr. 1082 din 19 mai 1975 pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, instanţa de apel a statuat că în mod corect prima instanţă a reţinut că nu este vorba de o condamnare cu caracter politic, procedând în mod corect la respingerea de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
În considerentele hotărârii de condamnare s-a reţinut că inculpaţii au recunoscut că doreau să treacă fraudulos frontiera, pentru a-şi găsi un alt loc de muncă.
Mai mult decât atât, chiar prin cererea formulată în prezenta cauză, reclamantul a susţinut aceeaşi precizare, depoziţiile martorilor S.L. şi P.G. fiind în sensul că prin săvârşirea tentativei la infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei, acesta nu ar fi urmărit vreunul scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 (exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalităţii, terorii comuniste, precum şi abuzului de putere din partea celor care au deţinut puterea politică; susţinerea sau aplicarea principiilor democraţiei şi a pluralismului politic; propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii faţă de aceasta; acţiunea de împotrivire cu armă şi răsturnare prin forţă a regimului comunist).
Instanţa de apel a reţinut că toate criticile formulate de reclamant sub acest aspect sunt total nefondate, ca de altfel şi cele privind cuantumul ce a fost acordat de către prima instanţă legat de prima condamnare a acestuia, fără a putea fi încadrate ca o condamnare de drept cu un caracter politic dispusă prin Sentinţa penală nr. 492 din 08 noiembrie 1983 a fostului Tribunal Militar Bucureşti, unde sunt incidente dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 221/2009, aşa cum au fost analizate mai sus.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul T.V., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
Printr-un prim motiv de recurs, recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea atacată este netemeinică, fiind dată cu schimbarea înţelesului vădit neîndoielnic al actului dedus judecaţii, respectiv Sentinţa penală nr. 492 din 08 noiembrie 1983 (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.)
A susţinut că prin Decizia nr. 64 din 09 martie 2011, Curtea de Apel Ploieşti a schimbat natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al Sentinţei penale nr. 492 din 08 noiembrie 1983 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti, soluţionând apelul subsemnatului în raport de altă situaţie de drept decât cea stabilită prin sentinţa menţionată.
Recurentul-reclamant a susţinut că prin cererea de chemare în judecată a solicitat, printre altele, obligarea Statului Român la plata unor despăgubiri în cuantum de 10.000.000 euro, cu titlu de daune morale pentru prejudiciile suferite în urma condamnării cu caracter politic dispusă prin Sentinţa penală nr. 492 din 08 noiembrie 1983, justificat de faptul că prin sentinţa menţionată a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 166 alin. (2) C. pen., respectiv propaganda împotriva orânduirii socialiste, în speţă fiind vorba de o condamnare circumscrisă dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 221/2009 în sensul că aceasta are statutul de condamnare politică de drept.
În esenţă, prin hotărârea atacată se reţine faptul ca dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 221/2009 nu ar fi aplicabile deoarece în cazul de faţă ar fi fost comisă o infracţiune de drept comun şi anume de propagandă cu caracter fascist.
Recurentul-reclamant a susţinut că nu a fost niciodată condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de propagandă cu caracter fascist.
Potrivit Codului penal în vigoare la momentul condamnării, infracţiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste reprezenta o infracţiune distinctă faţă de infracţiunea de propagandă cu caracter fascist, aceasta din urmă fiind prevăzută la art. 166 alin. (1) C. pen.
Cu alte cuvinte, deşi instanţa de apel a reţinut în mod corect textul de lege în temeiul căruia a fost condamnat, respectiv art. 166 alin. (2) C. pen., în acelaşi timp afirmă şi îşi motivează hotărârea pe împrejurarea că, de fapt, ar fi comis infracţiunea de propagandă cu caracter fascist, prevăzută de un cu totul alt text de lege [art. 166 alin. (1) C. pen.].
Astfel, deşi caracterul politic al condamnării suferite este recunoscut de drept, instanţa de judecată a refuzat să ia act de această situaţie în mod corespunzător şi a schimbat cu totul înţelesul Sentinţei penale nr. 492 din 08 noiembrie 1983.
În condiţiile în care caracterul politic al condamnării este recunoscut de drept, în mod evident instanţa de judecată nu putea să facă abstracţie de hotărârea dată în speţă şi să dea aprecieri proprii în legătură cu cele deduse judecăţii în anul 1983, având obligaţia de a lua starea de fapt şi de drept ca atare, iar apoi să se pronunţe în legătură cu cererea de acordare a daunelor morale.
Recurentul-reclamant a mai susţinut că prin cererea de chemare judecată, instanţa nu a fost învestită cu constatarea caracterului politic al condamnării suferite de subsemnatul prin Sentinţa nr. 492 din 08 noiembrie 1983, ci cu solicitarea de acordare a daunelor provocate în urma condamnării.
Cu alte cuvinte, pentru justa soluţionare a cauzei, instanţa trebuia să verifice existenţa unei condamnări cu caracter politic în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. j), adică să analizeze dacă în speţă exista sau nu o condamnare politică recunoscută de drept ca atare.
Cu toate acestea, prin hotărârea atacată, instanţa a procedat la aprecierea situaţiei de fapt care a dus la condamnarea subsemnatului, ajungând la o altă concluzie decât cea a Tribunalului Militar Bucureşti, respectiv că aş fi făcut propagandă fascistă.
Recurentul-reclamant a arătat că o astfel de susţinere nu poate fi primită în condiţiile în care aceasta ar echivala practic cu o nouă ";condamnare";, realizată prin recalificarea infracţiunii pentru care a fost condamnat, ceea ce subliniază, o dată în plus, netemeinicia hotărârii atacate.
A arătat că acesta este şi motivul pentru care a solicitat constatarea caracterului politic al condamnării doar în ceea ce priveşte Sentinţa penală nr. 1082 din 19 mai 1975 pronunţata de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, de vreme ce pentru cea de-a doua condamnare, pentru art. 166 alin. (2) C. pen., dispoziţiile Legii nr. 221/2009 sunt în sensul constatării de drept al caracterului politic.
Recurentul-reclamant a susţinut că oricum prevederile art. 7 din Legea nr. 221/2009 nu erau aplicabile în speţă, din moment ce infracţiunea pentru care a fost condamnat este cea prevăzuta de dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, iar nu cea enunţată în cuprinsul alin. (1) a textului de lege în discuţie.
Doar în acest din urmă caz, sau cel prevăzut la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 221/2009 îşi găsesc aplicabilitatea, iar nu şi în situaţia condamnărilor în privinţa cărora legiuitorul a stabilit în mod expres că sunt motivate politic.
Recurentul-reclamant a conchis că, pentru argumentele menţionate în cauză este incident art. 304 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind pronunţată cu schimbarea înţelesului vădit neîndoielnic al actului dedus judecăţii, respectiv Sentinţa penală nr. 492 din 08 noiembrie 1983.
Printr-un al doilea motiv de recurs, recurentul-reclamant a susţinut că decizia atacată este nelegală deoarece instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit Legea nr. 221/2009, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a reţinut faptul că prin condamnarea suferită pentru infracţiunea de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, nu a fost supus unei condamnări cu caracter politic.
Pentru a ajunge la aceasta concluzie, judecătorii apelului au apreciat ca, în esenţă, a fost comisă o infracţiune de drept comun, fără să se fi urmărit scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.
De asemenea, s-a susţinut că atât din cererea de chemare în judecată cât şi din declaraţiile martorilor rezultă că reclamantul dorea trecerea frauduloasă a frontierei pentru a-şi găsi un loc de muncă, ceea ce nu s-ar încadra în dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.
Recurentul-reclamant a arătat că în aceste condiţii este evident că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, întrucât din probele administrate rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că prin Sentinţa penală nr. 1082 din 19 mai 1975 a suferit o condamnare politică în raport de prevederile art. 1 alin (3) din Legea nr. 221/2009.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, o condamnare pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 constituie condamnare cu caracter politic pentru orice fapte prevăzute de legea penală, ";dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999";.
Conform prevederilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, constituie infracţiuni săvârşite din motive politice infracţiunile care au avut drept scop: exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalităţii, terorii comuniste, precum şi abuzului de putere din partea celor care au deţinut puterea politică; susţinerea sau aplicarea principiilor democraţiei şi a pluralismului politic; propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii faţă de aceasta; acţiunea de împotrivire cu armă şi răsturnare prin forţa a regimului comunist; respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale şi culturale; înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naţionalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenenţă sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Coroborând dispoziţiile legale anterior menţionate, rezultă că existenţa caracterului politic al condamnării urmează a fi analizată de către instanţa de judecată în raport de oricare dintre cazurile prevăzute de legiuitor în cuprinsul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, enumerarea cuprinsă în textul de lege fiind alternativă, iar nu cumulativă.
Condamnarea suferită a avut în mod cert caracter politic, în condiţiile în care motivele pentru care a fost condamnat sunt circumscrise întocmai dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.
Recurentul-reclamant a susţinut că intenţia de a părăsi teritoriul României pentru a se stabili în Italia, nu reprezintă altceva decât dorinţa de a se bucura de drepturile şi libertăţile fundamentale recunoscute prin Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, iar iniţiativa de a trăi într-un stat democratic la acea vreme nu putea fi pusă în practică decât prin trecerea frauduloasă a frontierei în condiţiile în care regimul represiv din România împiedica în mod voit orice persoană care dorea să se stabilească în vest, încălcând astfel drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
Recurentul-reclamant a susţinut că acţiunile sale au fost săvârşite în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 şi a solicitat să se constate caracterul politic al condamnării subsemnatului suferite prin Sentinţa penală nr. 1082 din 19 mai 1975 pronunţata de Judecătoria Turnu Severin la o pedeapsă rezultantă de 8 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei, şi pe cale de consecinţă, să fie obligat Statul Român la plata unor despăgubiri în cuantum de 1.000.000 euro cu titlu de daune morale.
A solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate şi pe cale de consecinţă, admiterea cererii de chemare în judecată în sensul constatării caracterului politic al condamnării suferite de subsemnatul prin Sentinţa penală nr. 1082 din 19 mai 1975 pronunţată de Judecătoria Turnu Severin şi obligarea Statului Român la plata unor despăgubiri în cuantum total de 11.000.000 euro.
Recursul este nefondat, pentru considerentele care succed.
Recurentul-reclamant a formulat acţiunea întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009 solicitând instanţei să constatate, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 221/2009, caracterul politic al condamnării la pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1082 din 19 mai 1975 pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 3633/1975 pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei, prevăzută şi pedepsită de art. 245 alin. (3) C. pen. în vigoare la acea dată, precum şi obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la acordarea de daune morale pentru condamnarea suferită prin această hotărâre penală, precum şi pentru condamnarea la 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de propagandă împotriva orânduirii socialiste prevăzută de art. 166 alin. (2) C. pen. în vigoare la acea dată, dispusă prin Sentinţa penală nr. 492 din 8 noiembrie 1983 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti în Dosar nr. 411/1983.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. sunt de reţinut următoarele:
Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ. ";modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia";.
Prin acest motiv se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 C. civ.
Recurentul-reclamant a invocat acest motiv de recurs susţinând că instanţa de apel a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii, respectiv al Sentinţei penale nr. 492 din 08 noiembrie 1983 a Tribunalului Militar Bucureşti.
Or, în cauză, sentinţa menţionată este înscrisul probator de care reclamantul s-a prevalat în susţinerea pretenţiilor sale - acelea de acordare a daunelor morale prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, considerând că fapta pentru care a fost condamnat [art. 166 alin. (2) C. pen. în vigoare la acea dată] se încadrează în dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. j). din această lege.
În acest sens recurentul-reclamant a mai susţinut că pentru justa soluţionare a cauzei, instanţa trebuia să verifice existenţa unei condamnări cu caracter politic în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. j), adică să analizeze dacă în speţă exista sau nu o condamnare politică recunoscută de drept ca atare.
Aşa fiind, critica recurentului-reclamant vizând acest aspect se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ";pronunţarea unei hotărâri dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii"; şi nu în art. 304 pct. 8 din acelaşi cod.
Examinând actele şi lucrările dosarului se constată că deşi în considerentele Sentinţei penale nr. 492 din 08 noiembrie 1983 a Tribunalului Militar Bucureşti, se reţine că ";inculpatul T.V. a precizat că l-a ajutat pe inculpatul P.G. să deseneze pe drapel o zvastică şi că prima zvastică pe care a desenat-o pe asfalt ocupa ½ din şosea";, acesta scriind ";texte cu conţinut denigrator la adresa orânduirii socialiste";, făcându-se referire la dispoziţiile art. 166 C. pen. potrivit cărora ";propaganda cu caracter fascist săvârşită prin orice mijloace în public, precum şi întreprinderea oricăror acţiuni din care ar rezulta un pericol pentru securitatea statului, constituie infracţiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani";, în dispozitivul sentinţei instanţa penală face aplicarea art. 166 alin. (2) şi art. 75 C. pen. în ceea ce îl priveşte pe T.V., condamnându-l la 8 ani închisoare.
Aşa fiind, în raport de dispozitivul sentinţei penale menţionate, se poate aprecia că reclamantul se încadrează în dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. j) al Legii nr. 221/2009 şi că, la momentul formulării acţiunii, putea solicita daune morale în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) al legii.
Prin Deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 (publicate în M. Of. nr. 761/15.11.2010) Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naştere unor raporturi juridice în conţinutul cărora intră drepturi de creanţă în favoarea anumitor categorii de persoane. Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanţă, hotărârea pronunţată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituţionalitate nu exista o astfel de statuare, cel puţin definitivă, din partea instanţei de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, efectele Deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curţii Constituţionale nu pot fi ignorate şi ele trebuie să îşi găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfăşurare.
În consecinţă, urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010 şi nr. 1.360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi a stabilit că, urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010 şi nr. 1.360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Potrivit art. 3307 C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluţionarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.
Cum Decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 20011 a fost publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, în baza textului de lege menţionat anterior, ea a devenit obligatorie la această dată şi urmează a fi avută în vedere în soluţionarea prezentului litigiu.
Înalta Curte constată că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 prin care instanţa de control constituţional a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale, a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
La acea dată, în prezentul litigiu nu se pronunţase o hotărâre judecătorească definitivă.
Prin urmare, în aplicarea Deciziei în interesul legii nr. 12/2011, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pe care reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile deduse judecăţii, nu mai puteau constitui temei juridic pentru soluţionarea cauzei de faţă.
Având în vedere temeiurile arătate în cauză nu se mai impune examinarea celui de-al doilea motiv de recurs deoarece constatarea caracterului politic al condamnării reclamantului pentru trecerea frauduloasă a frontierei prin Sentinţa penală nr. 1082 din 19 mai 1975 pronunţată de Judecătoria Turnu Severin pentru a pretinde daune morale în temeiul art. art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai are relevanţă în soluţionarea raportului juridic dedus judecăţii câtă vreme aceste dispoziţii legale ce au constituit temeiul juridic al acţiunii şi-au încetat efectele.
Prin urmare, faţă de considerentele anterior reţinute prin raportare la Decizia în interesul legii nr. 12/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, considerente care vor înlocui motivarea deciziei instanţei de apel, urmează a se constata că soluţia din această decizie privind respingerea cererii reclamantului de obligare a Statului Român la plata daunelor morale este corectă şi se impune a fi menţinută faţă de lipsa temeiului juridic al acţiunii, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010.
În consecinţă, recursul reclamantului se va respinge, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul T.V. împotriva Deciziei nr. 64 din 9 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1750/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1752/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
