ICCJ. Decizia nr. 2162/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2162/2012
Dosar nr. 3987/101/2010
Şedinţa publică din 23 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Mehedinţi la 10 mai 2010, reclamanta L.D.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia la 60.000 euro despăgubiri morale pentru suferinţa sa şi 60.000 euro pentru suferinţele soţului său, L.G., pentru prejudiciul suferit ca urmare a deportării împreună cu familia soţului său în localitatea Schei - Stăncuţa Nouă, jud. Brăila, timp de 5 ani.
La data de 14 iunie 2010, reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că suma solicitată cu titlu de despăgubiri morale este de 250.000 euro.
Tribunalul Mehedinţi, prin sentinţa civilă nr. 569 din 22 octombrie 2010, a admis în parte acţiunea precizată şi l-a obligat pe pârât să plătească reclamantei 15.000 euro reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit în urma strămutării împreună cu soţul său.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul, în baza probelor administrate (adresa din 10 decembrie 1990, emisă de Ministerul de Interne şi adeverinţa nr. 314/2010 a Primăriei Pristol filele 7 şi 11 dosar), a constatat că reclamanta, împreună cu soţul ei, L.G., a fost strămutată din zona de vest în localitatea Însurăţei, judeţul Galaţi, în 18 iunie 1951 - 27 iunie 1956.
Din depoziţia martorului I.C., strămutat odată cu reclamanta, tribunalul a reţinut că reclamanta şi soţul său au suferit moral şi, la întoarcerea la domiciliu, au fost stigmatizaţi de consăteni.
Tribunalul a apreciat că măsura aplicată de autorităţile comuniste a fost o măsură administrativă cu caracter politic, fiind o măsură abuzivă care a cauzat reclamantei şi soţului acesteia suferinţe morale pentru care art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 prevede acordarea de despăgubiri.
Având în vedere spiritul şi raţiunea acestei legi, de a înlătura, chiar şi parţial suferinţele provocate prin condamnare politică, dar şi prin măsurile administrative cu caracter politic aplicate de regimul totalitar comunist, tribunalul a apreciat că o indemnizaţie de 15.000 euro reprezintă o compensaţie justă pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă şi soţul ei.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanta L.D.M. şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 198 din 31 martie 2011, a respins apelul declarat de reclamantă, a admis apelul declarat de pârât şi a schimbat în tot sentinţa tribunalului, în sensul că a respins acţiunea.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că motivul pentru care reclamanta nu are dreptul la despăgubiri morale în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 este faptul că acest text de lege, care reprezintă temeiul juridic al acţiunii, a fost declarat neconstituţional prin decizia nr. 1358/21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, decizie publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
În conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituţională îşi încetează efectele după 45 zile de la publicarea sa în M. Of., iar pe durata acestui termen, dispoziţiile sunt suspendate de drept.
Instanţa a considerat că nu se poate reţine că prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, dispoziţie în vigoare la data promovării acţiunii, reclamantele aveau o „speranţă legitimă” la acordarea despăgubirilor întrucât această dispoziţie legală a fost anulată pe calea exercitării controlului de constituţionalitate, iar nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc (Hotărârea CEDO din 2 decembrie 2008 în cauza Slavov şi alţii contra Bulgariei).
Aşadar, constatând că la data soluţionării apelurilor, nu mai sunt în vigoare dispoziţiile legale ce au constituit temeiul legal al acţiunii, instanţa de apel a constatat că acţiunea este neîntemeiată.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamantă.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că hotărârea instanţei de apel, de respingere a cererii de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin strămutare, este nelegală, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost precizată. Recurenta reclamantă a susţinut că instanţa de apel trebuia să analizeze cererea în raport dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 în vigoare la data sesizării instanţei care permiteau tuturor persoanelor care au fost condamnate sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic să beneficieze de dreptul la despăgubiri morale. A mai susţinut că faţă de spiritul şi raţiunea Legii nr. 221/2009 de înlăturare chiar şi parţială a efectelor unor grave abuzuri la care a fost supusă împreună cu soţul ei prin măsura strămutării în perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1995, este îndreptăţită la măsuri reparatorii.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv” pot solicita instanţei despăgubiri.
Prin urmare, recurenta reclamantă din prezenta cauză, în calitate de persoană strămutată şi respectiv de soţie supravieţuitoare a celui strămutat, avea calitatea să solicite acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009, încadrându-se în dispoziţiile acestei legi.
Problema de drept care se pune în speţă este dacă dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai pot fi aplicate cauzei supusă soluţionării, în condiţiile în care acest text a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Astfel, se constată că decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, publicată în M. Of. în timp ce procesul era în curs de judecată în faza procesuală a apelului, produce efecte în cauză, în sensul că textul declarat neconstituţional nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea de daune morale.
Cu privire la efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată s-a pronunţat Înalta Curte, secţiile unite, în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 789 din 07 noiembrie 2011, stabilindu-se că, urmare a acestei decizii a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Conform art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în M. Of., aşa încât, în raport de decizia în interesul legii sus-menţionată, se impune păstrarea soluţiei din hotărârea recurată, pentru argumentele reţinute de instanţa supremă în soluţionarea recursului în interesul legii.
Este important a se reţine că prin decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte, la care s-a făcut referire mai sus, s-a statuat că decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefiind aşadar soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune deci că, fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamanta nu era titulara unui „bun” susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamantei.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare a sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Pentru aceste considerente, faţă de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta L.D.M. împotriva deciziei nr. 198 din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2161/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2164/2012. Civil → |
|---|
