ICCJ. Decizia nr. 2348/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2348/2012
Dosar nr. 1776/91/2010
Şedinţa publică din 8 mai 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Vrancea reclamanta P.E. a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor la plata sumei de 280.000 Euro daune morale ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic a domiciliului obligatoriu a tatălui său P.Ş.
A arătat că prin Decizia MAI nr. 200/1951 autorului ei i s-a fixat domiciliul obligatoriu în comuna Schei raion Brăila, măsură ridicată în 1955. Pe timpul executării acestei măsuri a suportat privaţiuni fizice şi morale care i-au lezat demnitatea.
În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Prin sentinţa civilă 517/2010 a Tribunalului Vrancea s-a admis în parte acţiunea, şi a fost obligat pârâtul, Statul Român, la plata sumei de 25.000 Euro cu titlu de despăgubiri băneşti pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, instanţa de fond apreciind că, în raport de datele speţei, sunt întrunite cerinţele art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Împotriva acestei decizii au declarat apel atât reclamanta cât şi pârâta.
Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 221/A din 17 octombrie 2011, a admis apelul pârâtului, a schimbat sentinţa apelată şi a respins, ca nefondată acţiunea şi a respins, ca nefondat apelul reclamantei.
În pronunţarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că prin Decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsuri administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta P.E. solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul acordării daunelor morale în cuantumul solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Recurenta – reclamantă îşi subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 punctele 7 şi 9 C. proc. civ., cu referire la următoarele aspecte:
1. Prin hotărârea atacată s-a admis apelul pârâtului respingându-se pe fondul cauzei acţiunea, Decizia recurată nefiind motivată în ceea ce priveşte respingerea cererii de acordare a daunelor morale.
2. S-au încălcat dispoziţiile art. 1, art. 4 şi art. 16 din Constituţie coroborat cu art. 14 CEDO (Principiul egalităţii în drepturi şi crearea unor situaţii juridice nediscriminatorii faţă de persoanele care au obţinut hotărâri definitive).
Prin neacordarea despăgubirilor s-au încălcat dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional CEDO, aşa încât, aceasta ar putea fi privită cu o reală expropriere pentru cu reclamanţii aveau un drept la data la care un formulat o cerere de chemare în judecată.
3. Instanţa de apel a încălcat art. 1 C. civ. şi art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora ”legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactivă”, astfel că modificarea legii nu poate avea efecte asupra litigiului născut sub imperiul Legii nr. 221/2009 în forma existentă la data promovării cererii de chemare în judecată: astfel ea - legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul judecăţii.
4. Decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi care dă prioritate reglementărilor internaţionale conform art. 20 din Constituţie.
Conchide recurenta – reclamantă în sensul că aplicarea Deciziei prin care s-a soluţionat recursul în interesul legii de către Î.C.C.J. creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice stabilind un tratament preferenţial fată de persoanele cărora le-au fost acordate deja despăgubiri de către instanţa de judecată şi care au executat deja aceste hotărâri şi persoanele care din motive neimputabile, nu mai pot beneficia de aceste drepturi. Prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului fac parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare. Acest aspect implică obligaţia pentru judecătorul naţional de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională.
Înalta Curte, examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Criticile referitoare la respingerea cererii de acordare a daunelor morale, faţă de greşita înlăturare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009 urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011.
Problema de drept care se pune în speţă nu este deci cea a îndreptăţirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Se reţine că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Or, în speţă, la data publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel Decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamanţii nu erau titularii unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecinţa menţinerii deciziei pronunţate de instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă P.E. împotriva deciziei nr. 221/A din 17 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2350/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2345/2012. Civil → |
|---|
