ICCJ. Decizia nr. 37/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 37/2012
Dosar nr.4098/85/2009
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 8 decembrie 2009 pe rolul Tribunalul Sibiu, reclamantul C.N. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin M.F.P. (D.G.F.P. Sibiu), solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 290.000 euro, în echivalent în lei la cursul din ziua plăţii, cu titlu de daune pentru prejudiciul moral suferit de tatăl său.
În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe dispoziţiile din Legea nr. 221/2009, reclamantul în calitate de fiu al defunctului C.N., a arătat că tatăl său a executat pedeapsa în penitenciarele Văcăreşti şi Aiud, în condiţii deosebit de grele care i-au afectat grav starea de sănătate, după executarea pedepsei acesta nefiind primit la locul său de muncă.
Prin sentinţa nr. 974 din 18 octombrie 2010, Tribunalul Sibiu a admis în parte acţiunea şi a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 2.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul suferit, ca urmare a condamnării politice a tatălui său, C.N. sen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că tatăl reclamantului, C.N. sen. a fost condamnat în baza sentinţei penale nr. 445 din 29 august 1970 a Tribunalului Militar Cluj pentru săvârşirea infracţiunii de „propagandă împotriva orânduirii socialiste, deoarece a fost membru al unei secte, la 6 ani închisoare pe care i-a executat la penitenciarele Văcăreşti şi Aiud, fiind pus în libertate, la data de 11 iunie 1976, în baza Decretului prezidenţial nr. 171/1976, graţiat condiţionat de restul pedepsei.
S-a reţinut că autorul reclamantului, C.N. sen. a fost membru al A.F.D.P.R., conform legitimaţiei şi, în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990, a beneficiat de pensie suplimentară de 1149 lei vechi, conform Hotărârii nr. 64/90.
Instanţa a apreciat că, din conţinutul înscrisurilor depuse de reclamant, a rezultat că tatăl său a fost urmărit de organele securităţii pentru convingerile sale religioase, iar după eliberarea din penitenciar, nu a mai putut să profeseze meseria pe care a avut-o, aceea de factor poştal.
Împotriva sentinţei nr. 974 din 18 octombrie 2010 a Tribunalului Sibiu, secţia civilă au declarat apel reclamantul C.N. şi pârâtul Statul Român prin M.F.P. (D.G.F.P. Sibiu), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând schimbarea în parte a sentinţei sub aspectul cuantumului daunelor morale, cu privire la care a cerut a fi majorate la 290.000 lei, conform acţiunii introductive de instanţă.
În cuprinsul motivelor de apel, reclamantul a susţinut că, deşi instanţa de fond a reţinut corect starea de fapt, la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale nu trebuia să ia în considerare prevederile OG nr. 62/2010, ordonanţă pe care o consideră lipsită de temei legal.
Totodată, apelantul-reclamant a formulat critici, în sensul că instanţa de fond a soluţionat cauza, deşi apărătorul reclamantului a cerut acordarea unui termen până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 şi a susţinut că această excepţie a fost admisă, daunele morale neputând fi limitate, sub aspectul cuantumului, deoarece s-ar încălca dispoziţiile art. 15 alin. (2), art. 4 şi art. 16 din Constituţie, art. 14 din C.E.D.O.
Prin apelul declarat, pârâtul Statul Român prin M.F.P. –D.G.F.P. Sibiu a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii ca inadmisibilă, susţinând că nu s-a făcut dovada concretă, prin depunerea sentinţei penale a condamnării tatălui reclamantului sau reconstituirea dosarului în care a fost pronunţată hotărârea de condamnare, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009.
Apelantul-pârât a susţinut, în conţinutul criticilor sale, că situaţia descrisă nu se încadrează în dispoziţiile art. 3 şi 5 din Legea nr. 221/2009, instanţa de fond făcând o aplicare greşită a acestei legi, acţiunea reclamantului fiind, în principal, inadmisibilă, iar în subsidiar „nedovedită, netemeinică, nelegală".
O altă critică a pârâtului vizează suma mare a despăgubirilor morale acordate, care nu au fost dovedite şi s-a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile OUG nr. 62/2010.
Ulterior, pârâtul a invocat Decizia nr. 1358/2010 pronunţată de Curtea Constituţională, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
S-a solicitat a se avea în vedere şi Decizia nr. 1354/2010 pronunţată de Curtea Constituţională, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. I şi art. II din OUG nr. 62/2010, care nu se mai poate aplica, pârâtul învederând şi susţinând critici potrivit cărora, statul nu mai datorează despăgubirile cu titlu daune morale, aşa încât nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca măsuri reparatorii, putând fi acordate în continuare despăgubirile la care se referă art. 5 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 221/2009.
Prin Decizia nr. 49 din 10 februarie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Sibiu.
A schimbat în parte sentinţa civilă nr. 974/2010 a Tribunalului Sibiu, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamant pentru acordarea daunelor morale. A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul C.N. jr., în calitate de succesor al defunctului împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut următoarele considerente:
Reclamantul a formulat acţiunea la data de 8 decembrie 2009, acţiunea fiind soluţionată la data de 18 octombrie 2010, când Legea nr. 221/2009 avea o altă formă decât legea în vigoare la momentul pronunţării hotărârii de faţă.
Astfel, prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în forma anterioară, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv poate solicita instanţei de judecată acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. Reclamantul îndeplinea condiţiile impuse de acest text legal, aspect necontestat de niciuna din părţi, în nume propriu şi ca succesor a defunctului C.N. sen., astfel că a depus acţiunea pendinte.
Acest text de lege a fost modificat prin OUG nr. 62 din 30 iunie 2010, care a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 în vigoare de la 15 noiembrie 2010.
De asemenea, prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi au fost declarate neconstituţionale prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, „dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept".
De la data publicării acestor decizii, a expirat termenul de 45 de zile, fără ca guvernul, respectiv Parlamentul, să modifice în vreun fel legea, respectiv ordonanţa de urgenţă declarate neconstituţionale.
În aceste condiţii, s-a constatat că temeiul juridic în baza căruia au fost acordate daunele morale nu mai subzistă, astfel că petitele din acţiunea reclamantului care vizau acest aspect sunt lipsite de temei juridic.
Suferinţele tatălui reclamantului din detenţie şi urmările acestora, sunt incontestabile, însă în condiţiile modificării legii şi încetării efectelor temeiurilor de drept care au permis acordarea despăgubirilor morale pentru această perioadă, nu se mai poate lua în calcul o reparaţie echitabilă pe acest temei.
Instanţa de apel a menţinut dispoziţia instanţei de fond în privinţa caracterului politic al condamnării.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul C.N., criticând-o ca nelegală în ceea ce priveşte neacordarea daunelor morale, ca urmare a declarării neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, arătând că, în mod greşit, instanţa de apel a constatat incidenţa în cauză a deciziei de neconstituționalitate nr. 1358/2010 care a lipsit de efecte juridice textul legal care reglementa acordarea daunelor morale în situaţiile prevăzute de Legea nr. 221/2009.
Dezvoltând motivele de recurs, în raport cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că s-a încălcat principiul neretroactivităţii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Reclamantul a arătat că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, nemodificată, s-a născut un drept la acţiune pentru a solicita despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării politice.
Acesta a mai învederat că, prin neacordarea daunelor morale, Legea nr. 221/2009 rămâne fără fundament juridic şi etic, neproducându-se efectele sale reparatorii.
Intimata D.G.F.P. Sibiu, în reprezentarea Statului Român prin M.F.P., a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând criticile invocate de recurentul — reclamant, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate cauzei supuse soluţionării, în condiţiile în care au fost declarate neconstituţionale printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea în M. Of. a deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins în art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitor la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege, prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în M. Of. al României nr. 789 din 7 noiembrie 2011, dată la care a devenit obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 330 alin. (4) C. proc. civ.
Astfel, s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale nu se pronunţase în apel Decizia atacată, cauza nefiind, deci, soluţionată definitiv.
Nu se poate reţine că, întrucât acţiunea era promovată la un moment la care erau în vigoare dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, efectele acestui text de lege s-ar întinde pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional, guvernat de regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba de o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii.
Întrucât norma tranzitorie cuprinsă în art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi înlăturată, deoarece astfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ceea ce legea fundamentală refuză în mod categoric.
În speţă, reclamantul nu este titularul unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O., câtă vreme la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să îi fi confirmat dreptul.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va constata că recursul este nefondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.N. împotriva deciziei nr. 49 din 10 februarie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 373/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 324/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
