ICCJ. Decizia nr. 4738/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4738/2012
Dosar nr. 486/115/2010
Şedinţa publică de Ia 29 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin sub nr. 486/115 din 11 februarie 2010, scutită de plata taxei de timbru şi timbrului judiciar, reclamanta C.M. a chemat în judecată Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice Bucureşti prin D.G.F.P. Caraş-Severin, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro, echivalent în lei la data efectuării plăţii, reprezentând despăgubiri morale.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 1 alin. (2), art. 5 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) şi (4) din Legea nr. 221/2009.
Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice Bucureşti prin D.G.F.P. Caraş-Severin, a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, ca nefondată.
Prin sentinţa civilă nr. 632 din 13 aprilie 2010 pronunţată în dosar nr. 486/115/2010, Tribunalul Caraş-Severin a admis în parte acţiunea formulată de către reclamanta C.M., împotriva pârâtului Statul Român - reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Finanţelor Publice Caraş-Severin şi a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 400.000 Euro, în echivalent lei la data efectuării plăţii, reprezentând daune morale, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin sentinţa nr. 114 din 20 februarie 1952 pronunţată în dosar nr. 64/1952 al Tribunalului Militar Bucureşti a fost condamnată la 4 ani închisoare corecţională, 2 ani interdicţie corecţională şi 200 lei amendă corecţională, pentru uneltire contra ordinii sociale având în vedere faptul că soţul său împreună cu aceasta şi cu alţi consăteni au făcut campanie electorală Partidului Liberal la alegerile din anul 1948, împotriva comuniştilor care formaseră Blocul Partidelor Democrate. Pentru acest lucru soţul său, a fost chemat în cursul anului 1946 de câteva ori la primărie şi i s-a pus în vedere să înceteze altfel va fi arestat.
La fel cum rezultă din declaraţiile martorilor, atât reclamanta cât şi familia sa au avut de suferit de pe urma detenţiei, fiindu-le confiscate bunurile, iar starea sănătăţii acesteia s-a agravat, repercusiunile detenţiei continuând şi după data eliberării soţului, membrii familiei fiind catalogaţi ca şi duşmani ai poporului.
Prin condamnarea suferită, instanţa a apreciat că i-au fost cauzate persoanei condamnate prejudicii materiale şi morale ale căror consecinţe s-au repercutat asupra vieţii şi evoluţiei sale, fiindu-i ştirbit dreptul personal nepatrimonial la libertate, precum şi atributele ce ţin de relaţiile sociale, respectiv onoare şi reputaţie. De asemenea, lipsirea de libertate a produs consecinţe şi în planul vieţii private şi în planul profesional inclusiv după momentul eliberării, fiindu-i afectate viaţa familială, imaginea şi chiar sursele de venit, fiind îndeplinite elementele răspunderii instituite de art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Cât priveşte cuantumul acestor daune morale, instanţa a apreciat că suma de 1.000.000 euro solicitată prin acţiunea introductivă este exagerată, stabilind în raport de atingerea adusă mai multor drepturi fundamentale ale reclamantei, că o indemnizaţie echitabilă, având în vedere cei 4 ani de detenţie executaţi, o reprezintă suma de 400.000 Euro.
Împotriva sentinţei civile nr. 632 din 13 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 486/115/2010, a declarat apel, în termen legal, la data de 5 iulie 2010, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin.
Prin decizia civilă nr. 14/A din 2 februarie 2012, Curtea de Apel Timişoara - secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin împotriva sentinţei civile nr. 632 din 13 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, în dosarul nr. 486/115/2010.
A schimbat în tot sentinţa în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanta C.M. (decedată pe parcursul soluţionării cauzei) şi continuată de moştenitorii acesteia, P.C. şi C.G., în calitate de descendenţi gradul I, pentru daune morale, în condiţiile Legii nr. 221/2009.
Curtea de Apel Timişoara pentru a pronunţa această decizie a reţinut următoarele:
În raport de dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., în raport de conţinutul Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, decizie publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, constată că apelul pârâtului este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Motivul pentru care reclamanta, respectiv moştenitorii acesteia, nu au dreptul la despăgubiri morale în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 este faptul că acest text legal, care reprezintă temeiul juridic al acţiunii, a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, decizie publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Curtea Constituţională a reţinut că reglementarea cuprinsă în art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu a fost temeinic fundamentată şi încalcă normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000, determinând incoerenţă şi instabilitate legislativă.
Din această cauză s-a ajuns la existenţa unor reglementări paralele şi care au aceeaşi finalitate în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă. Curtea Constituţională a ajuns la această concluzie având în vedere faptul că art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 are scop identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul - Lege nr. 118/1990, diferenţa constând doar în modalitatea de plată a despăgubirilor morale, adică prestaţii lunare, până la sfârşitul vieţii, în cazul art. 4 din Decretul - Lege nr. 118/1990 şi o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
În fine, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 contravin prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.
În conformitate cu art. 147 alin. (1) din Constituţie şi cu art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile legale constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, prevederile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform art. 147 alin. (4) din Constituţie şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, de la data publicării deciziile prin care se constată neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale sunt general obligatorii şi au putere de lege numai pentru viitor.
În cazul de fată, decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale a fost publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Termenul de 45 de zile a expirat fără ca Parlamentul să pună de acord prevederile legale declarate neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
Prin urmare, această decizie a Curţii Constituţionale a devenit obligatorie pentru instanţă.
Art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, care reprezintă temeiul juridic al acţiunii reclamantei, respectiv a moştenitorilor acesteia, şi-a încetat efectele juridice.
Inexistenţa temeiului juridic atrage nelegalitatea acţiunii reclamantei sub aspectul despăgubirilor morale.
Nu se poate reţine nici că reclamanta avea anterior deciziei Curţii Constituţionale, un „bun"; în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului generată de aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie. Avea doar posibilitatea de a-l dobândi printr-o hotărâre judecătorească, pe care însă o putea pune în executare doar în momentul rămânerii definitive în apel.
În cazul de faţă nu s-a pronunţat încă o hotărâre definitivă, cauza aflându-se în apel, care are un caracter devolutiv, instanţa fiind îndreptăţită să exercite un control complet asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârii atacate.
Această interpretare se impune cu atât mai mult cu cât pct. 10 din art. 322 C. proc. civ., introdus prin Legea nr. 177/2010, reglementează un nou motiv de revizuire, respectiv posibilitatea revizuirii unei hotărâri dacă, după ce a rămas definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocată în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau o ordonanţă.
Faţă de cele reţinute anterior, nu mai prezintă nici o relevanţă şi nu se mai impun a fi analizate criticile aduse de apelant hotărârii primei instanţe cu privire la cuantumul despăgubirilor, cu atât mai mult cu cât art. l şi art. II din O.U.G. nr. 62/2010 au fost de asemenea declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Împotriva deciziei civile nr. 14/A din 2 februarie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara - secţia I civilă, reclamanţii C.G. şi P.C. au declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâtului.
În motivarea recursului, recurenţii-reclamanţi au susţinut în esenţă următoarele:
Respingerea cererii de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciile morale suferite s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, articol ce obligă la respectarea principiului neretroactivităţii legii cu privire la Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale.
În susţinerea acestui punct de vedere, recurenţii au adus în discuţie cauza SMOKOVITS vs. Grecia din 11 iulie 2002 contra Bulgariei, şi cauza PRESSOS COMPANIA NAVIERA vs Belgia din 20 noiembrie 1995, în raport de care Curtea Constituţională a stabilit implicit şi condiţiile în care declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu este de natură să încalce dispoziţiile art. 6 şi art. 1 din Protocolul 1 al C.E.D.O.
Respectarea principiului egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.
Intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele evocate în scris.
Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile invocate, încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Criticile referitoare la prejudiciul moral încercat de reclamanţi ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic la care au fost supuşi în perioada comunistă, prin care aceştia tind să demonstreze îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, nu sunt relevante în soluţionarea cauzei şi nu pot fi primite, faţă de aspectul care se impune a fi analizat cu prioritate, vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010.
Problema de drept care se pune în speţă nu este cea a faptului dacă reclamanţii sunt sau nu îndreptăţiţi la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, raportat la măsurile reparatorii de care au beneficiat deja în baza altor acte normative edictate în scopul reparării abuzurilor săvârşite de statul comunist, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluţionării, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urinare a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune deci că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamanţii nu erau titularii unui „bun"; susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să îi fi confirmat dreptul.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare a sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficientă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Rezultă că, raportat la aceste considerente, care înlocuiesc motivarea din decizia recurată, soluţia din această decizie privind respingerea acţiunii reclamanţilor este corectă, impunându-se a fi menţinută faţă de lipsa temeiului juridic al acţiunii, ca efect al deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010.
În consecinţă, pentru acest motiv recursul reclamanţilor se va respinge, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii C.G. şi P.C. împotriva deciziei civile nr. 14/A din 2 februarie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara - secţia I civilă, ca nefondat
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 29 noiembrie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 4737/2012. Civil. Rezoluţiune contract.... | ICCJ. Decizia nr. 4739/2012. Civil. Reziliere contract. Recurs → |
|---|
