ICCJ. Decizia nr. 6663/2012. Civil. Revendicare mobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6663/2012
Dosar nr. 57388/3/2010
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 29 noiembrie 2010 reclamanta R.R.A. a solicitat Tribunalului Bucureşti ca prin hotărârea ce o va pronunţa în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să îl oblige pe pârât la plata contravalorii mai multor acţiuni ce au aparţinut bunicului reclamantei (S.I.), ce au fost naţionalizate şi la restituirea următoarelor bunuri ce au aparţinut tatălui acesteia şi au fost preluate abuziv de Statul Român: un birou, o casă de bani, un birou complet cu cristalul spart, o casă de bani din fier, un birou din stejar complet, parţial uzat, cu placaj, un dulap colţ acaju, cu patru cristale, un dulap de perete acaju, cu două cristale, o lampă mare de tavan, 12 fasunguri, o masă mică lustruită, o masă consiliu 3 x 4 m, un piedestal marmură, două cuiere, un pian cu coadă, o oglindă Louis al VI-lea cu masă de marmură, un dulap din stejar cu 12 sertare, 2 bufete masive cu plăci de marmură şi oglindă, 2 bufete acaju cu oglindă şi cristale, masă din lemn vopsit, dulap dublu, 25 de scaune, o masă mică din lemn, pătată, nevopsită, un răcitor, o garnitură de perdele, 2 etajere din fier forjat, o uşă cu oglindă şi 2 lămpi cu trei lumini.
Referitor la bunuri reclamanta a precizat că dacă acestea nu mai există, pârâtul să fie obligat la plata sumei de 100.000 RON.
Prin Sentinţa civilă nr. 1035 din 1 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis excepţia lipsei calităţi procesuale a pârâtului şi s-a respins acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitatea procesuală pasivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că Legea nr. 10/2001 reglementează termenele, procedura şi modalităţile de restituire a bunurilor imobile preluate abuziv iar despăgubirile se acordă în temeiul aceleiaşi legi, Ministerul Finanţelor Publice neavând calitatea procesuală pasivă în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta susţinând că în mod greşit prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi că deşi a cerut restituirea în natură a bunurilor preluate abuziv sau contravaloarea acestora, prima instanţă nu a motivat în nici un fel soluţia de respingere a acestui capăt de cerere.
Prin Decizia civilă nr. 15 A din 19 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat, în parte, sentinţa, a admis excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere, pe care l-a respins ca atare.
A desfiinţat în parte sentinţa şi a trimis cauza, spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în privinţa capătului de cerere având ca obiect cererea de restituire în natură, sau prin echivalent, a bunurilor mobile.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului cu privire la întreaga acţiune fără să verifice şi admisibilitatea acţiunii, deoarece excepţia inadmisibilităţii se soluţionează cu prioritate faţă de excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Având în vedere motivul de apel de ordine publică, invocat din oficiu, Curtea a constatat că primul capăt de cerere trebuia respins ca inadmisibil, deoarece valorificarea drepturilor asupra acţiunilor ce au aparţinut autorului reclamantei trebuia făcută în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi nu în condiţiile dreptului comun.
În privinţa celui de-al doilea capăt de cerere, Curtea a constatat că, în lipsa oricărei motivări din care să reiasă motivul pentru care s-a reţinut că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă, nu poate fi exercitat controlul judiciar, astfel că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanta şi pârâtul.
Prin recursul declarat reclamanta R.R.A. a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a criticat soluţia instanţei de apel sub aspectul greşitei soluţionări a primului capăt de cerere pe care l-a respins ca inadmisibil întrucât nu a urmat calea administrativă a Legii nr. 10/2001, ci a dreptului comun, ceea ce echivalează cu încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut că trimiterea capătului doi din cerere spre o nouă judecată având ca obiect restituirea unor bunuri imobile este greşită întrucât instanţa de apel nu poate suplini lipsurile judecăţii în primă instanţă, putând încuviinţa refacerea sau completarea probelor.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile declarate urmează a fi respinse ca nefondate pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin acţiunea formulată la 29 noiembrie 2010, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanta a dedus judecăţii încălcarea dreptului de proprietate asupra unor acţiuni în valoare de circa 100.000 RON, ce au aparţinut antecesorului acesteia S.I. la diferite societăţi private, Creditul minier, Dacia România, Comerţul Românesc, Ripiceni, Creditul Extern, Cartea Românească ş.a., naţionalizate de Statul Român prin Legea nr. 119/1948.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 480 şi 481 C. civ.
Anterior acestei solicitări de restituire a acţiunilor reclamanta nu a uzat de procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001, iar în raport de această împrejurare în mod corect instanţa de apel a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Problema concursului dintre legea specială şi legea generală a fost tranşată prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, în considerentele căreia s-a statuat că aplicarea acestui principiu de drept, recunoscut şi în alte sisteme de drept, invocat de însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, exclude posibilitatea ca după intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 10/2001 să mai poată fi fundamentat vreun demers pentru imobilele preluate abuziv de către Statul Român în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aplicarea prioritară a Legii nr. 10/2001, ca lege specială este impusă de principiul aplicării imediate a normei noi tuturor situaţiilor juridice referitoare la imobilele aflate sub incidenţa sa.
Această soluţie nu încalcă art. 6 parag. 1 din Convenţie şi nu aduce atingere nici art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, norma arătată garantând protecţia unui bun actual aflat în patrimoniul persoanei interesate sau a unei speranţe legitime cu privire la valoarea patrimonială respectivă.
Nefondată este şi critica recurentului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice privind soluţia adoptată de instanţa de apel referitoare la trimiterea cauzei spre rejudecare, încălcând astfel dispoziţiile art. 297 C. proc. civ.
În conformitate cu art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în vigoare la data soluţionării apelului "în cazul în care se constată că în mod greşit prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii legal citată, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe. Cu toate acestea, în cazul în care prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, instanţa va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, dacă părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare".
Textul legal redat mai sus a fost aplicat corect de către instanţa de apel, întrucât reclamanta prin apărător a solicitat instanţei de apel trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Procedând în acest mod, Curtea a pronunţat o hotărâre legală, soluţia ce se impunea fiind aceea de respingere a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanta R.R.A. şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 15A din 19 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6696/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6667/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
