ICCJ. Decizia nr. 7389/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7389/2012
Dosar nr. 6619/99/2007
Şedinţa publică din 4 decembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi contestatorul O.V. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 1491 din 17 iulie 2007 emisă de Primarul Municipiului Iaşi, considerând-o netemeinică şi nelegală.
Motivând cererea, contestatorul a arătat că, prin dispoziţia emisă, i s-a recunoscut dreptul de proprietate cu privire la terenul, în suprafaţă de 188,70 m.p. şi construcţie, situate în Iaşi, stabilindu-se că întreg imobilul a fost preluat în mod abuziv, însă, în mod greşit i s-au acordat despăgubiri, fără a se efectua o expertiză tehnică de specialitate pentru a se stabili dacă vechiul amplasament este liber.
A mai susţinut petentul că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în cazul în care vechiul amplasament face parte din categoria celor ce nu pot fi retrocedate în natură, intimatul era obligat să efectueze o expertiză preţuitoare, pentru a stabili care este valoarea de circulaţie a terenului în prezent, indicându-se modalităţile de despăgubire.
În drept, petentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 296 din 23 februarie 2009 , a respins contestaţia formulată de O.V. împotriva dispoziţiei nr. 1491 din 17 iulie 2007 emisă de Primarul Municipiului Iaşi, dispoziţie ce a fost menţinută.
A fost obligat contestatorul să plătească suma de 1.045 RON, cu titlu de diferenţă onorar expertiză în contul d-nului expert A.C., din cadrul Biroului Local pentru Expertize Judiciare şi Tehnice de pe lângă Tribunalul Iaşi. Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că prin dispoziţia nr. 1491 din 17 iulie 2007, emisă de intimat, a fost soluţionată notificarea înregistrată în 13 august 2001, formulată de S.T. şi O.A. - autoarea petentului - în sensul acordării de măsuri reparatorii, constând în despăgubiri, în baza legii speciale, pentru imobilul compus din construcţie demolată şi teren, în suprafaţă de 188,70 m.p., situat în Iaşi, motivat de faptul că, în prezent, construcţia este demolată, iar terenul este sistematizat, fiind ocupat de bulevard.
Potrivit expertizei topografice efectuate în cauză de expertul A.C., respectiv în răspunsul expertului la obiecţiuni, s-a precizat că terenul, în suprafaţă de 188,70 m.p. - aparţinând autorului petentului - are, în prezent, amplasamentul ocupat de detalii de sistematizare, şi anume începutul Bulevardului I. şi spaţiul verde din mijlocul sensului giratoriu şi nu poate face obiectul unei restituiri în fizic.
Faţă de situaţia reţinută de expert în răspunsul formulat la obiecţiunile părţilor, instanţa a constatat că imobilul revendicat de petent nu poate fi restituit în natură, astfel că, în mod corect, s-a propus a se acorda măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri.
În consecinţă, tribunalul a respins cererea formulată de contestator şi a menţinut dispoziţia emisă de intimat.
Având în vedere că petentul nu a plătit diferenţa de onorariu pentru expertiza efectuată, instanţa l-a obligat pe acesta să plătească în contul d-nului expert A.C. suma de 1.045 RON.
Reclamantul O.V. a declarat apel, considerând că sentinţa tribunalului este nelegală şi netemeinică.
În motivarea apelului, el susţine că instanţa a considerat că expertiza efectuată în dosarul cauzei, împreună cu răspunsul la obiecţiunile la expertiză sunt suficient de „elocvente” şi în măsură a forma o părere cu privire la situaţia terenului în discuţie.
Însă, nu s-a efectuat o expertiză topografică, motiv pentru care apelantul reiterează necesitatea efectuării unei noi expertize.
Prin raportul de „neefectuare a expertizei” (titlu indicat chiar de către autor), expertul A.C. susţine că se află în imposibilitatea de a identifica terenul, situat în Iaşi, nefiind depuse la dosarul cauzei schiţele vechi.
Cu toate acestea, apelantul apreciază că, într-un mod inexplicabil, în concluziile acestui raport de expertiză, se reţine că „amplasamentul proprietăţii rămâne neschimbat din anul 1940 şi până în prezent, fiind ocupat cu construcţia în care îşi desfăşoară activitatea Cinematograful T.”.
Învederează apelantul că această identificare este greşită, având în vedere că imobilul proprietatea autorilor săi a fost situat în str. R., nr. 33, chiar şi după anul 1940, fapt dovedit prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, iar acest aspect nu a fost negat nici de către pârât.
Apelantul mai arată că însuşi expertul tehnic recunoaşte faptul că, prin raportul de neefectuare a expertizei, a identificat din greşeală imobilul din str. R., nr. 25.
Pe de altă parte, în răspunsul expertului de la termenul din data de 17 noiembrie 2008, s-a concluzionat că, „având în vedere documentele depuse pentru identificarea proprietăţii R. din str. R., nr. 35, s-a identificat cu certitudine că terenul în discuţie este ocupat de B-dul I. şi scuarul din sensul giratoriu din Piaţa F., amplasament afectat de sistematizări.
Expertul a făcut în mod constant referire la faptul că apelantul nu a depus la dosarul cauzei documentaţia de la SC H.P. SA, însă această documentaţie este depusă la dosarul cauzei, şi identifică imobilul în apropiere de Palatul R.
Apreciază apelantul că, în ciuda tuturor acestor inadvertenţe şi a lipsei de profesionalism a expertului, instanţa i-a respins solicitarea de a se dispune efectuarea unei noi expertize de către un expert competent, deşi solicitarea a fost reiterată la fiecare termen de judecată.
Pretinde apelantul că instanţa a refuzat să aibă în vedere declaraţia autentică a numitului U.G., aflată la dosarul cauzei, care identifică cu lux de amănunte poziţionarea imobilului revendicat, oferind o serie de elemente care infirmă în întregime „presupunerile” expuse de către expert, cu titlu de expertiză de specialitate.
Apelantul consideră că, din toate actele şi schiţele depuse la dosarul cauzei, reiese în mod clar faptul că terenul deţinut de către autorii săi are un alt amplasament decât cel indicat de către expert, motiv pentru care se impune efectuarea unei noi expertize, în vederea elucidării situaţiei acestui teren.
În apel s-a efectuat o nouă expertiză topografică.
Prin decizia civilă nr. 26 din 09 martie 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a respins apelul declarat de O.V. şi a dat în debit apelantul la Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Iaşi cu suma de 450 RON, reprezentând diferenţă onorariu pentru expertul tehnic C.C.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa de apel a constatat următoarele:
În acest sens, s-a reţinut că, prin notificarea nr. 84/2001, O.A. şi S.T. au solicitat despăgubiri băneşti pentru construcţia ce a fost amplasată pe terenul din Iaşi, şi atribuirea unui teren în zona centrală pentru terenul, în suprafaţă de 488 m.p., ce a fost preluat de stat.
Fiind învestit cu soluţionarea notificării, Primarul Municipiului Iaşi a emis dispoziţia nr. 1491 din 17 iulie 2007, prin care a propus notificatorilor acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 - pentru imobilul, construcţie demolată şi teren, în suprafaţă de 188,7 m.p., ce a fost situat în Iaşi.
Prin contestaţia formulată, cât şi prin motivele de apel, reclamantul O.V. a criticat acordarea de despăgubiri - în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 - ca şi modalitate de despăgubire, fără a se verifica dacă vechiul amplasament nu este liber.
Însă, instanţa de apel a constatat că, atât expertiza topometrică efectuată la instanţa de fond, cât şi cea efectuată în apel, au concluzionat că terenul în litigiu este afectat, în totalitate, de detalii de sistematizare şi de reţele edilitare (distribuţie energie electrică, apă, canalizare, termoficare), după cum urmează:
- suprafaţa identificată cadastral în CP 18/1 este ocupată de spaţiu verde;
- suprafaţa identificată cadastral în DS 24 este ocupată de intersecţia Bulevardului I. şi Străzii L.
Susţinerea apelantului referitoare la faptul că expertul tehnic din apel ar fi preluat concluziile expertizei efectuate la instanţa de fond nu poate fi primită, deoarece, în răspunsul la obiecţiuni, expertul tehnic C.C. a arătat că identificarea terenului s-a realizat, avându-se în vedere planurile topografice şi cadastrale eliberate de SC H.P. SA, schiţa anexă la procesul-verbal nr. 233/1950, planul topografic din anul 1955.
Raportat la înscrisurile avute în vedere la identificarea terenului, a fost înlăturată şi susţinerea apelantului privind omisiunea luării în calcul, la identificarea terenului, a declaraţiei extrajudiciare a martorului U.G., deoarece acesta identifică, la modul general, amplasamentul imobilului - aşa cum l-a perceput, în perioada 1963-1969, când era student - şi nu în detaliu, aşa cum este identificat acesta prin datele certe rezultate din schiţele şi planurile întocmite de către specialiştii în materie, de-a lungul timpului.
Instanţa de apel a constatat că însuşi apelantul, prin declaraţia autentificată de BNP C.E. din Braşov din 07 mai 2007, arată că zidurile subsolului clădirilor există, rămânând intacte în umplutura de moloz de sub structura rutieră a sistemului de circulaţie din Piaţa M.E., „mai exact în continuarea vechii clădiri extinse a telefoanelor, iar acest amplasament este identic cu cel stabilit de expertul tehnic C.C.
În consecinţă, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a procedat la respingerea contestaţiei formulate de O.V. şi la menţinerea dispoziţiei emise de Primarul Municipiului Iaşi printr-o corectă aplicare a prevederilor art. 10 alin. (1) şi alin. (10) din Legea nr. 10/2001 şi a art. 10.1 şi 10.2 din H.G. nr. 250/2007.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul O.V., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor de recurs formulate reclamantul a arătat că, în primul rând unul dintre motivele pentru care a formulat contestaţia împotriva dispoziţiei nr. 1491 din 17 iulie 2007 emisă de către intimat, a fost legat de faptul că acesta din urmă nu a procedat la efectuarea unei expertize care să stabilească dacă terenul revendicat împreună cu S.T., teren pe care se afla o construcţie ce fusese demolată în mod abuziv în perioada comunistă, este liber sau ocupat, respectiv afectat de lucrări edilitare.
Susţine, însă că acesta nu a fost singurul motiv pentru care a contestat dispoziţia, cum în mod eronat subliniază instanţa de apel, ci un alt motiv l-a constituit faptul că intimatul nu a ţinut cont de susţinerile exprimate atât prin notificarea însăşi, cât şi prin adresele ulterioare pe care le-a formulat în cadrul procedurii administrative, susţineri prin care s-a arătat că, în realitate, suprafaţa terenului revendicat este de 488 m.p. şi că din eroare în contractul de vânzare-cumpărare din 1956, act prin care autorii au dobândit imobilul în cauză, a fost trecută suprafaţa de 188,70 m.p. Pe lângă declaraţiile martorilor, unii dintre ei foşti chiriaşi în respectivul imobil înainte că acesta să fie demolat şi cele ale reclamantului, aflate la dosarul cauzei, s-au adus şi argumente de ordin logic pentru a susţine acest punct de vedere, fiind practic imposibil ca două construcţii având structura descrisă în contractul de vânzare-cumpărare şi în respectivele declaraţii să fie amplasată pe un teren având o suprafaţă de numai 188,70 m.p.
Recurentul-reclamant arată că cele două expertize topografice administrate în cauză nu au fost de natură să lămurească acest aspect, concluziile lor fiind contradictorii. În timp ce prima expertiză, administrată la instanţa de fond, precizează că suprafaţa terenului revendicat ar fi de 188,70 m.p., fără însă a justifica în nici un fel această afirmaţie, în cea de-a doua lucrare încuviinţată în apel, expertul C.C. precizează că ar fi vorba de fapt de o suprafaţă de 280,05 m.p. rezultată, se pare, în urma suprapunerilor schiţei de plan aliate în arhiva Primăriei Municipiului laşi şi datând din 1950, peste schiţa ce figurează situaţia actuală a zonei ce cuprinde şi imobilul aflat la adresa str. L. (imobilul în litigiu).
Cu toate acestea, nici acest al doilea expert nu foloseşte nişte argumente clare pentru care în urma măsurătorilor a ajuns la această suprafaţă şi de asemenea nici nu precizează motivul pentru care, în operaţiunea de suprapunere a schiţelor, nu s-a folosit şi de planurile aliate în arhiva SC H.P. SA laşi, planuri care au fost ataşate la dosarul cauzei prin diligentele depuse de către reclamant şi pe care expertul era obligat să le utilizeze, fiind formulat chiar un obiectiv al expertizei în acest sens, obiectiv ce a fost admis de către instanţa de apel, dar la care nu s-a răspuns în nici un fel.
De asemenea, prin cele două expertize nu s-a lămurit un alt obiectiv stabilit încă de la instanţa de fond, respectiv cel al stabilirii valorii de circulaţie a imobilului revendicat, valoare care să includă două componente, respectiv valoarea terenului pe care a fost amplasată construcţia demolată (teren a cărui suprafaţă nu a fost stabilită cu exactitate până astăzi) şi valoarea construcţiei demolate abuziv, valori ce ar fi trebuit stabilite după criteriile prevăzute în art. 10 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 10/2001.
Consideră că administrarea unei noi probe constând în efectuarea unei noi expertize topografice constituie singura modalitate prin care se poale modifica hotărârea atacată, dat fiind faptul că rezultatul ei poate confirma concluziile unuia dintre rapoarte sau la fel de bine poate infirma ambele concluzii.
Recurentul-reclamant, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, unde se precizează foarte clar că este obligaţia unităţii deţinătoare aceea de a stabili, în cazul imobilelor preluate abuziv şi ocupate de construcţii ce au fost demolate (cazul de faţă), dacă terenul ocupat de acea construcţie demolată este liber sau nu, urmând ca, în caz afirmativ acesta să fie restituit în natură total sau parţial, după caz. Evident, în cadrul acestei operaţiuni este inclusă şi obligaţia aceleiaşi unităţi deţinătoare în speţă intimatul, de a măsura suprafaţa terenului revendicat.
Astfel, instanţa de apel, în cazul în care ar fi studiat concluziile expertizei efectuate în acea fază procesuală, ar fi constatat că suprafaţa măsurată de către expertul C.C. diferă faţă de cea precizată de intimat în cuprinsul dispoziţiei, motiv pentru care în situaţia ipotetică în care ar fi respins cererea reclamantului pentru efectuarea unei noi expertize (pe deplin justificată de altfel, după cum am arătat anterior), ar fi trebuit cel puţin să admită apelul reclamantului în sensul anulării dispoziţiei contestate, ca urmare a faptului că suprafaţa calculată de al doilea expert era diferită faţă de cea din cuprinsul dispoziţiei.
Se mai arată faptul că în ipoteza în care decizia din apel ar deveni irevocabilă, s-ar urma procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi Titlul VII din Legea nr. 247/2005, urmând a primi măsuri reparatorii prin echivalent, fie că vorbim de terenuri acordate în compensare sau despăgubiri băneşti. Insă, aceste măsuri vor fi raportate la suprafaţa ele 188,70 m.p. din dispoziţia contestată, lucru absolut inadmisibil atâta timp cât prin expertiza din apel s-a constatat că este vorba de o suprafaţă (cel puţin) cu 50% mai mare.
Având în vedere nerespectarea dispoziţiilor, legale în materia restituirii proprietăţilor, atâta timp cât instanţa de apel ignoră concluziile ale unei expertize încuviinţate chiar de către aceasta, reclamantul arată că se impune admiterea recursului pentru a primi o despăgubire justă pentru imobilul preluat şi demolat în mod abuziv, ce a aparţinut autorilor săi.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent”.
În soluţionarea cauzei instanţele anterioare au ţinut seama de regimul juridic al terenului aşa cum a fost relevat de situaţia de fapt determinată de probele administrate de instanţele fondului, care au făcut o aplicare corectă a normelor de drept material.
Contrar susţinerii recurentului potrivit căreia era necesară o nouă expertiză topografică care să stabilească dacă terenul este liber sau ocupat, respectiv afectat de lucrări edilitare, au fost administrate în cauză două expertize topografice care au definit regimul juridic în prezent al imobilului, instanţa de apel concluzionând în mod corect că, întrucât terenul în litigiu este afectat, în totalitate, de detalii de sistematizare şi de reţele edilitare s-a făcut o corectă aplicare prevederilor art. 10 alin. (1) şi alin. (10) din Legea nr. 10/2001 şi a art. 10.1 şi 10.2 din H.G. nr. 250/2007.
Instanţa de apel a stabilit, faţă de probele administrate, situaţia de fapt, ce nu poate fi reevaluată în recurs, faţă de actuala structură art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Astfel, nu poate fi primită nici susţinerea privind faptul că înainte de a dispune orice măsură reparatorie trebuia identificat imobilul şi verificată suprafaţa terenului, câtă vreme potrivit răspunsului expertului la obiecţiuni, cât şi declaraţiei autentificate a recurentului, identificarea terenului s-a realizat, avându-se în vedere planurile topografice şi cadastrale eliberate de SC H.P. SA, schiţa anexă la procesul-verbal nr. 233/1950, planul topographic din anul 1955.
Mai mult, Înalta Curte reţine că analiza făcută de instanţa de apel asupra fondului cauzei a vizat numai suprafaţa de 188,70 m.p., care a făcut obiectul contestaţiei deduse judecăţii, iar nu suprafaţa de 488 m.p. solicitată de reclamant prin motivele de recurs. Această chestiune a intrat în puterea lucrului judecat, întrucât dezlegarea dată pe acest aspect de instanţa de fond nu a fost contestată prin exercitarea căii de atac a apelului de vreo parte interesată, critica recurentului privind suprafaţa revendicată constituind o critică nouă, formulată omisso medio, adică fără a fi făcut obiectul analizei instanţei de apel.
Recurentul mai susţine şi faptul că cele două expertize nu au lămurit un alt obiectiv stabilit încă de la instanţa de fond, respectiv cel al stabilirii valorii de circulaţie a imobilului revendicat, ce ar fi trebuit stabilită după criteriile prevăzute în art. 10 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 10/2001.
Pornind de la statuările cuprinse în decizia nr. 52/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, în situaţia în care decizia sau dispoziţia motivată a unităţii deţinătoare ar fi fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, instanţa avea posibilitatea de a stabili cuantumul despăgubirii ce se cuvine recurentului reclamant, dar în prezenta cauză a fost emisă decizie sau dispoziţie prin care s-a răspuns notificării după intrarea în vigoare a legii mai sus menţionate, şi în această situaţie se aplică acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, respectiv prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Rezulta că, în determinarea limitelor învestirii sub aspectul fondului măsurilor reparatorii şi ulterior, în procedura judiciară, instanţele fondului au făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente, motivele de recurs subsumate dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fiind nefondate.
Pentru aceste argumente şi în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de reclamantul O.V. împotriva deciziei nr. 26 din data de 09 martie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul O.V. împotriva deciziei nr. 26 din data de 09 martie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7252/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7390/2012. Civil → |
|---|
