ICCJ. Decizia nr. 80/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 80/2012
Dosar nr. 72/112/2010
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4501 din 14 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, în dosarul nr. 72/112/2010, a fost admisă în parte acţiunea civilă precizată formulată de reclamanţii M.L., M.J., M.(fostă M.)V., P.(fostă M.)T., V.(fostă M.)M., împotriva pârâtului S.R., prin M.F.P., reprezentant de D.G.F.P. Bistriţa-Năsăud şi în consecinţă, a fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor, în calitate de descendenţi ai defunctului M.P., echivalentul în lei a 80.000 euro la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în baza Legii nr. 221/2009, respectiv câte 16.000 euro pentru fiecare reclamant, în echivalentul în lei la data plăţii, nefiind solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, potrivit certificatelor de stare civilă depuse în copie la dosar, reclamanţii M.L., M.J., M.(fostă M.)V., V.(fostă M.)M., şi P.(fostă M.)T. sunt fiii numitului M.P.
Din celelalte înscrisuri relevante comunicate de către C.N.S.A.S., precum şi din depoziţiile martorilor audiaţi, tribunalul a reţinut că tatăl reclamanţilor a fost urmărit de organele de securitate atât anterior arestării în anul 1959 cât şi după condamnare şi după eliberarea din închisoare, fiind în continuare observa şi anchetat de organele de securitate.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel în termen legal pârâtul S.R. prin M.F.P., solicitând modificarea în parte a sentinţei în sensul respingerii petitului de acordare a despăgubirilor sau modificarea cuantumului despăgubirilor acordate de instanţă cu titlu de daune morale.
În motivarea apelului s-a arătat că hotărârea dată de tribunal s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie, deoarece convingerea instanţei a fost formulată fără a exista elemente probatorii directe din care să rezulte prejudiciul existent, precum şi întinderea acestuia. În absenţa unor rezultate concrete de reconstituire a dosarului în care a fost condamnat antecesorul reclamanţilor, instanţa nu putea să-şi formeze o corectă apreciere a situaţiei de fapt şi o corectă analiză asupra cererii de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte întinderea daunelor morale acordate, pârâtul a arătat că acestea sunt disproporţionate prin raportare la paguba efectiv produsă, motiv pentru care solicită diminuarea acestora.
Pârâtul a arătat că acordarea despăgubirilor de 80.000 euro cu titlu de daune morale s-a făcut cu încălcarea criteriului privind importanţa prejudiciului moral sub aspectul importanţei valorii morale lezate.
Analizând sentinţa pronunţată prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea a constatat că apelul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente.
Prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 1 pct. 1 şi art. II din OUG nr. 62/2010, reţinându-se de Curtea Constituţională că această ordonanţă creează premisele unei discriminări între persoane, care deşi se găsesc în situaţii obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit, ceea ce contravine art. 16 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, s-a statuat că OUG nr. 62/2001, încalcă şi principiul neretroactivităţii consacrat de art. 15 alin. (2), întrucât se aplică şi situaţiilor în care există o hotărâre judecătorească pronunţată în primă instanţă şi care, deşi nedefinitivă, poate fi legală şi temeinică prin raportare la legislaţia aflată în vigoare la data pronunţării acesteia.
În 21 octombrie 2010 prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, care stabilea posibilitatea acordării despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
În esenţă, Curtea Constituţională a arătat că în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă existau două norme juridice, art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990 şi art. 5 din Legea nr. 221/2009 cu aceeaşi finalitate, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate, existând o legiferare paralelă. Invocându-se art. 14 din Legea nr. 24/2000 (privind normele de tehnică legislativă) care stabileşte principiul „unicităţii reglementării în materie", precum şi de faptul că în materia reparaţiilor trebuie să existe o legislaţie clară, precisă, adecvată, proporţională, care să nu dea naştere la interpretări şi aplicări diferite, s-a constatat că art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (5) din legea fundamentală.
Aceste decizii au fost publicate (M. Of. nr. 761/15.11.2010) şi după cum rezultă din art. 147 Constituţie „dispoziţiile din legi şi ordonanţele în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei".
Dispoziţiile Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unor dispoziţii sau acte normative sunt obligatorii şi irevocabile, supuse unui regim legal, care le declară universal valabile cu efecte „erga omnes", după cum rezultă din dispoziţiile art. 147 alin. (4) Constituţie.
Prin deciziile constituţionale invocate, Curtea Constituţională nu a abrogat şi nu a modificat dispoziţiile legale supuse controlului, ci a împiedicat producerea efectelor juridice de către dispoziţiile declarate ca neconstituţionale.
Chiar dacă Decizia nr. 1358/2010 a fost publicată în 15 noiembrie 2010, acesta se aplică şi proceselor în curs, întrucât efectele juridice ale unei decizii pronunţate de Curtea Constituţională nu pot fi asimilate efectelor unei legi noi care modifică sau abrogă o dispoziţie legală.
Pentru considerentele mai sus reţinute, Curtea, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a admis apelul declarat de pârâtul S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P. Bistriţa-Năsăud împotriva sentinţei civile nr. 4501 din 14 iunie 2010 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pronunţată în dosar nr. 72/112/2010, pe care a schimbat-o în sensul respingerii acţiunii formulată de M.L., M.V., P.T., M.I., V.M., M.P. pentru obligarea pârâtului S.R. prin M.F.P. la plata sumei de 150.000 euro, despăgubiri pentru daune morale.
Împotriva deciziei nr. 7/ A din 19 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, au declarat recurs reclamanţii care au susţinut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate.
Se susţine incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece prin Decizia Curţii Constituţionale se încalcă principiul neretroactivităţii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie. La data introducerii cererii de chemare în judecată, s-a născut un drept la acţiune pentru a solicita despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării politice. Se mai consideră că prin Legea nr. 221/2009, s-a creat reclamanţilor un drept de a obţine despăgubiri pentru abuzurile suferite, aceştia având speranţa legitimă de a obţine sumele de bani cuvenite. Aplicând direct convenţia, potrivit principiului preeminenţei consacrat în art. 20 din Constituţie
Analizând recursul declarat prin prima dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.
Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea recurată să fie lipsită de temei legal sau să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii.
În cauză, instanţa de apel a interpretat în mod just dispoziţiile legale incidente, criticile recurenţilor – reclamanţi neputând fi primite.
Motivele de recurs referitoare la aspectele privind îndeplinirea de către reclamanţi a condiţiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu sunt relevante în soluţionarea cauzei şi nu pot fi primite, faţă de aspectul care se impune a fi analizat cu prioritate vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al deciziei Curţii Constituţionale, aşa cum a reţinut instanţa de apel.
Problema de drept care se pune în speţă nu este deci cea a faptului dacă reclamanţii sunt sau nu îndreptăţiţi la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 (aspect care, de altfel, a fost soluţionat definitiv de curtea de apel), ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluţionării, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 (M. Of. nr. 761/15.11.2010).
După cum a reţinut şi instanţa de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat, se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Se reţine că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării (M. Of. nr. 761/15.11.2010) a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel Decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune deci că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamanţii nu erau titularii unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O. câtă vreme la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamanţilor.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Se susţine incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece prin Decizia Curţii de Constituţionale se încalcă principiul neretroactivităţii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie.
La data introducerii cererii de chemare în judecată, s-a invocat un drept la acţiune pentru a solicita despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării politice. Se mai consideră că Legea nr. 221/2009 le-a creat reclamanţilor un drept de a obţine despăgubiri pentru abuzurile suferite, aceştia având speranţa legitimă de a obţine sumele de bani cuvenite - Aplicând direct convenţia, potrivit principiului preeminenţei consacrat în art. 20 din Constituţie.
Pentru aceste considerente, faţă de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii M.L., M.V., P.T., M.I. şi V.M. împotriva deciziei civile nr. 7/ A din 19 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 814/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 777/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
