ICCJ. Decizia nr. 1015/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Contestaţie în anulare - Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1015/2013

Dosar nr. 5797/1/2012

Şedinţa publică din 27 februarie 2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 497 din 19 iunie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de reclamantul C.E. împotriva Deciziei civile nr. 346A din 31 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare reclamantul C.E., susţinând că instanţa de recurs nu a cercetat un motiv de recurs, iar soluţia dată este rezultatul unor greşeli materiale. Contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.

Contestaţia în anulare este tardiv formulată.

Hotărârea împotriva căreia s-a formulat prezenta cale extraordinară de atac face parte din categoria hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită. Pentru astfel de hotărâri, art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., prevede ca împotriva lor se poate introduce contestaţie în anulare în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de 1 an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

 Textul de lege instituie două termene, diferite, în interiorul cărora se poate promova calea de atac.

Este vorba despre un prim termen de 15 zile care curge de la un moment subiectiv, respectiv data la care contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre şi despre un al doilea termen de un an care curge de la un moment obiectiv şi anume acela al datei de la care hotărârea a rămas irevocabilă. Acest termen curge şi se împlineşte chiar şi în situaţia în care contestatorul nu a luat cunoştinţă de hotărâre.

Nerespectarea acestor termene duce la decăderea din dreptul de a mai formula contestaţia în anulare, ambele termene trebuind a fi respectate.

În speţă, din verificările efectuate de instanţă, rezultă că decizia instanţei de casare a fost pronunţată la 9 iunie 2011, iar contestaţia în anulare a fost depusă la poştă în data de 7 septembrie 2012, conform plicului de la dosar.

În aceste condiţii, termenul de un an pentru formularea contestaţiei în anulare nu a fost respectat, motiv pentru care contestatorul este decăzut din dreptul de a formula contestaţie.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge contestaţia în anulare ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă, contestaţia în anulare formulată de C.E. împotriva Deciziei nr. 4971 din 9 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1015/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Contestaţie în anulare - Fond