ICCJ. Decizia nr. 4299/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A ll-A CIVILĂ
Decizia nr. 4299/2013
Dosar nr. 45239/3/2010
Şedinţa publică de la 4 decembrie 2013
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, a constatat următoarele :
Prin sentinţa civilă nr. 6472 din 14 mai 2012 instanţa a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta SC O.V.I.G. SA în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SA şi intervenientul forţat P.L., obligând pe pârâta Carpatica la plata către reclamantă a sumei de 206.134,29 lei cu titlu de despăgubiri. A fost respinsă cererea de acordare a penalităţilor ca nefondată. Totodată, a fost obligată pârâtă la plata sumei de 22.453,88 lei, cheltuieli de judecată, către reclamantă şi reclamanta la plata sumei de 2.000 de lei către pârâtă SC C. SA, cheltuieli de judecată. A fost anulată ca netimbrată cererea de chemare în garanţie a SC D.B. SRL.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în primul rând că, prezentei cauze, îi sunt aplicabile în drept dispoziţiile Legii nr. 136/1995, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, respectiv 22 septembrie 2010, conform art. 223 din Legea nr. 71/2011.
În ce priveşte situaţia de fapt s-a reţinut că la data de 9 septembrie 2008 a avut loc un accident de circulaţie în urma căruia autoturismul asiguratului reclamantei - A.F.I.N. L. I.F.N. SA - conform poliţiei - a fost avariat din cauză că a intrat în coliziune cu autovehiculul la volanul căruia se afla intervenientul P.L.
Din adresa din 2008 emisă de I.P.J. Prahova, înscris necontestat de niciuna din părţi, a rezultat că vinovat de producerea accidentului se face intervenientul din prezenta cauză.
Reclamanta a deschis Dosarul de daună nr. CA/P H/08/00446 şi în urma instrumentării acestuia a achitat asiguratului său suma de 210.177 lei, cu titlu de despăgubire, cu ordinul de plată din 2009; reclamanta s-a subrogat în drepturile asiguratului său împotriva asigurătorului R.C.A. al persoanei vinovate de producerea accidentului, în speţă, împotriva pârâtei SC C.A. SA.
A mai reţinut prima instanţă că la data accidentului, pentru autoturism era în vigoare poliţa emisă de agentul pârâtei la data de 5 septembrie 2008 - fila 49 din dosar.
Apărările pârâtei au fost reţinute ca întemeiate numai în parte, pentru reperele: 1. scară acces spate cabină - 604,37 lei; 2. apărătoare noroi dreapta - 638,28 lei; 3. şine dreapta perdea cabină - 94,29 lei; 4. capitonaj uşă dreapta - 496,41 lei; 5. ornament coloană volan - 128,86 lei; 6. parasolar şofer -118,10 lei; 7. capitonaj plafon cabină - 705,79 lei; 8. mâner uşă stânga ext. - 99,43 lei; 9. broască uşă dr. - 131,59 lei; 10.bride arcuri faţă -197,66 lei ş i 11. ornament plaf. - 28,04 lei.
Pentru reperele „ornament parbriz" şi „bloc motor" expertul desemnat de instanţă a confirmat legătura de cauzalitate dintre accident şi daunele cauzate.
S-a mei reţinut că expertiza extrajudiciară prezentată de pârâtă, efectuată fără participarea reprezentanţilor reclamantei nu are valoare probatorie.
Referitor la capătul de cerere accesoriu privind plata penalităţilor de întârziere, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 22 şi art. 57 din Legea nr. 136/1995, art. 64 din Normele C.S.A. aprobate prin Ordinul nr. 20/2008 şi art. 1169 C. civ., nu pot fi acordate penalităţile, deoarece nu era datorată toată suma solicitată cu titlu de despăgubire prin avizarea de daună.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie, astfel încât, în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 146/1997 trebuia să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 6807,50 lei şi timbru judiciar de 5 lei, sub sancţiunea anulării cererii, însă la termenul din 12 decembrie 2011 a arătat că nu înţelege să timbreze, situaţie în raport cu care s-a aplicat sancţiunea anulării cererii, în raport de dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea 146/1997,
Împotriva acestei soluţii, în termen legal, au formulat apel atât pârâta SC C.A. SA cât şi reclamanta SC O.V.I.G. SA.
Prin apelul său, pârâta SC C.A. SA a solicitat admiterea apelului aşa cum a fost formulat şi motivat şi, pe cale de consecinţă, schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul diminuării despăgubirii conform raportului de expertiză tehnică auto şi a arătat că valoarea despăgubirii ce cade în sarcina asigurătorului de răspundere civilă nu poate fi mai mare de 134.829,26 lei.
Prin apelul formulat de reclamanta SC O.V.I.G. SA s-a solicitat admiterea apelului, în sensul admiterii capătului de cerere privind obligarea intimatei la plata penalităţilor de întârziere astfel cum a fost formulat şi respingerea capătului de cerere privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către SC C. SA, precum şi cele din apel.
Prin Decizia civila nr. 466 din 28 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a - Vl-a civilă, a fost respins ca ne fondat apelul pârâtei.
Prin aceeaşi decizie a fost admis apelul reclamantei declarat împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost obligată pârâta SC C.A. SA la plata penalităţilor în procent de 0,1% pe zi de întârziere calculate la valoarea debitului principal începând cu data de 22 decembrie 2009 şi până la achitarea efectivă a acestuia.
Au fost menţinute în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Totodată, a fost obligată intimata pârâtă SC C.A. SA la plata sumei de 1.403,03 lei către apelanta SC O.V.I.G. SA cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă de timbru şi timbru judiciar.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut următoarele:
Referitor la apelul formulat de pârâta SC C.A. SA, instanţa a constatat, în esenţă, că potrivit concluziilor expertizei tehnice efectuate în cauză, toate piesele din devizul de lucrări invocat de reclamanta SC O.V.I.G. SA, este posibil să se fi avariat în urma accidentului, lucru dedus din poziţia de amplasare pe autovehicul a pieselor, coroborată cu referirile din dosarul cauzei la dinamica producerii accidentului, iar simpla împrejurare că avariile pieselor enumerate de expertul judiciar în tabelul nr. 1 nu sunt ilustrate şi în planşele foto alb negru aflate la dosarul cauzei, nu este suficientă pentru a înlătura obligaţia de plată a asigurătorului R.C.A. în privinţa tuturor acestor piese, cu atât mai mult cu cât nici chiar asigurătorul R.C.A. nu a contestat soluţia tehnologică de înlocuire a tuturor acestor piese, ci exclusiv a celor constatate potrivit expertizei tehnice extrajudiciare întocmită la solicitarea sa.
În consecinţă, cum în cauză apelanta pârâtă SC C.A. SA nu a făcut dovada că soluţia tehnologică de înlocuire a unor repere şi piese este greşită, nu a fost reţinută nici critica sa în acest sens.
Cu privire la cheltuielile de judecată, constând în onorariu de avocat, instanţa de apel a apreciat că, în raport cu obiectul dosarului precum şi cu actele şi lucrările acestuia, probele administrate şi prezenţa apărătorului reclamantei la termenele de judecată, onorariul de 16.715 lei nu este în cuantum nejustificat de mare, care să impune reducerea acestuia.
În privinţa apelului formulat de reclamanta SC O.V.I.G. SA, instanţa de apel a reţinut că este întemeiat.
Astfel, s-a reţinut că "obiecţiile" formulate de pârâta SC C.A. SA în temeiul art. 64 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, potrivit adresei din 17 decembrie 09, nu au vizat sumele solicitate de apelanta reclamantă SC O.V.I.G. SA, care nu au mai fost susţinute ulterior cu prilejul judecării cauzei şi mai mult, în faţa instanţei, pârâta intimată SC C.A. SA a invocat alte obiecţiuni, cu depăşirea termenului de 15 zile, contestând o parte din piesele şi reperele înlocuite de reclamanta SC O.V.I.G. SA.
Faţă de împrejurarea că pârâta SC C.A. SA nu a formulat decât prin întâmpinare obiectiuni cu privire la unele dintre reparaţiile făcute de reclamanta apelantă, instanţa de apel a apreciat incidenţa dispoziţiilor art. 64 alin. (4) din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, în sensul obligării pârâtei şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,1%.
Au fost respinse criticile acestei apelante privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, având în vedere că în raport cu soluţia de admitere în parte a acţiunii reclamantei, în mod corect prima instanţă a dispus ca o parte din cheltuielile de judecată efectuate de pârâtă să fie suportate de reclamantă.
Faţă de soluţia de admitere a apelului formulat de apelanta reclamantă SC O.V.I.G. SA, în temeiul art. 274 C. proc. civ., instanţa a obligat intimata SC C.A. SA la plata cheltuielilor de judecată în apel, constând în taxa de timbru şi timbru judiciar, în valoare totală de 1.403,03 lei.
Împotriva deciziei pronunţată în apel, pârâta SC C.A. SA a declarat apel solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 206.134,29 lei reprezentând contravaloare despăgubire, cu consecinţa menţinerii sentinţei tribunalului ca temeinică şi legală.
Recurenta arată că pentru penalităţile de întârziere pentru perioadele arătate este greşita şi nu este în acord cu prevederile legale in materie.
Astfel, SC C.A. SA a formulat obiecţii - la 17 decembrie 2009 - prin care comunica că dosarul va fi finalizat după finalizarea cercetării penale, perioadă în interiorul căruia a întreprins investigaţii apelând la serviciile unui expert tehnic autorizat ing. T.B. pentru a putea stabili cu exactitate care este valoarea reparaţiilor necesare pentru aducerea vehiculului avariat în starea anterioară producerii evenimentului.
În cursul desfăşurării procesului s-a solicitat proba cu expertiza tehnica auto fiind realizata de domnul expert tehnic Conf. Univ. Dr. ing. P.A.; în continuare recurenta precizează că, de regulă, pârâta nu este înştiinţată în timp util în scopul prezentării şi efectuării propriilor investigaţii, iar instanţa de fond ca urmare a analizării tuturor documentelor de la dosar şi expertiza efectuată în cauză, a diminuat suma datorată cu titlu de despăgubire de la 210.177 lei la 206.134,29 lei.
În cuprinsul raportului de expertiză expertul tehnic desemnat trebuia să se pronunţe şi să elaboreze rapoartele de expertiză pe fotografiile puse la dispoziţie de reclamantă, însă, în cauză s-a pronunţat în mod ipotetic cu privire la evenimentul rutier şi la avariile prezentate în fotografiile puse la dispoziţie de către reclamantă.
În ceea ce priveşte neacordarea penalităţilor de întârziere recurenta învederând că prima instanţă şi anume a apreciat că nu pot fi acordate penalităţile deoarece nu era datorata toata suma solicitata cu titlu de despăgubire prin avizarea de dauna.
În schimb, sub acest aspect, instanţa de apel a apreciat că "obiecţiile" formulate de parata SC C.A. SA în temeiul art. 64 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, potrivit adresei din 17 decembrie 2009, nu au vizat sumele solicitate de apelanta reclamanta SC O.V.I.G. SA intimata parata contestând însăşi obligaţia de plata, şi arătând că "dosarul va fi achitat după finalizarea cercetării penale in cauza". Aceste "obiecţii" nu au mai fost însă susţinute ulterior cu prilejul judecării cauzei şi mai mult, în fata instanţei, pârâtă intimata SC C.A. SA a invocat alte obiectiuni.
Mai arată că soluţia este greşită, întrucât faţă cererea de despăgubiri formulată de reclamantă s-au formulat obiectiuni în termenul de 15 zile impus de art. 64 alin. (1) lit. b) din Normele R.C.A. asupra cărora reclamanta nu a înţeles să răspundă acestora; reclamanta fiind obligată să răspundă, şi numai dacă instanţa ar fi considerat neîntemeiate obiecţiunile se putea vorbi de curgerea penalităţilor de întârziere, care nu pot opera decât de la pronunţarea hotărârii şi nu de la o dată anterioară acesteia. Sub acest aspect, recurenta apreciază că raportat la temeinicia parţială a pretenţiilor reţinute la fond, înseamnă că şi obiecţiunile formulate de reclamantă sunt parţial întemeiate, întrucât din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, nu s-a putut stabili care este valoarea reală a despăgubirilor, valoarea cerută prin acţiune, întrucât o parte din avariile suferite de autoturismul asigurat C.A.S.C.O. nu provin din evenimentul rutier produs la data de 7 februarie 2009.
Recurenta susţine, în continuarea reglementările cu privire la posibilitatea asigurătorului R.C.A. de a formula obiectiuni, sens în care, de asemenea, critică soluţia din apel, cu indicarea textelor de lege în această materie, în opinia sa, nesoluţionarea obiecţiunilor atrag sancţiunea de curgere a penalităţilor de la data pronunţării hotărârii. Referitor la creanţă, recurenta susţine că aceasta nu era certă cât timp cuantumul valorii reale a despăgubirilor a fost contestat, nefiind certă, lichidă şi exigibilă, în aplicarea Ordinului S.C.A. nr. 20/2008, sens în care le enunţă. Prin urmare, recurenta susţine că, atâta timp cât obiecţiunile formulate de societatea pârâtă nu au fost soluţionate de către societatea reclamantă, nu sunt aplicabile dispoziţiile alin. (4) din art. 64 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule.
Înalta Curte, din oficiu, la acest termen invocă nulitatea cererii de recurs în raport de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi a rămas în pronunţare pe această excepţie.
Înalta Curte examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate şi reţine nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ. pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil prima chestiune ce se impune a fi precizată este aceea că în actuala reglementare, recursul este cale de atac de reformare, nedevolutivă, care se exercită numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar dispoziţiile art. 3021 C. proc. civ. impun sub sancţiunea nulităţii, respectarea unor exigenţe pentru promovarea acestei căi de atac, respectiv indicarea motivelor de nelegalitate şi dezvoltarea lor.
În cauza de faţă, recurenta deşi susţine greşita soluţionare a penalităţilor de întârziere şi a modului de interpretare a obiecţiunilor despre care face vorbire, în sensul încălcării art. 64 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule şi a Ordinului S.C.A. nr. 20/2008 - pe care le menţionează expres - dezvoltarea criticilor recurentei vizează aspecte de netemeinicie.
Astfel, după cum se poate observa, în dezvoltarea criticilor recurenta se raportează la expertiza tehnică de specialitate efectuată în cauză, contestă perioadele stabilite referitoare la penalităţile de întârziere, aspecte care readuc în discuţie reaprecierea situaţiei de fapt deja stabilită şi reaprecierea probelor administrate în cauză. Pe de altă parte, din lecturarea motivelor cuprinse în cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta nu motivează în drept în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate şi nu conţine argumentele de drept aduse în sprijinul ei.
Altfel spus, în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu zise la adresa hotărârii recurate care face obiectul recursului, prin indicarea punctuală a greşelilor săvârşite de instanţă în raport de dispoziţiile legale incidente şi a unor contraargumente la aprecierile şi constatările instanţei.
Practic, aşa cum se poate observa, prin criticile formulate recurenta îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţiile pronunţate de instanţe, critici de netemeinicie, de reapreciere a probelor administrate în cauză şi o restabilire a situaţiei de fapt, deşi a indicat în termenul de azi încălcarea Ordinului S.C.A. nr. 20/2008; de altfel şi cele referitoare la încălcarea dispoziţiilor legale privind obiecţiunile, de asemenea, aşa cum s-a arătat maisus, şi acestea sunt prezentate ca fiind aspecte de netemeinicie.
Cum criticile formulate nu pot fi încadrate în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs, situaţie în care se va aplica sancţiunea nulităţii recursului.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs, conform art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta SC C.A. SA împotriva Deciziei civile nr. 466 din 28 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a - Vl-a civilă, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5770/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5771/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
