ICCJ. Decizia nr. 4582/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4582/2013
Dosar nr. 5214/59/2005
Şedinţa publică din 17 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 13 iulie 2004, reclamanta G.E. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Timişoara, solicitând anularea dispoziţiei emise de acesta, din 14 iunie 2004, prin care s-a respins notificarea referitoare la imobilul situat în Timişoara, Bd. T., înscris în C.F. nr. X Timişoara, nr. top. X, obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziţii prin care să se dispună restituirea în natură a imobilului mai sus-menţionat.
În motivarea contestaţiei, reclamanta a arătat că fiind moştenitoarea legală a mamei sale P.E., în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, a depus la Primăria municipiul Timişoara, prin intermediul B.E.J. S.T., notificarea din 27 iunie 2001, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului indicat mai sus; că, notificarea împreună şi cu celelalte documente necesare şi doveditoare, formează dosarul intern al Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001, nr. 441/2001, şi cu toate acestea, în baza raportului Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001, Primarul municipiului Timişoara a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de moştenitoare a fostei proprietare, şi a respins cererea de restituire a imobilului revendicat.
În cauză, s-au formulat cereri de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Primarul municipiului Timişoara; la data de 3 noiembrie 2004, de intervenienţii accesorii H.D.V. şi H.D.I., J.V.N. şi J.G., P.G. şi P.D., P.M. şi D.P., J.R., R.L.I., M.M., T.G. şi T.E., I.C. şi I.E., iar la data de 5 noiembrie 2004, au fost depuse la dosar cererile de intervenţie accesorie formulate SC "B&C" SRL şi SC "H.A." SRL.
În motivarea cererilor de intervenţie, toţi intervenienţii au arătat că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită în condiţiile Legii nr. 10/2001, nedepunând în termen actele solicitate; că au cumpărat nouă apartamente din imobil, fiind cumpărători de bună-credinţă; că reclamanta, aflând de cumpărarea acestor apartamente, la 28 aprilie 2004, a precizat notificarea sa în sensul că solicită să i se restituie în natură partea de imobil rămasă nevândută şi despăgubire pentru partea vândută chiriaşilor. Intervenienţii persoane juridice, ale căror cereri de intervenţie se află la dosar, au arătat că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită şi a dreptului de proprietate invocat; că aceasta nu a depus declaraţia autentificată conform art. 5 din Legea nr. 10/2001 până la 1 iulie 2003; că acest termen este de decădere, fiind depăşit de către reclamantă, şi că certificatul său de calitate de moştenitor este datat 24 noiembrie 2003, iar declaraţia pe proprie răspundere este datată 21 iulie 2003.
Prin Sentinţa civilă nr. 37/PI din 14 ianuarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 5516/2004, Tribunalul Timiş a admis contestaţia formulată de reclamanta G.E. împotriva Dispoziţiei din 14 iunie 2004 emisă de Primarul municipiului Timişoara; a anulat contestaţia şi a obligat Primarul municipiului Timişoara să emită o nouă dispoziţie prin care să restituie reclamantei în natură apartamentele cu nr. a, b şi c (minus apartamentul nr. d ce face parte integrantă din apartamentul e, notat în C.F. şi nedezmembrat) şi spaţiile comerciale denumite ca apartamentele nr. f, g şi h, situate în Timişoara, Bd. T. şi înscrise în C.F. nr. X, cu nr. top X; a obligat Primarul municipiului Timişoara să facă reclamantei oferta de despăgubire prin echivalent pentru apartamentele din acelaşi imobil înstrăinate chiriaşilor, adică cele cu nr. : i, j, k, l, m, n, o şi d (nedezmembrat încă din apartamentul nr. e descris în C.F.), şi a respins, ca neîntemeiate, cererile de intervenţie accesorie formulate de către intervenienţii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, potrivit extrasului de C.F. aflat la dosar, la data naţionalizării imobilului acesta era proprietatea numitei P.E.
Potrivit declaraţiilor aflate la dosar coroborate cu Decizia civilă nr. 2854/A/2000 pronunţată de Tribunalul Timiş, aflată la dosarul instanţei, reclamanta este moştenitoare legală a defunctei proprietare tabulare, această calitate fiindu-i recunoscută de către o instanţă judecătorească printr-o hotărâre definitivă depusă la dosarul administrativ până la expirarea termenului din 1 iulie 2003 prevăzut de Legea nr. 10/2001, iar ulterior această calitate a fost confirmată prin depunerea unui certificat calitate de moştenitor obţinut de către reclamantă după expirarea termenului prevăzut de lege, dar care confirmă actele aflate în dosarul administrativ. Toţi intervenienţii au făcut afirmaţia că reclamanta nu a depus în termenul legal declaraţia prevăzută de art. 5 din Legea nr. 10/2001, declaraţia sa aflată la dosar purtând data de 21 iulie 2003, dar aceştia omit faptul că reclamanta depusese anterior declaraţii, date pe propria răspundere, la 10 octombrie 2002, că nu a primit niciun fel de despăgubiri din partea Statului German. De altfel, pentru reclamanta din prezenta cauză nici nu era obligatorie depunerea unei astfel de declaraţii câtă vreme art. 5 din Legea nr. 10/2001 prevede, în mod expres, că "nu sunt îndreptăţite la restituire .. persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România .. enumerate în anexa care face parte integrantă din prezenta lege", iar Germania nu se află printre statele cuprinse în anexa la lege, state cu care România a încheiat acordurile precitate.
Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin Decizia nr. 18 din 6 februarie 2013, a admis apelurile declarate de pârâtul Primarul municipiului Timişoara şi intervenientele SC "B&C" SRL şi SC "H.A" SRL; a schimbat sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanta G.E. şi a admis cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenienţii SC "B&C" SRL şi SC "H.A" SRL, şi a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei, reţinând, în esenţă, următoarele;
Prima instanţă a admis acţiunea formulată de reclamanta G.E. şi a considerat că aceasta este persoană îndreptăţită să beneficieze de măsurile prevăzute de Legea nr. 10/2001, în calitate de moştenitoare a fostei proprietare tabulare P.E. (născută H.), în baza certificatului de calitate de moştenitor din 24 noiembrie 2003.
Or, prin Sentinţa civilă nr. 6.817 din 26 iunie 2007, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 7550/325/2007, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2.422 din 27 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC "H.A" SRL şi s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moştenitor din 24 noiembrie 2003, stabilindu-se irevocabil că G.E. nu este moştenitoare (în calitate de nepoată fiică) a defunctei P. (născută H.) E. (fosta proprietară a imobilului în litigiu), întrucât mama reclamantei G.E. (defuncta P.M.M.) nu a fost fiica lui "H." ci a lui "H.I.", aspect care rezultă şi din actele de stare civilă depuse în apel, astfel că a intrat în puterea de lucru judecat problema că reclamanta nu este moştenitoarea fostei proprietare tabulare a imobilului în litigiu, P. (născută H.) E.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta G.E., care, indicând art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor formulate a arătat următoarele:
Soluţia instanţei de apel este criticabilă pentru că procedura administrativă prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 a fost declanşată de reclamantă în anul 2001, dosarul fiind întocmit în conformitate cu normele de aplicare a acestei legi, în forma lor în vigoare în perioada respectivă. Astfel, a arătat că a depus acte care dovedesc calitatea sa de persoană îndreptăţită, ţinând seama că la acel moment nu se cerea depunerea unui certificat de calitate de moştenitor emis în favoarea acesteia de pe urma fostei proprietare tabulare; că, din actele depuse la dosarul administrativ, rezultă că reclamanta este nepoata de fiică a proprietarei tabulare; că niciodată, până la soluţionarea dosarului prin dispoziţia emisă de Primarul municipiului Timişoara, în anul 2005, nu i s-a cerut depunerea altor acte doveditoare, ceea ce denotă că aspectul în discuţie privind calitatea de persoana îndreptăţită a reclamantei era pe deplin lămurit.
Pe de altă parte, anularea certificatului de moştenitor pentru existenţa unor inadvertenţe în actele de stare civilă nu înlătură vocaţia reclamantei la moştenirea proprietarei tabulare a imobilului şi nici calitatea sa de persoană îndreptăţită în sensul dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, temeiuri legale ce au fost încălcate. Aceasta cu atât mai mult cu cât respectivele acte sunt susceptibile de a fi rectificate.
S-a mai susţinut, că nu a intrat în puterea lucrului judecat chestiunea vocaţiei sale la succesiunea proprietarei tabulare a imobilului şi nici calitatea sa de persoană îndreptăţită în sensul textelor legale la care s-a referit mai sus, ci doar nulitatea certificatului de calitate de moştenitor.
De asemenea, s-a arătat că şi în lipsa certificatului de moştenitor, instanţa sesizată cu contestaţia în baza Legii nr. 10/2001 este abilitată să aprecieze asupra calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită în baza actelor de stare civilă şi că există mult mai multe argumente în favoarea vocaţiei sale la moştenire, argumente rezultate din actele pe care le-a enumerat în cuprinsul cererii în probaţiune puse în discuţie la ultimul termen de judecată în apel, când a solicitat încuviinţarea administrării în cauză a probei cu un extras de uz oficial de stare civilă, cu toate menţiunile ulterioare, cu privire la naşterea autoarei sale, H.E. (E.), căsătorită P., proprietară tabulară a imobilului care face obiectul cererii din dosarul de faţă.
De asemenea, reclamanta a arătat că, nelegal, a fost respinsă cererea sa, cu toate că a indicat existenţa în dosarul de fond a înscrisurilor depuse şi în apel, respectiv, declaraţia numitului P.F., certificatul de căsătorie dintre P.A. şi H.E., certificatul de deces al lui P.E., extrasul din registrul de decese cu privire la F.M., mama sa, în care s-au indicat părinţii acesteia, respectiv P.A.I. şi P.E., certificatul reclamantei de naştere, în care se indică părinţii săi, P.M. şi F.P., copia legalizată a certificatului de naştere al autoarei sale, P.M., în care se indică numele mamei acesteia, respectiv P.E., certificatul de naştere al lui H.E., în care data naşterii este aceeaşi cu cea menţionată în certificatul de căsătorie, act a cărui depunere în forma completă, cu toate menţiunile, s-a solicitat, dar proba a fost respinsă, că toate înscrisurile indicate mai sus se află în contradicţie cu înscrisurile aflate la dosar, acte în care numele de familie al mamei acesteia (al bunicii reclamantei) este indicat greşit ca fiind "H.I." în loc de "H.", şi că acelaşi act, cel de căsătorie al mamei sale, se află la dosar sub două forme: copia legalizată în original la dosar, care indică numele şi prenumele mamei sale (al bunicii reclamantei), acela de "P.E." şi extrasul de uz oficial referitor la aceeaşi căsătorie eliberat de Primăria Timişoara, în care numele şi prenumele mamei sale (al bunicii reclamantei ) este de "H.I.E.".
S-a concluzionat, că faţă de actele administrate în cauză, prin soluţia pronunţată în sensul nerecunoaşterii calităţii sale de persoană îndreptăţită, decizia atacată încalcă dispoziţiile Legii nr. 10/2001 în ansamblul ei şi că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, schimbând totodată înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actelor deduse judecăţii.
Examinând decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Prin criticile formulate, recurenta reclamantă arată că "decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină", însă aceste critici sunt nefondate, pentru cele ce urmează:
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării deciziei recurate, "modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii".
Potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea va cuprinde "motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
În raport de această dispoziţie legală, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.
Or, în speţă, decizia recurată cuprinde argumentele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată de instanţa de apel, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar pe calea prezentului recurs, astfel că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., formulat de recurenta reclamantă, este nefondat, urmând a fi respins în consecinţă.
Recurenta reclamantă a indicat ca temei al criticilor formulate şi art. 304 pct. 8 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestuia s-a limitat la redarea parţială a acestui text de lege, în sensul că instanţa de apel "a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actelor deduse judecăţii", fără să arate în concret care sunt acele acte şi în ce constă schimbarea înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora, în sensul acestui motiv de recurs.
În această situaţie, instanţa constată că nu a fost învestită cu motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., iar sancţiunea este aceea a neanalizării deciziei recurate în raport de acest text de lege.
În ceea ce priveşte criticile formulate recurenta reclamantă întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că sunt nefondate.
Astfel, în dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta reclamantă a arătat că nu "a intrat în puterea lucrului judecat chestiunea vocaţiei sale la succesiunea proprietarei tabulare a imobilului şi nici calitatea sa de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 alin. (1) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001".
Cu toate că nu a indicat hotărârea judecătorească în raport de care s-a reţinut puterea lucrului judecat în speţă cu privire la vocaţia reclamantei la succesiunea proprietarei tabulare a imobilului în litigiu, se constată că instanţa de apel a soluţionat cauza având în vedere Sentinţa civilă nr. 6817 din 26 iunie 2007, pronunţată de Judecătoria Timişoara, irevocabilă, prin care s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de calitate de moştenitor din 24 noiembrie 2003, stabilindu-se că reclamanta din prezenta cauză, G.E., nu este moştenitoare, în calitate de nepoată de fiică, a proprietarei tabulare a imobilului, P. (născută H.) E., întrucât mama reclamantei, P.M.M., nu a fost fiica lui H., ci a lui "H.I.".
Cu alte cuvinte, se constată că se critică faptul că în soluţionarea litigiului pendinte, instanţa de apel greşit a avut în vedere efectul pozitiv al lucrului judecat în raport de Sentinţa civilă nr. 6817 din 26 iunie 2007, pronunţată de Judecătoria Timişoara, respectiv prezumţia lucrului judecat.
Prezumţia lucrului judecat nu opreşte judecata litigiului pendinte, ci doar uşurează sarcina probaţiunii în această cauză, aducând în faţa instanţei constatări ale raportului juridic dintre reclamantă, pârâta SC "H.A" SRL şi Consiliul local Timişoara, cu privire la calitatea de moştenitoare legală a reclamantei faţă de proprietara tabulară a imobilului în litigiu şi la validitatea certificatului de calitate de moştenitor prin care s-a constatat vocaţia reclamantei la succesiunea proprietarei tabulare a imobilului în litigiu, făcute cu ocazia judecăţii finalizate prin Sentinţa civilă nr. 6817/2007 a Judecătoriei Timişoara, irevocabilă, şi care nu pot fi ignorate în prezenta cauză.
Prin urmare, prezumţia lucrului judecat îndeplineşte o funcţie pozitivă în sensul că ceea ce s-a tranşat jurisdicţional anterior poate fi folosit cu ocazia unei noi judecăţi, care nu va trebui să contrazică aceste constatări anterioare.
De aceea, critica formulată de reclamantă în sensul că nu a intrat în puterea lucrului judecat chestiunea vocaţiei sale la succesiunea proprietarei tabulare a imobilului în litigiu este nefondată.
Critica potrivit căreia greşit, în raport de sentinţa civilă mai sus menţionată, instanţa de apel a reţinut că a intrat în puterea lucrului judecat şi constatarea privind lipsa calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantei, în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (1) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, este nefondată, deoarece această chestiune litigioasă nu a fost tranşată prin Sentinţa civilă nr. 6817/2007, pronunţată de Judecătoria Timişoara, ci prin decizia ce face obiectul prezentului recurs, iar asupra modului de soluţionare a acesteia în apel s-au formulat critici pe calea prezentului recurs.
Instanţa, examinând critica formulată de reclamantă potrivit căreia anularea certificatului de moştenitor pentru existenţa unor inadvertenţe în actele de stare civilă nu înlătură calitatea sa de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, temeiuri de drept ce au fost încălcate de instanţa de apel, constată că este nefondată.
Astfel, potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată, "Sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora …." iar potrivit art. 4 alin. (2) din acelaşi act normativ "De prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite".
În speţă, recurenta reclamantă invocă calitatea sa de persoană îndreptăţită în condiţiile Legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, în calitate de nepoată de fiică a proprietarei tabulare a acestuia.
În ceea ce priveşte actele doveditoare ale calităţii de moştenitor, se constată că potrivit art. 23.1 lit. b) din H.G. nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, certificatul de moştenitor sau de calitate de moştenitor constituie acte juridice care atestă această calitate.
Or, certificatul de calitate de moştenitor din 24 noiembrie 2003 emis de B.N.P. M.L. privind vocaţia succesorală a reclamantei din prezenta cauză la succesiunea defunctei P.E., proprietara tabulară a imobilului în litigiu, a fost constatat nul absolut prin Sentinţa civilă nr. 6817 din 26 iunie 2007, pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă şi irevocabilă, astfel că legal a constatat instanţa de apel că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, potrivit Legii nr. 10/2001, pentru imobilul în litigiu, întrucât s-a stabilit cu putere de lucru judecat că nu are vocaţie la succesiunea proprietarei tabulare a imobilului în litigiu.
Prin urmare, critica formulată de reclamantă potrivit căreia decizia recurată s-a dat cu încălcarea art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este nefondată.
Celelalte critici, aşa cum au fost expuse mai sus, vizează netemeinicia deciziei recurate, respectiv modul de apreciere a probatoriului administrat în cauză şi nu se circumscriu niciunuia din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării deciziei recurate, iar sancţiunea este aceea a neanalizării lor.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta G.E.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta G.E. împotriva Deciziei nr. 18 din 6 februarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 4579/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4123/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
