ICCJ. Decizia nr. 3331/2014. Civil. Acţiune în revendicare. Recurs

Decizii civile ICCJ 2014


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 3331/2014

Dosar nr. 3849/320/2011

Şedinţa publică din 27 noiembrie 2014

Prin Sentinţa nr. 680 din 22 mai 2013, Tribunalul Specializat Mureş a respins excepţia lipsei propriei sale calităţii procesuale pasive invocată de pârâta SC "T.T.E." SRL şi a admis, în parte, cererea formulată de reclamantului Judeţul Mureş, prin Consiliul Judeţean Mureş în contradictoriu cu pârâta SC "T.T.E." SRL şi cu cel arătat ca fiind titular al dreptului de proprietate Municipiul Târgu Mureş, şi, în consecinţă:

A obligat pârâta SC "T.T.E." SRL să lase reclamantului Judeţul Mureş în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 660 mp aferent imobilului Complex P., situat în Târgu Mureş, Str. P., nr. 2, jud. Mureş având destinaţia de parcare, imobil înscris în C.F. nr. 96602/N Târgu Mureş şi a respins cererea reclamantului Judeţul Mureş pentru obligarea pârâtei SC "T.T.E." SRL la plata sumei de 24.480 lei pe lună pentru perioadele 22 august 2008 - 24 septembrie 2010, respectiv decembrie 2011 - până la data intrării terenului în posesia reclamantului.

A obligat pârâta SC "T.T.E." SRL să plătească daune cominatorii de 500 lei pe zi de întârziere, dacă va fi cazul, de la data pronunţării prezentei hotărârii până la executarea obligaţiei stabilite în sarcina sa şi să plătească reclamantului Judeţul Mureş cheltuieli de judecată în cuantum de 200 lei, respingând cererea pentru obligarea pârâtei la plata cheltuielilor achitate cu titlu de taxe judiciare.

A respins cererea pârâtei SC "T.T.E." SRL de arătare a titularului dreptului de proprietate - Municipiul Târgu Mureş.

A admis în parte cererea pârâtei pentru acordarea cheltuielilor de judecată şi, în consecinţă, a obligat reclamantul Judeţul Mureş să plătească pârâtei SC "T.T.E." SRL suma de 1000 de lei şi a respins cererea pârâtei SC "T.T.E." SRL pentru acordarea restului de cheltuieli de judecată solicitate.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru nerealizarea procedurii prealabile invocată de societatea pârâtă, instanţa, prin încheierea din 07 decembrie 2012, respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru nerealizarea procedurii prealabile invocată de societatea pârâtă.

Instanţa de fond a avut în vedere că, prin adresa nr. 537 din 15 ianuarie 2008 depusă de instituţia reclamantă se face referire la dreptul de proprietate al acesteia, iar în a partea a doua a adresei se face referire la foloasele materiale obţinute din folosinţa terenului, adresă la debutul folosinţei terenului, când reclamanta era în imposibilitate de a-şi cuantifica despăgubirile. Pe de altă parte, dacă lipsa unor demersuri de conciliere ar fi atras nulitatea absolută a procedurii şi ar fi impus admiterea excepţiei de inadmisibilitate, realizarea unor demersuri în acest sens poate atrage doar nulitatea relativă pentru neîndeplinirea unor formalităţi (termenul pentru conciliere, invitaţie conţinând ora şi locul desfăşurării întâlnirii), însă conform art. 105 C. proc. civ. pentru ca nulitatea să impună desfiinţarea, anularea actului ar trebui dovedit un prejudiciu, or în condiţiile în care adresa s-a transmis în ianuarie 2009, iar acţiunea a fost înaintată mai târziu, părţile aveau posibilitatea să soluţioneze divergenţele pe cale amiabilă dacă era posibil. Mai mult, dacă pârâta este îndreptăţită să primească o invitaţie la conciliere care să-i permită ca anterior litigiului să-şi exprime poziţia şi să negocieze problema, avea obligaţia corelativă de a arăta neajunsurile adresei, însă a rămas în pasivitate. În acest context, nefiind invocate sau dovedite neregularităţi în nerealizarea procedurii prealabile, instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru nerealizarea procedurii prealabile invocată de societatea pârâtă.

Într-un alt context al analizei, tribunalul a reţinut că, imobilul Complexul "P.", compus din hotel, restaurant şi terenul aferent în suprafaţă de 3.209 mp avea ca proprietar tabular Statul Român în cotă de 1/1 teren şi construcţii, drept înscris încă din anul 1943 prin Încheierea nr. 5498. De asemenea, în CF 3374/A Târgu Mureş era înscris şi un drept de administrare asupra imobilului în favoarea S.R.P.V. Cluj-Napoca, conform Încheierii nr. 21941 din 11 aprilie 2008.

Prin contractul de închiriere nr. 164 din 02 noiembrie 2001, APPS Bucureşti SRP Predeal - Complex P. Târgu Mureş, în calitate de proprietar a închiriat spaţiul de parcare în discuţie, înscris în CF 3374/A Târgu Mureş pârâtei SC "T.T.E." SRL, prin actul adiţional nr. 2251 din 26 august 2005 fiind modificat cuantumul chiriei.

Prin H.G. nr. 880 din 20 august 2008 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 617/22.08.2008 a fost transmis dreptul de proprietatea asupra Complexului "P.", compus din hotel, restaurant şi terenul aferent în suprafaţă de 3.209 mp domeniul privat al statului şi din administrarea Regiei Autonome - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, în domeniul public al judeţului Mureş şi în administrarea Consiliului Judeţean Mureş. Prin Hotărârea nr. 108/2008 Consiliul Judeţean Mureş a aprobat cuprinderea acestui imobil în domeniul public al Judeţului Mureş.

Ulterior, între Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat prin S.R.P.V. Cluj-Napoca şi Consiliul Judeţean Mureş s-a încheiat protocolul nr. 9476/13259/2008 privind predarea-primirea şi procesul-verbal din 05 septembrie 2008 de predare-primire a imobilului Complex "P.", care a intrat astfel în posesia actualului administrator - Consiliul Judeţean Mureş.

Consiliul Judeţean Mureş a întreprins demersurile necesare înscrierii dreptului de proprietate al judeţului Mureş în Cartea Funciară, procedură finalizată prin Încheierea nr. 68814 din 26 noiembrie 2008 a Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Mureş. Înscrierea în cartea funciară nr. 96602/N a fost operată în baza unor documentaţii cadastrale legal întocmite şi avizate de OCPI Mureş, inclusiv un Plan de Amplasament şi Delimitare a Imobilului executat la data de 16 decembrie 2007 de SC "A." SRL şi avizat de OCPI Mureş sub nr. 74418 din 26 februarie 2008. Din acest Plan de Amplasament şi Delimitare a Imobilului rezultă care este suprafaţa imobilului în cauză, atât suprafaţa construită la sol (mai mică de 3209 mp), respectiv proiecţia acesteia, cât şi suprafaţa totală de teren aferent - de 3209 mp, respectiv configuraţia acesteia.

Considerând că parcarea în discuţie se află în domeniul public al Municipiului Târgu Mureş, aceasta a fost exploatată până la sfârşitul anului 2008 în baza H.C.L. nr. 220/1999, iar din anul 2009 în baza H.C.L. 74/2009 a fost cuprinsă în anexa de inventariere a locurilor de parcare la poziţia 34 denumită "Parcare Hotel P.", fiind dată în administrarea SC "T.T.E." SRL în baza Contractului nr. 16 din 20 ianuarie 2009 privind delegarea prin concesiune a gestiunii serviciilor publice de administrare a parcărilor publice cu plată din Municipiul Târgu Mureş în schimbul plăţii unei redevenţe către Municipiul Târgu Mureş.

Prin dispoziţia Primarului nr. 2435 din 27 aprilie 2009, angajaţii SC "T.T.E." SRL au fost împuterniciţi de autoritatea publică să constate şi să sancţioneze contravenţional persoanele care parchează autovehicule fără plata tarifului stabilit prin Regulamentul de exploatare al parcărilor publice cu plată din Mun. Târgu Mureş. Tot pentru îndeplinirea obligaţiilor contractuale i-a fost emisă şi autorizaţia de construire nr. 140 din 05 martie 2009 pentru montarea a două bariere de acces şi a unei gherete pentru operatorul său din parcarea Hotelului P..

Analizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC "T.T.E." SRL şi fondul cauzei constată că excepţia nu este întemeiată întrucât -aşa cum însăşi pârâta observă - potrivit art. 2 din contractul nr. 16 din 20 ianuarie 2009 privind delegarea prin concesiune a gestiunii serviciilor publice de administrare a parcărilor publice cu plată din Municipiul Târgu Mureş obiectul acestei convenţii "îl constituie prestarea serviciilor de administrare a domeniului public şi privat constând în administrarea parcărilor publice cu plată de pe raza Municipiului Târgu Mureş", prevederi contractuale care se coroborează definiţia delegării de gestiune prevăzută de art. 2, alin. (1), lit. e) din Legea nr. 51/2006 legea serviciilor comunitare de utilităţi publice şi cu H.G. nr. 717/2008 de reglementare a contractului cadru privind delegarea de gestiune a serviciilor comunitare de utilităţi publice.

Actele de administrare pe care le îndeplineşte au impus - după cum ea însăşi a recunoscut - o intervenţie directă în acest spaţiu prin montarea a două bariere de acces şi a unei gherete pentru operatorul său. Or, în mod cert montarea barierei restricţionează cel puţin dreptul de acces al reclamantei, afectând în mod cert şi atributele dreptului de proprietate: jus iutendi şi jus fruendi. De aceea în mod cert nu numai că are calitate procesuală pasivă, motiv pentru care s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, însă sunt îndeplinite şi condiţiile de admisibilitate ale acţiunii în revendicare întrucât efectuând acte de administrare, pârâta nu este un simplu detentor precar, ci exercită posesia, potrivit art. 1846 alin. (2) C. civ., în numele celui pe care-l consideră titularul dreptului de proprietate - Municipiului Târgu Mureş şi cu care este în relaţii contractuale potrivit celor mai sus arătate.

Or, în condiţiile în care din Planul de Amplasament şi Delimitare a Imobilului executat la data de 16 decembrie 2007 de S.C "A." SRL şi avizat de OCPI Mureş sub nr. 74418 din 26 februarie 2008, în baza căruia a fost realizată înscrierea în cartea funciară rezultă cu puterea evidenţei că în suprafaţa de teren a imobilului în cauză de 3209 mp intră şi parcarea în discuţie în suprafaţă de 660 mp, situaţie confirmată şi de experţii M.F. şi R.M., este cert că nu s-a mai impus realizarea unei noi expertize pentru că ceea ce reclamă pârâtul este modalitatea incorectă de efectuare a măsurătorilor în cadrul acestei documentaţii.

Prin urmare, pârâtul recunoaşte că în documentaţia cadastrală care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei parcarea este cuprinsă în terenul de 3209 mp înscris în C.F. nr. 96602/N, în care reclamantul este înscris ca fiind proprietar, însă consideră că această documentaţia este incorectă. Or, această apărare ar fi trebuit să fie făcută de cel arătat ca titular al dreptului, care în prezentul litigiu a rămas în deplină pasivitate şi care ar fi avut dreptul să solicite pe cale incidentală sau, pe viitor, într-o acţiune în revendicare modificarea documentaţiei cadastrale şi lăsarea în deplină proprietate şi posesie a terenului în suprafaţă de 660 mp care face obiectul prezentului litigiu.

Până la modificarea documentaţiei cadastrale - dacă se va dovedii că susţinerile pârâtei sunt întemeiate, într-un litigiu în care cele două unităţi administrative - Judeţul Mureş şi Municipiul Târgu Mureş şi-ar disputa proprietatea acestei suprafeţe de teren, înscrierea în cartea funciară nr. 96602/N în baza documentaţiei întocmite de S.C "A." SRL, avizate de OCPI Mureş sub nr. 74418 din 26 februarie 2008, face dovada deplină a dreptului de proprietate a reclamantei. Cu alte cuvinte pentru a-şi dovedii dreptul de proprietate - aşa cum este susţinut de SC "T.T.E." SRL - se impune ca cel arătat al titularului dreptului să pornească un demers procesual întrucât în prezent, potrivit în cărţi funciară nr. 96602/N şi a documentaţiei cadastrale care a stat la baza înscrierii în cartea funciară proprietar al imobilului în discuţie este Judeţul Mureş.

Aceeaşi dezlegare a fost dată de altfel în această problemă şi de Curtea de Apel Târgu Mureş prin Deciziile: nr. 120/R din 08 noiembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 10487/320/2009 şi nr. 379/R din 08 martie 2011.

Cererea de arătarea a titularului dreptului, a fost, în contextul celor mai sus expuse, respinsă, întrucât s-a constatat - în baza înscrierilor făcute în cartea funciară nr. 96602/N şi în baza documentaţiei întocmite de S.C "A." SRL, avizate de OCPI Mureş sub nr. 74418 din 26 februarie 2008, că Municipiul Târgu Mureş nu este proprietar al imobilului în discuţie.

În ceea ce priveşte invocatul prejudiciu suferit de reclamantă ca urmare a împiedicării exercitării dreptului de proprietate asupra terenului, s-a reţinut că - după cum s-a arătat în starea de fapt - încă din anul 2001, mult înainte ca reclamanta să devină proprietara imobilului, pârâta a avut posesia acestei parcări, la început în baza unui contract de închirierea, iar ulterior în cadrul unui contract de administrare. De aceea nu s-a reţinut caracterul ilicit al posesiei, cu atât mai mult cu cât de-a lungul timpului autorităţile locale - prin acte succesive (aşa cum le-am descris în starea de fapt) i-au întărit convingerea că posesia sa are girul legalităţii.

Cum bine a remarcat pârâta, practica judiciară determinând cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei, în mod temeinic a inclus printre acestea şi exercitarea unui drept subiectiv. Cel care exercită prerogativele pe care legea le recunoaşte dreptului său subiectiv nu poate fi considerat că acţionează ilicit, chiar dacă prin exerciţiul normal al dreptului său au fost aduse anumite restrângeri ori prejudicii dreptului subiectiv al altei persoane.

Mai mult, deşi este de netăgăduit că reclamanta a fost prejudiciată de lipsa de folosinţă a imobilului - fiind împiedicat să exercite prerogativele dreptului de proprietate - în tot acest timp pârâta a plătit contravaloarea acestei folosinţe celui pe care l-a considerat titular al dreptului, ceea ce dă caracter licit faptei sale, împiedicând totodată instanţa să stabilească în sarcina sa o nouă obligaţia de plată pentru exercitarea aceluiaşi drept de posesie, întrucât nu poate fi obligată de două ori la plată pentru exercitarea aceluiaşi drept.

Cu toate acestea, dată fiind dezlegarea dată de instanţă prin această hotărâre - care-i este pe deplin opozabilă - din momentul pronunţării ei posesia exercitată pierde caracterul licit, astfel că cererea reclamantei pentru stabilirea daunelor cominatorii este pe deplin întemeiată, acesta fiind mijlocul de constrângere al debitorului la respectarea obligaţiei de a lăsa imobilul în deplina proprietate şi posesie a reclamantei. Daunele nu vor fi stabilite la suma solicitată de reclamantă, cuantificarea acestora fiind atributul instanţei, care observând că prejudiciul invocat de reclamantă pentru lipsa de folosinţă este de maxim 24.480 lei/lună, respectiv 816 lei pe zi, va stabili daunele la suma de 500 de lei.

Împotriva Sentinţei nr. 680 din 22 mai 2013 precum şi a Încheierii din 07 februarie 2013, a formulat apel pârâta SC T.T.E. SRL, solicitând anularea în parte a încheierii atacate în sensul admiterii excepţiei inadmisibilităţii, precum şi schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii cererii introductive, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva aceleiaşi sentinţe a formulat apel şi Judeţul Mureş prin Consiliul Judeţean Mureş, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de acordare a contravalorii folosinţei imobilului în litigiu, respectiv, respingerea în integralitate a cheltuielilor de judecată solicitate de pârâtă.

Prin Decizia civilă nr. 38/A din 4 februarie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins apelul formulat de SC T.T.E. SRL, împotriva încheierii din data de 7 decembrie 2012 şi a Sentinţei nr. 680 din 22 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în Dosarul nr. 3849/320/2011 şi a admis apelul formulat de Judeţul Mureş prin Consiliul Judeţean Mureş, împotriva aceleiaşi sentinţe.

A schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a obligat pârâta SC T.T.E. SRL la plata către reclamantul Judeţul Mureş, prin Consiliul Judeţean a sumei de 21.239,75 lei reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă pentru perioadele 16 ianuarie 2009 - 24 octombrie 2010 şi 1 decembrie 2011 - 9 august 2013, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie la care se va adăuga şi dobânda legală pentru aceste perioade.

A respins restul pretenţiilor reclamantului cu acelaşi titlu şi a eliminat din dispozitivul sentinţei atacate menţiunile referitoare la obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei, menţinând restul dispoziţiilor.

În pronunţarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Cu privire la apelul formulat de SC T.T.E. SRL împotriva încheierii din 07 decembrie 2012, respectiv criticile aduse de apelantă modului în care instanţa de fond a înţeles să soluţioneze excepţia inadmisibilităţii pentru neîndeplinirea procedurii concilierii directe, curtea de apel a apreciat neîntemeiate criticile formulate.

Într-adevăr, conform art. 7201 C. proc. civ. în procesele şi cererile dintre profesionişti evaluabile în bani şi derivate din raporturi contractuale, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă cu cealaltă parte, motiv pentru care, pentru a fi necesară parcurgerea acestei proceduri nu este suficient ca cererile să fie evaluabile în bani, ci ca aceste pretenţii băneşti să derive dintr-un raport contractual. În speţă însă, Curtea a constat că pretenţiile formulate de reclamant nu derivă din vreun raport contractual avut cu pârâta, ci dintr-un comportament delictual al acesteia (lipsirea de folosinţă).

Prin adresa nr. 537 din 15 ianuarie 2009 reclamantul apelant Judeţul Mureş, prin Consiliul Judeţean Mureş i-a adus la cunoştinţă pârâtei apelante SC T.T.E. SRL că prin H.G. nr. 880/2008 Complexul P. a trecut în domeniul public al Judeţului Mureş şi în administrarea Consiliului Judeţean Mureş, somând-o ca de la data primirii adresei să nu mai procedeze la taxarea parcării autoturismelor care staţionează în parcarea aflată lângă complex şi care constituie spaţiu aflat în proprietatea Judeţului Mureş.

Ignorând cu desăvârşire această adresă, pârâta a procedat la montarea unor bariere şi a unei gherete la parcarea în litigiu (manifestare explicită a refuzului de a se conforma întrucât asemenea bariere nu au fost montate şi în alte parcări administrate de aceasta), iar la data de 20 ianuarie 2009, a încheiat cu Municipiul Târgu Mureş contractul nr. 16 privind delegarea prin concesiune a gestiunii serviciilor publice de administrare a parcărilor publice cu plată din Municipiul Târgu Mureş, în anexa 1 a acestuia fiind inclusă şi parcarea în cauză.

Chiar dacă s-ar reţine necesitatea parcurgerii procedurii concilierii şi în lipsa unui raport contractual, având în vedere demersurile ambelor părţi, ar fi excesiv de rigidă o interpretare în sensul că în prezentul litigiu nu s-ar fi realizat încercarea de conciliere prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. pentru a se putea promova acţiunea în fata instanţelor judecătoreşti. Aceasta, şi în considerarea faptului ca prevederile textului menţionat privind efectuarea concilierii prealabile în litigiile comerciale evaluabile în bani sunt obligatorii, în schimb termenele, condiţiile, locul, mijloacele şi modalităţile de manifestare a voinţei părţilor, cât şi conţinutul concret al înscrisurilor sunt recomandate în respectivul articol, începând cu alin. (2), dar nu reprezintă condiţii cerute imperios de lege, astfel că nerespectarea unora dintre acestea nu atrage automat nulitatea concilierii directe, ci numai dacă partea dovedeşte o vătămare, dovadă care în speţă nu s-a făcut. Mai mult, prin manifestarea ulterioară de voinţă, exprimată neechivoc aşa cum s-a arătat mai sus, pârâta şi-a asumat riscul de a fi obligată, pe viitor, la plata unor sume de bani pentru folosirea fără drept a parcării respective. La data promovării cererii de chemare în judecată, pârâta a avut cunoştinţă de temeiul legal al pretenţiilor reclamantului precum şi de actele pe care acesta şi le întemeiază, cu atât mai mult cu cât, anterior, în perioada 24 septembrie 2010 - decembrie 2011, la cererea reclamantului care efectua renovarea hotelului din cadru Complexului P., a acceptat să lase în posesie reclamantului şi parcarea în litigiu.

Este adevărat că adresa în cauză nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ. şi că, în primul rând, lipseşte o invitaţie formală, expresă, la conciliere. Pe de altă parte, nerespectarea unora din prevederile art. 7201 C. proc. civ. nu atrage automat nulitatea concilierii, ci numai dacă partea dovedeşte o vătămare. Dacă demersul reclamantului ar fi rămas fără rezultat ("rezultatul" sau manifestarea de voinţă a pârâtei la primirea adresei a fost menţionat mai sus) sau pârâta ar fi invocat şi dovedit o vătămare, s-ar fi putut pune problema neîndeplinirii procedurii prealabile.

Se concluzionează că se poate spune că, prin instituirea procedurii concilierii prealabile, legiuitorul a urmărit soluţionarea rapidă a neînţelegerilor dintre comercianţi fără a apela la procedura judiciară, mai complexă şi mai lentă, şi degrevarea activităţii instanţelor judecătoreşti însă, concilierea directă, deşi este o procedură prealabilă obligatorie, nu este neapărat şi formală. S-a apreciat astfel că soluţionare acestei excepţii de către instanţa de fond prin încheierea din 07 decembrie 2012 a fost temeinică şi legală.

În ceea ce priveşte apelul formulat de SC T.T.E. SRL împotriva Sentinţei nr. 680 din 22 mai 2013, s-a avut în vedere că o primă critică a apelantei vizează modul în care instanţa a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia.

Sub acest aspect, instanţa de apel a apreciat că respingerea excepţiei de către instanţa de fond este corectă. Astfel, câtă vreme conform art. 2 din contractul nr. 16 din 20 ianuarie 2009 privind delegarea prin concesiune a gestiunii serviciilor publice de administrare a parcărilor publice cu plată din Municipiul Târgu Mureş obiectul acestei convenţii îl constituie prestarea serviciilor de administrare a domeniului public şi privat constând în administrarea parcărilor publice cu plată de pe raza Municipiului Târgu Mureş, inclusiv a parcării în litigiu, apelanta nu poate susţine că nu are calitatea de detentor în sensul C. civ. Prin actele de administrare exercitate de aceasta se tinde la punerea în valoare, la normala folosire şi exploatare a parcărilor de pe raza municipiului Târgu Mureş, aflate în domeniul public. Ele folosesc pentru a le fructifica şi presupune o gestionare normală şi curentă a acestor bunuri. Titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul şi să dispună de acesta, în condiţiile actului prin care bunul i s-a dat în administrare, respectiv, contractul nr. 16/2009. În temeiul acestora, pârâta a procedat la montarea celor două bariere şi ghereta îngrădind, evident, exercitarea de către reclamant a drepturilor pe care le conferă calitatea sa de proprietar.

Susţinerile pârâtei apelante potrivit cărora aceste drepturi nu i-au fost încălcate deoarece potrivit H.C.L. nr. 74/2009 reclamantului nu i se percepea taxă de parcare pentru autovehiculele aparţinând acestuia sunt superflue, lipsite de suport juridic, departe de a constitui o justificare a activităţii de mai sus. Deşi apelanta afirmă că astfel reclamantul nu a fost împiedicat să-şi folosească parcarea, nu arată cum această împiedicare nu are loc atunci când parcarea este ocupată deja de alte autovehicule, ea având un regim public.

Pe fondul cauzei, Curtea reiterează, asemenea instanţei de fond, faptul că, atâta vreme cât înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate a reclamantului intimat cu documentaţia cadastrală aferentă nu au fost anulate, ci, dimpotrivă, prin Sentinţa nr. 9230 din 08 octombrie 2010 a Judecătoriei Târgu Mureş irevocabilă prin Decizia nr. 1201 din 08 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, s-a respins cererea de rectificare carte funciară, iar prezenta acţiune nu are ca şi obiect verificarea valabilităţii şi legalităţii acestora, reclamantul intimat este titularul dreptului de proprietate asupra parcării în suprafaţă de 660 mp care face parte din Complexul P. cu suprafaţa totală de 3209 mp. De altfel, nu se poate a nu se observa faptul că, în lipsa oricărei reacţii juridice din partea celui arătat ca titular al dreptului, Municipiul Târgu Mureş, apelanta pârâtă s-a erijat ea singură în a formula apărări la care ar fi avut dreptul doar cel care ar fi invocat la rândul său un drept de proprietate asupra terenului (parcării) în litigiu. Astfel, apelanta a contestat, prin criticile formulate, chiar şi documentaţia cadastrală care a stat la baza înscrierii în cartea funciară, aspect care excede calităţii pe care aceasta o avea, respectiv, cea de simplu prestator a unor servicii de administrare a unei parcări, a unei suprafeţe de teren de 660 mp aflată în litigiu. Mai mult, Curtea a constat, de asemenea, că prin mai multe hotărâri judecătoreşti irevocabile, care au avut la bază chiar şi expertize topografice, s-a afirmat fără echivoc dreptul de proprietate al reclamantului intimat. Faţă de cele reţinute mai sus referitoare la calitatea acesteia, nu pot fi reţinute nici criticile apelantei conform cărora aceste hotărâri nu-i sunt opozabile deoarece nu a avut calitatea de parte în procesele în care ele au fost pronunţate. Acestea au fost şi considerentele pentru care, atât instanţa de fond cât şi cea de apel, au respins cererea în probaţiune repetată a apelantei de a se efectua o altă expertiză topografică asupra terenului în litigiu.

Nu au fost reţinute nici susţinerile apelantei pârâte potrivit cărora, în considerarea pasivităţii celui arătat ca titular al dreptului, acţionează în interesul acestuia, formulând apărări şi cereri care i-ar aparţine doar Municipiului Târgu Mureş, cu atât mai mult cu cât, având calitate procesuală în cauză, hotărârea care urmează a fi pronunţată îi este opozabilă şi acestuia. În condiţiile în care intervenientul principal, arătat ca titular al dreptului de către pârâtă a înţeles să adopte un total dezinteres faţă de prezentul litigiu, preferând ca în loc să-şi formuleze apărări în prezenta cauză, să introducă o acţiune distinctă în revendicare împotriva reclamantului, apelanta nu se poate substitui acestuia. De asemenea, nici rolul activ al judecătorului prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nu presupune o astfel de substituire a voinţei părţilor, rolul activ nepresupunând o încălcare a principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil.

Curtea a constat ca fiind nefondate toate criticile apelantei referitoarea la dreptul de proprietate al reclamantului asupra parcării, iar faţă de calitatea sa, instanţa de fond a soluţionat petitul privind revendicarea acesteia în mod temeinic şi legal. De asemenea, o soluţionare corespunzătoare a fost dată şi cererii formulată de apelanta pârâtă de arătare a titularului dreptului în condiţiile în care Municipiul Târgu Mureş a înţeles să adopte o atitudine procesuală pasivă şi vădit dezinteresată.

Cât privesc criticile apelantei referitoare la obligarea sa la plata daunelor cominatorii, Curtea le-a considerat, de asemenea, nefondate. Astfel, apelanta susţine că instanţa de fond nu a ţinut seama de natura contractuală complexă pe care apelanta o are cu Municipiul Târgu Mureş, întrucât, pentru ca parcarea să poată fi predată reclamantului este nevoie de o H.C.L. care să scoată respectivele locuri de parcare din anexa la contractul nr. 16/2009.

S-a apreciat că, de vreme ce apelanta pârâtă a înţeles să încheie respectivul contract deşi primise adresa nr. 537 din 15 ianuarie 2009 prin care reclamantul apelant i-a adus la cunoştinţă că prin H.G. nr. 880/2008 Complexul P. a trecut în domeniul public al Judeţului Mureş şi în administrarea Consiliului Judeţean Mureş, somând-o ca de la data primirii adresei să nu mai procedeze la taxarea parcării autoturismelor care staţionează în parcarea aflată lângă complex şi care constituie spaţiu aflat în proprietatea Judeţului Mureş şi nici nu a înţeles să cheme în garanţie cocontractantul său, aceasta şi-a asumat toate riscurile care ar fi derivat din căderea sa în pretenţii.

Cum prin sentinţa atacată apelanta a fost obligată la plata de daune cominatorii de 500 lei/zi de întârziere începând de la data pronunţării hotărârii şi până la lăsarea parcării în deplina proprietate şi posesie reclamantului iar parcarea a fost predată la data de 09 august 2013, imediat după comunicarea sentinţei, conform procesului-verbal nr. 15460, practic această obligaţie a rămas fără obiect.

S-a apreciat a fi nejustificate şi criticile referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată într-un procent mai ridicat.

În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamantul judeţul Mureş, prin Consiliul Judeţean Mureş, Curtea apreciază că acesta este fondat.

Astfel, un prim aspect pe care Curtea îl reţine în acest context este faptul că, apelanta-pârâtă, anterior încheierii contractelor cu Municipiul Târgu Mureş, asupra parcării în suprafaţă de 660 mp avea contract de închiriere încheiat cu S.R.P.V. Cluj-Napoca, administrator al Complexului P. aflat în proprietatea Statului Român, în anexa la contract fiind evidenţiată expres parcarea în cauză. În condiţiile în care apelanta pârâtă SC T.T.E. SRL a înţeles la un moment dat să rezilieze unilateral acest contract de închiriere şi să încheie cu Municipiul Târgu Mureş un alt contract pentru aceeaşi parcare, anterior anului 2009, iar reclamantul intimat a preluat de la S.R.P.V. Cluj-Napoca întregul patrimoniu al Complexului P. pe care îl administra, apelanta-pârâtă nu poate susţine buna sa credinţă în a exercita posesia asupra terenului şi nici faptul că îl considera ca adevărat proprietar pe Municipiul Târgu Mureş, cu atât mai mult cu cât avea cunoştinţă de litigiile asupra parcării purtate de reclamant fie cu Instituţia Prefectului Mureş sau cu Municipiul Târgu Mureş începând cu anul 2009.

Nu s-a primit punctul de vedere potrivit căruia apelanta pârâtă ar fi exercitat o posesie licită, în aprecierea adevăratului proprietar ca fiind Municipiul Târgu Mureş deoarece, parcarea a fost închiriată anterior de la antecesoarea apelantului reclamant, contract pe care l-a reziliat în mod unilateral, iar după primirea adresei nr. 537 din 15 ianuarie 2009, acţionând în totală contradicţie cu ceea ce presupunea buna credinţă, a acceptat încheierea contractului în continuare cu Municipiul Târgu Mureş şi chiar a montat bariere şi o gheretă pentru lucrătorul său, pentru a împiedica în mod evident folosirea de către reclamant a bunului proprietatea sa deşi, conform regulamentului, exploatarea parcărilor se efectua în regim de autotaxare, nefiind nevoie de bariere.

În contextul relevat mai sus, este evident că toate acţiunile ulterioare primirii adresei nr. 537 din 15 ianuarie 2009 au fost efectuate de apelanta pârâtă, cu rea credinţă, împiedicând reclamantul apelant de a se bucura de celelalte două atribute ale dreptului său de proprietate, posesia şi folosinţa, neavând relevanţă că parcarea era taxată doar între anumite ore şi doar în zilele lucrătoare sau că, autovehiculele acestuia nu erau taxate. De altfel, apelanta pârâtă nu arată cum ar fi putut autovehiculele reclamantului să folosească această parcare în situaţia în care toate locurile ar fi fost ocupate. Neîndoielnic, faţă de cele de mai sus, apelantul reclamant Judeţul Mureş, prin Consiliul Judeţean Mureş a fost privat de folosirea în interesul său propriu a parcării, suferind un prejudiciu care se impune a fi reparat.

Din acest punct de vedere, s-a arătat faptul că, în calcularea prejudiciului suferit, apelantul reclamant a pornit de la premize greşite, în sensul că, deşi a socotit suma datorată conform Regulamentului de exploatare în regim de autotaxare, 3 lei/oră/loc de parcare, nu a luat în considerare programul de taxare a respectivei parcări, adică între orele 8 - 17 şi sâmbăta până la ora 13. Pe de altă parte, apelantul reclamant nu a făcut nici dovada că parcarea ar fi fost ocupată la întreaga sa capacitate pe toată perioadei de taxare. S-a concluzionat de instanţa de apel că, prejudiciul suferit de acesta nu poate fi mai mare decât redevenţa pe care apelanta pârâtă o achita anual Municipiului Târgu Mureş în temeiul contractului nr. 16/2009, respectiv, 21.239,75 lei pentru perioadele, aşa cum au fost precizate, 16 ianuarie 2009 - 24 octombrie 2010 şi 01 decembrie 2011 - 09 august 2013 (53 luni x 440,75 lei din 30 locuri de parcare/lună), sumă ce urmează a fi actualizată conform indicelui de inflaţie. Pentru repararea integrală a prejudiciului creat, apelanta pârâtă a fost obligată şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume pentru perioadele de mai sus. Restul pretenţiilor nu au fost dovedite.

Cât priveşte critica referitoare la obligarea la plata unor cheltuieli de judecată parţiale în favoarea apelantei pârâte, Curtea a constat a fi întemeiată câtă vreme conduita culpabilă a pârâtei a generat acest litigiu neavând relevanţă faptul că apelantului reclamant i-au fost admise doar în parte pretenţiile băneşti pentru lipsa de folosinţă a terenului. De altfel, acesta era un petit secundar al cererii de chemare în judecată, principalul constituindu-l revendicare, drept pentru care au fost eliminate din dispozitivul sentinţei atacate menţiunile referitoare la obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei, menţinând restul dispoziţiilor din sentinţa atacată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC T.T.E. SRL apreciind că hotărârea atacată este nelegală fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului promovat, reclamanta a invocat următoarele critici:

Un prim aspect de nelegalitate este legat de modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocată pentru capătul de cerere privind pretenţiile în valoare de 24.480 lei/lună aferentă perioadelor menţionate în precizările de acţiune, în raport de dispoziţiile art. 7201 alin. (1) şi urm. coroborat art. 109 alin. (2) C. proc. civ.

Arată că, instanţa de apel reţine că, pretenţiile formulate de reclamant nu derivă dintr-un raport contractual avut cu pârâta, ci dintr-un comportament delictual al acesteia (lipsirea de folosinţă). Susţine că, instanţa de apel nu a avut în vedere că dispoziţiile legale ale art. 7201 alin. (1) C. proc. civ. reţinute în motivarea deciziei, sunt cele modificate prin art. 219, pct. 20 din Legea nr. 71 din 03 iunie 2011 de punere în aplicare a Noului C. civ., iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Judecătoria Târgu Mureş la data de 22 martie 2011. Anterior modificării, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată (22 martie 2011) dispoziţiile art. 7201 alin. (1) dispuneau că "în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă" la acel moment nefiind stabilită cea de a doua condiţie, ca pretenţia să derive dintr-un raport contractual.

Mai arată că, în mod greşit instanţa de apel reţine că prin adresa nr. 537 din 15 ianuarie 2008, comunicată la 16 ianuarie 2009, intimata a făcut demersurile necesare pentru eliberarea parcării, deoarece dispoziţiile procedurale sunt clare şi chiar dacă lipseşte o invitaţie formală, asimilarea îndeplinirii procedurii concilierii dintr-o corespondenţă, care să poată conduce la scopul urmărit de legiuitor, trebuie să rezulte fără echivoc că reclamantul a încercat soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului, ipoteză care nu se regăseşte în cauză, sens în care face referire la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, recurenta susţine că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic, respectiv clauzele contractului nr. 16 din 20 ianuarie 2009 privind delegarea prin concesiune a gestiunii serviciilor publice de administrare a parcărilor publice cu plată din Municipiul Târgu Mureş, schimbând natura şi înţelesul acestuia, fapt ce atrage, în opinia recurentei, incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Interpretarea greşită a actului juridic este susţinută prin aceea că, deşi obiectul contractului îl constituie "prestarea serviciilor de administrare a domeniului public şi privat constând în administrarea parcărilor publice" trebuie avut în vedere voinţa părţilor exprimată în contract, respectiv aceea de a colecta/încasa taxa de parcare stabilită prin Regulamentul de exploatare în regim de autotaxare a parcărilor publice din municipiul Târgu Mureş aprobat de H.C.L. nr. 74/2009.

În mod concret, administraţia locală le-a delegat administrarea unui serviciu public (de a colecta/încasa taxa de parcare), noţiunea de administrare fiind interpretată greşit. Delegarea unei gestiunii, (respectiv aceea de a colecta/încasa taxa de parcare) nu este sinonimă cu deţinerea unui bun imobil, nici în sensul posesiei [prevăzută de art. 1846, alin. (2) C. civ.] şi nici în sensul detenţiei precare (care poate avea izvorul într-un contract de închiriere, de concesionare, de comodat, de depozit, etc.) potrivit art. 1853 C. civ.

Referitor la susţinerea instanţei cum că "în temeiul acestora pârâta a procedat la montarea celor două bariere şi gheretă îngrădind evident exercitarea de către reclamant a drepturilor pe care le conferă calitatea sa de proprietar", consideră că susţinerea nu poate fi primită deoarece reclamantei nu i-a fost restricţionat, în nici un fel accesul în zona respectivă, deoarece autovehiculele aparţinând reclamantei erau scutite de plata taxei de parcare potrivit art. 15 lit. c) din Regulamentul de exploatare în regim de autotaxare a parcărilor publice din municipiul Târgu Mureş aprobat de H.C.L. nr. 74/2009.

În ceea ce priveşte acţiunea în revendicare, apreciază că cererea este neîntemeiată, deoarece societatea nu exercită o posesie utilă şi nu este nici detentor precar asupra bunului revendicat, nefiind îndeplinite condiţiile legale ale acţiunii revendicare, respectiv aceea prin care proprietarul neposesor pretinde restituirea bunului său de la posesorul neproprietar, recurenta reluând argumentele prezentate în motivarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, apreciind, din această perspectivă, incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În mod greşit instanţa de apel reţine că "atâta vreme cât înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate a reclamantului intimat cu documentaţia cadastrală aferentă nu au fost anulate, ci dimpotrivă prin Sentinţa nr. 9230 din 08 octombrie 2010 a Judecătoriei Târgu Mureş, irevocabilă prin Decizia nr. 1201 din 08 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, s-a respins cererea de rectificare carte funciară, iar prezenta acţiune nu are ca şi obiect verificarea valabilităţii şi legalităţii acestora reclamantul intimat este titularul dreptului de proprietate asupra parcării în suprafaţă de 660 mp care face parte din Complexul P. cu suprafaţa totală de 3209 mp."

Problema supusă prezentei judecăţi vizează amplasamentul suprafeţei solicitate (660 mp) respectiv limitele în care se întinde suprafaţa de teren, adică dacă cei 660 mp parcare se află pe amplasamentul indicat de reclamant sau nu, deoarece suprafaţa de teren aferentă imobilului Complex P., pe care o foloseşte efectiv reclamantului intimat este mult mai mare decât cei 3209 mp., acesta fiind şi motivul pentru care a solicitat efectuarea unei expertize judiciare topografice, care să clarifice amplasamentul real al suprafeţei 3209 mp, pe care o deţine reclamantul intimat, în raport şi de hărţile topografice existente, expertiza judiciară greşit respinsă pe fondul pasivităţii titularului dreptului

Sub acest aspect, apreciază că se impune casarea Deciziei nr. 38/A din 04 februarie 2014 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Târgu Mureş, în vederea administrării probei cu expertiza judiciară topografică pentru lămurirea susţinerilor reclamantului şi a verificării amplasamentului suprafeţei de 660 mp, a întocmirii documentaţiei cadastrale din Planul de Amplasament şi Delimitare a imobilului, executată de SC A. SRL la data de 16 decembrie 2007 şi avizată de OCPI Mureş sub nr. 74418 din 26 februarie 2008, în baza căreia a fost realizată înscrierea în cartea funciară.

Referitor la cererea de arătare a titularului dreptului, arată că solicitarea a fost greşit respinsă, instanţa de apel nu a făcut altceva decât să constate că acesta a fost soluţionată corespunzător de prima instanţă, prin raportare doar la atitudinea procesuală pasivă a Municipiului Târgu Mureş. Susţine că, Municipiul Târgu Mureş este proprietar, dar acest aspect putea fi dovedit prin administrarea probei cu expertiza topografică, probă greşit respinsă deoarece expertiza urma să stabilească cu certitudine dacă amplasamentul terenului 660 mp cu destinaţie parcare, este sau nu inclus în suprafaţa de 3209 mp aparţinând reclamantului intimat.

Referitor la modul de soluţionare a apelului reclamantului intimat Judeţul Mureş, prin Consiliul Judeţean Mureş, se susţine că, hotărârea recurată este nelegală potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece contrar hotărârii primei instanţe, instanţa de apel a decis că pârâta a fost de rea credinţă, motivat de faptul că ar fi denunţat contractul de închiriere cu RAPPS - S.R.P.V. Cluj-Napoca, fără vreun motiv obiectiv.

Apreciază greşit considerentul, deoarece motivul obiectiv pentru care în anul 2006, a denunţat contractul de închiriere a fost, faptul că Municipiul Târgu Mureş a calculat redevenţa aferentă Contractului de colaborare aprobat prin H.C.L. nr. 220/1999, iar ulterior prin Contractul nr. 16/2009 şi pentru parcarea de 660 mp din faţa Hotelului P., plătind de două ori pentru acelaşi spaţiu (parcare) şi redevenţa şi chirie.

Consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, deoarece lipseşte atât fapta ilicită, cât şi vinovăţia. Parcarea la care face referire reclamanta, a fost exploatată până la sfârşitul anului 2008 în baza contractului de colaborare încheiat în baza H.C.L. nr. 220/1999, iar din anul 2009 în baza H.C.L. 74/2009 şi a Regulamentului de exploatare şi a contractului nr. 16/20.01,2009 privind delegarea prin concesiune a gestiunii serviciilor publice de administrare a parcărilor publice cu plată din Municipiul Târgu Mureş, fiind îndeplinite obligaţiile contractuale asumate, împrejurare potrivit căreia nu poate fi reţinută vreo faptă ilicită.

În legătură cu vinovăţia ca element al răspunderii civile delictuale, arătă că nu poate fi reţinută această condiţie în sarcina sa deoarece îndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate, nu presupune o atitudine subiectivă negativă, de neluare în considerare şi de încălcare a normelor legale, deoarece atitudinea sa a fost pozitivă, respectiv de exercitare a unor drepturi subiective stabilite contractual.

În cauză reclamantul intimat Judeţul Mureş, prin Consiliul Judeţean Mureş a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea, ca legală şi temeinică, a hotărârii recurate.

Examinând recursul pârâtei, în raport de criticile învederate prin cererea de recurs şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul având în vedere următoarele considerente:

Referitor la critica recurentei privind soluţionarea greşită a excepţiei privind inadmisibilitatea acţiunii din perspectiva modului de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 7201 alin. (1) şi urm. coroborat art. 109 alin. (2) C. proc. civ. relativ la capătul de cerere privind pretenţiile în valoare de 24.480 lei/lună aferentă perioadelor menţionate în precizările de acţiune, Înalta Curte va constata că motivul de recurs nu este întemeiat.

Reclamanta a învestit instanţa de fond cu o acţiune în revendicare prin care a solicitat obligarea pârâtei să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie parte din imobilul Complex P., situat în Târgu Mureş, str. P., nr. 2, judeţul Mureş, constând în suprafaţa de 660 mp cu destinaţie de parcare aferentă complexului şi oblicarea pârâtei la plata sumei de 24.480 lei/lună aferentă perioadelor menţionate în precizările la acţiune, reprezentând lipsa de folosinţă a imobilului, pretenţiile băneşti formulate fiind întemeiate pe dispoziţiile art. 998 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.

Deşi reală susţinerea recurentei care vizează, în esenţă, aplicarea principiului de drept "tempus regit actum", incidenţa procedurii reglementată de dispoziţiile art. 7201 alin. (1) şi urm. C. proc. civ. este condiţionată de determinarea naturii juridice a litigiului. În concret, în cauză dreptul ce se reclamă prin acţiune îl reprezintă dreptul de proprietate publică al judeţului Mureş, care nu poate avea natură comercială, fiind supus regulilor de drept civil, indiferent de calitatea (de comerciant) a pârâtei. Astfel, raportat la capetele de cerere formulate şi motivarea în drept a cererii de chemare în judecată, acţiunea reclamantei se soluţionează pe temeiul regulilor care guvernează jurisdicţia civilă, nefiind aplicabile regulile procedurale speciale din materia comercială.

Dispoziţiile înscrise în art. 7201 C. proc. civ. (în forma în vigoare la data sesizării instanţei, respectiv 22 martie 2011) potrivit cărora "în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă" nu sunt incidente cauzei. Litigiul are caracter civil, deoarece acţiunea nu se fundamentează pe raporturi juridice comerciale, între comercianţi, ca urmare a încheierii şi derulării unor contracte comerciale, ci este vorba de o acţiune civilă în revendicare imobiliară, având ca obiect un bun imobil despre care se susţine în acţiune că face parte din domeniul public al judeţului Mureş. Faptul că cel de al doilea capăt de cerere al acţiunii privind lipsa de folosinţă este evaluabil în bani, argumentat în drept pe dispoziţiile art. 998 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală, nu atrage caracterul comercial al litigiului, deoarece clasificarea litigiilor în evaluabile şi neevaluabile în bani operează atât în cazul litigiilor comerciale, cât şi al celor civile, fiind irelevant faptul că pârâta este comerciant, în condiţiile în care raportul juridic litigios ce se cere a fi rezolvat de instanţă nu izvorăşte dintr-un act sau fapt de comerţ, care să-i confere caracter de comercialitate.

În contextul analizei expusă mai sus, care suplineşte motivarea instanţei de apel, Înalta Curte apreciază irelevante susţinerile recurentei referitoare la modalitatea în care instanţele au apreciat în privinţa îndeplinirii procedurii concilierii reglementată de art. 7201 C. proc. civ., astfel încât acestea nu se mai impun a fi analizate.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, recurenta a încadrat criticile subsumate acestui motiv de recurs în cazul reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic, respectiv clauzele contractului nr. 16 din 20 ianuarie 2009 privind delegarea prin concesiune a gestiunii serviciilor publice de administrare a parcărilor publice cu plată din Municipiul Târgu Mureş, schimbând natura şi înţelesul acestuia. Interpretarea greşită a actului juridic este susţinută de recurentă prin aceea că, deşi obiectul contractului îl constituie "prestarea serviciilor de administrare a domeniului public şi privat constând în administrarea parcărilor publice" trebuie avut în vedere voinţa părţilor exprimată în contract, respectiv aceea de a colecta/încasa taxa de parcare stabilită prin Regulamentul de exploatare în regim de autotaxare a parcărilor publice din municipiul Târgu Mureş aprobat de H.C.L. nr. 74/2009.

Deşi reclamanta a arătat că îşi întemeiază, în drept, motivul de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile subsumate acestui motiv nu pot fi primite. Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează ipoteza în care instanţa, interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Prin urmare, motivul de nelegalitate are în vedere actul juridic ce constituie temeiul dreptului a cărui valorificare în justiţie se urmăreşte, iar în sensul acestui motiv de recurs instanţa ar fi culpabilă dacă ar fi procedat la greşita interpretare a naturii sau a clauzelor lămurite şi vădit neîndoielnice ale unui act juridic, în sens de convenţie sau act juridic material.

Or, recurenta pretinde că noţiunea de administrare din cuprinsul contractului nr. 16/2009 a fost interpretată greşit, acesta nefiind sinonimă cu deţinerea unui bun imobil, nici în sensul posesiei, nici al detenţiei precare.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel nu a realizat o interpretare greşită a contractului nr. 16/2009 şi nu a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Instanţa de prim control judiciar a examinat corect obiectul contractului, opus reclamantei, care îl reprezintă prestarea serviciilor de administrare a domeniului public şi privat constând în administrarea parcărilor publice. Tocmai în interpretarea clauzelor neîndoielnice a actului respectiv, instanţa de apel a concluzionat judicios în sensul că prestarea serviciilor de administrare nu înlătură calitatea sa de detentor în sensul C. civ., acte de administrare care impietează exercitarea de către reclamant a drepturilor conferite de calitatea acestuia de proprietar în privinţa suprafeţei totale de 3209 mp, drept care nici nu a fost contestat în cauză.

Relativ la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, recurenta reia argumentele invocate în susţinerea motivului de recurs precedent, astfel încât considerentele expuse rămân pe deplin aplicabile în verificarea modului în care a fost examinată excepţia de către instanţa de apel.

Reclamantul Judeţul Mureş, prin Consiliul Judeţean Mureş, a promovat o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., ce constituie o acţiune reală, prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept, neavând nicio relevanţă împrejurarea dacă posesia este de bună sau rea credinţă, atât timp cât, acesta din urmă, nu poate opune un titlu de proprietate valabil.

În cauză, relativ la terenul litigios, dreptul de proprietate consfinţit în titlul de proprietate reprezentat de H.G. nr. 880/2008 şi extrasul de carte funciară nr. 96602/N din care rezultă intabularea dreptului de proprietate publică a reclamantului în baza încheierii nr. 68814/2008 îl are doar reclamantul Judeţul Mureş, nu şi pârâta recurentă.

Astfel, prin actul normativ, reprezentat de H.G. nr. 880/2008 s-a dispus transmiterea imobilului Complexul P. şi terenul în suprafaţa totală de 3209 mp din domeniul privat al statului şi din administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" în domeniul public al judeţului Mureş şi în administrarea Consiliului Judeţean Mureş. De asemenea, cuprinderea în domeniul public al judeţului Mureş s-a realizat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Mureş nr. 108//2008, conform planului de amplasament şi delimitare a imobilului avizat de OCPI Mureş, din documentaţia cadastrală ce a stat la baza intabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit, predarea-primirea imobilului realizându-se în baza Protocolul nr. 9476/13259/2008 şi Procesul-verbal din 5 septembrie 2008, încheiat între Regia Autonomă "Administraţia Protocolului de Stat" prin S.R.P.V. Cluj-Napoca şi Consiliul Judeţean Mureş.

În favoarea pârâtei a operat prezumţia relativă de proprietate desprinsă din faptul posesiunii bunului, dar care a fost răsturnată prin prezentarea titlului de proprietate de către reclamant. Recurenta, prin actele de administrare exercitate în baza prevederilor contractuale inserate în contractul nr. 16/2009, invocat de aceasta în legitimarea deţinerii bunului, a exploatat potenţialul economic al parcării revendicate, legitimând calitatea procesuală pasivă a acesteia. Contractul privind administrarea parcărilor publice nr. 16 din 20 ianuarie 2009 de care se prevalează recurenta, încheiat cu Municipiul Târgu Mureş la o dată ulterioară titlului emis reclamantei, nu schimbă regimul juridic al imobilului aflat în proprietatea publică a judeţului Mureş care nu poate fi modificat prin acte emise de autoritatea publică locală.

Susţinerea recurentei referitoare la împrejurarea că ar fi doar un detentor precar al bunului, al cărui titular ar fi Municipiul Târgu Mureş, nu poate fi primită întrucât o atare situaţie nu conduce la paralizarea acţiunii în revendicare, aceasta rămânând acel mijloc juridic de apărare a dreptului de proprietate, ce recunoaşte dreptul proprietarului de a intenta acţiunea chiar şi împotriva detentorului precar. Chiar şi într-o atare ipoteză, în care detentorul precar deţine bunul pentru proprietar, în temeiul unui act juridic şi refuză restituirea bunului, determină prin aceasta recunoaşterea calităţii sale de pârât în acţiunea prin care proprietarul neposesor pretinde restituirea bunului său de la posesorul neproprietar.

În privinţa criticilor referitoare la respingerea greşită a probei cu expertiză topografică, precum şi cele vizând amplasamentul terenului litigios, instanţa de recurs reţine că argumentele prezentate nu pot fi primite întrucât vizează chestiuni de netemeinicie şi nu de nelegalitate relativ la încălcarea legii în materie de administrare a probelor.

Relativ la cererea de arătare a dreptului, în mod corect a fost respinsă, fiind avute în vedere efecte specifice pe care le produce o atare cerere de atragere a terţilor în procesul civil, instanţele de fond analizând corect efectele diferite generate de poziţia procesuală adoptată de terţ. Cum în cauză terţul chemat în judecată nu s-a înfăţişat, litigiul a fost soluţionat în continuare cu privire la ambele cereri, Municipiul Târgu Mureş dobândind în aceste circumstanţe calitatea de intervenient principal. Or, în acest context procesual, Municipiul Târgu Mureş, în calitatea sa de intervenient forţat, nu a demarat niciun demers procesual şi a rămas în pasivitate, fără să-şi justifice calitatea de proprietar potrivit art. 129 C. proc. civ., în condiţiile în care, în prezenta acţiune reală, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., supusă regulilor care guvernează regimul juridic al proprietăţii, reclamantul a opus propriul titlu reprezentat de H.G. nr. 880/2008, transcris în cartea funciară nr. 96602/N potrivit încheierii OCPI nr. 68814/2008.

În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita obligare a pârâtei la plata către reclamant a despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a terenului revendicat, recurenta a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, deoarece lipseşte atât fapta ilicită, cât şi vinovăţia, susţinând că a exploatat terenul-parcare în baza unor contracte perfectate începând din anul 1999, apreciind licită fapta sa, întrucât îndeplinirea obligaţiilor contractuale nu înseamnă o atitudine negativă, de încălcare a normelor legale.

Critica recurentei nu este întemeiată.

Premisa de analiză a pretenţiilor reclamantei care vizează plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului, reclamă verificarea întrunirii condiţiilor răspunderii civile delictuale reglementate de dispoziţiile art. 998 şi urm. C. civ. Sub acest aspect, în mod corect instanţa de apel a reţinut caracterul ilicit al posesiei recurentei. Primirea adresei nr. 537 din 15 ianuarie 2009 prin care reclamantul făcea referire la dreptul său de proprietate era suficientă să creeze îndoieli recurentei în legătură cu calitatea de proprietar a celui cu care dorea să contracteze, atât timp cât exprima fără dubiu intenţia reclamantei de a stopa activităţile pârâtei privind exploatarea bunului aflat în proprietatea sa. În pofida acestei înştiinţări, pârâta la data de 20 ianuarie 2009 a perfectat contractul nr. 16 cu Municipiul Târgu Mureş privind delegarea prin concesiune a gestiunii serviciilor publice de administrare a parcărilor publice cu plată din Municipiul Târgu Mureş, unde în anexa 1 a acestuia a fost inclusă şi parcarea în cauză, deşi dreptul de proprietate al judeţului Târgu Mureş devenise opozabil erga omnes, odată cu intabularea acestuia în CF nr. 96602/N Târgu Mureş, potrivit încheierii nr. 68814 din 26 noiembrie 2008. În acest context al analizei, acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a fost corect realizată prin prisma îndeplinirii condiţiei care impune existenţa unei fapte ilicite imputabilă pârâtei, săvârşită cu vinovăţie, ilicitatea faptei generând şi îndeplinirea condiţiei privind legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

În consecinţă, constatându-se că instanţa de apel a realizat o aplicare şi interpretare corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, definind judicios natura şi întinderea raportului juridic dintre părţile litigante, Înalta Curte va constata că motivele de recurs înscrise în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. nu îşi găsesc incidenţă, drept pentru care în baza art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T.T.E. S.R.L împotriva Deciziei nr. 38 A din 04 februarie 2014 a Curţii de Târgu Mureş, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T.T.E. S.R.L împotriva Deciziei nr. 38 A din 04 februarie 2014 a Curţii de Târgu Mureş, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - GV

← ICCJ. Decizia nr. 3330/2014. Civil. Expropriere. Recurs  ICCJ. Decizia nr. 3333/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3331/2014. Civil. Acţiune în revendicare. Recurs