Rectificare carte funciară. Sentința nr. 2741/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2741/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 34.1/208/2006*
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR_
Sentința civilă nr.2741/2013
Ședința publică din 23 octombrie 2013
Președinte: E. M.
Grefier: V. T.
S-a luat în examinare judecarea cauzei civile privind pe reclamant A. M. T., în contradictoriu cu pârâții . Municipiului Caransebeș – prin primar, pentru rectificare carte funciară – rejudecare, intervenient în nume propriu R. H. E..
La apelul nominal, nu au răspuns părțile.
Procedura completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 10 octombrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea cauzei fiind amânată pentru data de 17 octombrie 2013, apoi pentru data de azi, când
INSTANȚA
În deliberare constată următoarele:
Judecătoria Caransebeș prin sentința civilă nr. 2213/17.10.2011 pronunțată în dosarul nr._ a admis în parte acțiunea reclamantei A. M. T., în contradictoriu cu pârâta . R. H. E., și pârâtul-intervenient M. Caransebeș prin Primar.
A dispus rectificarea înscrierilor din CF 3558 Caransebeș în sensul radierii dreptului de proprietate intabulat la 2 iulie 1997 în favoarea . vizând imobilele " hală de producție și uscătorie", edificate asupra nr. top. 3573/2, și revenirea la situația anterioară.
A dispus înscrierea în cartea funciară a dispozitivului sentinței civile nr. 1651/1998 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr. 3708/1996, cu radierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra nr. top. 3573/2 și a se înscrie dreptul de proprietate în favoarea reclamantei în cotă de 1/1 părți ( teren și construcții).
A obligat pârâta . plătească reclamantei echivalentul în lei a 50.000 euro la data plății, reprezentând despăgubiri.
A obligat pârâta . lase în deplină proprietate reclamantei imobilul din CF 3558 Caransebeș, nr. top. 3573/2 P. în Racovița cu hală de producție și uscătorie.
A respins acțiunea în ce privește plata chiriei, a restului de daune materiale și a daunelor morale solicitate intervenientei R. H. E..
A respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta R. H. E..
A obligat pârâta . intervenienta R. Hediviga E. să plătească reclamantei fiecare suma de 28 lei cheltuieli de judecată.
A respins cererile pârâtei . intervenientei R. H. E. pentru cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere faptul că prin sentința civilă nr. 1651/1998, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr. 3708/C/1996, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta A. M. împotriva Statului Român prin Consiliul Local Caransebeș și Comisia pentru aplicarea Legii 112/1995 din cadrul Consiliului Județean C.-S., dispunându-se radierea dreptului de proprietate al Statului Român – drept înscris asupra imobilelor din CF 3558 Caransebeș-și revenirea la situația anterioară în coala de carte funciară, când proprietar la imobilelor era Polaczek A. născ. Sturm. S-a menționat că reclamanta A. M. este succesoarea proprietarei tabulare Polaczek A. ( certificat de moștenitor fila 18, dosar 1603/2005).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Consiliul Județean C.-S., însă prin decizia civilă 1997/ 28 octombrie 1998, calea de atac a fost respinsă. Apoi, a formulat recurs tot Consiliul Județean C.-S., dar și această cale de atac s-a respins, potrivit deciziei civile nr. 673/16 martie 1999 a Curții de Apel Timișoara. se poate reține deci, că sentința Judecătoriei Caransebeș a devenit irevocabilă la 16 martie 1999.
Periplul procesual nu s-a finalizat însă aici, căci împotriva sentinței civile 1651/1998 s-a declarat de . în anulare. Cesta a motivat că nu a fost citată de către instanță, deși avea interes în cauză. Prin sentința civilă 2923/1999 Judecătoria Caransebeș a respins contestația în anulare, iar soluția judecătoriei a rămas irevocabilă la 21 iunie 2000, prin respingerea apelului și recursului – ambele declarate de .>
Ulterior, împotriva aceleiași sentințe civile 1651/1998 a formulat revizuire Consiliul Local Caransebeș, cerere respinsă prin sentința civilă 2230/2005 care rămas irevocabilă la 24 octombrie 2005 prin respingerea recursului declarat în cauză.
Astfel, după ce împotriva sentinței civile 1651/1998 s-au declarat toate căile de atac posibile – atât ordinare cât și extraordinare – desigur că s-a solicitat Biroului de Carte Funciară radierea dreptului de proprietate al Statului Român, revenirea la situația în care proprietară era d-na Polaczek A. născ. Sturm, și apoi înscrierea ac proprietar reclamantei A. M. terezia, succesoarea proprietarului tabular. Numai că, situația în cartea funciară se schimbase în decursul acestui interval de timp, întrucât la 2 iulie 1997 în baza adresei 622/1997 și a adeverinței 5557/1997 ( fila 28 dosar 1603/2005) emisă de către Primăria Caransebeș, se înscrie în CF 3558 Caransebeș nr. top 3573/2 P. în Racovița cu hală de producție și uscătorie dreptul de proprietate al pârâtei . construcțiilor, dobândit cu titlul „ achiziție proprie”. Deși s-a apărat în cadrul procesului prin faptul că asupra imobilului dreptul său de proprietate este atestat de certificat emis de către Ministerul Industriei și Comerțului ( fila 31 dosar fond), s-a putut observa că acest certificat s-a emis la 12 octombrie 1998, deci ulterior datei la care s-a înscris în CF 3558 dreptul de proprietate al pârâtei, în temeiul adeverinței menționate. Oricum, este cert că înscrierea dreptului nu s-a făcut în baza certificatului de atestare al dreptului de proprietate.
Aceasta fiind starea de fapt, rezultată din analiza probelor administrate, și văzând obiectul cererii principale, instanța a admis-o în parte, din următoarele considerente:
Este de neacceptat ideea că dreptul de proprietate asupra construcțiilor existente asupra nr. top. 3573/2 a fost înscris în favoarea . baza unei simple adeverințe care atestă existența construcțiilor, și în care s-a menționat că acestea sunt proprietatea . situația este departe de a fi așa, a rezultat indubitabil și din considerentele altei hotărâri judecătorești ( decizia civilă nr. 1071/2004 a Curții de Apel Timișoara), unde s-a motivat respingerea acțiunii formulate de . instituire drept de superficie, prin aceea că această societate comercială nu a dovedit prin nici o probă că este proprietara construcțiilor. Mai mult decât atât, pârâta nu are nici măcar calitatea de constructor, ea însăși exprimându-se fără echivoc în sensul că o asemenea calitate ar avea Statul Român ( adresă, fila 17 dosar 1603/2005). În situația de față, atât pârâta . a solicitat și a obținut înscrierea unui drept de proprietate ce nu-i aparținea), cât și Primăria Caransebeș, ( care a eliberat o adeverință ce nu corespunde adevărului) au dat dovadă de rea credință. Reaua credință a Primăriei Caransebeș a fost cu atât mai mare, cu cât era în deplină cunoștință asupra împrejurării că la 17 iunie 1997 încă se afla pe rolul instanțelor judecătorești problem clarificării titularului dreptului de proprietate supra imobilelor din CF 3558 Caransebeș - la acea dată se derula judecata la instanța de fond în dosarul nr. 3708/1996 în care s-a pronunțat sentința civilă 1651/1997, și, chiar dacă Primăria Caransebeș nu a fost parte în proces, era în deplină cunoștință de cauză pentru simplul motiv că este de notorietate că aceleași persoane din cadrul compartimentului juridic reprezintă în fața instanțelor, atât interesele Primăriei cât și ale Consiliului Local Caransebeș.
Văzând deci reaua credință evidentă cât și faptul că din punct de vedere juridic nici doctrina și nici practica judiciară nu recunosc „ achiziția proprie” ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, a apreciat că înscrierea dreptului în favoarea . lovită de nulitate, astfel că s-a rectificat înscrierea din CF 3558 Caransebeș, în sensul că s-a radiat dreptul de proprietate al . s-a revenit la situația anterioară. Apoi, s-au înscris în cartea funciară dispozițiile sentinței civile nr. 1651/1998 cu consecința radierii dreptului de proprietate al Statului Român și revenirii la situația anterioară ( proprietar Polaczek A. născută Sturm) – așa cum s-a dispus de altfel iar în cele din urmă s-a înscris dreptul de proprietate al reclamantei, conform certificatului de moștenitor. S-au avut în vedere disp. art. 34 alin. 1 din Legea 7/1996 precum și adagiul latin „ fraus omnia corrumpit ”.
Văzând că reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că a invocat disp. art. 480 cod civil în precizarea de la fila 4 a dosarului 1603/2005, cât și în cuprinsul concluziilor scrise – unde deși vorbește din nou despre evacuare, a invocat, ( probabil din cauza faptului că nu este specializat în drept), același text de lege specific revendicării, s-a obligat pârâta . lase în deplină proprietate reclamantei imobilul din CF 3558 Caransebeș nr. top. 3573/2 P. în Racovița cu hală de producție și uscătorie. S-au avut în vedere disp. art. 480 Cod civil, conform căror reclamanta trebuia să se bucure de toate atributele dreptului de proprietate ( ius utendi, ius fruendi, ius abutendi).
S-a respins acțiunea în ceea ce privește plata chiriei pentru că pe de o parte între părți nu a existat un asemenea raport juridic (și nici nu poate exista cel puțin până la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri judecătorești), iar pe de altă parte la dosar nu s-a depus nici un fel de probă în urma analizării căreia instanța să poată evalua, eventual, cuantumul chiriei pentru toată această perioadă.
În schimb, instanța a obligat pârâta . plătească reclamantei 50.000 euro ( echivalent în lei la data plății), considerând că în speță s-au dovedit existența faptei ilicite ( înscrierea cu rea credință a dreptului de proprietate), întinderea prejudiciului ( apreciat ca justa și dreapta despăgubire în acest mod, pentru lipsirea reclamantei de toate atributele dreptului de proprietate încă din anul 1999), precum și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul produs. S-au avut în vedere disp. art. 998, 999 Cod civil, precum și disp. art. 1 din Primul protocol adițional pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În temeiul acelorași texte de lege s-a respins acțiunea în privința restului despăgubirilor materiale, iar în ce privește daunele morale, a considerat că acestea au fost nejustificate și nedovedite, atât în raport cu pârâta cât și cu intervenienta.
În fine s-a respins cererea intervenientei R. H. E., întrucât aceasta nu a dovedit calitatea sa procesuală. Astfel, atât din extrasul de CF 3558 Caransebeș ( în extenso) cât și din expertiza tehnică întocmită de ing. C. E. ( care a realizat practic un istoric al modului în care a fost transmis dreptul de proprietate de-a lungul timpului), a rezultat că imobilele asupra căror poartă litigiul s-au aflat în proprietatea antecesorului intervenientei Szego Izidor și a asociatului acestuia Fon Ladislau, însă din anul 1941 imobilele au fost vândute numitei Polaczek A., antecesoarea reclamantei. Contractul încheiat în 1941 nu a fost prezentat instanței (fiind însă credibilă motivația oferită de mandatar B. M. în sensul că în momentul în care bunicii săi au fost forțați de autoritățile vremii să părăsească imobilul în care locuiau nu au avut voie să ia alte bunuri în afara celor ce constituiau strictul necesar), dar transmiterea dreptului a devenit opozabilă „ erga omnes” prin înscrierea în coala de carte funciară. Astfel, ea este opozabilă inclusiv intervenientei R. H. E.. Este adevărat, în egală măsură că Szego Izido, Fon Ladislau și Polaczek A. au avut calitatea de asociați, dar activitatea comercială comună nu a implicat în nici un fel punerea în discuție a dreptului de proprietate asupra imobilelor din CF 3558 Caransebeș. În plus, era posibil ca tocmai punere ala dispoziția Fabricii de butoaie a respectivelor imobile, să reprezinte contribuția def. Polaczek A. la desfășurarea activității comerciale. În mod evident imobilul a fost naționalizat de la Polaczek A., iar faptul că protocolul de preluare – primire poartă și semnătura lui Szego Izidor și a asociatului Fon Ladislau, este doar consecința faptului că și aceștia foloseau (în calitate de asociați cu Polaczek A.) imobilul naționalizat.
Văzând disp. art. 274 Cod procedură civilă precum și modul de soluționare al cererilor, s-a obligat pârâta și intervenienta să plătească reclamantei fiecare suma de 28 lei cheltuieli de judecată, reprezentând suma de bani avansată de aceasta pentru costul combustibilului necesar efectuării transportului pe distanța Lugoj-Caransebeș.
În baza aceluiași text de lege, s-au respins cererile celorlalte părți pentru cheltuieli de judecată.
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Caransebeș sub nr. 34.1/208 din 05.12.2011 pârâta . solicitat lămurirea și completarea sentinței civile nr. 2213/17 octombrie 2011 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._ .
Pârâta a susținut că instanța de fond omis să se pronunțe asupra disjungerii capătului de cerere având ca obiect acordarea de despăgubiri, precum și asupra excepției de necompetență materială invocate din oficiu, a omis să precizeze dacă totuși despăgubirile acordate s-a datorat nerespectării vreunei hotărâri judecătorești și acre este aceea, că nu a făcut referire la criteriile și probele ce au stat la baza stabilirii cuantumului despăgubirilor, că deși a făcut referire la proba testimonială, nu a precizat care au fost declarațiile de martori ce s-au avut în vedere. Referitor la completarea sentinței civile nr. 2213/2011, s-a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției de inadmisibilitate a cererii principale și a cererii de intervenție în interes propriu, că nu s-a pronunțat asupra excepției de inadmisibilitate a cererii întemeiată pe disp. art. 8 din Legea 10/2001, că nu s-a pronunțat asupra excepției de netimbrare.
Mandatarul reclamantei a depus un memoriu prin care a invocat unele critici în ce privește dispozitivul sentinței civile nr. 2213/2011 ( în sensul că instanța nu a acordat în întregime despăgubirile solicitate), iar în ce privește cererea de completare și de lămurire a înțelesului dispozitivului formulată de . solicitat respingerea acesteia.
Judecătoria Caransebeș prin sentința civilă nr. 2921/29..12.2011 pronunțată în dosarul nr. 34.-_, a admis cererea formulată de pârâta . contradictoriu cu reclamanta A. M. T., intervenienta R. H. E. și pârâtul intervenient M. Caransebeș prin Primar.
A dispus completarea sentinței civile nr. 2213/17 octombrie 2011 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._ /28 mai 2010 după cum urmează:
Anterior primului alineat al hotărârii menționate s-au trecut următoarele alineate:
„ Respinge disjungerea capătului de cerere având ca obiect daune și excepția de necompetență materială invocată din oficiu;
Respinge excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. M. T. și a celei de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta R. H. E., excepție invocată de pârâta .>
Respinge excepția de netimbrare invocată de pârâta .>
La alineatul al IV-lea al sentinței civile 2213/2011, după sintagma „ 50.000 euro reprezentând despăgubiri” dispune a se trece în continuare „ pentru lipsa de folosință a imobilului, de la data rămânerii sentinței civile nr. 1651/1998 a Judecătoriei Caransebeș și până astăzi”.
A dispus lămurirea considerentelor sentinței civile nr. 2213/2011, conform considerentelor prezentei hotărâri judecătorești.
A dispus atașarea a câte unui exemplar al prezentei hotărâri judecătorești la sentința civilă nr. 2213/2011 a Judecătoriei Caransebeș și la dosarul de hotărâri al instanței.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a avut în vedere faptul că prin sentința civilă nr. 2213/17.10.2011 s-a admis în parte acțiunea reclamantei A. M. T. în contradictoriu cu pârâta . R. H. E. și pârâtul-intervenient M. Caransebeș prin Primar, s-a dispus rectificarea înscrierilor din CF 3558 Caransebeș în sensul radierii dreptului de proprietate intabulat la 2 iulie 1997 în favoarea . vizând imobilele " hală de producție și uscătorie", edificate asupra nr. top. 3573/2, și revenirea la situația anterioară. S-a mai dispus înscrierea în cartea funciară a dispozitivului sentinței civile nr. 1651/1998 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr. 3708/1996, urmând se radia dreptul de proprietate al Statului Român asupra nr. top. 3573/2 și a se înscrie dreptul de proprietate în favoarea reclamantei în cotă de 1/1 părți ( teren și construcții).
Pârâta . obligată să plătească reclamantei echivalentul în lei a 50.000 euro la data plății, reprezentând despăgubiri, să lase în deplină proprietate reclamantei imobilul din CF 3558 Caransebeș, nr. top. 3573/2 P. în Racovița cu hală de producție și uscătorie. S-a respins acțiunea în ce privește plata chiriei, a restului de daune materiale și a daunelor morale solicitate intervenientei R. H. E.. S-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta R. H. E.. Pârâta . intervenienta R. H. E. au fost obligate să plătească reclamantei fiecare suma de 28 lei cheltuieli de judecată. S-au respins cererile pârâtei . intervenientei R. H. E. pentru cheltuieli de judecată.
Văzând cererea pârâtei, probele administrate în cauză, precum și dispozițiile legale aplicabile, instanța a analizat punctual fiecare solicitare a .>
Astfel, în ședința din 19 septembrie 2011, cu prilejul dezbaterilor pe fondul pricinii, instanța a pus în discuția părților disjungerea judecării petitului având ca obiect obligarea pârâtei . a intervenientei R. H. la plata de despăgubiri către reclamantă – având în vedere cuantumul daunelor solicitate, - și declinarea competenței de soluționare către Tribunalul C.-S.. În deliberare însă, instanța a constatat că probabil, din eroare datorată complexității cauzei și a numărului mare de hotărâri pronunțate deja de alte complete de judecată asupra cererilor formulate de-a lungul ciclurilor procesuale parcurse, chestiunea juridică pusă în discuție a fost lămurită prin decizia nr. 949/16 februarie 2010 prin care s-a stabilit că instanța competentă să se pronunțe atât asupra cererii principale, atât asupra cererii de intervenție, cât și asupra petitului având ca obiect pretențiile, este Judecătoria Caransebeș. Astfel, instanța de fond a considerat că este superfluu să se mai pronunțe, din moment ce se pronunțase deja Înalta Curte de Casație și Justiție. Totuși, pentru a răspunde cererii de completare a dispozitivului, instanța a respins disjungerea capătului de cerere având ca obiect pretenții, precum și excepția de necompetență materială, ca inadmisibile.
În privința excepției de inadmisibilitate a cererii principale precum și a cererii de intervenție – excepție fundamentată pe ideea că ambele au fost formulate în temeiul Legii 10/2001 – și aceasta s-a respins tot datorită împrejurării că prin decizia nr. 949/2006 a ÎCCJ s-a stabilit că cererea principală este de competența Judecătoriei Caransebeș, la fel ca și cererea incidentală. Este indiscutabil astfel că s-a statuat că nu ne aflăm în fața unui litigiu având la bază legea specială, ci în fața unui litigiu de drept comun – fapt atestat și de către dispozitivul sentinței civile nr. 2213/17 octombrie 2011.
Cea de-a treia excepție de asemenea s-a respins, întrucât instanța nu s-a putut pronunța asupra ei, cât timp reclamantei nu i s-a pus în vedere cuantumul taxei de timbru de către nici un complet de judecată. De altfel, o eventuală admitere excepției în acest moment ar avea o înrâurire esențială asupra modului în care s-au soluționat cererile părților, ceea ce este inadmisibil din punct de vedere procedural. Desigur, excepția invocată în fața instanței de fond, poate fi soluționată de către instanța de apel, în condiții procedurale.
S-a mai solicitat instanței să se pronunțe dacă despăgubirile acordate reclamantei își au izvorul în nerespectarea vreunei hotărâri judecătorești, și care anume este această hotărâre. Așa cum am arătat în considerentele sentinței, nu este vorba despre nerespectarea vreunei hotărâri judecătorești, despăgubirile acordate avându-și izvorul în faptul că pârâta . rea-credință, a zădărnicit punerea în aplicare a dispozitivului sentinței civile nr. 1651/1998 a Judecătoriei Caransebeș și a lipsit reclamanta de folosința imobilului. S-au avut în vedere disp. art. 998, 999 Cod civil, art. 1 din Primul protocol adițional, precum și practica CEDO - constantă în acest sens, pentru a nu se mai putea da naștere vreunei interpretări, dispozitivul hotărârii se va completa în acest sens.
În cele din urmă, s-a solicitat instanței lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 2213/2011, în sensul precizării declarațiilor căror martori le-a avut în vedere instanța de judecată la soluționarea pricinii. Din punct de vedere legal aceasta nu este o cerere de lămurire a dispozitivului – ci eventual a considerentelor -, și, deși codul de procedură civilă nu prevede existența cererii de această natură și regimul juridic aplicabil, instanța a lămurit considerentele în sensul că s-au avut în vedere declarațiile martorilor C. S., A. M., T. M., toți audiați în dosarul atașat 5708/8 octombrie 2006 al Judecătoriei Caransebeș.
Prin urmare, văzând și disp. art.281 ind.1 și 281 ind.2 Cod procedură civilă, a admis cererea formulată de pârâta . contradictoriu cu reclamanta A. M. T., intervenienta R. H. E. și pârâtul - intervenient M. Caransebeș prin Primar.
A dispus completarea sentinței civile nr. 2213/17 octombrie 2011 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._ /28 mai 2010 după cum urmează:
Anterior primului alineat al hotărârii menționate s-au trecut următoarele alineate:
„Respinge disjungerea capătului de cerere având ca obiect daune și excepția de necompetență materială invocată din oficiu;
Respinge excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. M. T. și a celei de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta R. H. E., excepție invocată de pârâta .>
Respinge excepția de netimbrare invocată de pârâta .>
La alineatul al IV-lea al sentinței civile 2213/2011, după sintagma „ 50.000 euro reprezentând despăgubiri” a dispus a se trece în continuare „ pentru lipsa de folosință a imobilului, de la data rămânerii sentinței civile nr. 1651/1998 a Judecătoriei Caransebeș și până astăzi”.
A dispus lămurirea considerentelor sentinței civile nr. 2213/2011, conform considerentelor prezentei hotărâri judecătorești.
A dispus atașarea a câte unui exemplar al prezentei hotărâri judecătorești la sentință.
Împotriva acestei sentințe în termen legal, au formulat apel pârâta . și intervenienta în nume propriu R. H. E., apeluri înregistrate pe rolul Tribunalului C.-S. sub nr._ 20.02.2012.
Apelurile declarate în cauză au fost scutite de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar prin încheierea ședinței publice din data de 23.04.2012, încheiere prin care au fost admise cererile apelantelor de reexaminare a taxei de timbru formulate, constându-se că acestea sunt scutite de plata taxei de timbru.
În motivarea apelului formulat de către apelanta . 5-8 dosar), se arată că sentința pronunța de instanța de fond este nelegală și netemeinică pentru faptul că cererea reclamantei ce are ca obiect cererea de radiere și revendicare și repunere a părților în situația anterioară este inadmisibilă având în vedere următoarele argumente:
Prin L.10/2001 a fost suprimată acțiunea de drept comun în cazul ineficacității actelor de preluare la care s-a referit L.10/2001, având în vedere caracterul de lege specială față de dreptul comun. În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală prin decizia civilă nr. 2217/09.03.2007, Î.C.C.J. –Secțiile unite –recurs în interesul legii prin decizia nr. 33/09.06.2008 în dosarul nr. 60/2007 publicată în M.O. al României nr. 108/23.02.2009.
Prin această decizie s-a stabilit ca în situația concursului dintre legea generală și legea specială, se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derongant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În cazul în care au fost sesizate neconcordanțe între legea specială (L.10/2001) și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acesta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori al securității raporturilor juridice.
A menționat ca relevantă din jurisprudența comunitară decizia Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Pincova și Pinc c/a Republicii Cehe în care s-a arătat că :”Curtea acceptă că obiectivul general al regulilor de restituire, acela de a atenua consecințele anumitor încălcări ale dreptului de proprietate cauzate de regimul comunist, este unul legitim; cu toate acestea consideră necesar a se asigura că această atenuare a vechilor încălcări nu creează noi neajunsuri disproporționate”.În acest scop, legislația trebuie să facă posibilă luarea în considerare a circumstanțelor particulare ale fiecărei cauze, astfel încât persoanele care au dobândit bunuri cu bună credință și să nu fie puse în situația de a suporta responsabilitatea, care aparține în mod corect statului, pentru faptul de a fi confiscat aceste bunuri (par.58 citat și în cazul R. c/a României ).
Nici consecința insecurității raporturilor juridice nu poate fi ignorată. Dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 alin. 1 din convenție, trebuia interpretată în lumina preambulului acesteia, care enunță proeminența dreptului ca element de patrimoniu comun statelor contractante, iar unul din elementele fundamentale ale proeminenței dreptului, este principiul securității raporturilor juridice (cauza Brumărescu c/a României, paragraful 61).
Din cauza inconsecvenței și deficienței legislative într-o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun, ambele părți ale unui litigiu s-ar putea prevala de existența unui bun în sensul convenției și astfel instanțele ar fi puse în situația de a da preferabilitate unuia în detrimentul celuilalt.
Pentru acest considerent, în vederea aplicării unitate a legii Î.C.C.J. a stabilit că legea specială înlătură aplicarea dreptului comun, fără ca prin aceasta să fie nevoie ca principiul să fie încorporat în textul legii speciale și că aplicarea unor dispoziții ale legii speciale poate fi înlăturată dacă acestea contravine Convenției Europene ale Drepturilor Omului.
Este inadmisibilă cererea reclamantei având în vedere disp. art. 18 din L.10/2001.
Cererea reclamantei este inadmisibilă și pentru urătoarele argumente „conform art. 18 din L.10/2001 „Măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent și în următoarele cazuri:
Persoana îndreptățită era asociat în persoana juridică proprietară a imobilelor și a activelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu excepția cazului în care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite asociate erau membrii ai aceleiași familii”.
Conform art. 29 alin.1 din L.10/2001 „Pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin.1 și 2, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate „.
Față de aceste două texte legale, este interzisă restituirea în natură a imobilelor ce fac obiectul L.10/2001.Or, reclamanta prin solicitarea de restabilire a situației de CF solicită o restituire în natură ( în ce privește situația juridică de drept ).
Cererea reclamantei de rectificare CF este inadmisibilă, având în vedere disp. art. 100 alin.1 din Ordinul nr. 2371/1997 în vigoare la data introducerii cererii.
A invocat prescripția dreptului de a solicita rectificarea Cf în baza art. 38 din L.7/1996.
A invocat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 685/03.02.2003. A arătat că deși prin decizia civilă nr. 1071/2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr.7181/C/2004 s-a modificat decizia tribunalului, în sensul că s-a respins cererea pentru dreptul de superficie, s-a menținut dispoziția decizii civile nr. 685/03.02.2003, prin care s-a constatat dreptul de proprietate asupra construcțiilor.
Instanța nu s-a pronunțat pe excepția de netimbrare a capătului de cerere privind despăgubirile solicitate de reclamantă. Instanța a arătat că nu s-a impus a se pronunța pe această excepție, întrucât urmează să disjungă capătul de cerere privind despăgubirile solicitate în vedere declinării competenței . În condițiile în care instanța a revenit asupra declinării și a soluționat acest capăt de cerere, a apreciat că se impunea a soluționa mai întâi excepția de netimbrare în temeiul art. 137 alin.1 C.p.civilă.
A invocat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1671/18.05.1994 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 2193/1993 rămasă definitivă prin decizia civilă nr._/19.11.197, obiectul litigiului fiind același și s-a purtat între aceleași părți.
Pe fond, a considerat cererea reclamantei neîntemeiată, iar hotărârea instanței netemeinică și nelegală, datorită faptului că în mod eronat, instanța de fond a reținut reaua credință a Primăriei Caransebeș la momentul eliberării adeverinței de proprietate nr. 5557/1997 precum și reaua credință a pârâtei cu ocazia înscrierii dreptului de proprietate, această adeverință având natura unui act administrativ, care nu a fost niciodată contestat, iar dacă instanța din oficiu, a considerat că acesta este nelegal trebuia să invoce din oficiu excepția de nelegalitate în condițiile art. 4 din L.554/2004., să suspende cauza și să trimită excepția spre soluționare instanței de contencios administrativ.
Totodată, instanța a înlăturat apărarea pârâtei întemeiată pe Certificatul de atestare dreptului de proprietate doar pe considerentul că este ulterior adeverinței de proprietate nr. 5557/1997.Nu a fost niciodată contestat, iar dacă instanța din oficiu a considerat că acesta este nelegal, trebuia să invoce din oficiu, excepția de nelegalitate în condițiile art. 4 din L.5557/1997. La rândul său, acest certificat este tot un act administrativ, iar nelegalitatea acestuia poate fi constatată doar în fața instanței de contencios administrativ, prin procedura prev. la art. 4 din L.554/2004.
Apelanta pârâtă este o societate pe acțiuni, ce a rezultat din divizarea . cu capital integral de stat, reorganizată în baza L.15/1990. Prin sentința civilă nr. 228/20.03.1995, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr. 707/.> Modul de dobândire al dreptului de proprietate îl constituie legea, Codul civil în vigoare la data dobândirii, recunoaște legea ca mod de dobândire dreptului de proprietate.
Imobilele ce fac obiectul prezentului litigiu au fost incluse în capitalul social al societății, cu ocazia divizării.
Potrivit art. 65 din L.31/1990 bunurile incluse în capitalul societății reprezintă proprietatea acesteia.
Pentru aceste motive, a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii cererii reclamantei.
Pârâta . formulat apel și împotriva sentinței civile nr. 2921/29.12.2011, (fila 9 dosar), considerând-o de asemenea nelegală și netemeinică, susținând că prin cererea de lămurire a hotărârii a solicitat instanței să lămurească motivul pentru care a revenit asupra deliberării celor două aspecte: disjungerea și declinarea de competență .Așa cum a arătat prin cererea de lămurire a hotărârii, instanța s-a pronunțat în ședință asupra excepției de necompetență a Judecătoriei Caransebeș în ce privește capătul de cerere referitor la daunele solicitate de reclamantă. Admițând excepția, a declinat competența în favoarea Tribunalului C.-S. dispunând totodată și asupra disjungerii și acestui capăt de cerere . În mod nelegal, instanța a revenit asupra celor două aspecte, fără a repune cauza pe rol, astfel încât, acest capăt de cerere să facă obiectul dezbaterii în contradictoriu pe fondul cauzei, apreciind că i-a fost încălcat astfel dreptul la apărare. Deși a formulat cerere de lămurire a hotărârii, instanța în loc să lămurească motivul revenirii asupra celor două aspecte, s-a mai pronunțat încă o dată asupra acestora, respingând atât excepția de necompetență, cât și disjungerea, ca inadmisibile.
Obiectul cererii, era lămurirea revenirii asupra celor două aspecte, (excepția de necompetență și disjungerea ), iar instanța a mai soluționat încă o dată aspectele față de care se dezinvestise.
Instanța în mod greșit, a respins excepția de necompetență ca inadmisibilă. Având în vedere că o instanță are în permanență obligația de a-și verifica competența, o astfel de excepție putea să fie respinsă eventual ca neîntemeiată, dar nu ca inadmisibilă. Totodată, instanța de fond a încălcat disp. art. 129 alin.6 C.p.civilă, întrucât nu s-a limitat asupra obiectului cererii (respectiv cel de lămurire), pronunțând încă o dată o soluție asupra ceea ce deliberare deja, încălcând art. 258 alin.3 C.p.civilă. „ După pronunțarea hotărârii nici un judecător nu poate reveni asupra părerii sale „.
Referitor la excepția de inadmisibilitate, în mod eronat a reținut instanța că această excepție este fundamentată pe ideea că atât cererea reclamantei, cât și cererea de intervenție au fost formulate pe L.10/2001 și că indiscutabil este vorba despre un litigiu de drept comun.
Dimpotrivă, prin excepția invocată, a arătat faptul că atât cererea reclamantei, cât și cererea de intervenție nu pot fi formulate pe dreptul comun, ci doar pe legea specială. (L.10/2001 ).
A arătat că prin L.10/2001 a fost suprimată acțiunea de drept comun, în cazul ineficacității actelor de preluare la care se referă, L.10/2001, având caracter de lege specială, față de dreptul comun. În acest sens, s-a pronunțat Î.C.C.J. secția civilă și de proprietate intelectuală prin decizia civilă nr. 2217/09.03.2007, Î.C.C.J –Secțiile Unite-recurs în interesul legii prin decizia nr. 33/09.06.2008 în dosarul nr. 60/2007, publicată în M.O.nr. 108/23.02.2009.
Prin această decizie s-a stabilit că în situația concursului dintre legea generală și cea specială, se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În cazul în care au fost sesizate neconcordanțe între legea specială (L.10/2001) și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acesta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori al securității raporturilor juridice.
Instanța a omis în continuare să se pronunțe pe următoarele excepții enumerate în cererea de completare a hotărârii întemeiată pe disp. art. 281 ind. 12 C.p.civilă.
Cu privire la excepția de inadmisibilitate a cererilor reclamantei și intervenientei întemeiată pe disp. art. 18 din L.10/2001. Măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent și în următoarele cazuri: Când persoana indreptatita era asociat la persoana juridică proprietara a imobilelor și a activelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu excepția cazului în care persoana indreptatita era unic asociat sau persoanele îndreptățite asociate erau membri ai aceleiași familii;
Conform art. 29 alin.1 din L.10/2001 :“Pentru imobilele evidentiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piata a imobilelor solicitate”.
Față de aceste două texte legale, este interzisă restituirea în natură a imobilelor ce fac obiectul L.10/2001, or, reclamanta prin solicitarea de restabilire a situației de Cf a solicitat o restituire în natură (în ce privește situația juridică de drept). În aceeași măsură și intervenienta solicitat restituirea în natură.
Prin întâmpinarea depusă la termenul din data de 31.05.2005 în dosarul nr. 1603/C/2005, a invocat următoarele excepții reiterate prin cererea de completare a hotărârii: la pct. 1 din întâmpinare a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii de rectificare în temeiul art. 100 alin.1 din Ordinul nr. 2371/1997.
La pct. 2 din întâmpinare a invocat prescripția dreptului de a solicita rectificarea în baza art. 38 din L.7/1996.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul respingerii cererii reclamantei.
Intervenienta în interes propriu R. H. E., prin cererea sa de apel ( fila 12 dosar ), arată că sentința apelată este nefondată, nu are la bază o analiză obiectivă a probelor administrate în cauză, din al căror cuprins ar rezulta că proprietarul imobilului în litigiu, anterior preluării sale de către stat, a fost antecesorul intervenientei în interes propriu, Szego I..
În motivarea apelului, făcută separat la data de 09.12.2011, se arată că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât prima instanță a judecat cauza în fond, omițând a dispune obligarea reclamantei la plata taxei de timbru prevăzute de art. 2 din L.146/1997, prin cereri succesive, reprezentantul reclamantei a majorat cuantumul sumelor pretinse ca despăgubiri civile și chirie pentru imobilul în litigiu, fabrica de mobilă, pretenții constând în despăgubiri materiale și daune morale, îndreptate atât împotriva pârâtei cât și intervenientei, ultima precizare fiind de 800.000 euro.
S-a arătat că instanța de fond avea obligația legală și din oficiu să statueze asupra stabilirii taxei de timbru datorate de reclamantă și să procedeze la anularea acțiunii în caz de neîndeplinire a obligației de timbraj.
La ultimele două termene de judecată la dezbaterea în fond din 19.09.2011, președinta completului de judecată a pus în discuția părților problema legală de competența materială privind pretențiile de 900.000 euro, eventualitatea disjungerii acestui petit urmând ca apoi instanța competentă să statueze asupra taxei de timbru.
Deși această problematică a fost invocată chiar de instanță, tot ea a abandonat și nu s-a pronunțat prin hotărârea finală nici asupra declinării competenței, nici asupra disjungerii și nici asupra taxei de timbru datorate de reclamantă. Este un motiv de desființare a hotărârii și de reluare a litigiului de către instanța competentă în fond. Au fost modificări succesive ale cuantumului solicitat rămase înafara preocupărilor instanței.
Cum precizările și modificările de cuantum ale pretențiilor prin majorare au apărut după pronunțarea recursului la instanța supremă, sunt elemente noi și nu este aplicabil principiul derogării de competență. Cererea de pretenții bănești îndreptată împotriva intervenientei trebuia timbrată indiscutabil la valoare, motiv pentru care a criticat soluția instanței, constituind un motiv de schimbare a hotărârii cu trimitere spre rejudecare.
Mai mult, aceste precizări au fost depuse după ce instanța a pășit la dezbaterea fondului și administrarea de probe, când nu a mai fost admisibilă modificarea cererii introductive care a fost invocată și rămasă nesoluționată, fiind încălcate astfel de către prima instanță prev. art. 132,162 și 163 C.p.civilă, art. 2 din L.146/1997.
A arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală și nefondată pentru că nu s-a verificat mandatul de reprezentant al numitului B. M., care a depus o succesiune de cereri și acte procedurale, fără ca reprezentarea sa în proces să întrunească cerințele art. 72 C.p.civilă.
Potrivit art. 67 și 68 C.p .civilă, mandatarul trebuie să aibă o procură de reprezentare și „numai dacă acest drept i-a fost dat anume „.
Cel ce a reprezentat-o pe reclamanta A. M. T. nu a prezentat și nu a depus la dosar mandatul anume și care să-i confere dreptul de reprezentare așa cum cel în cauză le-a exercitat. A fost invocat acest aspect, care însă nu a stat în clarificarea și soluționarea de către prima instanță. În aceste condiții, actele procedurale care au fost îndeplinite de o persoană fără calitate sunt nule, urmând ca instanța de apel să verifice acest aspect și să dispună.
A susținut că în mod surprinzător, instanța s-a pronunțat în dispozitiv în privința unor petite ce nu fac parte din obiectul acțiunii formulate de către reclamantă.
Potrivit art. 82 alin.1 C.p.civilă, cererea făcută și adresată instanței trebuie să arate obiectul cererii.
Totodată art. 112 pct. 3 C.p.civilă, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă :obiectul cererii și valoarea lui după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință. În privința imobilelor, se vor arăta elementele de identificare, pe care le prevede alin. al art. ½ pct. 3 din cod, care lipsesc în cererea introductivă.
În dispozitivul sentinței au apărut la alin.2, 3 și 5 dispoziții ale instanței care nu au făcut obiectul cererii de chemare în judecată.
Obiectul cererii de chemare în judecată nu au cuprins solicitări privind: rectificarea înscrierilor în CF nr. 3558 Caransebeș, vizând imobilele „hală de producție și uscătorie, edificate asupra nr. top. 3573/2 și revenirea la situația anterioară; nu a cuprins cererea expresă de descriere a dispozitivului sentinței civile nr. 1651/1998, nici de radiere a dreptului de proprietate a statului român asupra nr. top. 3573/2 și de înscriere a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei a cotei de 1/1 din teren și construcții. La fel nu s-a solicitat să se lase în deplină proprietate reclamantei imobilul din Cf 3558 Caransebeș, nr. top.3573/2 P. în R. cu hală de producție și uscătorie „.
A susținut că hotărârea unei instanțe trebuie în mod obligatoriu să cuprindă în dispozitiv soluția adoptată raportat direct la obiectul cererii.
În speță, prima instanță s-a pronunțat asupra unor petite care nu rezultă expres din obiectul cererii de chemare în judecată, care sunt cele de la alin.2,3 și 5 din obiectul cererii, mai precis s-a acordat altceva decât s-a cerut.
Analizând soluția prin prisma efectului devolutiv al căii de atac al apelului, acesta este un motiv de nelegalitate prevăzut și de art. 304 pct. 6 C.p.civilă, este încălcat principiul disponibilității procesuale, instanța depășit cadrul procesual al raporturilor juridice de drept material și procesual chemată să le dezlege, făcând și o evidentă confuzie între obiectul cererii reclamantei și cel al cererii de intervenție, adică a acordat reclamantei tocmai ce intervenienta a solicitat să se dispună în favoarea acesteia.
Prin aceste dispoziții prima instanță a pronunțat o soluție greșită și cu privire la faptul că, chiar fără să se ceară s-a dat un efect extins dispozitivului sentinței civile nr. 1651/1998 asumată de reclamantă, dar lipsită de efecte de opozabilitate pentru pârâtă și pentru intervenientă, care nu au fost părți în acel litigiu.
Reclamanta a pretins că a cumpărat casa de locuit prin contractul de vânzare-cumpărare din anul 1941, care este nul de drept. Însă, cu toate acestea, chiar în condițiile de atunci, și pe varianta susținută fie și nereal de către reclamantă, fără să fi avut vreodată un titlu, fie el și discutabil, prima instanță l-a acordat fără să se ceară, dar mai ales fără vreun titlu valabil mai mult decât casa în discuție, adică a dispus asupra celorlalte imobile situate pe parcelele învecinate, adică fabrica și celelalte suprafețe de teren, făcând o confuzie și de identificare topografică, cum sunt: hala de producție și uscătoria, P. în R. (sub vechile denumiri ), suprafețele de teren din CF 3573/2 și 3573/3.
În context pentru măsurile reparatorii privind imobilele preluate abuziv de către stat prin Legea nr. 119/1948, legiuitorul a instituit dispoziții procesuale speciale prin L.10/2001.
Procedând în acest mod, prima instanță a adoptat o soluție nelegală, admițând ca printr-o simplă rectificare să fie înlăturată de la aplicare Legea nr. 10/2001, care prevede o altă procedură și o altă competență materială a instanțelor judecătorești.
Intervenienta a inițiat o atare procedură prin formularea contestației la L.10/2001, la Tribunalul C.-S., unde cauza este suspendată. Ocolind această procedură specială, care este obligatorie, au fost anihilate posibilitățile pe care părțile le au în acel proces, dosarul nr._/1/2006, aflat la Tribunalul C.-S., ceea ce ar cea premisa unor erori judiciare în lanț.
Dispozițiile primei instanțe sunt criticabile și pentru că sunt lipsite de temei de drept, astfel că acțiunile specifice de carte funciară, precum acțiunea în rectificare, atât bazată pe prev. L.115/1938, cât și ale L.7/1996, nu pot fi invocate, având alte temeiuri, printre care o înscriere eronată, lipsă de titlu, termen de prescripție. Dispozițiile instanței contravin chiar textelor L.115/1938 și cele ale L.7/1996, care sunt greșit interpretate, la împrejurări care nu se încadrează, contravin dreptului comun, privind acțiune reale, dar esențial procedura este greșit aleasă, dacă s-ar fi avut în vedere art. 21 și urm. din L.10/2001.
Greșeli procedurale și de interpretare înafara contextului cauzei a făcut prima instanță și cu privire la interpretarea probelor.
A învederat instanței că a solicitat interogatoriul reclamantei și depunerea contractului de vânzare-cumpărare în ianuarie 1941, pentru a vedea întinderea obiectului acestuia. În două rânduri a depus chestionarul cu interogatoriul, care a fost admis, dar instanța și-a încălcat îndatoririle elementare, neadministrând această probă, nici nu s-a depus contractul, dar esențial, instanța nu a revenit motivat asupra acestei probe care a fost refuzată de către reclamantă. Se propunea interpretarea refuzului conform art. 225, 173-175 C.p.civilă. Aceste probe erau esențiale în dezlegare corectă a pricinii.
Hotărârea primei instanțe este vădit nelegală și netemeinică prin soluția adoptată în privința cererii de intervenție în interes propriu pe care a formulat-o fiind încuviințată în principiu conform art. 52 C.p.civilă.
În acest sens, pentru o parcurgere mai bună a demersului procesual al intervenientei, a solicitat instanței de apel să aibă în vedere toate actele procedurale depuse și înscrisurile atașate acestora.
În concluziile prescurtate pe care le-a depus la 3 octombrie 2011 a fost arătată întreaga succesiune a actelor procedurale, cererile de probațiune care -i aparțin, și înscrisurile arătate solicitând a fi analizate de către instanță, lucru care nu l-a făcut prima instanță.
După aprecierea sa, litigiul civil are o anumită complexitate și inedit, dar a fost scăpat de sub control prin măsurile luate de către prima instanță din anul 2005 și până în prezent, considerând că problematica juridică a cererii de intervenție a fost superficial analizată printr-o motivare sumară de respingere.
Susținerile scrise și cele orale pe tot parcursul litigiului nu au fost analizate în considerentele hotărârii și nici înscrisurile concludente depuse în număr semnificativ, nu au făcut obiectul cercetării judecătorești.
A arătat că tatăl său, Szego I. și asociatul său, Fon Ladislau au fost supuși în ceea ce privește averea, măsurilor e naționalizare în anul 1948, însă instanța nu a ținut seama de probatoriul administrat în acest sens în cauză.
Pentru aceste motive s-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună admiterea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 2213/17.10.2011, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr._ și, în consecință, schimbarea în totalitate a sentinței civile nr. 2213/17.10.2011, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr._, atacată cu apel ; rejudecarea cauzei cu evocarea întregului fond al pricinii, după care a solicitat admiterea integrală a cererii de intervenție principală în nume propriu formulată de intervenienta R. H. E., astfel cum aceasta a fost formulată și precizată și completată la prima instanță și respingerea cererii de chemare în judecată formulată în numele reclamantei A. M. T., de numitul B. M..
Prin decizia civilă nr. 93 din 19 iunie 2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâta apelantă S.C. M. S.A. Caransebeș.
A respins apelurile formulate de către pârâta S.C. M. S.A. Caransebeș și intervenienta în nume propriu R. H. E., în contradictoriu cu reclamanta intimată A. M. T. și interveneientul intimat M. Caransebeș prin Primar, împotriva Sentinței civile nr. 2213/17.10.2011 și Sentinței civile nr. 2921/29.12.19.12.2011, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr._ .
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a avut în vedere considerentele mai jos redate.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel, cât și din oficiu, conform disp. art. 295 alin.1 C.p.civilă, sub toate aspectele temeiniciei și legalității și pe baza tuturor probelor administrate în cauză, dând curs și disp. art. 137 alin.1 C.p.civilă, instanța va respinge excepția autorității de lucru judecat invocată de către apelanta pârâtă . și apelurile declarate atât de apelanta pârâtă . și de apelanta intervenientă în nume propriu R. H. E., în contradictoriu cu intimata reclamantă A. M. T. și intimatul intervenient Mun.Caransebeș prin Primar împotriva sentinței civile nr. 2213/17.10.2011 și nr. 2921/29.12.2011 pronunțate de către Judecătoria Caransebeș în dosarul nr._ și va respinge și cererea intimatei reclamante A. M. T. de obligare a apelantelor la plata de cheltuieli de judecată în apel, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, la pronunțarea hotărârii apelante, instanța de fond, contrar susținerilor apelantelor din motivele de apel arătate, a făcut o corectă și completă apreciere a materialului probator administrat în cauză, funcție de care a stabilit starea de fapt, la care a aplicat mai apoi normele legale incidente, nefiind identificat nici un motiv de ordine publică care să poată fi pus în discuție de către instanță din oficiu, și care să ducă la reformarea hotărârii apelate.
Astfel, în ceea ce privește apelul pârâtei ., această parte a invocat excepția autorității de lucru judecat, atât în motivele inițiale de apel (filele 104-105 dosar), ca și cu ocazia acordării cuvântului pe fond, s-a invocat excepția autorității de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr. 1671/18.05.1994, pronunțată de către Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 2193/1993, și rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1675/19.11.1997.
Potrivit disp. art. 137 alin.1 C.p.civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond, ce fac de prisos în totul au în parte, examinarea în fond a cauzei.
Astfel fiind, instanța a analizat anterior fondului această excepție, pe care a respins-o, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit disp. art. 1201 Cod civil, în vigoare, conform art. 230 lit. a din L.71/2011, există autoritate de lucru judecat, atunci când a doua cerere de judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor, în aceeași calitate.
Examinând sentința civilă nr. 1671/18.05.1994, (filele 51-52 dosar), instanța a reținut că această triplă identitate prevăzută de textul de lege mai sus indicat, nu este îndeplinită.
Astfel, în dosarul nr. 2193/1993 al Judecătoriei Caransebeș, obiectul acestuia era o acțiune în revendicare, întemeiată pe disp. art. 480 Cod civil, în care cauza (motivul ), ce a determinat partea reclamantă A. M. T. a se adresa instanței era diferit de cea a prezentei cauze: în respectivul dosar, cauza era realizarea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF 3558 Caransebeș, nr. top. 3573/2 pășune în R., de 3115 m.p., și nr. top.3573/2 casa cu nr. 594, cu curte în R., de 4449 m.p., aspect ce rezultă, fără niciun dubiu din considerentele respectivei sentințe .
În prezentul litigiu, chiar dacă se invocă același text de lege, respectiv art. 480 Cod civil, cauza este alta, intimata reclamantă A. M. T. proprietara imobilului respectiv în baza sentinței civile nr. 1651/1998 pronunțată de către Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 3708/C/1996, solicită înscrierea acestuia în CF, respectiv rectificarea CF evacuarea apelantei . respectivul imobil.
Așadar, chiar dacă invocă după cum s-a mai arătat, aceleași dispoziții legale, art. 480 Cod civil, în primul dosar, nr.2193/1993, reclamanta A. M. T. a încercat realizarea dreptului său de proprietate, nefiind proprietara de drept a imobilului, urmată de revendicare și evacuare, în vreme ce în prezentul dosar, aceeași parte a solicitat rectificarea CF 3558 Caransebeș conform sentinței civile nr. 1651/21.05.1998 a Judecătoriei Caransebeș prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, revendicându-și, de această dată, în calitate de proprietar de drept al imobilului, posesia asupra acestuia.
De asemenea, părțile între care a avut loc judecata în dosarul nr. 2193/1993 a Judecătoriei Caransebeș diferă de părțile din prezenta cauză, ca și obiectul celor două litigii.
Față de aceste considerente, instanța a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de către apelanta ., în raport cu sentința civilă nr. 1671/18.05.1994, pronunțată de către Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 2193/1993.
În ceea ce privește celelalte motive de apel, formulate de către pârât ., privitoare la sentința civilă nr. 2213/17.10.2011, instanța le-a respins, după cum urmează:
Primul motiv de apel vizează inadmisibilitatea unei acțiuni de radiere și revendicare pe calea dreptului comun, apelanta apreciind că o asemenea cerere poate fi soluționată doar cu ajutorul legii speciale, a fost respins, conform argumentelor ce succed.
Așa după cum deja s-a arătat în motivarea respingerii excepției autorității de lucru judecat invocată de către aceeași apelantă, prin prezenta acțiune intimata reclamantă A. M. T., nu a solicitat realizarea dreptului său de proprietate asupra respectivului imobil, pentru a se pune problema admisibilității ori inadmisibilității unei asemenea acțiuni pe calea dreptului comun, deoarece aceasta a devenit proprietar al imobilului prin sentința civilă nr. 1651/1998 pronunțată de către Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 3708/C/1996 pe baza Legii speciale nr. 112/1995.
Cel de-al doilea motiv de apel al acestei părți vizează inadmisibilitatea acțiunii reclamantei în raport cu disp. art. 18 din L.10/2001 .Și acest motiv de apel a fost respins, așa după cum s-a mai arătat, acțiunea reclamantei nu are ca obiect realizarea dreptului său de proprietate asupra imobilului, iar în privința despăgubirilor solicitate instanța constată că temeiul acestora îl constituie disp. art. 998-999 Cod civil, fiind formulate dealtfel separat în prezenta cauză, și nu în cea care a avut ca obiect realizarea dreptului de proprietate asupra imobilului.
Or, într-o asemenea situație, și având în vedere principiul disponibilității ce guvernează dreptul civil român, instanța a constatat că acțiunea intimatei reclamante având unul dintre capete în despăgubiri solicitate pe calea dreptului comun, nu este inadmisibilă.
Cel de-al treilea motiv de apel vizează inadmisibilitatea unei acțiuni în rectificare CF raportat la disp. art. 100 alin.1 din Ordinul nr. 2371/1997.
Și acest motiv de apel a fost respins, textul legal invocat prevede posibilitatea oricărei persoane interesate de a solicita rectificarea unei înscrieri în CF.
Prin persoană interesată se înțelege acea persoană care a avut, sau are un drept scris în CF, drept care a fost lezat de noua înscriere. Un alt motiv de apel vizează prescripția dreptului de a cere rectificarea CF, în temeiul art. 38 din L.7/1996.
Potrivit disp. art. 38 din L.7/1996, acțiunea în rectificarea unei înscrieri în CF a avut la bază disp. art. 36 pct. 1-4 din L.7/1997, într-un termen de 3 ani socotiți de la înregistrarea cererii de înscriere a dreptului, a cărui rectificare se cere.
Instanța de apel a respins și acest motiv de apel, cu următoarea motivare.
Intimata reclamantă A. M. T. a solicitat rectificarea înscrierii în CF ținând seama de cele dispuse irevocabil, prin sentința civilă nr. 1651/1998 a Judecătoriei Caransebeș, ce a invocat-o și a depus-o la baza acțiunii sale.
Această sentință, deși a devenit irevocabilă la 16.03.1999, prin decizia civilă nr. 673/16.03._ a Curții de Apel Timișoara, nu s-a putut cere înscrierea în CF a încheierii depuse prin ea, deoarece periplul procesual s-a finalizat abia la data de 24.10.2005, după respingerea tuturor căilor extraordinare de atac( sentința civilă 2230/2005).
Din cuprinsul anexei A (primul ciclu procesual D.1603/2005), reiese faptul că intimata reclamantă s-a adresat în două rânduri, biroului de CF în vederea înscrierii dreptului său de proprietate în baza susmenționatei sentințe, la 16.01.2005, respectiv la 06.03.2005.
Or, prezenta acțiune s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Caransebeș la data de 11.04.2005, așadar în interiorul termenului stipulat de disp. art. 38 alin.2 din L.7/1996, situație față de care instanța a respins și acest motiv de apel.
În continuare s-a invocat excepția netimbrării capătului de cerere privind despăgubirile solicitate de către reclamantă.
Instanța de apel, având în vedere modul în care s-a soluționat irevocabil, prin încheierea ședinței camerei de consiliu din 23.04.2012, cererea de reexaminare a taxei de timbru stabilită de către instanța de apel în sarcina tuturor părților, inclusiv a intimatei reclamante, prin încheierea ședinței publice din 10.04.2012( filele 106-107 dosar), constatându-se de către instanța investită cu soluționarea cererii de reexaminare a taxei de timbru că cererile accesorii cererii de restituire, chiar dacă sunt formulate separat, și pe calea de drept comun, sunt scutite de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, s-a constatat soluționat implicit și acest motiv de apel .
Ultimul motiv de apel al acestei părți privitor la sentința civilă nr. 2213/17.10.2011 pronunțată de către Judecătoria Caransebeș, vizează din nou excepția autorității de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr. 1671/18.05.1994, excepție asupra căreia, instanța a constatat că s-a pronunțat motivat, în condițiile art. 137 alin.1 C.p.civilă.
Prin completarea motivelor de apel, făcută în temeiul art. 255 alin.1 teza a II-a C.p.civilă, (filele 104-]05 dosar), referitor la aceeași sentință, apelanta a arătat că operând autoritatea de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr. 1671/1994, instanța nu a fost alcătuită legal, întrucât judecătorul ce a pronunțat sentința apelată în prezenta cauză, respectiv d-na judecător M. A., a făcut parte și din completul ce a pronunțat sentința civilă nr. 1671/1994.
Și acest motiv de apel a fost respins, instanța a reținut tocmai că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat pentru considerentele pe larg deja expuse, astfel încât completul de judecată a fost alcătuit legal.
În ceea ce privește apelul aceleași părți, declarat împotriva sentinței civile nr. 2921/29.12.2011, apel prin care se arată în esență că, instanța de fond ar fi soluționat greșit cererile de disjungere a cauzei formulate, cât și nesoluționarea excepției de inadmisibilitate a unei asemenea acțiuni, pe calea dreptului comun, și nesoluționarea de către instanța de fond a tuturor excepțiilor invocate de către apelantă prin cererea de completare a hotărârii, instanța urmează a le respinge pentru considerentele ce succed.
Astfel, sentința civilă nr. 2921/29.12.2011 pronunțată de către Judecătoria Caransebeș în dosarul nr._, este o sentință prin care s-a admis cererea formulată de apelanta pârâtă ., de completare și lămurire a sentinței civile nr. 2213/17.10.2011 pronunțată de către aceeași instanță, în același dosar.
Toate motivele ce au determinat formularea respectivei cereri au fost formulate ca motive de apel de către apelanta pârâtă . examinate deja de către instanța de apel, astfel încât nu se mai impune reluarea lor.
În ceea ce privește apelul intervenientei în nume propriu R. H. E., instanța l-a respins, cu următoarea motivare.
Un prim motiv de apel privește omisiunea primei instanțe de a obliga intimata reclamantă A. M. T. la plata taxei de timbru prev. de art. 2 din L.146/1997. Acest motiv de apel l-a invocat și apelanta pârâtă ., și a fost soluționat de către instanța de apel cu motivarea ce se impune și în prezentul apel.
Cel de-al doilea motiv de apel vizează faptul că mandatul de reprezentat al intimatei, B. M. nu este în concordanță cu cerințele art. 67-72 C.p.civilă.
Analizând acest motiv de apel cât și procura de reprezentare acordată de către intimata reclamantă A. M. T. mandatarului său ( fila 39 dosar) și autentificată sub nr. 1019/21.06.2010, instanța a constatat că aceasta este o procură concordantă cu disp. art. 67-68 C.p.civilă și, în consecință, actele procedurale efectuate de mandatar sunt legal îndeplinite.
Cel de-al treilea motiv de apel vizează pronunțarea de către prima instanța asupra unor petite ce nu fac obiectul acțiunii formulate de către reclamant.
Acest motiv de apel a fost respins din analiza dispozitivului instanței de fond nerezultând ca prima instanță să se fi pronunțat asupra unor lucruri necerute de către intimata reclamantă.
Un ultim motiv de apel vizează greșita interpretare a probelor de către prima instanță.
Acest motiv de apel instanța a constatat că l-a analizat în chiar cea de-a doua frază a considerentelor prezentei decizii, astfel că nu va mai fi reluat.
Pentru termenul de judecată din data de 8 mai 2012, apelanta intervenientă R. H. E. a înțeles a-și preciza și modifica apelul (filele 124-126 dosar), însă instanța având în vedere disp. art. 287 alin.2-3 C.p.civilă și faptul că aceste modificări ale cererii de apel au fost făcute după prima zi de înfățișare, instanța nu a purces la analizarea lor ca și motive de apel ținându-le însă în seamă ca și note de ședință în deliberarea soluției.
Față de aceste considerente, văzând și disp. art. 296 C.p.civilă, tribunalul a respins apelurile formulate de către apelanta pârâtă . și apelanta intervenientă în nume propriu R. H. E., în contradictoriu cu intimații reclamanți A. M. terezia și intimatul intervenient Mun.Caransebeș prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 2213/17.10.2011, pronunțată de către Judecătoria Caransebeș în dosarul nr._ .
Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs S.C. M. S.A. și intervenienta R. H. E..
Pârâta apelantă S.C. M. S.A. Caransebeș a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a ambelor hotărâri, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii reclamantei și a cererii de intervenție ca neîntemeiate.
În motivare, pârâta recurentă a invocat dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, arătând la punctul 1 din motivele de recurs că în mod greșit instanța de apel a respins excepția autorității de lucru judecat a Sentinței civile nr. 1671/18.05.1994, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 2193/1993, existând identitate de cauză, obiect și părți între acțiunea promovată de reclamanta A. M. T. în dosarul nr. 2193/1993 al Judecătoriei Caransebeș și acțiunea de față, astfel că în mod eronat instanța de apel consideră că acțiunea în revendicare întemeiată pe art. 480 Cod civil, ce a făcut obiectul dosarului nr. 2193/1993, a avut o cauză(motiv) diferită de cauza din prezentul dosar în sensul că, deși se invocă același temei legal (art. 480 Cod civil), reclamanta invocă în prezentul dosar hotărârea nr. 1651/1998), pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 3708/C/1996.
La punctul doi din motivele de recurs, pârâta recurentă S.C. M. S.A. Caransebeș a susținut că în mod greșit instanța de apel respinge excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare formulată de reclamantă, pe calea dreptului comun, întrucât, după ce a obținut Sentința nr. 1651/1991, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 3708/C/1996, împotriva Statului Român (care nu a fost obținută în contradictoriu cu S.C. M. S.A. Caransebeș), reclamanta a chemat-o în judecată, prin prezenta acțiune, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, care a suprimat acțiunea de drept comun.
În acest sens, pârâta recurentă a invocat Decizia civilă nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interesul legii.
La punctul 3 al motivelor de recurs, pârâta recurentă a susținut că în mod greșit a fost respinsă excepția de inadmisibilitate întemeiată pe dispozițiile art. 18 din Legea nr. 10/2001, pe același considerente, și anume că acțiunea reclamantei nu are ca obiect realizarea dreptului de proprietate asupra imobilului, instanța trebuind mai întâi să se pronunțe dacă imobilele fac sau nu obiectul Decretului nr. 119/1948 și obiectul Legii nr. 10/2001.
La punctele 4 și 5 ale motivelor de recurs, recurenta a învederat că soluția este nelegală cu privire la prescripția dreptului de a cere rectificarea cărții funciare, respectiv că instanța nu s-a pronunțat asupra motivului de apel prin care a criticat pe fond soluția primei instanțe care nu a avut în vedere că adeverința pd proprietate nr. 1557/1995 și certificatul de atestare a dreptului de proprietate sunt acte administrative a căror nelegalitate poate fi contestată doar prin procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004.
Tot la punctul 5 din motivele de recurs, pârâta recurentă a arătat că este societate pe acțiuni ce a rezultat din divizarea S.C. Mocars SA, modul de dobândire a dreptului de proprietate constituindu-l Legea nr. 15/1990, iar imobilele incluse în capitalul societății reprezintă proprietatea acesteia, conform art. 65 din Legea nr. 31/1990.
Intervenienta recurentă R. H. E. a solicitat ca prin decizia ce se va pronunța instanța de recurs să dispună:
I. Admiterea recursului îndreptat împotriva deciziei recurată și în consecință:
1. Casarea integrală a deciziei recurate și desființarea integrală a sentințelor pronunțate de prima instanță, făcând aplicarea art. 312 alin. 1 teza I și teza II Cod procedură civilă:
2. Casarea cu trimitere în rejudecare la instanța competentă C.-S., făcând aplicarea art. 312 alin. 5 și 6 Cod procedură civilă, statuând asupra raporturilor juridice de drept material și procesual potrivit art. 315 Cod procedură civilă, ce revin a fi soluționate în instanța de rejudecare.
II. În a doua ipoteză, admiterea recursului îndreptat împotriva hotărârilor judecătorești menționate, prin modificarea integrală a deciziei instanței de apel și în consecință:
1.Admiterea apelului său și schimbarea în totalitate a sentinței pronunțate de prima instanță;
2.Rejudecarea pe fond a litigiului civil, prin admiterea integrală în fond a cererii de intervenție în interes propriu astfel cum a fost formulată, precizată și completată la prima instanță;
3. Respingerea acțiunii civile formulată de reclamanta A. M. T., în principal ca fiind inadmisibilă și în subsidiar ca nefondată.
În motivare, intervenienta recurentă a arătat că atât prima instanță cât și instanța de apel au admis o cerere cu obiect multiplu, neexistând petite formulate corect și expres, în privința revendicării, radierii de carte funciară, restabilirii situației anterioare, anularea intabulării, restituirea bunului imobil „hală de producție și uscătorie” cu identificarea de carte funciară, astfel că instanțele nu le puteau admite decât în mod greșit, trecând peste principiile contradictorialității și disponibilității, fiind incident cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.
În al doilea rând, recurenta a invocat necompetența materială a instanțelor, precizând pe de o parte, că soluția adoptată pe fond privește, în realitate, o măsură reparatorie de restituire în natură a unor imobile preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, care face obiectul Legii nr. 10/2001, astfel încât competența revine Tribunalului în primă instanță, iar pe de altă parte, în raport cu valoarea bunului revendicat și a despăgubirilor majorate la 1.300.000 euro, după pronunțarea în materie de competență materială de către Curtea de Apel Timișoara prin Sentința civilă nr. 22/2009 și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia civilă nr. 949/2010, competența revenea tot tribunalului, fiind incident cazul prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă.
Că, instanțele au interpretat greșit înscrisurile de la dosar și au pornit de la premise greșite bazate pe prezumții, deși la dosar există acte emise de autorități în acea perioadă, dar care au fost ignorate, precizând că instanța de apel a menționat doar adresa nr. 533 din 1 iunie 1948 a Tribunalului Lugoj, și procesul-verbal de la data de 12 iulie 1948, când a fost întocmită și Anexa 20 la procesul verbal de preluare nr. 1, însă nu a luat în considerare Adresa comună timbrată cu dată certă nr. 2978 din 19 ianuarie 1948, înscrisul intitulat „ Domnule controlor” din 29 ianuarie 1048, procesul verbal din 12 iunie 1948(potrivit căruia – fabrica fuzionată are nr. 424/1998), cererea de înmatriculare din 11 iunie 1948, Contractul de societate în nume colectiv și certificatul nr. 423/1998, înscrisuri care fac dovada că tatăl intervenientei a fost coproprietar cu Fon Ladislau asupra fabricii la data naționalizării, firma lor fuzionând apoi cu cea a numitei Polacsek A., însă fiecare păstrându-și dreptul de proprietate asupra construcțiilor și terenului.
În continuare, intervenienta recurentă a învederat că instanțele și expertul nu au lămurit evoluția transcrierilor din CF nr. 573, CF nr. 3558 și CF nr. 3940 Caransebeș și au interpretat eronat aceste înscrisuri, astfel că este realizat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă.
A mai susținut că, prin menținerea sentinței primei instanțe, instanța de apel a pronunțat o decizie lipsită de temei legal prin aceea că, în primul rând a reluat datele și dispozițiile greșite ale Sentinței civile nr. 1651/1998, întrucât în speță s-a aplicat Legea de naționalizare nr. 119/1948 în privința fabricii și nu Decretul nr. 92/1950 privind imobilele cu destinație de locuință.
În al doilea rând, a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii pentru că revendicarea imobilelor naționalizate urmează regulile Legii nr. 10/2001, și nu ale dreptului comun, iar, în al treilea rând, a evidențiat că s-a aplicat greșit legea, deoarece a făcut să ultractiveze o lege abrogată, Legea nr. 112/1995 și HG nr. 11/1997.
Totodată, recurenta a susținut că o altă situație de încălcare și aplicare greșită a legii o constituie ignorarea perioadei istorice1940 - 1945, când înstrăinarea imobilului către Polacsek A. a fost impusă față de tatăl său(care era evreu) și Fon Ladislau de către regimul legionar – fascist instaurat în România, precum și ignorarea Sentinței civile nr. 2/1946, prin care a fost anulată înstrăinarea din 1941, și a dispozițiilor art. 1 și 2 din Legea nr. 607/1 august 1945 și cele ale art. 19 din legea nr. 641/1944, prin care s-a dispus restituirea de drept (ope legis) a bunurilor preluate de la evrei.
Astfel, a precizat că în mod greșit instanțele au dat o valoarea absolută înscrierilor din cartea funciară, deoarece aceste înscrieri fac dovadă până la proba contrară, dovadă care a fost făcută, imobilul fiind restituit în temeiul legilor reparatorii de după război.
De asemenea, recurenta a învederat că terenul cu nr. top. 3573/2 „ P. în Racovița” în suprafață de 3115 mp și „hala de producție și uscătorie „cu platforma de teren aferent nu au fost trecute și nici intabulate pe numele numitei Polacsek A., iar reclamanta nu a solicitat prin procesul anterior, în dosarul nr. 3707/C/1996, decât casa de locuit, despre care pretinde că a fost a mamei sale, nu și fabrica de butoaie (hala de producție și uscătorie).
A mai constatat că reclamanta a introdus o acțiune în rectificare de carte funciară, iar instanța, interpretând greșit cererea, a reținut că este o cerere în revendicare, acordând ceea ce nu s-a cerut.
În fine a susținut că în mod greșit instanța nu a luat în considerare precizarea cererii de apel (filele 124 – 126), întrucât nu a fost depășită „prima zi de înfățișare”, iar această precizare nu a fost făcută în sensul extinderii apelului, ci în sensul restrângerii lui, și anume a precizat că apelul său nu are nici o legătură cu petitul privind despăgubirile.
Prin întâmpinare, reclamanta intimată M. T. A., reprezentată de M. B., a solicitat respingerea recursurilor declarate, arătând, în ceea ce privește recursul pârâtei . motivele invocate nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, iar în legătură cu recursul intervnientei a învederat că, din moment ce autorul intervenientei a vândut imobilul, aceasta nu mai poate avea calitatea de intervenientă în nume propriu.
Pârâta S.C. M. S.A. Caransebeș, prin întâmpinarea depusă, la recursul declarat de interveneienta R. H. – E., a arătat că lasă la aprecierea instanței solicitarea de casare integrală a hotărârii recurate, precum și solicitarea de casare cu trimitere spre rejudecare, iar referitor la solicitarea de modificare a hotărârii recurate, în sensul admiterii cererii de intervenție în nume propriu, a solicitat respingerea ei ca inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 18 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001(întrucât tatăl intervenientei nu era unic asociat), precum și în raport de art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Pârâta a mai susținut prin întâmpinare că Legea nr. 10/2001 a suprimat acțiunea de drept comun în cazul ineficacității actelor la care se referă, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție București prin Decizia nr. 33/2008, dată în interesul legi, iar acțiunea în rectificare de carte funciară ce face obiectul cererii de intervenție este inadmisibilă în raport de art. 34 din Legea nr. 7/1996, întrucât intervenienta nu a făcut dovada unei hotărâri judecătorești prin care să se fi constatat vreuna din cele 4 situații prevăzute de art. 34.
În sfârșit, pârâta a invocat autoritatea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 1671/18.05.1994 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr.2193/1993, rămasă definitivă, prin Decizia civilă nr. 1675/19.11.1997 a Tribunalului C.-S..
În urma examinării deciziei atacate, în raport de motivele invocate prin cererea de recurs formulată de intervenienta în interes propriu R. H. – E., care vizează cazurile prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 3, 5,6,7, 8 și 9 și art. 312 alin. 3, 5 și 6 ind. 1 Cod procedură civilă. Curtea apreciază că este în parte întemeiat recursul interveneientei, iar ca o consecință a admiterii lui și casării deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare, urmează a fi admis și recursul pârâtei, pentru considerentele de mai jos.
Astfel, în ceea ce privește necompetența materială a judecătoriei de a soluționa cauza în primă instanță, invocată de intervenienta recurentă, din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că această excepția a dobândit autoritate de lucru judecat, potrivit art. 315 Cod procedură civilă, în temeiul Deciziei nr. 949 din 16 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție București, în dosarul nr._, prin care s-a reținut că prin Decizia civilă nr. 1195/R din 19 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr. 6319/2005, s-a stabilit irevocabil că, în aplicarea prevederilor art. 17 Cod procedură civilă, este de competența judecătoriei și cererea incidentală (cererea de intervenienție) indiferent de obiect, alături de acțiunea principală (rectificare CF), precizându-se că judecătoria a nesocotit și prevederile art. 18 ind. 1 Cod procedură civilă, astfel că majorarea pretențiilor pe parcursul procesului nu poate justifica declinarea competenței de către judecătorie.
În al doilea rând, Curtea apreciază că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 1671/18.05.1994, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 2193/2003, invocată de pârâta recurentă, întrucât cauza acțiunii soluționate prin hotărârea mai sus menționată a constituit-o realizarea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. 3558 Caransebeș, nr. top. 3573/2, pășune în Racovița în suprafață de 3115 mp, și nr. top. 3575/2 casa cu nr. 594, în curte în Racovița, de 4449 mp, iar în acest litigiu, reclamanta a solicitat rectificarea CF nr. 3558 Caransebeș nr. top. 3573/2 în temeiul Sentinței civile nr. 1651/21.05.1998, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 3708/C/1996, cauza fiind deferită.
Astfel, chiar dacă în acest din urmă litigiu se invocă și dispozițiile art. 480 Cod civil, reclamanta își revendică imobilul și posesia acestuia în baza unui titlu care îi recunoaște calitatea de proprietar.
Însă, în privința Sentinței civile nr. 1651/21.05.1998 a Judecătoriei Caransebeș nu poate fi reținută excepția autorității de lucru judecat și nici prezumția puterii de lucru judecat, conform art. 1200 – 1201 Cod civil, în raport cu litigiul de față, întrucât nu există identitate de părți, în sensul că în dosarul nr. 3708/C/1996, în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 1651/1998, au avut calitatea de pârâți Statul Român reprezentat de Consiliul Local al Municipiului Caransebeș și Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 de pe lângă Consiliul Județean C.-S., iar pârâta S.C. M. S.A. Caransebeș și intervenienta R. H. – E. din prezenta cauză, nu au avut calitate de părți în acel dosar.
De asemenea, nu este întemeiată excepția inadmisibilității cererii de intervenție și a acțiunii principale, deoarece interenienta își întemeiază cererea de intervenție pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 iar reclamanta a solicitat rectificarea CF în baza unei hotărâri judecătorești.
În speță, sunt întemeiate însă criticile aduse deciziei din perspectiva dispozițiilor art.304 pct.5,7 și 9 și art. 312 alin. 3, 5 și 6 ind. 1 Cod procedură civilă.
Astfel, Curtea are în vedere că potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă „hotărârea judecătorească se dă în numele legii și trebuie să cuprindă” motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.
De asemenea, Curtea are în vedere dispoziția art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă care stabilesc că sunt lovite de nulitate actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale, dacă prin aceasta s-a pricinuit părții a vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Din economia textelor precitate, reiese că obligația instanței de a-și motiva hotărârea presupune stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților, punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și raționamentul logico – juridic pe care se întemeiază soluția pronunțată, neîndeplinirea acestor condiții prevăzute de textele legale imperative mai sus citate atrăgând nulitatea absolută a hotărârii și casarea acesteia.
În speța de față, atât prima instanță cât și instanța de apel au soluționat cererea de intervenție în interes propriu pe baza excepției lipsei calității procesuale active a intervenientei, fără a se cerceta fondul și a se pronunța asupra motivelor invocate prin cererea din apel vizând efectele Sentinței civile nr. 2/1946, aflate la dosar (f. 296 – 304 dosar nr._ al Judecătoriei Caransebeș), prin care a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 7 ianuarie 1941, încheiat între vânzătorii Szego Izidor și Fon Ladislau și cumpărătoarea Polacsek A., cu privire la imobilul înscris în CF 3558 Caransebeș nr. top 3573/2 și 3757/2.
Pe de altă parte, nu au fost analizate motivele din cererea de apel vizând efectele dispozițiilor art. 1 și 2 din Legea nr. 607/1 august 1945 și cele ale art. 19 din Legea nr. 641/1944, prin care s-a dispus restituirea de drept (ope legis) a bunurilor preluate de la evrei, după cum nu au fost analizate argumentele invocate de apelanta interveneintă în raport cu celelalte înscrisuri prin care aceasta pretindea că autorul ei avea calitatea de coproprietar al fabricii (adresa comună cu dată certă din 19 ianuarie 1948; înscrisul denumit „Domnule controlor” din 29 ianuarie 1948; procesul verbal din 12 iunie 1948, potrivit căruia fabrica fuzionată are nr. 424/1998; cererea de înmatriculare din 11 iunie 1948; Contractul de societate în nume colectiv și Certificatul nr. 423/1998).
Nu este întemeiat recursul intervenientei cu privire la cazul prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, deoarece prin înscrisul aflat la fila 4 din dosarul nr. 1603/2005, reclamanta și-a precizat cererea invocând și petitul privind revendicarea în baza art. 480 Cod civil, alături de petitul privind rectificarea CF, după cum nu este incident nici cazul prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, întrucât motivele invocate în susținerea acestuia vizează netemeinicia hotărârii, respectiv interpretarea greșită a probelor, respectiv cazurile prevăzute de punctele 10 și 11 ale art. 304 Cod procedură civilă, abrogate prin OUG nr.138/2000, iar nu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, în sensul de a-i schimba natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Față de cele de mai sus, în baza art. 304 pct. 5, 7 și 9 Cod procedură civilă și art. 312 alin. 3, 5 și 6 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel a admis recursurile declarate de intervnienta R. H. E., iar ca o consecință a admiterii acestui recurs a admis și recursul declarat de pârâta S.C. M. S.A. Caransebeș, în vederea unei soluționări unitare a cauzei, a casat în totalitate decizia atacată în sensul că a admis apelurile declarate de intervenientă și pârâtă împotriva Sentinței civile nr. 2213/17.10.2011 cât și împotriva Sentinței civile nr. 2921/29.12.201, care a lămurit-o și completat-o pe prima, pronunțare de Judecătoria Caransebeș.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș la data de 11 ianuarie 2013, sub nr._ .
Analizand actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea stare de fapt
Prin s.c. 1651/27.05.1996 pronunțată în dosarul nr.3708/C/1996 Judecătoria Caransebeș a admis acțiunea precizata de reclamanta A. T. s-a dispus radierea Statului R. din CF 3558 și revenirea la situația anterioara în CF.
La data de 11 aprilie 2005 reclamanta A. T. formuleaza cerere de chemare în judecata, inregistrata pe rolul Judecatoriei Caransebeș sub nr.1603/2005 prin care solicita radierea modificarea cărții funciare nr.3558, nr. topografic al parcelei 3573/2, in sensul rectificării acesteia, evacuarea pîrătei . proprietatea sa, demolarea construcțiilor edificate abuziv pe propria cheltuială. În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 480 C.civ.
Pîrîta . formulat întîmpinare și a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă.
La data de 13 iunie 2005 numita R. H. E. a formulat cerere de intervenție in nume propriu solicitînd admiterea acesteia, restituirea in natura a baza dispozițiillor lg.10/2001 a intregului imobil, restabilirea situației anterioare în Cf, respectiv sa se stabilească situația anterioara actului naționalizarii, radierea din Cf a tuturor inscrierilor din foaia de proprietate B incepînd cu B4 și pînă la B8 și revenirea la situația anterioara in CF, inscrierea sa in Cf in calitate de proprietar cu titlu de moștenire după antecesorul sau.
Așa cum rezulta din raportul de expertiza intocmit in cauza de expert Cnis E. filele 40-45 de la dosarul_, imobilul în litigiu se află în incinta . identifică cu imobilele înscrise inițial în fila de CF nr.1473 Caransebeș, nr.top.3573 – P. în R. în suprafață de 1 jugăr și 977 stp, nr.top.3574 – Casă în R. nrc 593 de 24 stp și nr.top 3575 – Casă la R. cu nrc. 594 cu întinderea de 1 jugăr și 1194 stp, proprietar tabular sub B1 fiind înscrisă „Societatea Fabrica de cărămidă și societatea de clădiri s.p.a.”, care în anul 1929 își schimbă denumirea în „Fabrica de cărămidă Caransebeș s.p.a.” și imobilul nr.top. 3576/1/1, ce nu face obiectul litigiului.
Apoi, imobilele, în urma unor înstrăinări și succesiuni ajung în proprietatea lui S. T. și soția F. T..
În anul 1940, . și . sunt dezmembrate în câte două subparcele, respectiv nr.top.3573/1 – P. în R. în suprafață de 1 j și 111 stp și nr.top. 3573/2 – P. în R. în suprafață de 866 stp și respectiv subparcela nr.top.3575/1 în suprafață de 1557 stp și subparcela nr.top.3575/2 în suprafață de în suprafață de 1257 stp.
Subparcelele nr.top.3573/2 și nr.top.3575/2 se transnotează din această filă de CF în fila de CF nr.3558 Caransebeș, în proprietatea lui Szego Izidor și Fon Ladislau, iar subparcelele nr.top.3573/1 și nr.top.3575/1 se reînscriu în fila CF nr.1473 Caransebeș, unde trec în proprietatea lui F. R. Ciric.
În anul 1954, în baza Decretului nr.217/1954, imobilele cu nr.top.3574, nr.top.3573/1 și nr.top.3575/1 trec în proprietatea Statului și sunt transnotate în fila CF nr. 3940 Caransebeș.
În fila de CF nr.3558 Caransebeș, unde au fost aduse parcelele nr.top.3573/2 – P. în R. de 866 stp.egal 3.115 mp și ./2 – Casa nrc 594 și curte în R. în suprafață de 1237 stp.egal 4.449 mp sunt înscriși în anul 1940 sub B1-2, ca proprietari Szego Izidor și Fon Ladislau, ambii căsătoriți.
Sub B3, în 09.01.1941 în baza contractului de vânzare cumpărare din 07.01.1941 se întabulează dreptul de proprietate în favoarea lui Polacsek A..
Sub B4, în anul 1961, în baza Decretului 119/1948 se întabulează dreptul de proprietate, cu titlu de naționalizare, în favoarea Statului.
Sub B5, în anul 1997, în baza adresei nr.622/1997 și a adeverinței nr.557/1997 eliberată de Primăria municipiului Caransebeș, precum și a planului de identificare pe ./2 sunt evidențiate construcții „hală de producție și uscătorie”, ca fiind construite pe acest teren și asupra acestora se întabulează dreptul de proprietate, cu titlul de „drept achiziție proprie”, în favoarea . foaia A a filei de CF sunt evidențiate construcțiile pe ./2, fiind adăugate construcțiile la descrierea inițială a imobilului de „P. în R.”. Astfel descrierea actuală a imobilului nr.top 3573/2 este „P. în R. cu hală de producție și uscătorie”.
Sub B6-7, în anul 1999, se întabulează, în baza sentinței civile nr.1651/1998, dreptul de proprietate asupra imobilului nr.top 3575/2 – Casa nrc.594 și curte în R. de 4.449 mp și asupra terenului aferent parcelei nr.top. 3573/2 în favoarea lui Polacsek A..
./2 este transcrisă în fila de CF nr._ Caansebeș.
Apoi, în anul 1999 proprietar tabular, prin succesiune, asupra terenului aferent parcelei nr.top.3573/2 este înscrisă reclamanta A. M. T..
În fila de CF nr.3940 Caransebeș sunt aduse parcelele nr.top3574 – Casă la R. nrc.593 în suprafață de 86 mp (24 stp), nr.top.3573/1 – P. în racoviță de 6.155 mp (1 j 111 stp) și nr.top 3575/1 – P. în R. de 5.600 mp (1557 stp.), unde proprietar tabular, în baza Decretului nr.217/1954 este înscris Statul Român, cu titlu de schimb.
În anul 1997, sub B7, în baza adresei nr.622/1997 și a adeverinței nr.557/1997 eliberată de Primăria municipiului Caransebeș se radiază casa nrc.593 de pe ., ca fiind demolată, iar parcelele nr.top.3574, nr.top3573/1 și nr.top.3575/1 se abnotează și se reînscriu sub AI 6, 7 și 8 și asupra acestora se evidențiază construcțiile „magazie produse finite, grup social, centrală termică și hală de producție” și asupra construcțiilor se întabulează dreptul de proprietate în favoarea . titlu de achiziție proprie.
Apoi, sub B8 se întabulează dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea . baza HG nr.834/1991.
Ulterior ./1 este dezmembrată în șase subparcele, iar ./1 este dezmembrată în cinci subparcele și parcelele nou create prin dezmembrare sunt transcrise în filele de CF de la nr._ la nr._, în favoarea .>
În fila de CF nr.3940 Caransebeș rămâne doar ., cu descrierea de „hală de produse finite cu teren” de 86 mp.
Expert C. E. a răspuns la obiectivele expertizei tehnice, arătând că:
Expertiza tehnică are ca obiect imobilele înscrise în filele:
- CF nr.3558 Caransebeș, nr.top3573/2 – P. în Racovița cu hală de producție și uscătorie, în suprafață de 3.115 mp, asupra căreia proprietară tabulară pe teren este înscrisă reclamanta A. M. T., iar asupra construcțiilor proprietară tabulară este ..
- Cf nr._ Caransebeș, nr.top 3575/2 – Casa nrc.594 și curte în R., în suprafață de 4.449 mp (transcrisă din CF nr.3558 Caransebeș), proprietară fiind reclamanta A. M. T..
Imobilele sunt în prezent folosite de ..
Imobilele înscrise în CF nr.top.3573/1 – P. în R. de 6.155 mp nr.top. 3575/1 – P. în R. de 5.600 mp și . – Casă la R. sub nrc.593 de 86 mp sunt aduse la această filă din fila CF nr.1473 Caransebeș.
Aceste imobile nu se identifică cu cele înscrise în fila de CF nr.3558 Caransebeș.
Parcelele nr.top 3573 și nr.top.3575 au fost inițial în fila de CF nr.1473 Caransebeș, unde au fost dezmembrate în câte două subparcele, nr.top.3573/1 și nr.top.3573/2, respectiv nr.top.3575/1 și nr.top.3575/2, iar parcelele nr.top.3573/2 și nr.top.3575/2 au fost transcrise în CF nr.3558 Caransebeș, în favoarea antecesorului intervenientei, Szego Izidor și a asociatului acestuia, Fon Ladislau, cu titlu de vânzare – cumpărare în anul 1940.
Parcelele nr.top 3573/1 și nr.top.3575/1, împreună cu nr.top.3574 trec în proprietatea Statului, în anul 1954 și se transcriu în CF nr.3940 Caransebeș.
Deci imobilele înscrise în CF nr.3558 Caransebeș nu se identifică cu cele înscrise în CF nr.3940 Caransebeș, imobilele fiind învecinate.
Conform evidențelor de CF și prin consultarea planurilor de CF imobilele ce au făcut obiectul înstrăinării în anul 1941 de antecesorul intervenientei Szego Izidor și asociatul acestuia Fon Ladislau către Polacsek A. născută Sturm, sunt imobilele nr.top.3573/2 – P. în R. de 3.115 mp și nr.top.3575/2 – Casă nrc.594 și curte în R. de 4.449 mp înscrise în fila de CF nr.3558 Caransebeș.
Antecesorul intervenientei Szego Izidor și asociatul acestuia Fon Ladislau, conform evidențelor de CF au fost proprietari asupra imobilelor nr.top.3573/2 – P. în R. de 3.115 mp și nr.top. 3575/2 – Casa nrc.594 în R. de 4.449 mp, din CF nr.3558 Caransebeș. Conform documentelor de la dosar rezultă că aceste partcele aveau în realitate folosința de teren industrial cu clădiri industriale și casa nrc.593. Nu se poate stabili dacă în prezent mai există și alte clădiri în afara casei nrc. 593, din cele care au făcut obiectul dreptului de proprietate al antecesorului.
În prezent pe terenul aferent celor două parcele sunt amplasate casa nrc.593 precum și clădiri ale .>
Supraînscrierea de „hală de producție și uscătorie” alături de „P. în R.” și respectiv „Casa nrc.594 și curte R.”, reprezentând descrierea parcelelor nr.top.3573/2 și nr.top.3575/2 din CF nr.3558 Caransebeș aceasta s-a efectuat sub B5 cu nr.2970 din 02.07.1997. Evidențierea construcțiilor pe parcelă s-a făcut în baza adeverinței 5557/1997 a Primăriei Caransebeș și a planului de identificare.
În anul 1999, în baza sentinței civile 1651/1998 sub B6 se transcrie imobilul nr.top.3575/2 în CF nr._ Caransebeș, în favoarea lui Polacsek A. și sub B7 se restabilește dreptul de proprietate asupra terenului aferent parcelei nr.top.3573/2 în favoarea lui Polacsek A..
Cele două imobile – P. în R. de 3.115 mp, înscris în foaia A, sub A1 și Casa nrc.594 și curte în R. de 4.449 mp, înscris în foaia A sub A2 sunt distincte și ambele imobile au fost înstrăinate în anul 1941 către Polacsek A. prin contractul de vânzare cumpărare înscris în CF sub B3.
Schița din anexa raportului de expertiză delimitează imobilele cu nr.top 3573/2 și nr.top 3575/2, ce au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare dintrre Szego Izidor și Polacsek A., cât și imobilele nr.top3573/1, nr.top 3575/1 și nr.top.3574, parcele pe care intervenienta susține că erau edificate clădiri ale fabricii de butoaie, fabrică ce a aparținut antecesorului acesteia.
Aceste parcele nu au fost, conform evidențelor de CF, în proprietatea lui Szego Izidor și Fon Ladislau și nici în proprietatea lui Polacsek A..
Nu există alte documente din care să rezulte că aceste parcele au aparținut antecesorului intervenientei.
În urma verificării înscrierilor în filele de CF privind operațiunile succesive din anul 1941, de înscriere în CF nr.3558 Caransebeș a dreptului de proprietate și transferarea acestuia în altă filă de CF, acestea s-au făcut cu respectarea procedurilor metodologiei anterioare punerii în aplicare a Legii 7/1996.
Suprafețele imobilelor înscrise în CF nr.3558 Caransebeș (aduse aici din CF nr.1473 Caransebeș) sunt suprafețe reale.
Există o neconcordanță între descrierea imobilului nr.top.3575 în filele de CF nr.1473 Caransebeș și CF nr.3558 Caransebeș și planurile de Carte Funciară întocmite cu ocazia refacerii evidențelor de Carte Funciară.
Astfel în filele de CF descrierea imobilului este de „Casă la R. sub nrc. 594”, iar pe planul de Carte Funciară sunt evidențiate, pe lângă casa nrc.594, mai multe construcții industriale pe această parcelă, inclusiv un coș de fum.
Planul de identificare ce a stat la baza înscrierii construcțiilor M. în fila de CF nr.3940 Caransebeș, de sub B7, a fost greșit, astfel o . construcții se află parțial pe ./2 și nr.top.3573/2, iar în filele de CF acestea sunt evidențiate doar pe parcelele nr.top. 3575/1 și nr.top.3573/1, respectiv hala de producție, centrala termică, sala de expoziție și grupul social.
De aici s-au transcris succesiv erori privind întinderea parcelelor dezmembrate din parcelele nr.top.3575/1 și nr.top.3573/1.
Pe planul de situație sunt amplasate clădirile existente, cât și limitele parcelelor ce fac obiectul litigiului.
Față de concluziile expertizei efectuate în cauză și probatoriul administrat, instanța reține că acțiunea in revendicare ca acțiune petitorie imprescriptibila urmărește a stabilit în mod direct existența dreptului de proprietate a reclamantului și reprezintă mijlocul procedural prin care proprietarul unui bun individual determinat care a pierdut posesia acestuia în favoarea unui terț cere să i se recunoască dreptul său de proprietate asupra bunului și sa obțină restituirea de la neproprietar. Astfel cel care solicită retrocedarea imobilului și restabilirea situației anterioare existente în Cf trebuie sa facă dovada dreptului său de proprietate.
În speța dedusă judecății se retine ca reclamanta A. T. nu a făcut dovada dreptului său de proprietate în condițiile în care contractul de vânzare cumpărare încheiat de antecesorul sau, respectiv, Polacsek A., a fost anulat prin sentința nr.2/1946 a Judecătoriei Caransebeș. Ori potrivit principiului Quod nullum est, nullum producit efectum, și in raport de dispozițiile art.966-968 nulitatea actelor juridice ilicite presupune desființarea lor retroactiv. Or ca o persoana sa poată fi considerată proprietar, trebuie ca si ea sa fii dobândit bunul de la adevăratul proprietar .
Față de aceste considerente, instanța constata ca nefondata acțiunea și in consecința o va respinge .
Referitor la cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta R. H. E., raportat la temeiul legal invocat, respectiv dispozitiile Lg.10/2001 instanța reține ca aceasta este inadmisibilă și o va respinge.
Va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamant A. M. T., domiciliată în O., ..A3, ., .-S., prin mandatar B. M., domiciliat în Lugoj, ..34, județul T., în contradictoriu cu pârâții . sediul în Caransebeș, ., județul C.-S., Primăria Municipiului Caransebeș – prin primar, cu sediul în Caransebeș, ..1, județul C.-S..
Respinge cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta R. H. E., domiciliată în Tîrgu M., ..19, 19.9, județul M..
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 octombrie 2013.
PreședinteGrefier
E. M. V. T.
Red.jud.E.M./29.11.2013
Tehnored.T.V./29.12.2013
Ex.7.
| ← Somaţie de plată. Hotărâre din 20-02-2013, Judecătoria CARANSEBEŞ | Somaţie de plată. Hotărâre din 10-01-2013, Judecătoria CARANSEBEŞ → |
|---|
