Evacuare. Sentința nr. 9449/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9449/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 14721/212/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 9449
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 22 Septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. I. G.
GREFIER: E. A. P.
Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect evacuare, acțiune formulată de reclamantul B. M. R. (CNP_) cu domiciliul în București, ., ., București și cu domiciliul procesual ales la av. D. O.-G. din C., ., . Mezanin, jud. C., în contradictoriu cu pârâtul M. S. cu domiciliul în C., ., parter, jud. C..
Dezbaterile asupra fondului și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 08.09.2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art. 396 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea la data de 22.09.2014, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15 mai 2014 pe rolul Judecătoriei C. sub nr. de dosar_ reclamantul B. R. a solicitat evacuarea imediată a pârâtului M. S., precum și a tuturor persoanelor care locuiesc împreună cu acesta, respectiv numiții M. Ghiulsen, M. Serafetin, M. Ghiuler, M. D., M. Iusein, Sfera M., Sfera R. și Sfera P. din întregul imobil situat în localitatea C., ., județul C., proprietatea sa, pe care pârâtul și cei care locuiesc cu acesta îl ocupă fără drept, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că prin Dispoziția Primarului Municipiului C. nr.1264/29.05.2012 emisă în temeiul dispozițiilor legii nr.10/2001 s-a dispus restituirea în natură a imobilului compus din construcții și teren imobil situat în localitatea C., ., județul C., imobilul fiindu-i predat de Primăria Municipiului C. conform procesului verbal de predare primire nr._/20.06.2012.
Prin protocolul de predare primire nr.5646/25.06.2012 RAEDPP C. a predat imobilul construcție situat în . care este ocupat astfel: Patac E. (I.) – parter - având contract de închiriere nr._/07.03.2012, valabil până la data de 20.05.2014, O. Barie - parter - având contract de închiriere nr._/04.10.2004, valabil până la data de 20.05.2014, I. Fatme – fără titlu locativ și M. S. – fără titlu locativ.
La momentul întocmirii formalităților de publicitate imobiliară pentru imobilul în cauză, respectiv luna iulie 2012, li s-a adus la cunoștință pârâților faptul că imobilul constituie proprietate particulară și că vor trebui să părăsească locuința. Deși li s-a solicitat pârâților în nenumărate rânduri să părăsească imobilul de bunăvoie, aceștia au refuzat, susținând că nu vor pleca din imobil sub nicio formă.
Prin somația nr.15/09.04.2014 expediată de B.E.J. „Menaef C.” i s-a pus în vedere pârâtului să părăsească imobilul ocupat fără titlu în termen de 5 zile de la data primirii somației, respectiv 09.04.2014, însă acesta nu s-a conformat până la data introducerii cererii de chemare în judecată.
În drept au fost invocate prevederile art.555, 563 C.civ., art.1.040 C.proc.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 de lei conform art.6 alin.3 din OUG nr.80/2014
În susținerea cererii reclamantul a depus în copie conformă cu originalul somația nr.15/09.04.2014 însoțită de dovada de comunicare (f. 5, 6), dispoziția Primarului municipiului C. nr.1264/29.05.2012 (f. 7, 8), protocolul nr.5646/25.06.2012 (f. 9, 10), procesul-verbal de predare-primire nr._/20.06.2012 (f. 11), certificat de atestare fiscală nr.S31706/28.04.2014 (f. 12) și carte de identitate reclamant.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
În ședința din camera de consiliu din data de 11.07.2014 instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri apreciind că proba este admisibilă, concludentă și utilă, putând conduce la soluționarea cauzei (art.237 alin.2 pct.7 C.proc.civ., art.255 și 258 C.proc.civ.).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin dispoziția Primarului municipiului C. nr.1264/29.05.2012, reclamantului i s-a restituit în proprietate imobilul situat în C., ., compus din teren în suprafață totală de 310,70 mp și construcții, fiind încheiat ulterior, la data de 20.06.2012 procesul-verbal de predare-primire nr._. La data de 25.06.2012 s-a încheiat între reclamant și Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” C. protocolul de predare-primire nr.5646 prin care aceasta din urmă a procedat la restituirea imobilului în cauză, rezultând inclusiv situația locativă a imobilului, în sensul că pârâtul M. S. și familia acestuia compusă din numiții M. Ghiulsen, M. Serafetin, M. Ghiuler, M. D., M. Iusein, Sfera M., Sfera R. și Sfera P. ocupă în mod abuziv mai multe încăperi din imobil, neavând titlu locativ.
De altfel, nici pârâtul și nici persoanele care locuiesc împreună cu acesta nu a prezentat un titlu locativ asupra imobilului proprietatea reclamantului și nu s-au apărat în vreun fel, deși sarcina probei le incumba. Mai mult, cu toate că pârâtul a fost notificați să părăsească imobilul (somația nr.15/09.04.2014 însoțită de dovada de comunicare), acesta și membrii familiei sale nu s-au conformat și au continuat să ocupe imobilul.
În drept, potrivit art.1033 alin.1 C.proc.civ., dispozițiile prezentului titlu se aplică în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foștii locatari sau alte persoane.
Sub acest aspect instanța constată că cererea reclamantului se încadrează în dispozițiile legale evocate din moment ce pârâții nu au făcut dovada vreunul titlu care să le permită să ocupe imobilul din C., ., parter. Așadar, imobilul în cauză este ocupat fără drept de către pârâți.
Atunci când proprietarul unui imobil dorește să îl evacueze pe ocupantul acestuia, după ce dreptul de a ocupa imobilul a încetat, proprietarul va notifica în scris ocupantul, punându-i în vedere să elibereze imobilul pe care îl ocupă fără niciun drept, în termen de 5 zile de la comunicarea notificării (art.1.038 C.civ.)
Instanța reține că reclamantul i-a notificat pe pârâți prin executorul judecătoresc să părăsească imobilul în termen de 5 zile de la comunicare (09.04.2014), însă aceștia nu s-au conformat și au continuat să ocupe imobilul și după împlinirea termenului – 15.04.2014, devenind aplicabile prevederile art.1.039 alin.1 C.proc.civ. (dacă locatarul sau ocupantul care a fost notificat în condițiile prezentului titlu a părăsit imobilul, locatorul sau proprietarul poate intra în posesia acestuia, de drept, fără nicio procedură judiciară de evacuare. În caz contrar, sunt incidente dispozițiile prezentului capitol). Reclamantul a introdus ulterior prezenta cerere la data de 15.05.2014.
Conform art.555 C.civ., proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege.
În cauză, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar, reclamantului i-a fost restituit în natură, în temeiul Legii nr.10/2001, imobilul situat în C., ., compus din teren în suprafață totală de 310,70 mp și construcții. Prin urmare, acesta a făcut dovada că are calitatea de proprietar și, pe cale de consecință, este îndrituit a pretinde oricărei persoane să nu facă nimic de natură să stânjenească exercitarea prerogativelor dreptului real. Or, în cauză, reclamantul nu doar că este stânjenit în exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate, ci chiar este împiedicat să posede, să se folosească și să dispună de bun, în condițiile în care parterul imobilului este ocupat abuziv, fără niciun titlu, de către pârâți.
Așadar, din moment ce voința reclamantului este aceea de a face ca ocuparea să înceteze în vederea stabilirii unei stări corespunzătoare dreptului său de proprietate asupra imobilului, drept real opozabil erga omnes având ca obligație corelativă negativă aceea de a nu i se aduce atingere, în condițiile în care pârâții nu a înfățișat niciun titlu locativ și îl împiedică pe reclamant să posede și să folosească imobilul, prerogative esențiale ale dreptului de proprietate, instanța consideră că cererea astfel cum a fost completată este întemeiată, motiv pentru care va dispune evacuarea pârâtului M. S., precum și a tuturor persoanelor care locuiesc împreună cu acesta, respectiv numiții M. Ghiulsen, M. Serafetin, M. Ghiuler, M. D., M. Iusein, Sfera M., Sfera R. și Sfera P. din întregul imobilul situat în C., ., parter.
Referitor la cheltuielile de judecată, potrivit art.453 alin.1 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.
Reclamantul a făcut în cauză dovada cheltuielilor de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 de lei și onorariul de avocat în sumă de 500 de lei (chitanțele de la f. 15, 22), în total 600 de lei. Cheltuielile de judecată au la bază culpa părții care a pierdut procesul, fiind vorba în definitiv de o răspundere civilă delictuală, motiv pentru care, instanța va obliga pârâtul M. S. la plata către reclamant a sumei de 600 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul B. M. R. (CNP_) cu domiciliul în București, ., ., București și cu domiciliul procesual ales la av. D. O.-G. din C., ., . Mezanin, jud. C., în contradictoriu cu pârâtul M. S. cu domiciliul în C., ., parter, jud. C..
Dispune evacuarea pârâtului M. S., precum și a tuturor persoanelor care locuiesc împreună, respectiv numiții M. Ghiulsen, M. Serafetin, M. Ghiuler, M. D., M. Iusein, Sfera M., Sfera R. și Sfera P. cu acesta din întregul imobil situat în C., ., județul C..
Obligă pârâtul M. S. la pata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei constând în taxa judiciară de timbru și onorariu avocat.
Cu drept de apel în termen de 5 de zile de la pronunțare. Cererea de apel se depune la Judecătoria C..
Pronunțată, astăzi, 22.09.2014, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței conform art. 396 alin. 2 C.proc.civ.
PREȘEDINTE GREFIER
A. I. G. E. A. P.
Red.thred. Jud.A.I.G./16.10.2014
Tehnored. Gref. E.A.P./4ex/31.10.2014
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








